Pe 11 decembrie 2017 am depus o reclamație la ANPC în urma unei experiențe neplăcute cu PC Garage. Ăsta e răspunsul primit automat pe e-mail la depunerea reclamației:

Reclamatia dvs. a fost trimisa cu succes!

Numarul de inregistrare al reclamatiei este 35307 din 11.12.2017. Directie – BUCURESTI

Va mai informam:
Conform art.8 si 9 din OG 27/2002, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut cu cel mult 15 zile.

Asteptati raspunsul din partea reprezentantilor institutiei noastre la adresa postala/adresa de posta electronica comunicata de dvs in petitie.

Drăguț, oamenii îți citează și legea care îi obligă să îți răspundă în cel mult 45 de zile. Ar fi și mai drăguț dacă ar respecta legea aia. Azi suntem în 5 februarie 2018 și au trecut mai mult de 45 de zile de când am depus reclamația, chiar și dacă nu luăm în calcul sărbătorile.

Pe 1 februarie am sunat la “telefonul consumatorilor” și mi s-a dat un alt număr de la București și o adresă de e-mail la care să le scriu să îi întreb ce mai fac, dacă sunt bine. Deocamdată doar le-am scris pe 1, mai aștept câteva zile și dacă nu primesc răspuns, îi sun.

ACTUALIZARE: Nu mi-a răspuns nimeni la e-mail în 12 zile. De câteva zile tot sun la numărul pe care mi l-au dat și ori nu răspunde nimeni, ori sună ocupat. Am trimis azi un alt e-mail la adresa primită când am sunat prima oară la “telefonul consumatorilor”, și la încă o adresă de pe site-ul lor. Aștept și încerc în continuare să îi sun.

ACTUALIZARE: La câteva minute după ce am trimis al doilea e-mail la adresa pe care mi-au dat-o la “telefonul consumatorilor”, am primit un răspuns:

Adresă pe care EI mi-au dat-o. Prima oară când le-am scris nu am primit înștiințare că adresa nu există; atunci exista? Încerc acum să sun din nou la “telefonul consumatorilor” ca să le spun că adresa pe care mi-au dat-o nu (mai?) există și la numărul de telefon pe care mi l-au dat nu răspunde nimeni niciodată (atunci când nu e linia ocupată). “Încerc” e cuvântul cheie, că se pare că nu întotdeauna funcționează numărul; nu sună ocupat, pur și simplu nu se efectuează apelul. Am reușit într-un final să sun și după aproape 13 minute, în timp ce robotul îmi spunea să rămân în așteptare, s-a închis apelul. Mai încerc o dată și dacă tot nu reușesc, sun la comisariatul din Craiova.

ACTUALIZARE: A doua oară a durat aproape 10 minute până să îmi închidă. Am sunat apoi la comisariatul regional din Craiova, unde prima oară nu a răspuns nimeni și a doua oară a reușit cineva să îmi răspundă și cum i-am zis de o reclamație, mi-a spus că am sunat la comisariatul regional și trebuie să sun la cel județean. În regulă, am sunat la cel județean. Am vorbit cu o doamnă amabilă care mi-a spus că în mod normal, după ce am depus reclamația online, la o zi sau două ar fi trebui să ajungă la ei, în Dolj, doar că ei nu au nimic aici. Mi-a recomandat să scriu la adresa de e-mail de mai sus, cea care nu (mai) există. Apoi mi-a mai zis de o adresă (cabinet@anpc.ro) la care am scris deja mai devreme după ce am văzut că cealaltă nu (mai) există. Am scris iar la reclamatii.bucuresti@anpc.ro și iar am primit răspuns automat că nu (mai) există.

Se pare că nu am ce să fac decât să insist la “telefonul consumatorilor”, unde ori nu se efectuează deloc apelul, ori mi se închide după ce stau în așteptare 10 – 15 minute, și la celălalt număr pe care mi l-au dat când am sunat pe 1 februarie la “telefonul consumatorilor”, cel la care ori sună ocupat, ori nu răspunde nimeni niciodată.

ACTUALIZARE: A trecut o săptămână de la ultima actualizare; am mai tot încercat să îi sun, atât la “telefonul consumatorilor”, cât și la numărul de la reclamații. Am încercat să mai trimit și un e-mail, dar adresa în continuare nu există. Nu răspunde nimeni niciunde atunci când nu sună direct ocupat, iar la “telefonul consumatorilor” pur și simplu îmi închid apelul în timp ce sunt în așteptare. Uneori îmi închid după 4 minute, alteori după 8, alteori după 13. Nu au chef să răspundă.

ACTUALIZARE: Pe 21 februarie a venit răspunsul de la ANPC prin poștă (nimic pe e-mail). A durat peste 70 de zile. În antet am văzut că numărul de la reclamații din București a fost corect, doar că nu a avut nimeni niciodată chef să îmi răspundă la telefon. Cât despre răspunsul lor, nu mi se pare că are legătură cu reclamația. Mai multe detalii înapoi în articolul cu toată povestea.

2018