Mie întotdeauna treaba asta cu mâncatul placentei mi s-a părut ca ceva scos din filmele “cu proşti”. Încearcă să o spui cu voce tare: “sunt femei care îşi mănâncă placenta după naştere”. Sună ca o chestie scârboasă şi retardată gândită intenţionat pentru un grup de femei în mod clar demente dintr-o comedie. Ori ca o scârboşenie aleatorie gândită pentru o ţărancă din-aia murdară şi cu grebla-n gură care locuieşte cu familia într-o casă dărăpănată în mijlocul pustietăţii într-un film de groază.

Voi realizaţi că treaba asta a devenit atât de răspândită încât a început să apară o nouă industrie în jurul ei? Sunt firme (probabil nu în românia, încă) cărora le dai placenta, o usucă, o pisează, şi ţi-o dau înapoi sub formă de capsule ca să o poţi lua în mod regulat. Asta pe lângă nebunele care o prăjesc, ori fac lasagna cu ea, ori o bagă în mixer şi o bea, ori o mănâncă direct crudă. Nu inventez chestiile astea.

Citeşte mai departe »

Am o problemă cu lucrurile materiale, la modul că văd câteodată lucruri care îmi plac şi nu mi le mai scot din cap până nu le cumpăr. Şi îmi rămân în cap acolo şi mă frământă constant.

Cazul de faţă: mă pasionează telefoanele mobile. Am avut până acum câteva luni un ASUS ZenFone 3 (ZE552KL), era telefonul de serviciu pe care eu mi-l alesesem când a apărut fiindcă mi se părea cea mai bună opţiune, avea nişte specificaţii foarte bune la un preţ excelent în comparaţie cu concurenţa. Am adorat telefonul ăla (m-a luat şi febra Androidului cu ocazia asta) din toate punctele de vedere, mai puţin camera. Având vârful din gama Lumia ca telefon principal, nu prea mă pot aştepta la ceva mai bun de atât în ceea ce priveşte camera.

Citeşte mai departe »

Sâmbătă dimineaţa la ora 9. Acum o lună s-a întâmplat acelaşi lucru la două blocuri distanţă (de la 11:30), dar şi cu geamurile închise tot înţelegeai versurile.

Mi-am amintit de când lucram mai demult la recepţia unui hotel şi tura de noapte se încheia la 8 dimineaţa şi pe la 8:30 puneam capul pe pernă. Crezi că ei înţeleg lucrurile astea? Ce pretenţii să ai de la nişte animale?

2017

Am văzut filmările cu Oana Mardare şi concluzia mea a fost că aia e proastă, oamenii din jurul ei sunt proşti, şi jandarmeria nu şi-a făcut bine treaba. Între noi fie vorba, independent de orice altceva, abia trec 10 secunde din filmul de pe Digi24 şi deja îmi doresc să o văd pe aia plesnită. Unii mă înţelegeţi fără explicaţii.

Indivizii din mulţimea contrariată ţipau că nu e corect ce se întâmplă şi alte bălării din-astea. Hai să vă spun eu cum e corect, cum ar funcţiona lucrurile în lumea aia civilizată despre care mieunaţi oricând aveţi ocazia: vine miliţianu’ să te ia la dubă pentru instigare, te duci cu el, chiar dacă consideri că nu are dreptate. Că dacă nu, e perfect legal şi normal să te ia cu forţa. Nu trebuie să te ia ca pe “un infractor”, poţi merge liniştită cu el, fără să pună nimeni mâna pe tine, că vrea doar să îţi vorbească. Te duci cu el la dubă, el îţi spune că îi instigi pe ăia, tu dai o băşina din-aia cu “dialog” şi “empatie”, el îţi spune să laşi vrăjeala că nici tu nu eşti atât de proastă încât să nu înţelegi că are dreptate, şi te trimite frumos acasă. Îţi spune că dacă rămâi acolo şi dai iar din muie aiurea, o să fie mai rău. Nu eşti de acord? Rămâi acolo să dai din muie, şi apoi acceptă fără protest consecinţele, că ţi s-a spus că vor fi consecinţe.

Citeşte mai departe »

Oana Mardare zice după ce a fost trimisă forţat la plimbare că nu înţelege “multe dintre lucrurile care se întâmplă în jurul [ei]”. Şi e amuzant să vezi oamenii ca ea cum se zbat să înţeleagă că trăiesc într-o lume plină de suferinţă şi nedreptate. E amuzant, că pentru cât sunt ei de vehemenţi în discursul lor despre drepturi egale şi pace şi nu-ştiu-ce, ei abia acum intră în contact cu lumea asta; o văd pentru prima oară când se ridică problema homosexualilor. Ei acum încep să fie tristuţi că omuleţii răi ies şi strigă lucruri urâte în stradă, habar n-au cum e să trăieşti în lumea asta şi să-ţi macini sufletul timp de ani de zile până îţi schimbă esenţa umană. Sunt ca nişte copii mici care descoperă bătăuşii pentru prima oară şi simpla informaţie că există îi incapacitează.

