Articole din categoria "Religie"

Navigam interneții când mi-a apărut mizeria de mai jos în fluxul de pe Facebook:

Am mai văzut în trecut chestii care sugerau că umanitatea a decăzut și Dumnezeu e dezamăgit de noi, e ceva obișnuit, sunt sigur că toți sunteți familiari cu ideile astea.

De data asta am stat și m-am gândit un pic; câți oameni au murit în ultimul timp prin lapidare? Câți sclavi au în general cunoscuții mei, ori câți mai există în lume? Câte femei au fost arse în ultimul timp pe rug? Câte fete au fost ucise în ultimul timp fiindcă au făcut sex premarital? Câți oameni torturăm în medie folosind dispozitive înfiorătoare? Câte animale au fost sacrificate în ultimul timp pentru mulțumirea zeilor? Dar oameni? Cum stăm cu sărăcia în general, la nivel global? Cum stăm cu criminalitatea în general, la nivel global? Cum stăm cu mortalitatea în general, la nivel global?

Citeşte mai departe »

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Citeşte mai departe »

Un zbor al companiei China Southern Airlines a fost întârziat după ce o femeie în vârstă a aruncat monede în motorul avionului, pentru “a avea noroc” în timpul zborului. – Digi24

Uite de-asta. Pentru că atunci când ideile iraționale/superstițiile/religia nu ne ucid direct, ne fac viața mai dificilă, chiar și celor care nu împărtășesc respectivele idei. Povestea cu baba și monedele e doar un exemplu dintr-un milion de altele pe care nici nu ți le poți imagina. Zici “lasă-i să creadă că dacă aruncă cu bani în fântâni sau mai știu eu unde vor avea noroc, ce ai cu ei, pe cine rănesc?” Uite pe cine pot răni. Într-o zi aruncă bani în fântâni și în următoarea doboară avioane din cer. Într-o zi pupă icoane și în următoarea își persecută semenii.

De-asta nu există idee destul de mică pentru a nu fi atacată. Orice idee ar fi, dacă e incompatibilă cu realitatea și bunul simț, dacă nu își merită credința și nu are o fundație logică, trebuie atacată și eliminată.

Mi-a plăcut știrea asta; mi-a plăcut fiindcă vedem exact cum o credință mică și aparent inofensivă poate să producă un dezastru soldat cu zeci de pierderi umane și sute de vieți în mod direct afectate negativ, printre multe alte consecințe negative semnificative.

→ Poveștile anterioare

Azi vă spun o poveste foarte drăguță despre când Dumnezeu i-a distrus viața celui mai fidel credincios al lui doar ca să îi dovedească Satanei că îi va rămâne fidel indiferent ce i s-ar întâmpla. Este o poveste complet reală, fiindcă este din biblie.

Într-o bună zi, Dumnezeu se duce la o petrecere în Rai, iar printre musafiri e și Satana. Dumnezeu îl vede, dă țuica pe gât, și se îndreaptă către el.

Dumnezeu: Salve Sătănele!

Satana suspină, spera că n-o să-l întâlnească pe Dumnezeu, știind că nu îl mai lasă în pace dacă îl vede, că e dornic de atenție și încearcă constant să îi arate ce grozav e el, parcă pentru a îl impresiona.

Dumnezeu: Pe unde ai mai umblat?
Satana: Te rog nu-mi mai zice așa. Am fost pe Pământ, pe-aici, pe-acolo…
Dumnezeu: Aa, pe Pământ, zici? Da’ știi că eu am creat Pământul?
Satana: Da, știu…
Dumnezeu: Da’ ai văzut cât de frumos e?
Satana: Da, foarte frumos…

Satana se uită după ieșire.

Citeşte mai departe »

Așa cum spuneam ultima oară, am continuat lectura cu ‘The End of Faith’.

Pe scurt, Harris vorbește despre cât de irațională e credința în zei, toleranța nemeritată față de fundamentalismul religios, contribuția credincioșilor “moderați” la tragediile provocate de fundamentaliști, felul în care credincioșii sunt mult mai creduli în privința religiei comparat cu viața de zi cu zi, felul în care credința în zei afectează fiecare aspect al vieților noastre, și despre cum credința în supranatural (zei) întârzie progresul științific și contribuie la enorm de multă suferință ca urmare (aici era vorba despre medicină), printre multe altele.

Mai jos sunt câteva paragrafe pe care mi le-am notat. De data asta am avut un număr mai mare și nu le-am mai tradus eu, în schimb le-am primit în română prin bunăvoința lui Alexandru Anghel de la editura Herald, care le-a extras din varianta tradusă de el (Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii, editura Herald, București, 2016).

Citeşte mai departe »

Îmi amintesc purtând discuții de-a lungul anilor despre musulmani care trăiesc în vest (chiar și în România) cu oameni care le luau apărarea și își argumentau opiniile doar prin propria lor experiență cu ei. În general era vorba de oameni tineri care cunoscuseră musulmani tineri trăind în vest (chiar și în România), iar aparențele în contextul ăsta li se păreau reprezentative realității; considerau că musulmanii din contextul ăsta, în urma activităților de zi cu zi la care luaseră parte împreună trăind în vest (chiar și în România), sunt oameni la fel ca și noi, deseori lăsându-se convinși chiar de respectivii musulmani, care ziceau că islamul e o religie a păcii, că nu cred în violență, și alte aberații de genul. Nu numai atât, dar pentru oamenii cu care discutam și le luau apărarea, erau și o mostră reprezentativă a majorității musulmanilor. Nu știau ei multe despre musulmani și islam, dar aveau colegi de facultate musulmani, în vest (chiar și în România), și înțelegeau cum stau de fapt lucrurile, iar eu eram rasist (?), intolerant, și așa mai departe.

Citeşte mai departe »

Revenind la cărțile mele, am continuat cu subiectul religiei. Deși trebuia să citesc ‘The End of Faith’ a lui Sam Harris, au fost ceva probleme cu poșta și am început cu ‘Letter to a Christian Nation’, care este răspunsul lui la reacțiile și mesajele primite în urma publicării cărții ‘The End of Faith’.

E o carte scurtă în care explică cât de ilogice sunt criticile primite și argumentele folosite împotriva lui. Ca orice argument pe care-l poate da un credincios pentru existența divinității, vedem cât de simplu e de doborât dacă îl analizăm logic. Aflăm de asemenea că dintre cei care au răspuns negativ la cartea lui, cei mai răutăcioși și violenți sunt credincioșii, lucru care de altfel nu e surprinzător, știm și de la Richard Dawkins cu ce intensitate pot reacționa credincioșii pașnici și iubitori de “Dumnezeu”.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS