Articole din categoria "Personal"

Am început acest blog când aveam 15 ani, în vacanța de dinaintea primului an de liceu. Nu aveam niciun plan și nu îmi doream un blog din vreun motiv anume, pur și simplu am fost curios, dar curiozitatea s-a transformat repede în pasiune, deși în general scriam tâmpenii tipice unui puști de 15 ani la vremea aia.

Prin intermediul blogului am cunoscut oameni noi, am creat prietenii, am cunoscut în perioada liceului multe fete datorită lui (cine-ar fi crezut?), am avut chiar și o relație de câțiva ani care și-a avut începuturile pe blog, am cunoscut și o oarecare popularitate în orășelul meu micuț pe care altfel nu aș fi avut-o, am învățat să scriu mai bine și să mă exprim mai bine, am învățat să fiu meticulos și atent la detalii, mi-am dezvoltat principii și valori cu care mă mândresc, m-a ajutat să îmi dezvolt creativitatea, mi-a oferit o mai bună înțelegere asupra lumii și a oamenilor din jur, m-a ajutat să mă descarc emoțional la nevoie și să mărturisesc lucruri pe care nu le-aș fi spus nimănui, am învățat să lucrez cu Photoshop, am învățat și puțin web design, și am învățat numeroase lucruri care m-au ajutat în carieră, printre multe altele.

Într-o măsură semnificativă, blogul a fost în ultimii 10 ani o ustensilă care mi-a permis să mă educ și să mă formez în feluri în care în lipsa lui nu cred că aș fi avut cum. Mi-a fost de-a lungul timpului o scăpare, o armă, un prieten, și de câteva ori dușman, dar întotdeauna a fost o parte importantă din mine, cum e și astăzi, mai mult ca niciodată.

Citeşte mai departe »

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Citeşte mai departe »

Am o problemă cu lucrurile materiale, la modul că văd câteodată lucruri care îmi plac și nu mi le mai scot din cap până nu le cumpăr. Și îmi rămân în cap acolo și mă frământă constant.

Cazul de față: mă pasionează telefoanele mobile. Am avut până acum câteva luni un ASUS ZenFone 3 (ZE552KL), era telefonul de serviciu pe care eu mi-l alesesem când a apărut fiindcă mi se părea cea mai bună opțiune, avea niște specificații foarte bune la un preț excelent în comparație cu concurența. Am adorat telefonul ăla (m-a luat și febra Androidului cu ocazia asta) din toate punctele de vedere, mai puțin camera. Având vârful din gama Lumia ca telefon principal, nu prea mă pot aștepta la ceva mai bun de atât în ceea ce privește camera.

Citeşte mai departe »

Ieri am avut nenorocul să mă nimeresc în aceeași zonă a orașului cu tine și am avut nenorocul să mă surprinzi făcând ceva absolut oribil. Știm amândoi despre ce e vorba și vreau doar să îți spun că e ceva ce nu obișnuiesc să fac, jur! Există o explicație pentru comportamentul meu și deși consider că nu-ți datorez nimic, pur și simplu m-a mustrat conștiința încontinuu de la întâlnirea noastră nefericită.

Citeşte mai departe »

Acum 5 ani publicam un cover al melodiei ‘Somebody That I Used to Know’, cântat de Walk off the Earth. Ieri au publicat un scurt film despre ultimii 5 ani și cât de mult i-a propulsat videoclipul ăla din 2012.

Am mai publicat de atunci câteva melodii de la ei și mai public și azi una, un cover după ‘Closer’, a trupei The Chainsmokers.

De fiecare dată când îi văd, oamenii ăștia mă fac fericit. În alea 5 minute, uitându-mă la ei, mă simt fericit. Mi se par niște oameni extrem de inventivi și talentați, extrem de plăcuți, și extrem de îndrăgostiți de ce fac. Îi invidiez pentru cât de fericiți și împliniți par, dar fericirea lor mă face și pe mine fericit. Și sunt sigur că vă pot face și pe voi. Vă provoc să vă uitați la videoclipul de mai sus, sau la celelalte pe care le-am publicat, sau la toate celelalte pe care nu le-am publicat, și să nu zâmbiți în timp ce le priviți.

Site-ul oficial e aici, canalul de YouTube e aici, iar pagina de Facebook e aici.

BONUS: ‘Can’t Feel My Face’

Evenimentul în sine e spectaculos, chiar dacă nu m-a impresionat așa mult după ce am fost și la MWC. Chiar dacă e mai mare, cred că niciodată nu e ca prima oară când mergi la așa ceva.

În ciuda faptului că s-a ținut în America, securitatea la eveniment mi s-a părut mai relaxată decât la MWC, unde nu intri fără să îți verifice legitimația și un act de identitate. La CES de câteva ori când am intrat aș fi putut fi oricine, că nu m-a verificat nimeni.

CES a fost împărțit în 3 puncte din oraș, iar ca și la MWC, mi-am făcut picioarele praf acolo. Trebuie să găsesc niște pantofi terapeutici sau ceva pentru chestiile astea.

Deși inclusiv participarea la CES în sine a fost un vis împlinit, am reușit să vizitez și America pentru prima oară, iar asta le întrece pe toate. Am fost în Las Vegas la CES, apoi câteva zile prin San Francisco, unde am cunoscut români care lucrează la companii de tehnologie și am vizitat Silicon Valley, Stanford, muzeul Intel, și LinkedIn.

It was pretty much amazing.

Câteva poze sunt pe Instagram, iar mai jos câteva tweet-uri de pe acolo.

Culinar, cel mai dor cred că îmi va fi de cheesesteaks. Am mâncat de câteva ori la un local din San Francisco unde făceau Philly cheesesteakes și erau pur și simplu fantastice.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS