Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Credem că religia ne dă moralitatea din simplul motiv că suntem învățați să fim morali din motive religioase, ceea ce e profund greșit și dăunător, așa cum ne dovedesc oamenii care nu au nicio reținere în a recunoaște că ar comite crime serioase dacă nu i-ar ține în frâu frica de Dumnezeu. Trebuie doar să ne învățăm copiii să fie morali doar de dragul moralității, fiindcă așa e bine și corect, nu fiindcă o entitate misterioasă și atotputernică veghează asupra noastră, judecându-ne și pregătindu-ne o recompensă sau o pedeapsă. Asta îi învață pe copii să fie buni din frica unei pedepse și nu fiindcă e datoria noastră ca ființe inteligente să fim buni unii cu ceilalți și să prosperăm ca o rasă pașnică și unită.

Consider că religia este cea mai mare nenorocire cu care se zbate omenirea dintr-un motiv extrem de simplu: sfidează rațiunea și bunul simț. Cred în adevăr și în puterea nemărginită a unei minți inteligente, iar religia nu face decât să îngrădească mintea. – Eu și religia

Unii lucrează la o lume mai bună în feluri mai vizibile și mai comune, dar acesta e felul meu. Asta a avut cea mai mare însemnătate pentru mine încă de când eram copil. Vreau să îmbunătățesc lumea convingând oameni să gândească, oricât de pompos și poate zadarnic ar suna. Nu a fost o alegere conștientă, dar încercând să privesc obiectiv, o văd ca pe o cale mult mai eficace de a îmbunătăți lumea față de căile mai vizibile și mai răspândite pe care le aleg alții, similar cu a trata cauza, nu simptomele.

Unii îmi pot condamna metodele uneori și sunt conștient că deseori sunt mai “dur” decât aș putea fi, dar astea-mi sunt metodele în momentul de față. Pot fi mai eficace ca altele, sau pot să nu fie, dar așa mă descurc eu momentan. Zic momentan fiindcă sunt sigur că mă voi schimba cu timpul, deja e o diferență semnificativă între prezent și felul în care abordam lucrurile acum 5 ani, de exemplu, cum de altfel e și normal, că înveți constant și te îmbunătățești constant. În alți 5 ani probabil voi înțelege mai multe lucruri mai bine decât astăzi.

Asta e calea mea de a ajuta și nu e una ușoară; presupune foarte mult timp și efort, multe frustrări, și chiar și bani, fie în încercarea de a mă educa cât mai mult asupra subiectului, fie în încercarea de a-mi răspândi munca cât mai mult, totul fără să primesc nimic concret în schimb, doar ocazional aprecieri și mult mai des dispreț. Mă motivează credința că deși nu fac valuri, sunt ca o picătură care face unde, și cunoștința că fac un lucru bun, iar tot ce fac acum îmi place să consider începutul unor lucruri mai mărețe.

Asta vreau să las în urma mea; printre alte lucruri la un nivel micro, chestii de bun simț pe care oricine le poate face, asta e principala metodă prin care încerc să contribui la bunăstarea lumii. Pentru asta vreau să fiu ținut minte, pentru eforturile mele continue de a face lumea un loc mai bun prin convingerea oamenilor să aprecieze rațiunea și să disprețuiască ignoranța.

Am început să scriu articolul acesta cu dorința de a-mi explica toate demersurile împotriva religiei și frustrările pe care mi le exprim deseori vis-a-vis de orice nonsens, deși am mai făcut asta în trecut, și nu doar o dată. Mai precis, am decis să scriu articolul acesta din dorința de a-mi explica motivația din spatele celui mai recent demers, și anume Copilul lui Dumnezeu.

Am creat Copilul lui Dumnezeu ca o nouă încercare de a influența lumea, vizând în mod direct credincioșii, deghizându-mă oarecum într-unul. Pagina a funcționat într-un fel în care nu intenționam, dar am realizat apoi că strategia accidentală s-ar putea să funcționeze mai bine decât cea inițială.

Totul e un experiment costisitor (timp, efort, frustrări, bani) cu care momentan sper să reușesc să fac o schimbare, oricât de mică. Nu e ușor tot ce încerc să fac, dar nu e tocmai o alegere, nu e ceva ce aș putea opri într-o clipită dacă așa aș vrea, oricât de obositor și deseori inutil pare. Toate astea înseamnă ceva pentru mine, sunt lucruri în care cred cu tărie.

În toată chestia asta, Copilul lui Dumnezeu este momentan un mic pas către lucruri de o amploare mai mare în viitor; cel puțin asta sper. N-aș fi nimic dacă n-aș fi visător.