E de ajuns să schelălăie o muiere

Am văzut filmările cu Oana Mardare și concluzia mea a fost că aia e proastă, oamenii din jurul ei sunt proști, și jandarmeria nu și-a făcut bine treaba. Între noi fie vorba, independent de orice altceva, abia trec 10 secunde din filmul de pe Digi24 și deja îmi doresc să o văd pe aia plesnită. Unii mă înțelegeți fără explicații.

Indivizii din mulțimea contrariată țipau că nu e corect ce se întâmplă și alte bălării din-astea. Hai să vă spun eu cum e corect, cum ar funcționa lucrurile în lumea aia civilizată despre care mieunați oricând aveți ocazia: vine milițianu’ să te ia la dubă pentru instigare, te duci cu el, chiar dacă consideri că nu are dreptate. Că dacă nu, e perfect legal și normal să te ia cu forța. Nu trebuie să te ia ca pe “un infractor”, poți merge liniștită cu el, fără să pună nimeni mâna pe tine, că vrea doar să îți vorbească. Te duci cu el la dubă, el îți spune că îi instigi pe ăia, tu dai o bășina din-aia cu “dialog” și “empatie”, el îți spune să lași vrăjeala că nici tu nu ești atât de proastă încât să nu înțelegi că are dreptate, și te trimite frumos acasă. Îți spune că dacă rămâi acolo și dai iar din muie aiurea, o să fie mai rău. Nu ești de acord? Rămâi acolo să dai din muie, și apoi acceptă fără protest consecințele, că ți s-a spus că vor fi consecințe.

Alternativa era să nu îi facă autoritățile nimic, să-și ia o pancartă peste meclă, și dup-aia să se plângă că nu-și fac autoritățile treaba bine, asta presupunând să rețină 50 de oameni cât timp “dialoga” și “empatiza” ea cu ei, în niciun caz să o trimită pe ea la plimbare, că ea are dreptul la liberă exprimare, OK?! “Siguranța proprie și a oamenilor din jur? Domne’, ce nu înțelegi prin DI-A-LOG?!”

Un retardat care sigur era cu telefonul pe-afară, filmând, se aude zicând în scârbă “patru bărbați pe o femeie, extraordinar”. Cum să rețină patru brute o femeie așa firavă și plăpândă? MONȘTRI! Nu știu ce voia să spună handicapatul ăla, că ar fi trebuit să fie femei? Că trebuiau să fie mai puțini bărbați? Dacă sunt mai mulți bărbați e mai dureros/deranjant pentru femeia aia? Că e jenant să fie nevoie de patru bărbați pentru a reține o femeie, ei fiind superiori fizic? Era deci o insultă la adresa masculinității jandarmilor? Am mai auzit chestii de genul ăsta când e vreo muiere la mijloc și niciodată n-am înțeles ce problemă concretă au de fapt indivizii ăștia cu superioritatea numerică a bărbaților în situațiile astea.

Când în sfârșit o ia ăia cu forța în dubă, după ce au băut liniștiți un ceiuț cu ea și au stat la discuții, lăsând-o să mieune pe-acolo în văzul tuturor șacalilor care înregistrau tot, ea refuză să meargă cu ei țipând că nu e o criminală și bla bla. Păi Oană, n-oi fi tu criminală, dar proastă clar ești. Când oamenii ăia decid să te bage-n dubă, acolo o să ajungi, fie că-ți place sau nu, și asta nu înseamnă că ești o criminală, ori că sunt ei violenți. Ei reacționează raportat la comportamentul tău. Dacă tu reziști, ei aplică forță. Reziști mai tare, aplică mai multă forță. În dubă oricum ajungi, depinde de tine cum e drumul până acolo.

Oana și restul visătorilor îi mustrează pe jandarmi că “au luat-o pe sus”, forțat. Discuția aici o să devină ceva mai complicată pentru unii: indiferent că ești de acord cu faptul că muierea trebuia reținută sau nu, realitatea e că jandarmii ăia asta au considerat că trebuie să se întâmple. Deci nu contează dacă e sau nu corect, da? Nu despre asta vorbim, aia e altă discuție. Contează că așa au considerat oamenii ăia că ar trebui să procedeze. Ei bine, în momentul în care ei au considerat asta, tot ce a urmat a fost datoria lor. Oamenii ăia trebuiau să o ducă în dubă. Simplu. Că s-a pus aia-n fund și a început să pișe ochii nu are importanță. Pentru ei nu trebuie să fie o femeie ori un bărbat, doar o persoană, o persoană care trebuie dusă în dubă. Lacrimile și mieunatul nu trebuie să îi afecteze în niciun fel pe oamenii ăia, înțelegeți? Ideal ar fi dacă am încerca să nu mai lăsăm emoțiile să ne influențeze atunci când nu e cazul, că dreptatea, oricare ar fi ea, nu e influențată de emoții și nu facem nimănui niciun bine dacă nu privim lucrurile cât mai obiectiv posibil.

