Publicat cu parolă pe 05.12.2012.
Parola scoasă pe 08.08.2017.

pentrucailiubesc.wordpress.com

Simt nevoia să îți răspund, deși acest post e privat și nu îl vei citi niciodată. Într-un fel, îmi e milă de tine, în același fel în care îmi e milă de o persoană cu dizabilități mintale.

Nu mă deranjează că spui lucruri urâte despre mine, nu asta mă interesează, pe mine mă interesează adevărul și decența, iar în ceea ce privește aceste două lucruri, tu nu ești decât un parazit, un mizerabil parazit. E ironic cât dezgust poți să îmi provoci, având în vedere trecutul nostru. Mă bucur că ai mers mai departe și ai ajuns unde ai ajuns și pretinzi că ești fericită, deși după ce ți-am citit mica ta poveste și am văzut ce ai scris despre mine, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva ascunzi, undeva adânc, o ură pentru mine care încă te macină pe dinăuntru, chiar și după atâta timp. Ură sau nu, decența nu ar trebui niciodată să renunți la ea, cum ai făcut atunci când ai scris minciunile alea. Știu ce simțeai, cunosc sentimentul, l-am simțit și eu de multe ori, dar diferența e în felul în care am controlat acel sentiment, pe când în cazul tău, el te-a controlat pe tine și te-a făcut să devii o… “sub-ființă”, ca să zic așa, o nevertebrată dezgustătoare. Sunt chestii pe care le pot tolera, dar minciuna și josnicia de care ai dat dovadă (din nou), niciodată.

Poate pe necunoscători reușești să îi păcălești cu acele minciuni, dar eu, eu știu adevărul, știi și tu asta. Mă scârbește profund faptul că nu îți e rușine față de mine, nu pentru cine sunt, ci pentru faptul că sunt pur și simplu o persoană, un om, în fața căruia îți permiți să faci astfel de lucruri. Eu aș fi absolut umilit în locul tău, aș putea eu să mint o lume întreagă și să îi am pe toți de partea mea, dacă o singură persoană ar ști adevărul oribil nu știu cum aș putea trăi cu mine, cu acea rușine. Iarăși, aici e diferența dintre noi, tu fiind o “sub-ființă” murdară care nu cunoaște bun simț și respect, respect față de tine, în special. Nu trebuie să mă respecți pe mine, trebuie să te respecți pe tine destul încât să nu faci lucrurile josnice pe care le faci. Nu mai zic de faptul că probabil ești și tu conștientă că eu încă am toate conversațiile noastre, ori de pe messenger, ori de pe mail, ori de pe forum, chiar și SMS-urile; am totul. Dacă m-aș coborî la nivelul tău și ți-aș răspunde minciunilor, te-aș stinge instantaneu. Dar tu continui să minți cu nerușinare.

Mă amuză, oarecum, sau mi se face și mai mult milă de tine când văd că te mândrești cu faptul că ai crescut, te-ai maturizat și ești o altă persoană, dar faptele tale vorbesc împotriva acestor declarații.

[…] Probabil ca acum daca m-as vedea cu acea persoana pe strada ne-am lua la bataie. […]

[…] nu am niciun regret, pentru ca si acum daca as avea orice ocazie de a-i face asta din nou, as face-o. Este un om de nimic […]

Spune-mi, te rog, că recunoști ironia arzătoare din citatul de mai sus. În ciuda declarațiilor tale, ai rămas cu aceeași mentalitate infantilă și bolnavă, grav bolnavă. Zic grav pentru că mai e și povestea cu identitatea aia falsă în spatele căreia te-ai ascuns atâta timp și ai făcut toate lucrurile alea absolut mizerabile.

Mă gândesc acum, adăugând la tot ce era până acum povestea asta cu minciunile, oare care sunt implicațiile psihologice ale faptelor tale? Nu e nevoie de o persoană calificată pentru a vedea în ce hal de deplasată ești și cu atât mai mult mi se face milă de tine și mi-e frică să-mi imaginez ce se întâmplă în capul tău. Vorbesc sincer și fără nicio intenție rea, fie că mă crezi sau nu, chiar pare îngrijorător.

