În Craiova, când vii dinspre Spitalul nr. 1 înspre Romanescu, ajungi în capătul bulevardului la un semafor:

Așteptând într-o zi la semafor, am văzut cel puțin 5 mașini care au trecut pe roșu și au luat-o înainte. Oamenii au văzut indicatorul și au zis că trebuie doar să cedeze, pentru că se știe, indicatoarele au întâietate, nu semafoarele. Una dintre mașini a trebuit să frâneze un pic mai brusc din cauza pietonilor care traversau pe verde exact unde se intersectează bulevardele. Nu e greu de imaginat o situație în care un șofer, crezând că-i e permis, merge înainte uitându-se în stânga în caz că vin mașini pentru a le ceda trecerea și lovind pietonii de pe trecere care aveau verde.

Și uite așa poți să ai viața distrusă ori să mori din cauza unor proști.

O fată în vârstă de 25 de ani, însărcinată, și-a luat cele trei fetițe de 3, 8, și 10 ani, și s-au aruncat în fața unui tren. Mama ei zice că ar fi suferit de depresie, fiind internată în trecut de două ori la un spital de psihiatrie.

Dar nu asta e știrea, nu asta e tragedia. Tragedia e că trăim într-o țară de oameni needucați și ignoranți care nu înțeleg gravitatea bolilor mintale, tragedia e că nici sistemul medical nu ia destul de în serios aceste boli, și din cauza asta se întâmplă lucruri de genul ăsta. Pentru că știm cu toții ce zice românul de rând la auzul a astfel de lucruri.

Asta zice.

Întâi pare să înțeleagă că acea persoana nu era în deplinătatea facultăților mintale, apoi folosește raționament pentru a condamna acțiunile unei persoane iraționale, iar în final era de fapt doar proastă.

Citește mai departe »

Așa arată parcarea de la gara din Craiova, vis-a-vis de stațiile de autobuze, pe partea cu blocul turn:

Se întâmplă asta fiindcă se blochează frecvent mașinile în parcare și oamenii încearcă să se ferească de asta. Cât de greu o fi să pui un semn sau două prin care să le spui oamenilor să nu blocheze mașinile parcate? Eventual unul pe care să scrie și suma ce ai putea să o primești ca amendă, ca să funcționeze mai bine. Și să și aplici niște amenzi, că e gara, presupun că sunt cam toată ziua milițieni prin zonă.

La o adică, ar putea fi făcută o treabă și mai frumoasă de atât. Citește mai departe »

Am scris articolul de mai jos în martie 2017, în urma unor manifestații publice pentru ilegalizarea avortului. Am menționat atunci că se aplică perfect și homofobilor care vor persecutarea legislativă a homosexualilor. Astăzi îl public din nou, cu câteva omisiuni și adăugiri mici pe care le-am evidențiat, de data asta fiindcă se aplică și oamenilor care sunt împotriva vaccinurilor. Ca și ultima oară, fac asta în urma unor manifestații publice.


Mi se pare că manifestațiile recente împotriva obligativității vaccinurilor sunt un exemplu concret de cât de needucați și de cât de rezistenți la educație suntem; pentru că adevărul e extrem de ușor accesibil majorității dintre noi și dintre cei care au luat parte la acele manifestații, dar suntem atât de reduși mintal și în așa hal de demenți și încrezuți, fără niciun fundament care să ne sprijine, încât nici măcar nu acceptăm posibilitatea că ne-am putea înșela, nici măcar pentru o secundă, cât să ne propunem, pentru noi înșine, din dorința de a înțelege lumea mai bine și a fi oameni inteligenți, să căutăm adevărul. Căci este acolo adevărul, e ușor accesibil și ușor identificabil, e cel care nu presupune conspirații pe cât de fantastic de complexe, pe atât de ridicole, e cel care nu presupune genul de scenarii de subjugare a omului de rând inspirate din romane fictive, e cel care nu e propagat de cele mai multe ori de oameni care literalmente nu au o educație semnificativă în domeniu dincolo de a citi articole de pe bloguri online ori cărți scrise de indivizi anonimi care poate au educația respectivă în spate, dar sunt pur și simplu incompetenți și în comunitatea științifică de care aparțin sunt batjocura tuturor.

Citește mai departe »

Am început acest blog când aveam 15 ani, în vacanța de dinaintea primului an de liceu. Nu aveam niciun plan și nu îmi doream un blog din vreun motiv anume, pur și simplu am fost curios, dar curiozitatea s-a transformat repede în pasiune, deși în general scriam tâmpenii tipice unui puști de 15 ani la vremea aia.

Prin intermediul blogului am cunoscut oameni noi, am creat prietenii, am cunoscut în perioada liceului multe fete datorită lui (cine-ar fi crezut?), am avut chiar și o relație de câțiva ani care și-a avut începuturile pe blog, am cunoscut și o oarecare popularitate în orășelul meu micuț pe care altfel nu aș fi avut-o, am învățat să scriu mai bine și să mă exprim mai bine, am învățat să fiu meticulos și atent la detalii, mi-am dezvoltat principii și valori cu care mă mândresc, m-a ajutat să îmi dezvolt creativitatea, mi-a oferit o mai bună înțelegere asupra lumii și a oamenilor din jur, m-a ajutat să mă descarc emoțional la nevoie și să mărturisesc lucruri pe care nu le-aș fi spus nimănui, am învățat să lucrez cu Photoshop, am învățat și puțin web design, și am învățat numeroase lucruri care m-au ajutat în carieră, printre multe altele.

Într-o măsură semnificativă, blogul a fost în ultimii 10 ani o ustensilă care mi-a permis să mă educ și să mă formez în feluri în care în lipsa lui nu cred că aș fi avut cum. Mi-a fost de-a lungul timpului o scăpare, o armă, un prieten, și de câteva ori dușman, dar întotdeauna a fost o parte importantă din mine, cum e și astăzi, mai mult ca niciodată.

Citește mai departe »

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Citește mai departe »

 

 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS