Vorbind întâi despre ce mi-am propus la începutul anului:

  • am citit minimul de 10 cărți și sunt la jumătatea celei de-a 11-a (e Noul Testament, din care citesc ocazional).
  • am continuat să mă duc la sală, dar mai serios în ultimele luni. Asta după ce începusem iar să mă îngraș și pusesem înapoi 6 din alea 10kg slăbite anul trecut.
  • mi-am îmbunătățit franceza pe cont propriu; nu considerabil, dar sunt relativ mulțumit raportat la efortul depus.

În ciuda unor evenimente neplăcute, aș zice că 2017 a fost un an decent.

Cel mai memorabil lucru aș zice că a fost vizita în America chiar în primele zile ale anului. Toată viața mi-am dorit să vizitez America și în ianuarie am stat câteva zile prin Las Vegas (unde am fost și la un eveniment de tehnologie de care știam de mulți ani) și câteva prin San Francisco, unde am trecut și prin Silicon Valley și am fost chiar în vizită la LinkedIn și Stanford.

Cel mai rău lucru aș zice că a fost accidentul rutier din Barcelona, când am fost în februarie la Mobile World Congress. Și cel mai rău lucru la accident a fost faptul că l-am cauzat eu. De fapt, cel mai rău lucru a fost faptul că am fost în mașină cu genul de persoană jegoasă pe care nu o vrei niciodată lângă tine la belele. Ori pur și simplu niciodată lângă tine. Genul de persoană care m-a făcut să mă gândesc că aș fi preferat să îmi rup eu vreun membru în accident decât să aibă ea vreo zgârietură. Nici măcar nu glumesc. Nu am scris atunci despre accident, dar voi scrie eu cândva și voi explica de ce spun asta.

În martie m-am mai plimbat prin Germania, la CeBIT, și la scurt timp după ce m-am întors am fost rugat să îmi dau demisia, în mare parte, după spusele directorului, în urma unei conversații pe care o avusesem cu niște colegi/superiori în care se pare că m-am comportat “neadecvat”. Cu alte cuvinte, orgoliile oamenilor nu au putut îndura să le spună cineva cu 20 de ani mai tânăr că greșesc și să își mențină poziția în fața lor (într-o situație în care mai mult eu aș fi fost afectat de decizia luată, ei cerându-mi ceva pur și simplu stupid). Probabil ar fi fost o lovitură mai dură pentru mine dacă nu eram împăcat cu munca pe care o făceam și nu consideram că am fost corect când m-am opus ălora. Am pierdut o slujbă care îmi plăcea (independent de unii oameni cu care lucram) și era bine plătită, dar cel puțin nu am regrete; nu am ceva la care să mă uit înapoi și să zic că acolo am procedat greșit și dacă nu greșeam încă mai aveam slujba. Nu vreau să intru acum în detalii, așa că trecem peste. Partea frumoasă la treaba asta urâtă e că nu a trebuit să muncesc în perioada de preaviz. Am fost în “vacanță” 4 luni în care am fost în continuare plătit.

Imediat după ce am plecat de la locul de muncă (cred că chiar în ziua următoare), s-a ivit o oportunitate pentru un loc de muncă mai bun la București, dar toată treaba a picat din cauza sincronizării proaste; pe scurt, oamenii aveau nevoie de cineva urgent și nu am putut fi eu. Deși îmi displace Bucureștiul, mi-a părut rău.

Am mai lucrat o perioadă la o firmă foarte mică unde eram mult mai prost plătit, dar eram totuși entuziasmat de potențialul firmei și de cum pot ajuta. Cred că nu a durat mai mult de o săptămână până să realizez că nu există potențialul ăla, și am început să caut alt loc de muncă după ce am văzut ce joacă de copii e acolo. Fără să intru în detalii, de exemplu, patronul nu făcuse contract cu un client din alt oraș cu care nu avusese niciodată contact înainte doar fiindcă atunci când au vorbit prima oară la telefon, i-a plăcut vocea lui și i s-a părut om sincer. După ceva timp, clientul era nemulțumit de servicii și voia schimbări la ce se livrase deja, amenințând că nu va plăti. Patronul s-a întristat și s-a plâns unui angajat din alt oraș (care pretindea că ar fi lucrat în trecut la o companie internațională de foarte mare renume, în ciuda faptului că producea niște chestii de calitate jalnică), angajat care apoi s-a oferit să îi scrie el clientului, mințind că are nu știu ce poziție de conducere în firmă. Patronul nebun a acceptat, bine-nțeles, și am citit apoi mail-ul ăluia acoperindu-mi din când în când ochii, că nu-mi venea să cred ce citesc. În fine, sunt alte povești pentru altă dată, ideea e că am realizat că nu am ce să fac acolo și aproape că îmi era rușine că lucrez acolo. Am început să mă uit de alte locuri de muncă, dar înainte să am ocazia să îmi dau demisia, patronul m-a anunțat că din cauza unor dificultăți financiare nu-și mai permite să mă păstreze. Poate de atunci a învățat să facă contracte cu clienții. Am plecat cu zâmbetul pe buze.

Acum revenind la chestii mai pozitive, mi-a prins și bine timpul ăsta liber. Având în vedere totul, nu a fost chiar așa rău; ar fi fost rău dacă nu aveam o rezervă financiară. Am trecut prin lucruri foarte rele, dar și prin lucruri foarte bune. Printre cele bune, mă bucură și prieteniile pe care le-am întărit anul ăsta, prietenii cu oameni pe care o să-i am lângă mine la începutul noului an.

În ansamblu, aș zice că a fost un an echilibrat; dacă nu altceva, categoric a fost memorabil.