Articole din categoria "Cărţi"

De data asta am citit o carte pe care am primit-o cadou de la Jumătate și a fost prima oară când am citit o carte cu teme religioase, dar care nu e despre religie, ci despre ateism.

Scrisă de Tim Whitmarsh, care e profesor de cultură grecească la Universitatea Cambridge, ‘Battling the Gods: Atheism in the Ancient World’ este o istorie a ateismului din timpul Greciei antice și de la începuturile Imperiului Roman.

Cartea începe într-un timp în care dezbaterile intelectuale pe tema religiei și a zeilor erau ceva obișnuit și o activitate preferată a filozofilor. Trece prin perioade în care subiectul general al dezbaterilor era natura zeilor și a universului, începând ușor să apară filozofi care au dat naștere în dezbateri însăși ideii de a pune la îndoială existența zeilor. Culminează cu perioada în care romanii au început literalmente să impună creștinismul asupra oamenilor și să persecute ateii, împreună cu politeiștii (termen inventat în acea perioada a creșterii influenței creștinismului) și oricine altcineva nu adera la ideologia creștină catolică.

Citeşte mai departe »

Așa cum spuneam ultima oară, am continuat lectura cu ‘The End of Faith’.

Pe scurt, Harris vorbește despre cât de irațională e credința în zei, toleranța nemeritată față de fundamentalismul religios, contribuția credincioșilor “moderați” la tragediile provocate de fundamentaliști, felul în care credincioșii sunt mult mai creduli în privința religiei comparat cu viața de zi cu zi, felul în care credința în zei afectează fiecare aspect al vieților noastre, și despre cum credința în supranatural (zei) întârzie progresul științific și contribuie la enorm de multă suferință ca urmare (aici era vorba despre medicină), printre multe altele.

Mai jos sunt câteva paragrafe pe care mi le-am notat. De data asta am avut un număr mai mare și nu le-am mai tradus eu, în schimb le-am primit în română prin bunăvoința lui Alexandru Anghel de la editura Herald, care le-a extras din varianta tradusă de el (Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii, editura Herald, București, 2016).

Citeşte mai departe »

Revenind la cărțile mele, am continuat cu subiectul religiei. Deși trebuia să citesc ‘The End of Faith’ a lui Sam Harris, au fost ceva probleme cu poșta și am început cu ‘Letter to a Christian Nation’, care este răspunsul lui la reacțiile și mesajele primite în urma publicării cărții ‘The End of Faith’.

E o carte scurtă în care explică cât de ilogice sunt criticile primite și argumentele folosite împotriva lui. Ca orice argument pe care-l poate da un credincios pentru existența divinității, vedem cât de simplu e de doborât dacă îl analizăm logic. Aflăm de asemenea că dintre cei care au răspuns negativ la cartea lui, cei mai răutăcioși și violenți sunt credincioșii, lucru care de altfel nu e surprinzător, știm și de la Richard Dawkins cu ce intensitate pot reacționa credincioșii pașnici și iubitori de “Dumnezeu”.

Citeşte mai departe »

A treia și ultima carte dintre cele dăruite Jumătății a fost ‘The Other Side of Silence: A Psychiatrist’s Memoir of Depression’ a lui Linda Gask, psihiatru și profesor la universitatea din Manchester.

Asemănător cu ‘An Unquiet Mind’, la care și face referire de câteva ori, cartea vorbește despre viața autorului cu povara depresiei. Spre deosebire de Jamison, Gask nu a “beneficiat” și de partea maniacală, și asta a contribuit la o viață mai dificilă și mai tristă, în opinia mea, după ce le-am memoriile amândurora.

Gask nu vorbește la fel de mult despre medicamente și în ansamblu mi s-a părut mai personală cartea decât ‘An Unquiet Mind’, dar nu e un lucru rău. Mi-a plăcut foarte mult că în fiecare capitol a scris despre cel puțin un pacient cu care s-a “confruntat” în cariera ei. Se concentrează mai mult și pe terapeuții care au ajutat-o (sau nu) și descrie diverse tratamente la care s-a supus, metodele folosite asupra ei, și metodele folosite de ea cu pacienții ei.

Citeşte mai departe »

A doua carte dintre cele dăruite Jumătății a fost ‘An Unquiet Mind: A Memoir of Moods and Madness’ de Kay Redfield Jamison, un psiholog și profesor de psihiatrie la Johns Hopkins University School of Medicine.

Jamison și-a dedicat o bună parte a carierei studiind psihoza maniaco-depresivă, sau cum e azi numită, tulburarea bipolară, tulburare de care și ea a suferit din tinerețe. În carte povestește despre viața ei cu boala, despre dificultățile pe care le-a întâmpinat, tratamentele pe care le-a luat, dificultatea în acceptarea tratamentelor atunci când propria ta minte lucrează împotriva ta, dar în final, și despre părțile pozitive ale bolii. Spre sfârșitul cărții, concluzionează că dacă ar avea de ales între o viață cu boala și una fără, ar alege boala.

