ÎnJocuri

E3 2015

Azi se termină E3 și, personal, cel mai entuziasmat sunt de Mass Effect: Andromeda. Evident. Mai există altceva?

În trilogia originală am petrecut în total 250 de ore în două parcurgeri. Abia aștept să renunț la orice fel de contact cu lumea exterioară și să mă plantez în fața monitorului pentru Andromeda.

Altul de care sunt entuziasmat este noul Doom. Am jucat trilogia originală de mai multe ori și primele două îmi răpeau ore încă de pe vremea când îmi aducea tata jocuri pe dischete. Gameplay aici.

Rise of the Tomb Raider sper să se ridice la nivelul remake-ului din 2013, pe care l-am jucat recent și m-a ținut lipit de scaun. Cu siguranță o îmbunătățire față de Tomb Raider 2, pe care îl jucam cu tata când eram mic și mă chinuiam să nu râd de el și să îl enervez mai rău când nu îi ieșea vreuna din combinațiile alea imposibile pe care trebuia să le apeși doar ca să facă Lara un pas în față.

Dishonored 2 cu siguranță va fi un succes dacă e la fel de bine realizat ca primul.

Mirror’s Edge: Catalyst promite multe și presimt că o să fie cel puțin la fel de bun ca primul.

Batman: Arkham Knight a avut un trailer nou. Am jucat Arkham Asylum și Arkham City, iar Arkham Origins pentru cam o oră până să îl dezinstalez.

Au lansat și un trailer pentru Assassin’s Creed Syndicate. N-am mai jucat niciunul de la Revelations încoace, decât o oră – două din Assassin’s Creed 3, urmând să îl dezinstalez. O să reiau eu seria cândva.

Mai e și Need for Speed, pe care ei îl numesc “reboot” și sper să fie la fel de distractiv și cu un control la fel de bun ca în ultimul Hot Pursuit (și Rivals a fost decent). Gameplay aici.

Cine e interesat de ce alte jocuri au mai fost anunțate pot arunca un ochi aici sau peste playlist-urile de la Kotaku.

Încă un an trecut și nicio urmă de Half Life 3. Milioane de inimi frânte în toată lumea.

Alte articole:

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.