Îi ziceam zilele trecute unuia că e dobitoc pentru ca își promovează porcăriile spirituale de pe blogul lui lăsând comentarii complet pe lângă subiect pe alte bloguri (s-a întâmplat să-mi lase mie). Nu voi comenta acum despre sugestia lui ridicolă de a oferi o alternativă înainte să-l critic sau alte aberații care m-au zgâriat pe creier, însă voi comenta despre câteva erori logice întâlnite deseori la oameni în discuții contradictorii, printre care ignorarea sau invalidarea argumentelor prezentate de opozant prin pretenția la critică constructivă sau prin abordarea mentalității tu quoque.

În prima situație, persoana criticată ignoră sau încearcă să invalideze argumentele opozantului pe baza motivului că acesta nu oferă o soluție viabilă la problemele menționate, ca și cum asta ar fi o așteptare rezonabilă de la opozant, sau criticile sale își pierd veridicitatea în lipsa unei soluții oferite de el, sau aspectele criticate de opozant devin justificabile în lipsa unei alternative. O situație oarecum asemănătoare e cea în care e criticat rezultatul unui efort depus de persoana criticată, aceasta urmând să provoace opozantul să depună la rândul lui un efort care să aibă un rezultat mai bun, conform așteptărilor opozantului de la rezultatul persoanei criticate, ca și cum potențiala inabilitate a opozantului de a se supune, deși nu are niciun interes în a face asta, invalidează în vreun fel criticile sale.

În a doua situație, persoana criticată ignoră sau încearcă să invalideze argumentele opozantului pe baza motivului că opozantul e ipocrit, ca și cum faptul că opozantul are un comportament precum cel criticat de el însuși, de exemplu, ar invalida în vreun fel argumentele sale. Ipocrizia nu demonstrează nimic relevant subiectului și apelul la ipocrizie nu poate fi considerat un contraargument. Am fost de mai multe ori în situația asta, însa nu-mi amintesc să mă fi făcut cineva vreodată ipocrit într-o astfel de discuție și să aibă un motiv bun. Un exemplu recent a fost o fată care, în urma criticii aduse anumitor aspecte ale comportamentului oamenilor pe Facebook, mi-a sugerat întâi să mă uit peste profilul meu înainte să îi critic pe alții, deși eu nu făceam nimic din ce criticam la alții, dar ea nici măcar nu avea acces la profilul meu.

O altă metodă prin care persoana criticată ignoră sau încearcă să invalideze argumentele opozantului e prin atacul la persoană, apelând la argumente ad hominem. Un exemplu recent e individul acesta. În niciunul dintre răspunsurile lui nu prezintă contraargumente criticilor mele, concentrându-se însă pe mine, aducându-mi critici oricum ridicole și lipsite de sens și care nu aveau nicio legătură cu subiectul discuției și nu invalidau în vreun fel criticile mele inițiale.

Atacurile la persoană și efectiv ignorarea anumitor argumente ale opozantului sunt cele mai des întâlnite răspunsuri pe care le primesc. Atacurile să zicem că sunt condiționate de nevoia inerentă de a riposta la critici asupra persoanei tale și nu toată lumea își poate menține judecata “clară” atunci când e criticat, unii poate nu o au niciodată “clară”, în cazurile de față fiind metoda celor mai puțin inteligenți, în lipsa abilității de a produce un contraargument, iar pe măsură ce coborâm pe scara inteligenței, ajungem la cei care te amenință cu violența fizică, efectiv cei mai idioți oameni cu care poți purta o discuție.

Pentru mine, cel mai enervant mi se pare fapta persoanei criticată de a ignora anumite argumente și a răspunde doar la câteva, chiar și la astea oferind în 99% din timp niște răspunsuri ridicole, uitând complet de celelalte și dirijând discuția în alte direcții. Din punctul meu de vedere, asta arată din start că ai pierdut disputa, nefiind capabil să răspunzi la toate criticile și încercând să te agăți de orice altceva, urmând apoi să abandonezi și acel fir când ți se dă iar peste nas.

Un exemplu care-mi vine acum în minte e tipul acesta, care până la finalul discuției (care se lungește și în articolul acesta) folosește argumente ad hominem, ignoră anumite argumente din partea mea, și recurge la amenințări cu violență fizică, pe lângă o sumedenie de argumente ilogice și lipsite de orice sens; e poate printre cei mai idioți oameni cu care am discutat vreodată.

O altă situație de care m-am lovit e încercarea persoanei criticate de a mă discredita pe baza insultelor pe care i le-am adresat, uneori ignorând argumentele mele, de parcă acele insulte ar invalida în vreun fel respectivele argumente sau de parcă ar fi ceva în neregulă cu atitudinea pe care am abordat-o. Există situații în care persoana cu care discuți efectiv nu merită niciun fel de respect și tot ce a făcut până la acel moment te îndreptățește fără dubiu să îl insulți și poate chiar ar trebui să îl insulți, fiindcă o merită. A se reține totuși că mă refer la insulte la adresa inteligenței respectivului, nu la altceva, și cu siguranță nu la înjurături aruncate-n vânt, de partea cu înjurăturile probabil o să se ocupe respectivul.

Mai sunt erori logice pe care le-am întâlnit de multe ori în discuții cu temă religioasă (în fond, de la un credincios nu te poți aștepta la altceva decât erori logice într-o discuție religioasă), dar nu voi comenta acum despre ele, fiindcă nu vreau să implic religia în articolul acesta.

Foarte rar întâlnesc persoane care știu să argumenteze un punct de vedere, să poarte o discuție inteligentă, să urmeze un fir logic și să se comporte într-o discuție contradictorie. E așa cum spunea și Sam Harris, nu poți purta o conversație cu cineva care nu apreciază dovezi și care nu apreciază logica.

Tagged with →