Mi-a plăcut foarte mult să o citesc și am trecut mai repede prin ea decât prin cele de până acum, dar asta și fiindcă e mai puțin academică și mai mult personală.

Citeşte mai departe »

Luând o pauză de la calea pe care am pornit cu ultimele două cărți, am început să citesc niște cărți pe care i le-am făcut cadou Jumătății de ziua ei: trei cărți despre psihiatrie, depresie, și boli mintale în general (în caz că nu știați, am și o latură profund romantică).

Prima este ‘On Depression: Drugs, Diagnosis, and Despair in the Modern World’, de Nassir Ghaemi, un psihiatru american.

În ‘On Depression’, Ghaemi menționează și potențialele beneficii ale depresiei, cum ar fi o mai bună înțelegere a fericirii și a sinelui. Mi-a plăcut să citesc despre asta fiindcă și eu am cosiderat întotdeauna că propria mea perioadă critică din timpul liceului mi-a oferit, pe lângă suferință și disperare, niște lecții și abilități de reflectare pe care altfel nu știu dacă le-aș fi putut dobândi. În furtuna primei dragoste, și aia neîmplinită, am trecut prin dureri profunde și numeroase crize, unele despre care și acum doar eu știu, și care simt că au rămas într-un fel cu mine și până astăzi. Deși ăsta nu e mereu un lucru bun, am fost întotdeauna recunoscător durerii de atunci și nu știu ce fel de persoană aș fi azi fără acea durere în trecut, dar îmi imaginez, bazat pe valorile și ideologiile mele de acum, că aș fi o variantă inferioară actualului eu, chiar dacă aș fi probabil puțin mai pozitiv.

Citeşte mai departe »

Continuând pe drumul început cu ‘A Rulebook for Arguments’, următoarea carte pe care am citit-o este ‘Crimes Against Logic’, de Jamie Whyte, filozof din Noua Zeelandă.

Spre deosebire de ‘A Rulebook for Arguments’, ‘Crimes Against Logic’ nu se vrea un manual despre cum să gândești corect, ci oferă o discuție despre logica defectă și argumentele greșite folosite în general în societate, de la politicieni și jurnaliști, la credincioși și oameni obișnuiți.

Mi-a plăcut enorm cartea. Mi-a plăcut fiindcă am reușit să asociez ce am citit acolo cu situații reale și am învățat să identific mai bine anumite greșeli de logică ori argumente vagi pe care până acum nu le observam la fel de bine.

Mai jos am tradus câteva paragrafe pe care mi le-am notat:

Indicele lua în considerare factori precum veniturile net, costurile educației și cele medicale, și numărul celor ce dețin locuințe. La afirmație s-a răspuns, însă, cu ușurință:

Steve Schmidt, reprezentantul campaniei Bush, a respins indicele ca fiind o mișcare politică. “John Kerry a calculat că dacă vorbește de rău despre economie, îi va fi benefic din punct de vedere politic,” a zis el. (CBSNews.com, 11 aprilie 2004)

Steve Schmidt probabil avea dreptate că John Kerry urmărea să facă o afirmație care să îl ajute politic. La urma urmei, candida la președinție. Dar cum ar putea arăta asta că viața într-adevăr nu devenise mai grea pentru Americani în timpul președinției lui Bush?

Răspunsul lui Schmidt, deși genul de lucru pe care îl auzi întotdeauna, e absurd. Bine-nțeles că cei implicați într-o dezbatere vor să o câștige. Asta nu e suficient pentru a arăta că opiniile lor sunt false.

Citeşte mai departe »

Mă certam acum ceva timp cu cineva și mă frustra enorm cum nu poate înțelege greșelile de gândire pe care le face, logica defectă pe care o folosește pentru a-și susține prostia, și în momentul ăla m-am gândit eu cumva că viața mea ar fi mai frumoasă și aș fi o persoană mai fericită dacă aș sesiza și mai ușor cât de inapți sunt oamenii când vine vorba de a fi raționali (⸮). Așa sunt eu, masochist. Așa că am luat o pauză de la subiectul religiei și mi-am cumpărat câteva cărți despre logică și argumentare.

Prima pe care am citit-o este ‘A Rulebook for Arguments’, de Anthony Weston, un filozof american, profesor, și scriitor. Este un mic ghid despre cum să construiești argumente evitând greșeli de logică des întâlnite. E structurat pentru a fi folosit cu ușurință și oferă informații clare și concise, fără să intre prea mult în detalii.

Dacă crezi că e o idee bună pentru sănătatea ta, cartea e un prim pas spre a înțelege exact cât de puțin sens au oamenii atunci când deschid gura.

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS