Am mai scris despre “Cumințenia Pământului” și am mai spus că mi se pare o idee deosebit de neinspirată să o cumpărăm, dar mi-a apărut iar pe radar zilele trecute și parcă nu-mi vine să cred că ce se întâmplă e real.

Întâi să lămurim un lucru: aparent, piatra aia nu poate părăsi teritoriul țării indiferent dacă o cumpărăm sau nu, dar “problema” este că în mâini private, ar putea fi scoasă din circuitul muzeal și nu am putea să o mai vedem.

Tragic.

Tragic.

“Prin cumpărarea statuii se evită scoaterea acesteia din circuitul public și în acest fel ne asigurăm că avem acces la ea atât noi, cât și copiii noștri.”

În caz că vă întrebați de ce să donați; ca să aibă acces copiii voștri la ea. Să o poată vedea cu ochii în realitate, nu doar în poze. O piatră sculptată în mic detaliu ca să arate ca o femeie ghemuită de frig. Așa ceva trebuie văzut îndeaproape, nu oricum. O să se calce lumea în picioare să o vadă. Practic o cumpărăm ca să le dăm copiilor noștri cu ea în cap. “Uite bă, Mihăiță. Puteai să ai [literalmente mii de alte lucruri mai benefice], dar țara ta a dat mulți bani ca să îți cumpere piatra asta. Acum stai aici două ore și uită-te la ea. Sunt copii sărmani care nu își permit să se uite la statui cum te uiți tu la asta, așa că zi merci.”

Hai să scădem din acele 11 milioane de euro cele 6 milioane din donații, că e treaba fiecăruia ce face cu banii lui. Nu că nu e trist câți oameni donează bani pentru o piatră dar nu ar dona nici măcar un leu pentru un scop caritabil. Rămânem cu 5 milioane de euro pe care îi dă guvernul. Cum știu că e greșit să cumpărăm piatra aia? E simplu: mă gândesc că 5 milioane de euro nu pot cumpăra destulă hârtie pe care să putem scrie toate lucrurile mai benefice țării pe care le-am putea face cu acele 5 milioane de euro.

Zicea cineva pe Facebook că ar fi păcat să pierdem o capodoperă.

Tragic.

“Capodoperă”.

Eu mă gândesc că ar fi mai păcat de alea 5 milioane de euro, sau de restul banilor strânși din donații, dar ce știu eu? Este într-adevăr o capodoperă, conform dicționarului, doar pentru că e valoroasă. La o adică, dacă învăț să sculptez și fac un penis erect de 2 metri din moldavit, aia e o capodoperă. O fi piatra lui Brâncuși literalmente o capodoperă, dar parcă nu-mi vine să o numesc așa. Cred că semnificația uzuală a cuvântului e un pic diferită pentru majoritatea oamenilor de semnificația din dicționar.

Uite ce, eu înțeleg de ce vrem piatra aia; are valoare sentimentală pentru noi, ne mândrim cu ea.

[…] e pur și simplu un obiect cu valoare oarecum sentimentală pentru noi, care în niciun fel nu ne crește ca popor, dar ne place nouă și ne face să ne simțim mândri că a fost odată un tip talentat care s-a născut în aceeași zonă geografică, iar asta ne bucură enorm. – io

E ușor de înțeles de ce o vrem, nu avem multe lucruri cu care ne putem mândri, așa că orice iluzie de genul ăsta ne unge pe suflet. Nu trebuie să fie un motiv real de mândrie națională, merge orice la români, uitați-vă cum ne scoatem tot timpul bucătăria mediocră la înaintare și cum ne sare inima din piept când avem vreun sportiv care face ceva mai deosebit, ai zice că suntem în fruntea lumii. Înțeleg chestia asta și dorința de a investi în iluziile astea; dar nu 11 5 milioane de euro.

– Ce se va întâmpla cu ea după ce este cumpărată? Unde va fi expusă?
După achiziționare, ”Cumințenia pământului” va fi redată circuitului muzeal și va putea fi admirată.

Tragic.

“Admirată”.