Revenind la cărțile mele, am continuat cu subiectul religiei. Deși trebuia să citesc ‘The End of Faith’ a lui Sam Harris, au fost ceva probleme cu poșta și am început cu ‘Letter to a Christian Nation’, care este răspunsul lui la reacțiile și mesajele primite în urma publicării cărții ‘The End of Faith’.

E o carte scurtă în care explică cât de ilogice sunt criticile primite și argumentele folosite împotriva lui. Ca orice argument pe care-l poate da un credincios pentru existența divinității, vedem cât de simplu e de doborât dacă îl analizăm logic. Aflăm de asemenea că dintre cei care au răspuns negativ la cartea lui, cei mai răutăcioși și violenți sunt credincioșii, lucru care de altfel nu e surprinzător, știm și de la Richard Dawkins cu ce intensitate pot reacționa credincioșii pașnici și iubitori de “Dumnezeu”.

Mai jos am tradus câteva paragrafe pe care mi le-am notat:

Ideea că biblia e un ghid perfect al moralității e pur și simplu uimitoare, având în vedere conținutul ei. Sfatul lui Dumnezeu pentru părinți e clar: oricând copiii nu sunt cuminți, ar trebui să îi batem cu o nuia (Proverbe 13:24). Dacă sunt destul de nesimțiți încât să răspundă obraznic, ar trebui să îi ucidem (Levitic 20:9, Deuteronom 21:18-21, Marcu 7:9-13, și Matei 15:4-7). Trebuie de asemenea să ucidem oameni prin lapidare pentru erezie, adulter, homosexualitate, dacă lucrează duminica, dacă venerează imagini sculptate, dacă facă vrăjitorii, și o mare varietate de alte crime imaginare.

Un embrion de 3 zile e o colecție de 150 de celule numit blastocist. De dragul comparației, există peste 100000 de celule în creierul unei muște. Embrionii umani care sunt distruși în cercetarea celulelor stem nu au creiere, nici măcar neuroni. În consecință, nu există niciun motiv să credem că pot suferi în urma distrugerii lor în niciun fel. Merită ținut minte, în acest context, că atunci când creierul unei persoane a murit, considerăm acceptabilă recoltarea organelor sale (cu condiția să le fi donat în scopul acesta) și să îl îngropăm în pământ. Dacă e acceptabil să tratăm o persoană a cărui creier a murit ca ceva mai puțin decât o ființă umană, ar trebui să fie acceptabil să tratăm și un blastocist la fel. Dacă te preocupă suferința în univers, uciderea unei muște ar trebui să îți prezinte mai multă dificultate morală decât uciderea unui blastocist uman.

Cu toate că afilierea politică partizană în Statele Unite nu reprezintă un indicator perfect al religiozității, nu este nici un secret faptul că “statele roșii” (republicane) sunt astfel în primul rând datorită influenței creștinilor conservatori. Dacă ar fi existat vreo corelare între conservatorismul creștin și sănătatea socială, ne-am aștepta să observăm unele semne ale acesteia în America statelor “roșii”. Nu vedem așa ceva. Din cele douăzeci și cinci de orașe cu rata cea mai scăzută a criminalității violente, 62 de procente se află în statele “albastre” (democrate), și 38 de procente în statele “roșii”. Dintre cele douăzeci și cinci cele mai periculoase orașe, 76 la suta se află în statele “roșii”, iar 24 de procente în cele “albastre”. De fapt, cele mai periculoase trei orașe ale Statelor Unite se află în piosul stat Texas. Cele douăsprezece state cu cea mai mare rată a spargerilor sunt “roșii”. Douăzeci și patru dintre cele douăzeci și nouă de state cu cea mai mare rată a furturilor sunt “roșii”. Dintre cele douăzeci și două de state cu cea mai mare rată a crimelor, șaptesprezece sunt “roșii”.

Nu cunosc nicio societate din istoria umană care a suferit vreodată fiindcă oamenii ei au devenit prea dornici de dovezi care să susțină credințele lor centrale.

Orașul New Orleans, de exemplu, a fost distrus recent de un uragan. Peste 1000 de oameni au murit; zeci de mii au pierdut tot ce dețineau; […] Putem spune că aproape orice persoană din New Orleans la momentul în care uraganul Katrina a lovit vă împărtășea credința într-un Dumnezeu omnipotent, omniscient, și iubitor. Dar ce făcea Dumnezeu în timp ce Katrina le distrugea orașul? Cu siguranță a auzit rugăciunile bărbaților și femeilor vârstnici care au fugit de apă în podul casei, urmând să fie înecați acolo. Aceștia erau oameni credincioși. Erau oameni buni, care se rugaseră de-a lungul vieților lor. Aveți curajul să recunoașteți evidentul? Oamenii ăia au murit vorbind cu un prieten imaginar.

Dacă Dumnezeu există, ori nu poate face nimic pentru a opri cele mai extraordinare calamități, ori nu dorește să facă asta. Dumnezeu, prin urmare, e ori impotent, ori malefic. Ați putea fi tentați acum să executați următoarea piruetă: Dumnezeu nu poate fi judecat după standarde umane ale moralității. Dar am văzut că standardele umane ale moralității sunt exact ceea ce folosiți pentru a stabili bunătatea lui Dumnezeu. Și orice Dumnezeu care ar fi preocupat de căsătoriile între homosexuali, ori numele cu care este adresat în rugăciuni, nu e chiar așa enigmatic.

Dacă ne depășim vreodată confuzia religioasă, ne vom uita înapoi la perioada asta din istoria omenirii cu groază și uimire. Cum a fost posibil ca oamenii să creadă așa ceva în secolul 21? Cum se poate ca ei să își fi lăsat societățile să devină atât de fragmentate de noțiuni superficiale despre Dumnezeu și paradis? Adevărul e că unele dintre cele mai dragi credințe ale voastre sunt la fel de jenante ca cele care au trimis ultimul vapor cu sclavi în America în 1859 (același an în care Darwin a publicat ‘Originea speciilor’).