Am început acest blog când aveam 15 ani, în vacanța de dinaintea primului an de liceu. Nu aveam niciun plan și nu îmi doream un blog din vreun motiv anume, pur și simplu am fost curios, dar curiozitatea s-a transformat repede în pasiune, deși în general scriam tâmpenii tipice unui puști de 15 ani la vremea aia.

Prin intermediul blogului am cunoscut oameni noi, am creat prietenii, am cunoscut în perioada liceului multe fete datorită lui (cine-ar fi crezut?), am avut chiar și o relație de câțiva ani care și-a avut începuturile pe blog, am cunoscut și o oarecare popularitate în orășelul meu micuț pe care altfel nu aș fi avut-o, am învățat să scriu mai bine și să mă exprim mai bine, am învățat să fiu meticulos și atent la detalii, mi-am dezvoltat principii și valori cu care mă mândresc, m-a ajutat să îmi dezvolt creativitatea, mi-a oferit o mai bună înțelegere asupra lumii și a oamenilor din jur, m-a ajutat să mă descarc emoțional la nevoie și să mărturisesc lucruri pe care nu le-aș fi spus nimănui, am învățat să lucrez cu Photoshop, am învățat și puțin web design, și am învățat numeroase lucruri care m-au ajutat în carieră, printre multe altele.

Într-o măsură semnificativă, blogul a fost în ultimii 10 ani o ustensilă care mi-a permis să mă educ și să mă formez în feluri în care în lipsa lui nu cred că aș fi avut cum. Mi-a fost de-a lungul timpului o scăpare, o armă, un prieten, și de câteva ori dușman, dar întotdeauna a fost o parte importantă din mine, cum e și astăzi, mai mult ca niciodată.

Am mai scris în trecut despre beneficiile pe care le-am avut datorită blogului, dar în același timp a fost întotdeauna și o responsabilitate în plus, fiindcă l-am luat în serios. Nu poți avea beneficii fără sacrificii, și asta cel mai des înseamnă timp petrecut ocupându-mă de el. Bine, în liceu mai erau printre dificultățile întâmpinate din cauza blogului și discuțiile neplăcute cu profesorii ori directoarea, sau pumnii pe care a trebuit să încerc să îi evit (literalmente), cu mai mult sau mai puțin succes, dar asta e cu totul altă poveste.

Am ajuns într-un punct în care blogul îmi e ca un membru, o extensie naturală a ființei mele fără care viața nu mi-ar fi la fel. Poate pare mult spus având în vedere că în prezent media articolelor publicate e undeva la 8-10 pe lună, dar blogul satisface o nevoie, și nevoia în prezent e de 8-10 articole pe lună, iar blogul înseamnă atât cât înseamnă datorită acelor 8-10 articole pe lună.

La bine și la rău, l-am avut la dispoziție în toți acești ani și pot spune fără urmă de dubiu că fără el nu aș fi aceeași persoană care sunt astăzi. Și consider ăsta un lucru bun.

Pe lângă blog, au mai contribuit la o parte din lucrurile de mai sus și The Gallery of Me, care împlinește 7 ani în ianuarie, și inclusiv Dunno, care doar ce a împlinit 5 ani acum două săptămâni. Deși nu mai scriu de ceva timp acolo, a avut și el un impact asupra mea care nu e de neglijat. Chiar și Paper Planes a contat, care e un amărât de blog pe Tumblr, deși într-o măsură mult mai mică.

Am pornit acum 10 ani cu blogul într-o călătorie de-a lungul căreia i s-au alăturat și alții, creându-mi un “univers” propriu care mi-a oferit enorm de multe lucruri și fără de care nu știu unde și cine aș fi azi.

Toate lucrurile astea, cu blogul în vârf, au fost de-a lungul timpului părți esențiale ale existenței mele și oricât de mult au fost o scăpare, au fost în egală măsură și o responsabilitate. Ca ele să aibă grijă de mine, a trebuit să am și eu grijă de ele.


În ceea ce privește restul “universului”, singurul lucru nou față de anul trecut este Copilul lui Dumnezeu (și varianta în engleză, Child of God), despre care am scris mai în detaliu aici.

Ca în fiecare an, mai jos e o listă cu câteva articole din ultimul an și cronologia blogului. Nu am scris la fel de mult ca anul trecut, dar e în regulă, calitatea e importantă și în privința asta sunt în mare parte mulțumit. Ar mai fi articole la care în total am petrecut cine știe câte ore scriindu-le, dar nu le-am publicat niciodată fiindcă în final mi s-au părut prea slabe.

» Problema cu respectarea credințelor altora
» Nu vă lăsați păcăliți de protestatari
» De cine râdeți?
» O povestioară scurtă #3
» Ignoranța cu care banalizăm suferințele altora
» Despre avort și oamenii care îi vor ilegalizarea
» De ce facem ce facem și cum să ne ajutăm reciproc să ne oprim
» Mesaj pentru fata cu borcanele de castraveți murați de la Rotonda
» Domnișoară, domnișoară, care e tariful?
» “Dar eu cunosc musulmani și nu sunt deloc așa”
» Cum mi-am pus furia prostimii pe cap
» Cerere de angajare
» O povestioară scurtă #4
» De ce trebuie să combatem fervent ideile iraționale
» E de ajuns să schelălăie o muiere
» Femei în toată firea care își mănâncă placenta…

Cel mai citit articol publicat în ultimul an (și foarte probabil dintotdeauna) este:
→ Am protestat în stradă și am votat pentru pedepsirea oamenilor cu ochi verzi sau albaștri.

Tagged with →