Digi24 raportează despre fumatul în spitalul județean al Craiovei.

Nici paznicii şi nici administraţia spitalului nu îi pot sancţiona pe cei care fumează în spital. […] “Nu putem da sancţiuni […], nu putem amenda […]”, spune Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În regulă, nu cred că e cineva care se așteaptă ca paznicii sau administrația spitalului să sancționeze fumătorii, că nu au ei puterea asta, e normal. Cel mult i-ar putea escorta paznicii afară din spital, în unele cazuri. Dar în toate cazurile, datoria lor e să sesizeze autoritățile competente; poliția, adică. Ăia aplică sancțiunile.

“De când a apărut legea în vigoare, adică din 2016, DSP nu a primit nicio sesizare în acest sens”, spune Narcisa Dinică, purtător de cuvânt DSP Dolj.

“Poliţiştii craioveni nu au primit nicio sesizare din partea reprezentanţilor spitalelor craiovene”, spune Cătălin Dochia, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Stai, deci administrația spitalului nu e de fapt o victimă neajutorată? Spun cu mâhnire că nu au cum să îi sancționeze pe fumători, dar nici măcar nu au apelat vreodată la cei care îi pot sancționa? Oare ce ar avea de spus Cristina Geormăneanu despre asta?

Citește mai departe »

Gazeta de Sud scrie despre cum după revelion au fost strânse șase tone de sticle sparte din zona străzii A.I. Cuza din Craiova, deși în articol purtătorul de cuvânt al salubrității spune că a fost vorba de “peste șase tone de deșeuri, cea mai mare parte fiind sticlă spartă”. Dar să trecem peste competența Mariei Cernătescu, autorul articolului.

Fie că au fost sau nu X tone de sticlă spartă e irelevant subiectului. Au fost numeroși țărani proști care în noaptea respectivă au spart sticle în stradă și merită să fie puși să strângă cioburile cu botul, ca niște animale jegoase ce sunt. Eu sunt curios câți au luat amenzi pentru treaba asta, aș vrea să văd și eu o statistică de la poliția locală. Că autoritățile știu că există deficitari din-ăștia care sparg sticle în stradă, nu? Știu și că sunt gunoaie umane care lasă gunoaie materiale în stradă în noaptea revelionului, nu? Presupun că cel puțin în centrul orașului a fost o concentrație mai mare de polițiști în noaptea revelionului, mai ales că au fost concerte acolo și mai știu eu ce. Ce au făcut polițiștii ăia? Că de văzut fapte de genul ăsta au văzut, nu cred că vrea să îmi spună cineva că nu au văzut. Câți mizerabili au început noul an cu o amendă usturătoare?

2018

P.S. Vă invit să citiți și comentariile de pe Facebook.

2018 intenționez să fie un an mai semnificativ, în feluri despre care nu vreau să dau detalii acum. Pe lângă schimbările astea, vreau să continui să merg la sală, să continui să citesc din numeroasele cărți grozave pe care mi le-am luat și le-am primit, și să îmi îmbunătățesc în continuare franceza.

N-ar fi rău să găsesc și puțin mai multă pace interioară, dar nu-mi propun chestii nerealiste.

Vorbind întâi despre ce mi-am propus la începutul anului:

  • am citit minimul de 10 cărți și sunt la jumătatea celei de-a 11-a (e Noul Testament, din care citesc ocazional).
  • am continuat să mă duc la sală, dar mai serios în ultimele luni. Asta după ce începusem iar să mă îngraș și pusesem înapoi 6 din alea 10kg slăbite anul trecut.
  • mi-am îmbunătățit franceza pe cont propriu; nu considerabil, dar sunt relativ mulțumit raportat la efortul depus.

În ciuda unor evenimente neplăcute, aș zice că 2017 a fost un an decent.

Cel mai memorabil lucru aș zice că a fost vizita în America chiar în primele zile ale anului. Toată viața mi-am dorit să vizitez America și în ianuarie am stat câteva zile prin Las Vegas (unde am fost și la un eveniment de tehnologie de care știam de mulți ani) și câteva prin San Francisco, unde am trecut și prin Silicon Valley și am fost chiar în vizită la LinkedIn și Stanford.

Citește mai departe »

După ‘Why I Am Not a Christian and Other Essays on Religion and Related Subjects’, am zis să continui tot cu filozofie, așa că am citit ‘The Art of Controversy’ a lui Arthur Schopenhauer, unul dintre cei mai mari filozofi ai secolului 19.

