Pe pagina lui Teo Trandafir a apărut sâmbătă un post în care Teo îi bătea obrazul lui Mircea Badea, spunând că e dezamăgită de el și că nu e un om onorabil.

Duminică seara, postul nu mai exista. Mircea Badea a publicat pe pagina lui de Facebook, pe care cu o zi sau două înainte zicea că o va închide definitiv, un scurt film în care Teo nu își asumă cele scrise pe pagina ei, care de fapt nu e pagina ei, e o “făcătură ordinară”.


“Făcătură ordinară.”

Filmul a fost publicat pe pagina lui Mircea Badea, ca să vadă lumea că de fapt sunt prieteni, doar nu avea cum să fie publicat pe aceeași pagina unde a fost publicat mesajul ăla, pe acea pagină care e doar o “făcătură ordinară”.

În momentul de față, reprezentanții legali ai lui Teo spun că poza cu mesajul ei e falsă. Prima oară pagina pe care a fost publicat mesajul era o “făcătură”, acum de fapt mesajul nu a existat niciodată.

E amuzantă reacția lui Mircea, care scrie CU LITERE MARI, SĂ VADĂ TOT NEAMUL, CUVINTE PRECUM “FALSIFICARE” ȘI “ADEVĂR”. Care variantă a adevărului, nu știm.