Am cumpărat recent niște lentile pentru telefon și după ce am publicat câteva poze, m-au întrebat despre ele oameni care ar vrea și ei să-și cumpere și m-am gândit să scriu rapid despre ele.

După o zi întreagă petrecută citind despre o mie de lentile de la o mie de producători pe Amazon, am mers cu două seturi de la Mpow: #1 și #2. Le găsiți și pe Aliexpress și probabil și prin alte părți, dar diferența de preț e foarte mică și de la Amazon așteptați după ele o săptămână, nu o lună sau mai mult.

Am luat două seturi fiindcă principalul interes a fost pentru lentile macro, iar unul dintre seturi are una de 10x și celălalt are una de 20x. Sigur, îmi place că am și opțiunea de wide angle (0.36x și 0.65x) dacă am nevoie. Cele două lentile fisheye nu prea mă interesează (deocamdată, cel puțin).

Sunt foarte mulțumit de ambele lentile macro. Dacă reușești să menții telefonul la distanța potrivită, pozele ies destul de clare. Cea de 20x trebuie ținută cam la 7mm de subiect pentru a focaliza cel mai bine și ca să te ajute, are o margine care îți permite să atingi fizic subiectul în timp ce păstrezi distanța optimă dintre el și lentilă. Fiind atât de aproape, are marginea din plastic transparent pentru a permite luminii să pătrundă în spațiul închis. Eram puțin sceptic la început, dar în realitate funcționează destul de bine.

Mai multe poze găsiți pe contul meu de Instagram. Poze cu lentilele wide angle sau fisheye voi pune la cerere, dacă e cineva interesat.

Cândva în viitor mi-ar plăcea și o lentilă pentru zoom, am auzit că sunt folositoare.

Tagged with →