O să zici “dar Ovidiu, femeia a zis clar că va asista fără să mai vocifereze ori să intervină în niciun fel”, și eu o să-ți zic că ești prost naiv. Ești naiv fiindcă nu ai o imaginație practică și de aceea nu ai putea fi vreodată un jandarm/polițist/etc. bun, fiindcă literalmente nu ești capabil să le înțelegi munca. Oamenii ăia au văzut lucruri pe care tu nu le-ai văzut, probabil au fost implicați direct în ele. Știu niște lucruri despre oameni în general și despre mulțimi. Unul dintre aspectele care îi face buni la munca lor e abilitatea lor de prevenție. Imaginează-ți că sunt ca niște câini bipezi care miros când situația se va denatura și sunt capabili să prevină asta. Sunt conștienți că deseori prin însăși încercarea lor de a preveni o situație urâtă, se va crea o situație urâtă, pentru că ia uite cum sar șacalii cu telefoanele și muierile cu boceala și hipioții cu bășinile, dar ei aleg siguranța publică în detrimentul imaginii lor. Ei știu că plebea îi va blama, dar o va face din siguranța adusă de ei.

Am văzut de-a lungul timpului foarte mulți oameni care nu înțeleg ce implică munca autorităților, a oamenilor care sunt însărcinați cu siguranța noastră (nici eu nu înțeleg pe deplin, nu am cum), și nu înțeleg că sunt situații în care din afară, la prima vedere, acțiunile lor ar putea fi interpretate ca contrare scopului lor, acela de a ne asigura siguranța. Nu zic că nu există abuzuri, normal că există, doar că de cele mai multe ori catalogăm abuzuri acțiuni pe care nu le înțelegem și sărim cu muia-n sus că se poartă polițaii ăia răi urât cu noi.

Când ziceam că jandarmii nu și-au făcut bine treaba, mă refeream la faptul că nu au scăpat mai repede de ea. S-a pus în fund să plângă? Luată pe sus și dusă în dubă, nu stat lângă ea la negociat în timp ce toți filmează salivând. Nu înseamnă că era nevoie de violență, puteau să o ia frumos, fără să o bruscheze sau să o rănească, doar că asta nu ar fi fost posibil din vina ei, că se zbătea, știind că o duc la rug să o ardă de vie.

Am mai vorbit în trecut despre oameni din-ăștia care țipă cât îi țin plămânii că vor o lume mai bună și miere la robinet, dar în realitate nu înțeleg pe deplin cum ar arăta respectiva lume. Îi vedem des în situații de genul ăsta, când e vreo muiere ale cărei bocete și chirăite ar trebui să o scutească de responsabilitate.

Am auzit ce behăiau și homofobii pe acolo, sunt pur și simplu niște retardați mintali, n-ai cum altcumva s-o dai, asta e realitatea. Dar ca să te duci în mijlocul lor și să îi contrazici, fără să ȘTII că va începe să zboare rahat în toate părțile, trebuie să fii proastă îngrămădită. Dar nu cred de fapt că e cazul Oanei Mardare. Ca să zici că nu te așteptai la scandal, înseamnă să fii o mincinoasă penibilă. Și aici cred că am nimerit-o.

În încheiere, hai să încercăm să privim situația obiectiv: un grup de oameni iraționali, needucați, și ostili față de o minoritate persecutată legal și simpatizanții acestei minorități ies în stradă să-și strige nemulțumirile la cer. O persoană, bărbat sau femeie, aparținând minorității respective ori simpatizantă a lor, vine în mijlocul lor și le spune frumos că greșesc și ce spun ei nu e adevărat. Grupul aproape imediat cheamă jandarmii să îi ajute cu problema persoanei care i-a deranjat la activitatea lor autorizată. Din moment ce grupul spune că nu o vrea acolo, nu mai contează intențiile persoanei respective, fiindcă dacă grupul spune că e deranjat, e deranjat, nu trebuie să îi înțelegem și nu contează dacă îi înțelegem. E activitatea lor autorizată. Jandarmii vin să ia acea persoană de acolo, și după ce încearcă să își justifice întreruperea, spune că ar vrea să rămână să observe activitatea grupului și promite că nu va mai interveni. Jandarmii, în schimb, știu mai bine decât să aibă încredere într-o persoană străină oarecare că va face ce a zis, și știu mai bine decât să aibă încredere în grupul de oameni că nu vor acționa în niciun fel știind că persoana pe care o dezagreează e printre ei. Jandarmii știu că probabil se vor simți provocați de prezența ei și astfel o vor provoca și ei pe ea, verbal sau chiar fizic, fiindcă, din nou, vorbim despre un grup de oameni iraționali, needucați, și ostili. Așadar, măsura cea mai bună pentru toată lumea ar fi înlăturarea persoanei respective. Jandarmii au încercat să îi explice, însă persoana nu a putut înțelege, așa că au fost nevoiți să o ia cu forța. Persoana refuzând să meargă pașnic, jandarmii au fost nevoiți să aplice mai multă forță pentru a soluționa problema.

Cam asta s-a întâmplat. Parcă e altceva când înlături sexul feminin al persoanei, și imaginile emoționale, și țipetele, și plânsetele, și orice alt lucru care ți-ar putea influența judecata prin intermediul propriilor emoții. Parcă e un pic mai simplă și mai clară situația, nu? Cum ar fi dacă am aborda orice problemă în felul ăsta?

Alte articole:

2 comentarii

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.