Şi e drăguţ; e drăguţ fiindcă încă nu înţeleg pe deplin noua lume pe care au descoperit-o şi au impresia că pot schimba lucrurile comportându-se ca nişte hipioţi pacifişti. Eu îi ignor pe ăştia. Cum au zis de “pace” sau “dialog/comunicare”, am încetat să mai ascult; că e clar că nu înţeleg lumea şi oamenii din ea. Îi las în pace, să se agite ca să se simtă ei bine şi să îşi descarce energia. Poate se vor deştepta cu timpul şi vor fi şi ei zdrobiţi sub întunericul lumii.

Un zbor al companiei China Southern Airlines a fost întârziat după ce o femeie în vârstă a aruncat monede în motorul avionului, pentru “a avea noroc” în timpul zborului. – Digi24

Uite de-asta. Pentru că atunci când ideile iraţionale/superstiţiile/religia nu ne ucid direct, ne fac viaţa mai dificilă, chiar şi celor care nu împărtăşesc respectivele idei. Povestea cu baba şi monedele e doar un exemplu dintr-un milion de altele pe care nici nu ţi le poţi imagina. Zici “lasă-i să creadă că dacă aruncă cu bani în fântâni sau mai ştiu eu unde vor avea noroc, ce ai cu ei, pe cine rănesc?” Uite pe cine pot răni. Într-o zi aruncă bani în fântâni şi în următoarea doboară avioane din cer. Într-o zi pupă icoane şi în următoarea îşi persecută semenii.

De-asta nu există idee destul de mică pentru a nu fi atacată. Orice idee ar fi, dacă e incompatibilă cu realitatea şi bunul simţ, dacă nu îşi merită credinţa şi nu are o fundaţie logică, trebuie atacată şi eliminată.

Mi-a plăcut ştirea asta; mi-a plăcut fiindcă vedem exact cum o credinţă mică şi aparent inofensivă poate să producă un dezastru soldat cu zeci de pierderi umane şi sute de vieţi în mod direct afectate negativ, printre multe alte consecinţe negative semnificative.

→ Poveştile anterioare

Azi vă spun o poveste foarte drăguţă despre când Dumnezeu i-a distrus viaţa celui mai fidel credincios al lui doar ca să îi dovedească Satanei că îi va rămâne fidel indiferent ce i s-ar întâmpla. Este o poveste complet reală, fiindcă este din biblie.

Într-o bună zi, Dumnezeu se duce la o petrecere în Rai, iar printre musafiri e şi Satana. Dumnezeu îl vede, dă ţuica pe gât, şi se îndreaptă către el.

Dumnezeu: Salve Sătănele!

Satana suspină, spera că n-o să-l întâlnească pe Dumnezeu, ştiind că nu îl mai lasă în pace dacă îl vede, că e dornic de atenţie şi încearcă constant să îi arate ce grozav e el, parcă pentru a îl impresiona.

Dumnezeu: Pe unde ai mai umblat?
Satana: Te rog nu-mi mai zice aşa. Am fost pe Pământ, pe-aici, pe-acolo…
Dumnezeu: Aa, pe Pământ, zici? Da’ ştii că eu am creat Pământul?
Satana: Da, ştiu…
Dumnezeu: Da’ ai văzut cât de frumos e?
Satana: Da, foarte frumos…

Satana se uită după ieşire.

Citeşte mai departe »

Aşa cum spuneam ultima oară, am continuat lectura cu ‘The End of Faith’.

Pe scurt, Harris vorbeşte despre cât de iraţională e credinţa în zei, toleranţa nemeritată faţă de fundamentalismul religios, contribuţia credincioşilor “moderaţi” la tragediile provocate de fundamentalişti, felul în care credincioşii sunt mult mai creduli în privinţa religiei comparat cu viaţa de zi cu zi, felul în care credinţa în zei afectează fiecare aspect al vieţilor noastre, şi despre cum credinţa în supranatural (zei) întârzie progresul ştiinţific şi contribuie la enorm de multă suferinţă ca urmare (aici era vorba despre medicină), printre multe altele.

Mai jos sunt câteva paragrafe pe care mi le-am notat. De data asta am avut un număr mai mare şi nu le-am mai tradus eu, în schimb le-am primit în română prin bunăvoinţa lui Alexandru Anghel de la editura Herald, care le-a extras din varianta tradusă de el (Sfârşitul credinţei: religie, teroare şi viitorul raţiunii, editura Herald, Bucureşti, 2016).

Citeşte mai departe »

 
 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS