Eram zilele trecute cu un prieten și îmi povestea despre o colegă de serviciu care ar fi o prostănacă ce-l calcă pe nervi. Auzindu-l cum o descria și povestea despre ce chestii a spus sau a făcut, mi-am amintit și eu de o prostănacă cu care am lucrat și am început și eu să îi povestesc ce minunății mai spunea sau făcea prostănaca mea. La un moment dat mi-a cerut să-i arăt poze cu ea și am căutat-o pe Facebook, dar spre surprinderea mea, am descoperit că m-a blocat.

Pentru început, ea mă adăugase pe Facebook când începuserăm să lucrăm împreună. Eu nu aș fi făcut asta fiindcă mi se pare stupid (cu mici excepții) să fii conectat pe rețele de socializare cu oamenii cu care lucrezi în mod direct, dar dacă îți cer ei asta, n-ai ce să faci, accepți. La scurt timp după, m-a adăugat pe lista de persoane cu acces restricționat, însemnând că nu puteam vedea decât conținutul marcat ca “public”, neavând acces la nimic altceva care era împărtășit cu “prietenii”. În principiu e exact același lucru ca atunci când nu sunteți conectați. Bănuiesc că a făcut asta știind că îi văd activitatea și îi judec penibilitatea și a făcut-o probabil presupunând că nu o să-mi dau seama, că era genul de proastă care credea că oamenii sunt prea proști ca să își dea seama de ce face ea (ce-i drept, faptul că a lucrat acolo cât a lucrat e oarecum un exemplu bun de câți proști a reușit să ducă de nas – și sincer cu o pricepere de doi bani, e extrem de jenant pentru oamenii ăia). După ce am plecat de la firma respectivă și am scăpat de a-i mai vedea fața și a-i auzi vocea zilnic, am șters-o de la “prieteni” de pe Facebook. Acum văd că între timp a simțit nevoia să mă și blocheze.

Chestia cu blocatul are două explicații foarte plauzibile:

1. având un comportament tipic genului de scârboase despre care mai public ocazional diverse comentarii jignitoare, la modul general, cred că a văzut anumite astfel de comentarii și s-a gândit că e vorba despre ea, fiindcă probabil crede că e singura penibilă care se comportă așa. Nu-mi vine acum nimic în minte care să fi fost inspirat din ceva văzut la ea și nici nu știu dacă puteam vedea mare lucru, nefiind “prieteni”, dar nu exclud deloc posibilitatea să fi scris despre chestii pe care le fac sau spun în general mulți oameni, dar “declanșat” de conținutul de la ea. Așa că s-a gândit să mă blocheze, de parcă dacă aș vrea acum să mă uit la conținutul extrem de limitat pe care îl vedeam fără să fim conectați, ar dura mai mult de 5 secunde.

2. descoperind că am șters-o de la prieteni, i-am rănit orgoliul și a vrut să aibă ea “ultimul cuvânt”, așa că după ce am șters-o fiindcă voiam să uit de existența ei, m-a și blocat. Nici măcar nu glumesc, știu că sună demențial, dar vorbesc serios când zic că nu mi se pare deloc sub ea genul ăsta de comportament. Nu vă imaginați prin câte chestii am trecut cu ea și cât de proastă poate fi părerea pe care o am despre ea. Între noi fiind vorba, la un moment dat am început să notez toate idioțeniile pe care le zicea sau făcea, pentru că aproape în fiecare zi era câte ceva și unele chestii erau pur și simplu aur curat și n-am vrut să le uit. A fost genul de situație în care mă întâlneam cu prieteni și când mă întrebau ce se mai întâmplă pe la serviciu ne apucam să râdem de ce-a mai zis sau ce a mai făcut aia. Pe bune, am o grămadă de chestii notate, a fost o experiență incredibilă.

Revenind; m-au mai blocat oameni în felul ăsta, când pe mine nu mă interesa în niciun fel să interacționez cu ei, dar au simțit nevoia să mă blocheze. Un alt exemplu e un fost șef, care la început tot el se conectase cu mine. Când am plecat de la locul respectiv de muncă, a ținut să mă șteargă de la “prieteni” și apoi să mă blocheze, deși nici măcar nu interacționasem vreodată cu el pe Facebook. Dar el a zis să mă și blocheze, probabil ca nu cumva să văd toate articolele din Daily Mail pe care le publica pe profilul lui (da, citea Daily Mail).

Și sunt amuzanți oamenii ăștia, o dată fiindcă au impresia, după cum spuneam mai sus, că dacă vreau durează mai mult de 5 secunde să văd oricum conținutul pe care ei îl lasă public, fie că mă blochează sau nu, și a doua oară fiindcă și-au imaginat că sunt destul de importanți pentru mine încât să fie nevoie să mă blocheze. Și reacția mea la chestiile astea e oarecum una de mirare și amuzament, că sunt confuz de inutilitatea acțiunilor lor exagerate și în același timp râd încercând să-mi dau seama ce-a fost în mintea oamenilor ăstora și ce cred ei că au câștigat în plus pe lângă un simplu unfriend.

Pe de-o parte sunt și triști, că mă uit la chestiile astea și mă gândesc în sinea mea ce oameni mici sunt ăștia de fapt și ce opinii extrem de bune au despre ei înșiși încât în mod intenționat se asigură că țin la distanță persoane care știu că oricum n-ar vrea niciodată să se apropie de ei. Dar probabil le gâdilă orgoliile să știe că au făcut ei ceva care i-ar împiedica să se aproprie în caz că prin absurd ar vrea vreodată.

Oameni mici.

P.S. Chestii de genul ăsta se mai întâmplă când se găsește vreun idiot să comenteze pe pagina de Facebook a blogului. Exemplu: X spune o prostie, eu îi spun că e prost, X îmi blochează pagina.

Tagged with →