Articole cu eticheta "avort"

O fată în vârstă de 25 de ani, însărcinată, și-a luat cele trei fetițe de 3, 8, și 10 ani, și s-au aruncat în fața unui tren. Mama ei zice că ar fi suferit de depresie, fiind internată în trecut de două ori la un spital de psihiatrie.

Dar nu asta e știrea, nu asta e tragedia. Tragedia e că trăim într-o țară de oameni needucați și ignoranți care nu înțeleg gravitatea bolilor mintale, tragedia e că nici sistemul medical nu ia destul de în serios aceste boli, și din cauza asta se întâmplă lucruri de genul ăsta. Pentru că știm cu toții ce zice românul de rând la auzul a astfel de lucruri.

Asta zice.

Întâi pare să înțeleagă că acea persoana nu era în deplinătatea facultăților mintale, apoi folosește raționament pentru a condamna acțiunile unei persoane iraționale, iar în final era de fapt doar proastă.

Citeşte mai departe »

Am scris articolul de mai jos în martie 2017, în urma unor manifestații publice pentru ilegalizarea avortului. Am menționat atunci că se aplică perfect și homofobilor care vor persecutarea legislativă a homosexualilor. Astăzi îl public din nou, cu câteva omisiuni și adăugiri mici pe care le-am evidențiat, de data asta fiindcă se aplică și oamenilor care sunt împotriva vaccinurilor. Ca și ultima oară, fac asta în urma unor manifestații publice.


Mi se pare că manifestațiile recente împotriva obligativității vaccinurilor sunt un exemplu concret de cât de needucați și de cât de rezistenți la educație suntem; pentru că adevărul e extrem de ușor accesibil majorității dintre noi și dintre cei care au luat parte la acele manifestații, dar suntem atât de reduși mintal și în așa hal de demenți și încrezuți, fără niciun fundament care să ne sprijine, încât nici măcar nu acceptăm posibilitatea că ne-am putea înșela, nici măcar pentru o secundă, cât să ne propunem, pentru noi înșine, din dorința de a înțelege lumea mai bine și a fi oameni inteligenți, să căutăm adevărul. Căci este acolo adevărul, e ușor accesibil și ușor identificabil, e cel care nu presupune conspirații pe cât de fantastic de complexe, pe atât de ridicole, e cel care nu presupune genul de scenarii de subjugare a omului de rând inspirate din romane fictive, e cel care nu e propagat de cele mai multe ori de oameni care literalmente nu au o educație semnificativă în domeniu dincolo de a citi articole de pe bloguri online ori cărți scrise de indivizi anonimi care poate au educația respectivă în spate, dar sunt pur și simplu incompetenți și în comunitatea științifică de care aparțin sunt batjocura tuturor.

Citeşte mai departe »

Am auzit probabil de o mie de ori ‘Domnișoară, domnișoară’ al lui Smiley până acum, așa cum e în general cu orice hit de care te saturi fie că îți place sau nu și vrei sau nu să îl asculți. N-am fost prea atent la versuri și cu excepția refrenului nu prea știam ce spune el pe-acolo. Mai prinsesem partea cu lăsatul fără serviciu și nu înțelegeam ce are Smiley cu femeile puternice și independente care-și clădesc cariera prin propriile forțe, până când am văzut întâmplător videoclipul și am realizat că aia era de fapt o prostituată.

Citeşte mai departe »

Mențiune: absolut tot ce am scris mai jos se aplică și subiectului homofobilor care vor persecutarea (pentru că exact asta este) legislativă a homosexualilor.

Mi se pare că manifestațiile recente împotriva avortului sunt un exemplu concret de cât de needucați și de cât de rezistenți la educație suntem; pentru că adevărul e extrem de ușor accesibil majorității dintre noi și dintre cei care au luat parte la acele manifestații, dar suntem atât de fixați pe ideile preconcepute pe care le avem încât nici măcar nu acceptăm posibilitatea că ne-am putea înșela, nici măcar pentru o secundă, cât să ne propunem, pentru noi înșine, din dorința de a înțelege lumea mai bine și a fi oameni inteligenți, să căutăm adevărul.

Refuzăm să punem la îndoială lucrurile pe care credem că le cunoaștem și fără portița asta, fără acceptarea doar a posibilității că adevărul ar putea fi altul decât cel în care credem, literalmente nu există posibilitatea să avansăm. Intelectual rămânem primitivi, și preferăm asta, fiindcă necesită cel mai puțin efort. E mare lucru, aparent, să renunți la niște idei pe care le-ai acceptat deja. Cu toate astea, toți ne dorim o lume mai bună și pretindem că luptăm pentru una, dar când ni se explică greșelile pe care le facem și cum contribuim de fapt la degradarea societății, devenim defensivi și acuzăm criticii de imoralitate. Orice raționament simplu și de bun simț reușim să-l ignorăm și chiar să ne convingem că e de fapt aberant, când în mod clar, ca 2+2=4, ne înșelăm.

Citeşte mai departe »

Aparent, Ucraina se zbate cu probleme de natalitate scazuta. Solutia deputatilor ucraineni? Sa faca avorturile ilegale, sa amendeze familiile care nu fac copii, si sa interzica pozitia misionarului in timpul sexului, pe motiv ca “nu e eficienta pentru conceperea unui copil”.

Nu consider ca mai e nevoie sa comentez pe seama acestor decizii si refuz sa fac asa ceva, ar fi aberant sa imi irosesc timpul comentand pe tema asta, e un subiect nemaipomenit de ridicol.

Nu stiu, vad ca stirea asta e peste tot, dar tot astept sa spuna cineva ca e de fapt o gluma, ca am cazut prada unei farse, ca nu exista pe lumea asta asa… prostie…

Eu refuz sa cred. Refuz.

ACTUALIZARE: Jurnalistii romani sunt niste cretini.

Publicat cu parola pe 01.03.2011.
Parola scoasa pe 28.11.2012.

Am trecut prin multe impreuna si sincer sa fiu, esti persoana care mi-a influentat viata cel mai mult de pana acum. Nu mi-am dorit niciodata ceva mai mult decat te-am dorit pe tine, nu am tinut niciodata la o persoana asa cum am tinut la tine si nu am luptat in viata mea pentru ceva atat cat am luptat pentru tine. Din pacate, s-au intamplat multe lucruri urate, am fost afectat in multe feluri si de multe ori te-am invinuit pentru multe lucruri.

Cu toate astea, atunci cand mi-ai spus ce ti s-a intamplat si prin ce ai trecut, eu fiind singurul care stie adevarul, exact atunci in clipa aia toate lucrurile rele s-au evaporat si am stiut un singur lucru: am stiut ca vreau sa iti fiu alaturi indiferent de ce se intampla, vreau te ajut cat pot atunci cand ai nevoie si vreau sa fiu persoana in care poti avea incredere cu orice lucru si careia ii poti spune absolut orice, fara sa iti fie frica de consecinte, care te va intelege si te va asculta intotdeauna. Vreau sa-ti vorbesc si sa fac tot posibilul sa iti fie cat mai bine. Nu, nu vreau eu. TREBUIE. E ca o obligatie. Altcumva nu vad cum as putea sa reactionez.

Poate ca suna absurd, dar imi imaginez prin ce poti sa treci, crede-ma ca ma gandesc cum as fi eu in situatia ta si stiu ca as fi complet devastat. Aproape ca imi dau lacrimile numai cand ma gandesc la asta. Stiu cum e sa ai nevoie de cineva cand treci prin astfel de momente grele si vreau ca tu sa nu simti niciodata cum e sa nu ai pe nimeni, fiindca ma ai pe mine si o sa fiu aici oricand ai nevoie de mine.

Nu esti singura. Niciodata nu vei fi singura, orice s-ar intampla.

6 zile mai tarziu: Mi-e din ce in ce mai greu sa gandesc asa cum gandeam cand am scris postul asta ridicol, si au trecut doar 6 zile. A fost doar un moment de slabiciune. Tot TU esti si nu voi uita niciodata prin ce am trecut din cauza ta. Indiferent de secretul pe care l-ai impartasit cu mine, retrag tot ce am spus mai sus.

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS