A treia și ultima carte dintre cele dăruite Jumătății a fost ‘The Other Side of Silence: A Psychiatrist’s Memoir of Depression’ a lui Linda Gask, psihiatru și profesor la universitatea din Manchester.

Asemănător cu ‘An Unquiet Mind’, la care și face referire de câteva ori, cartea vorbește despre viața autorului cu povara depresiei. Spre deosebire de Jamison, Gask nu a “beneficiat” și de partea maniacală, și asta a contribuit la o viață mai dificilă și mai tristă, în opinia mea, după ce le-am memoriile amândurora.

Gask nu vorbește la fel de mult despre medicamente și în ansamblu mi s-a părut mai personală cartea decât ‘An Unquiet Mind’, dar nu e un lucru rău. Mi-a plăcut foarte mult că în fiecare capitol a scris despre cel puțin un pacient cu care s-a “confruntat” în cariera ei. Se concentrează mai mult și pe terapeuții care au ajutat-o (sau nu) și descrie diverse tratamente la care s-a supus, metodele folosite asupra ei, și metodele folosite de ea cu pacienții ei.

Mi-a plăcut foarte mult să o citesc; mi-a plăcut, de fapt, să le citesc pe fiecare dintre cele trei cărți pe tema bolilor mintale. Mintea umană nu poate fi vreodată plictisitoare. Intenționez să mai iau niște cărți pe tema asta, cel puțin după ce mai termin din celelalte 11 cărți care îmi fac turn pe birou așteptând să fie citite, unele de luni de zile.

Mai jos am tradus câteva paragrafe pe care mi le-am notat:

Asta se numește “activare comportamentală” și e bazată pe teoria că atunci când devenim deprimați, încetăm să facem tot felul de lucruri: acelea care aduc plăcere, acelea care țin de rutină, cum ar fi ridicatul din pat și îmbrăcatul, dar și altele mai importante, cum ar fi deschiderea facturilor și plata lor. Pentru recuperare, trebuie să devenim treptat mai activi din nou, fiindcă nivelul nostru de activitate și implicare în viață e strâns legat de dispoziția noastră. Nu e vorba de a aștepta pentru a te simți mai bine ca să îți poți continua viața, ci de a te comporta mai bine pentru a te simți mai bine. Există dovezi clare că asta chiar funcționează.

Am învățat că uneori momentele alea de haos, când viața deraiază, conțin mesaje importante despre lucrurile pe care trebuie să le schimbăm în existența noastră – și despre așteptările rigide pe care noi, și alții, le avem de la noi și pe care trebuie să le provocăm – până nu e prea târziu. Dacă ne ocupăm de lucrurile astea, putem începe să mergem din nou mai departe, către îndeplinirea propriilor scopuri.

Pierderea unei persoane pe care o iubim provoacă durere, dar din acea durere pot apărea oportunități pentru a reconsidera decizii din trecut și a schimba direcția viitoare a vieților noastre.