Articole cu eticheta "ateism"

E vorba de Antena Stars, care au făcut un reportaj despre Andrei Gheorghe după ce a murit și unul dintre cârnățarii care lucrează acolo zice în treacăt “Dumnezeu să îl ierte”, Andrei Gheorghe fiind ateu. Nu mai menționez faptul că au furat poze cu el pentru reportaj, una dintre care a fost publicată ca glumă într-un articol mai vechi de pe Times New Roman, care de fapt nu era cu Andrei Gheorghe, ci cu un actor american care seamănă puțin cu el.

Treaba asta cu “Dumnezeu să-l ierte” mi se pare în general jignitoare. Instinctul meu când îmi mai zic creștini binevoitori asta e să mă simt ofensat și să mă gândesc “da’ cine e mă Dumnezeu ăsta să mă ierte el pe mine, pentru ce?” Simt dispreț, și știu că e doar fiindcă sunt ateu, dar ca om religios care omagiază pe cineva, nu aș spune asta despre acea persoană în public decât dacă aș ști sigur că era genul de nebun care se dădea în vânt după aiureli din-astea cu zei și iertarea păcatelor. Altfel, “odihnească-se în pace” e perfect acceptabil.

Adoram Crăciunul când eram mic; întotdeauna priveam cadourile de sub brad ca o comoară de dulciuri și jucării, nici nu știam de unde să încep, la ce să mă uit prima oară. Eram, ca majoritatea copiilor, complet investit emoțional în Crăciun. Îi scriam până și bilețele lui Moș Crăciun, ca să îi spun ce vreau să primesc. Chiar și lui Moș Nicolae îi scriam și din fericire, a păstrat mama câteva din bilețelele alea:

Am crezut în Moș Crăciun până la vârsta de 10 ani, poate mai târziu decât majoritatea copiilor. Deja aveam prieteni cărora părinții le spuseseră adevărul, alții care povesteau despre cum găsiseră cadourile ascunse în camera părinților, dar eu rămâneam încrezător că Moș Crăciun există; poate copiii ăia nu erau cuminți și la ei nu venea, fiind părinții obligați să îi ia locul. Nu știam cum să îmi împac convingerea cu mărturiile prietenilor, așa că în mare parte îi ignoram și rămâneam fericit într-o bulă de ignoranță. Spunând asta nu pot să nu mă gândesc la adulții care fac același lucru cu prietenul lor imaginar fiindcă nu le-a spus nimeni la momentul potrivit că nu există. Dacă părinții s-ar înțelege să își mintă copiii în continuare, câți adulți nu ar aștepta în fiecare an venirea lui Moș Crăciun?

Citeşte mai departe »

De data asta am citit o carte pe care am primit-o cadou de la Jumătate și a fost prima oară când am citit o carte cu teme religioase, dar care nu e despre religie, ci despre ateism.

Scrisă de Tim Whitmarsh, care e profesor de cultură grecească la Universitatea Cambridge, ‘Battling the Gods: Atheism in the Ancient World’ este o istorie a ateismului din timpul Greciei antice și de la începuturile Imperiului Roman.

Cartea începe într-un timp în care dezbaterile intelectuale pe tema religiei și a zeilor erau ceva obișnuit și o activitate preferată a filozofilor. Trece prin perioade în care subiectul general al dezbaterilor era natura zeilor și a universului, începând ușor să apară filozofi care au dat naștere în dezbateri însăși ideii de a pune la îndoială existența zeilor. Culminează cu perioada în care romanii au început literalmente să impună creștinismul asupra oamenilor și să persecute ateii, împreună cu politeiștii (termen inventat în acea perioada a creșterii influenței creștinismului) și oricine altcineva nu adera la ideologia creștină catolică.

Citeşte mai departe »

Revenind la cărțile mele, am continuat cu subiectul religiei. Deși trebuia să citesc ‘The End of Faith’ a lui Sam Harris, au fost ceva probleme cu poșta și am început cu ‘Letter to a Christian Nation’, care este răspunsul lui la reacțiile și mesajele primite în urma publicării cărții ‘The End of Faith’.

E o carte scurtă în care explică cât de ilogice sunt criticile primite și argumentele folosite împotriva lui. Ca orice argument pe care-l poate da un credincios pentru existența divinității, vedem cât de simplu e de doborât dacă îl analizăm logic. Aflăm de asemenea că dintre cei care au răspuns negativ la cartea lui, cei mai răutăcioși și violenți sunt credincioșii, lucru care de altfel nu e surprinzător, știm și de la Richard Dawkins cu ce intensitate pot reacționa credincioșii pașnici și iubitori de “Dumnezeu”.

Citeşte mai departe »

Nu credeam că voi spune vreodată asta, dar sunt întru totul de acord cu Elena Udrea – în ceea ce privește îndemnul de a citi biblia.

Ca ateu și antiteist, același lucru vi-l sugerez și eu cu cea mai mare convingere, să puneți mâna și să citiți biblia, atât vechiul testament, cât și cel nou. Sunt foarte serios, recomand treaba asta în mod regulat în discuțiile cu credincioși.

Drumul spre ateism e pavat cu biblii care au fost citite din scoarță în scoarță. – Andrew Seidel

Restul aberațiilor din mesajul Elenei sunt de ignorat, femeia e o imbecilă de proporții cosmice.

Definesc omul rău ca acel om care e condus de dorința de a face rău (subiectiv, în percepția lui).


În mod neașteptat poate, nu sunt deloc sarcastic. Teroriștii religioși despre care auzim tot mai multe în ultimul timp nu sunt oameni “răi”; nici ăia din Paris, nici ăia din Belgia, nici tipul care a măturat oameni cu camionul în Nisa nu a fost un om “rău”.

Oamenii ăștia sunt la fel ca voi, sunt oameni care vor pace și libertate. Vor exact aceleași lucruri ca și voi, doar că ei le văd un pic diferit lucrurile astea. Viziunea lor diferită se datorează/e cauzată de religia lor. Pur și simplu au fost învățați diferit, au fost crescuți cu niște valori diferite. Așa cum, de exemplu, în Japonia e urât să ceri ketchup la o masă gătită de cineva, în cultura lor e urât să te naști femeie și vei plăti toată viața pentru greșeala ta. Dar lor li se pare corect și perfect normal, și e destul de simplu să înțelegi de ce: dacă literalmente toată viața ți se tot repetă niște lucruri, le iei de bune, devin normalitate și nu poți concepe o altă realitate. Chiar e simplu. Așa cum nouă nu ni se pare anormal ca o femeie să conducă o mașină, în Arabia Saudită poate se trezește biciuită pentru asta. Nu mă-nțelegeți greșit, nu e ilegal, doar că în cultura lor e ceva complet aberant și inacceptabil. În multe locuri, inclusiv femeile sunt de acord cu tratamentul lor, pentru că și lor li s-a spus dintotdeauna că sunt inferioare bărbaților și trăiesc practic doar pentru a le fi sclavi. Li s-a spus asta de atâtea ori, până au înțeles și au acceptat realitatea care li s-a arătat.

Citeşte mai departe »

Recomand articolul original, în engleză »

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia


Antiteismul meu se manifestă câteodată ca ură pentru orice persoană religioasă doar pentru că e religioasă. Nu sunt absurd și știu că o persoană e mult mai mult decât credința lor ridicolă în divinitate, dar când văd anumite consecințe atroce ale religiei, e dincolo de cuvinte cât de furios și dezgustat pot deveni vis-a-vis de oamenii religioși pentru cât de puțin îi duce capul. Devin copleșitor de dezamăgit de orice persoană care ar putea crede în nonsensurile pe care le oferă religia și în momentele alea mă gândesc că oamenii religioși nu ar trebui să aibă aceleași drepturi ca oamenii normali într-o societate civilizată. Libertățile fundamentale le-ar rămâne neatinse, dar alte privilegii, cum ar fi dreptul la vot, le-ar fi revocate fără discuție. Nu știu dacă e în cel mai bun interes al nostru ca oamenii ca aceștia să aibă un cuvânt de zis în evoluția societății sau a umanității. O minte în așa hal de pervertită, atât de inaptă să respingă nonsensuri atât de evidente, nu ar trebui poate să fie încredințată cu soarta civilizației și oamenii normali nu ar trebui să sufere pentru prostia pe care religia le-a implantat-o religioșilor în minte.

Spuneți ce vreți și considerați-mi părerile extreme, dar vă provoc să priviți obiectiv nenorocirile extreme pe care le-a provocat religia omenirii și să îmi spuneți în continuare că nu sunt niște reacții de înțeles la o ciumă nemăsurabil de groaznică. Nici să nu menționați aspectele pozitive ale religiei; pălesc cu desăvârșire în comparație cu boala care este religia; este putrefacția dintr-o minte în descompunere, un parazit dezgustător într-o societate civilizată.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS