Scriu din nevoie. Pur și simplu sunt lucruri pe care vreau să le spun și am nevoie de un loc în care să o pot face. Scriu din nevoia de a mă exprima; fără blog m-aș simți incomplet și nu îmi pot imagina trăind fără el. E genul de lucru atât de central persoanei mele încât nu mă văd oprindu-mă vreodată din a scrie; e o parte din mine care nu cred că va dispărea vreodată.

Scriu pentru că mă face să mă simt bine. Sunt articole la care am petrecut ore scriindu-le știind că subiectul va fi interesant doar pentru o mână de oameni și nu vor fi citite mai de nimeni. Am dedicat timp și efort unor articole la care știam că cel mai probabil nu voi primi niciun răspuns, dar am făcut-o oricum. O fac pentru că subiectul e important pentru mine și simt că scriind despre el, construiesc ceva al meu și îl pun în lume. Creez ceva din nimic și îmi iau munca foarte în serios, oricât de puțin apreciată ar fi și oricât de puțină lume ar vedea-o. E munca mea și depun mult efort pentru a putea fi eu mândru de ea.

Scriu pentru că îmi place puterea. Cuvântul e singurul lucru care îmi aparține în totalitate, e al meu, nu mi-l poate lua și nu mi-l poate influența nimeni. Pot scrie orice vreau și nimeni nu mă poate opri. Dacă în viața reală sunt situații în care nu pot face nimic, în scris nu am limite pentru ce pot face. Am fost mustrat de-a lungul anilor de oameni din cadrul instituțiilor unde am învățat, am fost înjurat, am luat bătaie, am fost și amenințat cu judecata; nimic, niciodată, nu mi-a clintit cuvântul. E cel mai de preț lucru al meu, cel mai sincer și incoruptibil.

Scriu din nevoi emoționale. Mai puțin în ultimul timp, dar obișnuiam să o fac des. Aici intră și partea creativă; când vreau să spun un lucru fără să spun acel lucru, o povestioară scurtă e exact ce-mi trebuie ca să simt că m-am descărcat. Povara asta în ultimul timp a căzut mai mult pe galerie și atât. Cu câțiva ani în urmă, povara era împărțită între galerie și Dunno.

Scriu pentru a mă cunoaște. Prin scris am ajuns să mă cunosc pe mine, am deschis o fereastră către propria ființă. Scriind, m-am inventat, m-am scris pe mine însumi în existență.

Scriu fiindcă nicicând nu sunt mai mult “eu” ca atunci când scriu.

drawing-hands