• Home
  • Personal
  • De ce lupt împotriva religiei, sau
    De ce am creat Copilul lui Dumnezeu

De ce lupt împotriva religiei, sau
De ce am creat Copilul lui Dumnezeu

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Credem că religia ne dă moralitatea din simplul motiv că suntem învățați să fim morali din motive religioase, ceea ce e profund greșit și dăunător, așa cum ne dovedesc oamenii care nu au nicio reținere în a recunoaște că ar comite crime serioase dacă nu i-ar ține în frâu frica de Dumnezeu. Trebuie doar să ne învățăm copiii să fie morali doar de dragul moralității, fiindcă așa e bine și corect, nu fiindcă o entitate misterioasă și atotputernică veghează asupra noastră, judecându-ne și pregătindu-ne o recompensă sau o pedeapsă. Asta îi învață pe copii să fie buni din frica unei pedepse și nu fiindcă e datoria noastră ca ființe inteligente să fim buni unii cu ceilalți și să prosperăm ca o rasă pașnică și unită.

Consider că religia este cea mai mare nenorocire cu care se zbate omenirea dintr-un motiv extrem de simplu: sfidează rațiunea și bunul simț. Cred în adevăr și în puterea nemărginită a unei minți inteligente, iar religia nu face decât să îngrădească mintea. – Eu și religia

Unii lucrează la o lume mai bună în feluri mai vizibile și mai comune, dar acesta e felul meu. Asta a avut cea mai mare însemnătate pentru mine încă de când eram copil. Vreau să îmbunătățesc lumea convingând oameni să gândească, oricât de pompos și poate zadarnic ar suna. Nu a fost o alegere conștientă, dar încercând să privesc obiectiv, o văd ca pe o cale mult mai eficace de a îmbunătăți lumea față de căile mai vizibile și mai răspândite pe care le aleg alții, similar cu a trata cauza, nu simptomele.

Unii îmi pot condamna metodele uneori și sunt conștient că deseori sunt mai “dur” decât aș putea fi, dar astea-mi sunt metodele în momentul de față. Pot fi mai eficace ca altele, sau pot să nu fie, dar așa mă descurc eu momentan. Zic momentan fiindcă sunt sigur că mă voi schimba cu timpul, deja e o diferență semnificativă între prezent și felul în care abordam lucrurile acum 5 ani, de exemplu, cum de altfel e și normal, că înveți constant și te îmbunătățești constant. În alți 5 ani probabil voi înțelege mai multe lucruri mai bine decât astăzi.

Asta e calea mea de a ajuta și nu e una ușoară; presupune foarte mult timp și efort, multe frustrări, și chiar și bani, fie în încercarea de a mă educa cât mai mult asupra subiectului, fie în încercarea de a-mi răspândi munca cât mai mult, totul fără să primesc nimic concret în schimb, doar ocazional aprecieri și mult mai des dispreț. Mă motivează credința că deși nu fac valuri, sunt ca o picătură care face unde, și cunoștința că fac un lucru bun, iar tot ce fac acum îmi place să consider începutul unor lucruri mai mărețe.

Asta vreau să las în urma mea; printre alte lucruri la un nivel micro, chestii de bun simț pe care oricine le poate face, asta e principala metodă prin care încerc să contribui la bunăstarea lumii. Pentru asta vreau să fiu ținut minte, pentru eforturile mele continue de a face lumea un loc mai bun prin convingerea oamenilor să aprecieze rațiunea și să disprețuiască ignoranța.

Am început să scriu articolul acesta cu dorința de a-mi explica toate demersurile împotriva religiei și frustrările pe care mi le exprim deseori vis-a-vis de orice nonsens, deși am mai făcut asta în trecut, și nu doar o dată. Mai precis, am decis să scriu articolul acesta din dorința de a-mi explica motivația din spatele celui mai recent demers, și anume Copilul lui Dumnezeu.

Am creat Copilul lui Dumnezeu ca o nouă încercare de a influența lumea, vizând în mod direct credincioșii, deghizându-mă oarecum într-unul. Pagina a funcționat într-un fel în care nu intenționam, dar am realizat apoi că strategia accidentală s-ar putea să funcționeze mai bine decât cea inițială.

Totul e un experiment costisitor (timp, efort, frustrări, bani) cu care momentan sper să reușesc să fac o schimbare, oricât de mică. Nu e ușor tot ce încerc să fac, dar nu e tocmai o alegere, nu e ceva ce aș putea opri într-o clipită dacă așa aș vrea, oricât de obositor și deseori inutil pare. Toate astea înseamnă ceva pentru mine, sunt lucruri în care cred cu tărie.

În toată chestia asta, Copilul lui Dumnezeu este momentan un mic pas către lucruri de o amploare mai mare în viitor; cel puțin asta sper. N-aș fi nimic dacă n-aș fi visător.

Alte articole:

7 comentarii

  • Ále

    02/08/2017 la 14:16

    E posibil sa nu fii de acord deloc cu asta, dar how about this for a thought: toate societatile democrate, europene, functioneaza pe principii crestine (nu zic ca principiile/societatile nu ar putea exista fara religie pentru ca ar putea, cum zici si tu in articol – dar realitatea e ca societatile europene isi au originea in crestinatate). Asta poate te duce un pic in directia in care vreau sa ajung.. Stiu ca a respinge ideea de religie inseamna a nu discrimina intre religii, stilul Dawkins, adica incluzand crestinismul si islam in aceeasi oala, si respingandu-le pe toate. Ideea e ca nu putem vorbi despre religie in mod absolut abstract, pentru ca daca e folosita la ceva, e la a fi aplicata. Religia nu a existat niciodata fara putere, reprezentare, politica, economie, etc. Si daca ne uitam la cum e aplicata, sunt diferente fuuuundamentale intre crestinism si islam. Nu am citit Coranul, dar sunt sigura ca daca faci o comparatie intre el si Biblie ca texte, nu sunt foarte diferite. Diferenta e totusi, enorma in societatile in care religiile astea sunt aplicate.

    Ok. Mi se pare, mai ales in Vest momentan, ca e ‘cool’ sa atacam crestinismul, dar e super no-no sa zicem ceva rau de islam. Islam = #notallmuslims, crestinism = offensive jokes, baby Jesus, nimeni nu se supara, crestinii ultra sunt amuzanti si ridicoli. Si asta mi se pare un pic periculos, pentru ca din nou, daca ne uitam la realitate, crestinismul e aplicat intr-o forma complet inofensiva (exceptand anumite minoritati care oricum nu sunt nici pe aproape de a avea reprezentare politica) si in multe societati din Vest, total seculara. Islamul pe de alta parte, e aplicat intr-o forma apocaliptica (apocaliptica pentru concepte de democratie, libertate, drepturi umane, etc.). Am scris deja super mult, ideea e ca, inteleg perfect ideea de a fi impotriva oricarei religii, pentru ca nici eu nu ader la vreuna, dar gandul meu era ca ai putea trece un pic mai departe de filozofia abstracta care vorbeste de absurditatea ideeii de divinitate, dogmei, etc. (cu care sunt perfect de acord), la aplicabilitatea practica a religiei, unde nuantele devin muult mai importante, si poate crestinismul nu ar trebui sa fie tinta tuturor atacurilor, in contextul tragic in care ne aflam.. Scuze pentru tl;dr post, sunt la munca si nu am ce face :))

    Reply
    • Ovidiu Avrămuș

      02/08/2017 la 14:45

      de acord cu diferentele dintre felul in care sunt aplicate, cat despre diferentele dintre biblie si coran, e intr-adevar cam acelasi lucru (mai putin noul testament care e mai relaxat). nu le-am citit in intregime, doar destul cat sa realizez ca uneori nu poti face diferenta intre ele.

      de acord si cu tratarea diferita a religiilor in vest, dar cred ca aia ataca crestinismul mai usor fiindca il considera mai mult sau mai putin “al lor” si simt ca isi permit sa se critice intre ei. plus ca reactiile crestinilor sunt mai mult verbale, nu iti e la fel de teama pentru viata ta cand insulti crestinismul.

      am mai scris specific despre islam si aceleasi lucruri le-am spus si eu, ca e complet demential si periculos, mai periculos decat crestinismul doar fiindca adeptii lui il ia mai in serios decat crestinii.

      ce zici tu e ca ar trebui sa ma concentrez mai putin pe abstract si mai mult pe realitatea concreta (pericolul islamului)?

      Reply
      • Ále

        02/08/2017 la 14:55

        Hmm da asta incercam sa spun   stiu ca ai mai scris si despre islam, chiar demult un articol pe care cand l-am citit l-am considerat prea agresiv, ca la vremea aia eram super happy-go-lucky, kumbaya, etc. Dar dupa cateva alte atacuri teroriste m-am sucit un pic, cum s-ar zice :))

        Si eu sunt de acord ca e mult mai usor sa ataci crestinismul in Vest, chiar si in presa, ca da, nu te simti amenintat dar tocmai de aia cred ca trebuie valorat..Adica am ajuns sa apreciez super mult ca avem asta, si nu altceva :) nu vreau sa zic ca ar trebui sa avem societati crestine, dar din pacate orice societate care nu e crestina inafara de asiatici e super far behind si inevoluata din toate punctele de vedere (in special economic si tehnologic). Asa ca totusi cred ca ar trebui valorizat un pic ce avem datorita principiilor crestine pe care ne-am bazat secole intregi, ca daca aveam altfel de religie (ex. dominatia otomana la noi in RO) am fi fost ca in Borat :) Parerea mea. De la o vreme ma super enerveaza cum crestinismul e atacat din toate directiile, adica nu ma enerveaza personal ca nu ma identific deloc, dar mi se pare ca daca se continua asa, o sa ajungem rau de tot.

        Reply
  • Cristina

    02/08/2017 la 17:01

    “Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. ”

    Parerea mea e ca problema nu e religia, ci rautatea adanc ascunsa in oameni (amplificata de prostie si lipsa de educatie). Pune-ti intrebarea cati oameni ar mai fi “buni”, generosi, ar vrea sa faca un loc mai bun, etc, daca intr-o zi nu ar mai fi nici stat, nici societate cu legi, nici “Dumnezeul care te vede”?

    Sigur ca tu o sa continui sa crezi intr-o lume mai buna, pentru ca esti un om bun, ai crescut intr-un anumit mediu, ai avut parte de o anumita educatie, ai un sistem de valori nobil, investesti timp si bani pentru valorile bune in care crezi…

    Dar nu toti sunt asa, pentru multi oameni (mai ales cei care au avut ghinionul unei copilarii mai nefericite), e mult mai simplu sa jefuiesti, sa minti, sa manipulezi, sa te ascunzi – iti recomand cartea “People of the lie” a lui Scott Peck pentru a vedea cateva exemple de cum minciuna fata de noi insine si frica de a ne confrunta cu adevarul ne transforma usor, usor in psihopati. [Curios e ca autorul, un psihiatru initial ateu, a devenit destul de apropiat de credinta. A mai scris inca o carte “The Road less travelled” pe care inca nu am citit-o, dar cred ca te-ar interesa mai mult, pe wiki am gasit “The four stages of spiritual development” pe care se pare ca el le-a descris in carte.]

    Pana la urma, de ce iti scriu? Nu stiu exact, vad ca ai cele mai bune si mai nobile intentii, doar ca mai exista si o parte mai intunecata a lumii, pe care legea si religia o tine totusi cat de cat in frau… iar problema nu e daca exista sau nu Dumnezeu sau daca e ok ca unii oameni cred in barbos, problemele sunt lipsa educatiei, minciuna si fuga de adevarul dureros (care sunt prezente peste tot, mai ales in tot ce inseamna conducere, fie ea religioasa sau nu). Si e posibil ca efortul tau sa aiba nevoie de o mica redirectionare pt rezultate maxime – doar zic, nu dau cu parul :)

    Reply
    • Ovidiu Avrămuș

      02/08/2017 la 23:17

      cred ca in ‘Why We Believe in God(s)’ vorbea autorul despre o zi intr-un oras din Canada cand politia a fost in greva pentru cateva ore, ore in care s-a dezlantuit tot haosul care te-ai astepta sa se dezlantuie in lipsa unei autoritati care sa tina oamenii in frau.

      sunt de acord ca nu religia e neaparat cauza “raului” pe care il provoaca, religia e doar un catalizator. deseori lipsa educatiei ii permite religiei sa existe, dar nu intotdeauna. problema oamenilor care ar provoca haos daca prin absurd ar afla ca nu exista politisti ceresti cred ca tine cam in intregime de educatie.

      nu neg ca religia ii tine pe unii in frau, am mai scris despre asta, e mentionat chiar si in articolul asta, chiar asta incercam sa zic, ca religia ii tine pe unii in frau din cauza educatiei proaste pe care o oferim copiilor.

      nu as numi partea aia “intunecata” a oamenilor drept “rautate” (in unele cazuri), mai degraba as numi-o instinct (in unele cazuri). dar cred ca divagam.

      Reply

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.