[…] singura lui metoda de a se exprima e un blog […]

Nu, am 3 bloguri și o galerie cu poze. Mă exprim în numeroase feluri și mai mult și mai bine decât tine, dacă e să o luăm așa. Nu înțeleg chestia cu blogul, cred că a fost menită drept insultă, deși e un compliment. Câteodată mă uimești și mă amuză teribil gândirea ta.

[…] genul de baiat care in spatele un calculator pe internet are o tona de tupeu, iar fata in fata e un gandac […]

Menționez asta pentru că întotdeauna m-au intrigat insultele de genul ăsta, în fața unor dovezi contrare.

Ca și chestie care atestă ce spuneam mai sus și mă face să realizez și mai mult ce mentalitate infantilă ai, se înțelege fie că din spatele monitorului am curaj să spun ce cred, iar în persoană nu (doar tastând asta m-a făcut să scot un “hah” involuntar), fie că din spatele monitorului fac pe durul, iar în persoană mi-e frică să acționez violent. A doua variantă e mai amuzantă ca prima, în primul rând pentru că amândoi ne amintim cum eu am instigat nu doar o dată astfel de reacții din partea altora, în perioade adolescentine în care nu gândeam clar (bine, sper că încă îți mai amintești așa cum a fost și mintea aia bolnavă nu ți-a alterat memoria), iar în al doilea rând, pentru că sunt mai presus de astfel de ieșiri animalice și nu m-aș înjosi în așa hal.

Mai ții minte cum stăteam față în față cu el și mă amenința că mă bate dacă nu șterg chestiile alea de pe blog, după ce mai luasem o dată bătaie de la el? Mai ții minte cum de fiecare dată când insista, eu îi spuneam că refuz să le șterg și refuz să mă mai bat cu el? Gândacul de care ziceai v-a dat clasă amândurora în repetate ocazii. Vorbeai de maturitate, eu zic să iei notițe.

Într-un fel, aș vrea să poți citi ce am scris aici, dar îi dă pace acestei vrere gândul că rațiunea ți-e o calitate străină și nu aș face decât să îți hrănesc prostia. Vorbeam mai sus de respectul față de sine; acel respect de sine mă oprește să public acest post și să risc vreo discuție cu tine. Mă respect prea mult ca să mă expun în mod voluntar prostiei tale. De aceea, te ignor. Sincer, asta e tot ce meriți.

Mai am o veste proastă pentru tine, chestie de care nu te-ai prins nici până acum, din păcate. Atunci când ai scris acel post, “adevărul” pe care l-ai susținut tu te face să pari absolut dementă. Vezi tu, dacă ar fi să ne luăm după ce ai spus, ar însemna că ți-ai făcut singură atâta rău în tot acel timp, atât în relația cu iubitul, prietena cea mai bună, și mai știu eu cine, și ai irosit o grămadă de timp vorbind cu mine la telefon, prin mesaje până la 3 sau 4 dimineața, prin email și pe unde mai vorbeam noi, doar de dragul de a te “juca” cu mine; pentru că nu poți nega toată suferința și toate problemele pe care le-ai avut datorită lucrurilor dintre noi, chiar ai recunoscut asta. Prin urmare, declari că le-ai provocat și acceptat de bună voie. Ăsta aș zice eu că e cel mai important paragraf din întreg articolul ăsta, o să îl scriu îngroșat, chiar.

Acum că ți-am prezentat erorile din povestea ta, ai două opțiuni: fie menții că ce ai spus e adevărat, asta însemnând că în acei ani ai ales să suferi de bună voie, ceea ce m-ar duce iar cu gândul la grave probleme mintale, fie recunoști că ai mințit și implicit ești o ființă mizerabilă. N-ai scăpare.

Șah mat.

Tagged with →