În primă fază vorbește despre logica din spatele argumentelor și diverse metode de a câștiga dezbateri, fie că ai sau nu dreptate. Schopenhauer argumentează că într-o dezbatere e mai important discursul și felul în care argumentezi decât argumentele propriu zise și validitatea lor, ceea ce imediat m-a dus cu gândul la politică. Deși câteodată pare că încurajează folosirea anumitor tactici oarecum mișelești, nu sunt neapărat de acord cu asta, decât dacă scopul unic este câștigarea unei dezbateri. Personal, acord mai multă importanță adevărului decât câștigului și nu știu cum m-aș împăca cu conștiința dacă nu aș face asta.

După, vorbește puțin despre artă (nu m-a interesat teribil subiectul), urmat de o selecție de idei pe care le-a scris de-a lungul timpului despre oameni, viață, virtute, geniu, și altele. În ansamblu, idei interesante care să-ți mai frământe mintea puțin. Ca și la eseurile lui Russell, nu doar o dată m-am simțit depășit de ce citeam; va trebui să recitesc cartea peste câțiva ani.

Citește mai departe »

Adoram Crăciunul când eram mic; întotdeauna priveam cadourile de sub brad ca o comoară de dulciuri și jucării, nici nu știam de unde să încep, la ce să mă uit prima oară. Eram, ca majoritatea copiilor, complet investit emoțional în Crăciun. Îi scriam până și bilețele lui Moș Crăciun, ca să îi spun ce vreau să primesc. Chiar și lui Moș Nicolae îi scriam și din fericire, a păstrat mama câteva din bilețelele alea:

Am crezut în Moș Crăciun până la vârsta de 10 ani, poate mai târziu decât majoritatea copiilor. Deja aveam prieteni cărora părinții le spuseseră adevărul, alții care povesteau despre cum găsiseră cadourile ascunse în camera părinților, dar eu rămâneam încrezător că Moș Crăciun există; poate copiii ăia nu erau cuminți și la ei nu venea, fiind părinții obligați să îi ia locul. Nu știam cum să îmi împac convingerea cu mărturiile prietenilor, așa că în mare parte îi ignoram și rămâneam fericit într-o bulă de ignoranță. Spunând asta nu pot să nu mă gândesc la adulții care fac același lucru cu prietenul lor imaginar fiindcă nu le-a spus nimeni la momentul potrivit că nu există. Dacă părinții s-ar înțelege să își mintă copiii în continuare, câți adulți nu ar aștepta în fiecare an venirea lui Moș Crăciun?

Citește mai departe »

Am tot auzit de-a lungul anilor de Betrand Russell (filozof, logician, matematician, istoric, scriitor, critic social, activist politic, premiant Nobel) și de măreția lui în ceea ce privește filozofia și logica. Nu citisem niciodată ceva scris de el, doar fragmente care erau menționate de alții, așa că am cumpărat o carte care conține cel mai cunoscut eseu al lui, ‘Why I Am Not a Christian’, precum și alte eseuri și articole de însemnătate.

‘Why I Am Not a Christian and Other Essays on Religion and Related Subjects’ conține eseuri și articole despre religie, rolul ei în societate, efectele asupra oamenilor, ramificațiile pe care le are în viețile oamenilor, și multe altele. E o înșiruire extrem de sumară a unor subiecte extrem de importante și surprinzător de actuale, în ciuda faptului că omul a trăit între 1872 și 1970, iar cel mai vechi eseu din carte are peste 100 de ani. Nu mi-e rușine să recunosc că au fost mai multe momente în care m-am simțit depășit de ce am citit și sunt sigur că voi reciti cartea peste câțiva ani, când voi fi mai “mare” și mai capabil să absorb ideile lui Russell.

Nu voi mai scrie pasaje din carte care mi-au plăcut, așa cum fac cu orice carte pe care o citesc. Am început să îmi notez pasaje atunci când am început-o și în scurt timp am realizat că pur și simplu sunt prea multe idei grozave acolo și aș ajunge să petrec foarte mult timp traducând tot ce îmi place. Cine vrea să o citească în română o poate găsi în format digital aici (și nu numai). Mi s-a părut genul de carte care ar trebui să fie în casa oricui și să fie citită de toată lumea, ca și biblia (serios).

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS