Articole din categoria "Personal"

Anul ăsta sunt un pic presat de timp, așa ca o să mă limitez doar la selecția a câteva articole din ultimul an.

» Despre vaccinuri și oamenii care luptă împotriva lor
» Boli mintale în România
» Dumnezeu e dezamăgit de omenire?
» Oameni mici cu orgolii mari
» Allview lansează “Marian”, primul asistent digital românesc
» “May the stars and skies light your way.”
» Românul de rând ține România în mocirlă în timp ce strigă că vrea o țară “ca afară”
» Sișu și “Puya” din “La Familia”: șablonul idiotului român
» Dragă Orange, vă rog nu fiți un exemplu negativ pentru lume
» Cum m-a ajutat Moș Crăciun să îmi pierd credința în Dumnezeu
» Fumatul în Spitalul Nr. 1 din Craiova e o problemă fără soluție, se pare
» Diferența dintre depresie și tristețe
» Acum 5 ani, am scris un e-mail (#2)
» ANPC-ul unde îl reclami când încalcă legea?
» Limonadă necurată
» Samsung Galaxy S9: recenzie și comparații cu camera de pe Galaxy S8
» Cum înțeleg eu pacea interioară
» Un bărbat din Brașov și-a ucis familia și asta e… rău?
» Problema reală a spitalelor sunt bacteriile care lucrează acolo
» O tipă joacă tenis bine și nu mai pot de bucurie
» Închisoare pentru promovarea ideilor “antiromânești”, sau Cum România își leagă singură ștreangul de gât
» Un exemplu concret de răul pe care îl faci când publici informații neverificate
» Ce știi de fapt despre pedofilie?

Cel mai citit articol publicat în ultimul an este:
→ Vine Paștele, și știi ce înseamnă asta: Dumnezeu vrea să contribui la răspândirea corupției în țară și la degradarea societății.

Lucrând de acasă, am geamul deschis aproape în permanență, și în general după 11-12 încep să apară copiii pe stradă. În fiecare zi, timp de câteva ore, ascult copii jucându-se, și în mod surprinzător, nu mă deranjează, așa cum aș fi crezut înainte. Reușesc să mă concentrez cu zgomotul de fundal și câteodată chiar mă mai distrez ascultând ce mai zic copiii și ce se mai joacă.

Dar e un lucru la ei care mă scoate din sărite; e ceva ce am auzit de atâtea ori încât a început să mă zgârie pe creier, și anume Citeşte mai departe »

Am intrat astăzi în bucătărie, am trecut pe lângă coșul cu ouă roșii, mi-am pus o cafea, și am fumat o țigară. O duminică obișnuită, ca oricare alta. Doar că la ieșirea din bucătărie, trecând iar pe lângă coșul cu ouă, am zărit ceva cu coada ochiului. Trebuie să recunosc că la așa ceva nu mă așteptam; nu mă așteptam să mi se întâmple tocmai mie asta și sincer, viața mi-a fost puțin zguduită. Mă văd nevoit să regândesc anumite lucruri în care credeam. Sau în care nu credeam…

Cel puțin pare mulțumit.

Citind ‘The Noonday Demon’ a lui Andrew Solomon, mă gândeam la pace și la regrete. Am realizat că mâine se împlinește un an de când am fost nevoit să plec de la cel mai bun loc de muncă pe care l-am avut până acum. Îmi plăcea activitatea, îmi plăceau majoritatea oamenilor cu care lucram, mai ales în primul an și jumătate în care am lucrat acolo, cu excepția notabilă a diavolului în formă umană, salariul era foarte bun, etc.

La un moment dat, am contrazis niște oameni mai importanți decât mine; îmi cereau să fac ceva ce nu avea sens și care mi-ar fi adus mie niște oarecare dificultăți. Mai puțin frumos spus, mi se cerea ceva complet stupid. Nu era o chestie mare, era ceva neimportant, dar a fost de ajuns să perturbe orgolii sensibile. Era ceva atât de neimportant încât nu aș face din nou la fel știind ce ar urma, dar aparent orgoliile respective erau mai sensibile decât le-a apreciat bunul meu simț. Mi s-a spus că m-am comportat “necorespunzător” cu colegii și asta a fost, m-au trimis la plimbare. Nu pot spune, totuși, că regret; nu aș face la fel cunoscând repercursiunile, dar nu regret cum am reacționat atunci.

Citeşte mai departe »

Mă uit uneori la noi, la cât de răi și răzbunători putem fi și mă întreb cum ar fi lumea dacă ne-am purta mai omenos unii cu ceilalți, dacă ne-am ierta mai ușor greșelile și dacă am fi mai înțelegători. Uite de exemplu conversația de mai jos; puteam să îl abordez frumos, calm, să îi explic că nu e de fapt așa cum crede el. Aș fi putut să mă limitez la “ai fost nedrept” și să încerc să port o conversație cu el, deși mai încercasem o dată fără succes. Poate văzând că nu-i port ranchiună și oferindu-i sinceritate, înțelegea, și nu mai era supărare între noi, poate mă băga înapoi în grup, poate deveneam chiar amici cu o pasiune comună, fiind amândoi în același grup de tehnologie. Dacă te porți frumos cu oamenii, se poartă și ei frumos cu tine.

Aș fi putut face așa. Aș fi putut. DAR ATUNCI UNDE MAI ERA SATISFACȚIA DE A ÎI SPUNE CĂ E UN JEGOS ORDINAR?!

Abia au trecut 6 luni de când am făcut trecerea de la Lumia 950 la Galaxy S8 și am fost atât de mulțumit de el, încât am luat noul S8 îmbunătățit – S9, adică. Azi se face o săptămână de când îl am și o să vorbesc puțin despre ce oferă nou, impresiile mele, și apoi vom trece la partea bună: comparația camerei cu cea de pe S8, așa cum am făcut cu S8 și Lumia 950, doar că de data asta voi face o comparație puțin mai amănunțită.

Cum face și Apple de câțiva ani, Samsung a rămas la același design de anul trecut, cu mici excepții pe care le voi menționa mai jos. Nu înțeleg nemulțumirile unora în privința asta, mi se pare că vor nou doar de dragul de a fi nou; când ai deja un design superb care nu seamănă cu mai nimic din ce oferă competiția, ai o formulă câștigătoare, nu ai decât să aduci mici îmbunătățiri – ceea ce Samsung a și făcut.

Citeşte mai departe »

… iar astăzi l-am primit.

În 2012 am scris despre un e-mail pe care mi l-am scris mie când aveam aproape 15 ani și pe care l-am primit în ziua în care am împlinit 20 de ani. Câteva luni mai târziu, pe 2 februarie 2013, mi-am scris altul; astăzi, alți 5 ani mai târziu, l-am primit.

Ca și prima oară, îl voi publica aici. Spre deosebire de prima oară, nu îl voi publica în întregime. De data asta e un pic mai privat. Voi cenzura, de asemenea, numele fetei despre care vorbesc în prima parte. Nu e ca și cum era ceva mai mult de prenume și nu e ca și cum mulți cunoscuți nu ar ști despre cine e vorba, ori ca și cum aș spune ceva de rău despre ea, ori ca și cum nu ar putea fi aflat de prin conținutul blogului de la vremea aia, ori din jurnal, doar că pare că asta ar trebui să fac; pur și simplu.

Să purcedem, așadar. Pe 2 februarie 2013 mă apropiam de 21 de ani și eram în primul an de facultate la Litere, studiind engleză și germană.

Citeşte mai departe »

 

 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS