Articole cu eticheta "balena albastra"

Mai țineți minte panica prostimii cu “ambulanța neagră” care fură copii și alte bălării din-astea? Ai crede că poveștile cu Bau-Bau merg doar la copii că-s naivi, dar uite că merg și la adulți, că sunt proști.

Se vehicula acum ceva timp o poveste cu o ambulanță neagră care fură copii de pe stradă și le ia organele și nu știu mai ce. Nu era vreo declarație oficială din partea cuiva, nu era vreun copil găsit fără organe, nu era nimic, doar o poveste. O poveste pe care prostimea a înghițit-o fără să mai stea pe gânduri (literalmente) și a început să răspândească povestea pe rețele sociale, cu “valeleu muică, ne ia odraslele” și toate cele, în stilul tipic prostimii. Panică, revoltă, agitație; prostimea nu mai știa de capul ei, pentru că pe niște site-uri unde găseai articole despre extratereștri infiltrați printre oameni, pericolele secrete ale vaccinurilor, și manipulare în masă prin “unde psihotronice”, au citit despre o ambulanță neagră care le fură copiii. Că e evident, dacă vrei să ieși la furat de copii pentru a le recolta organele, trebuie să fii cât mai suspect posibil și să circuli cu o ambulanță neagră. În niciun caz nu vrei să fii CÂT MAI DISCRET POSIBIL.

În fine, să ajungem la subiect; acum două nopți, niște țigani au văzut o ambulanță parcată lângă Gara de Nord. O ambulanță normală, cu excepția numerelor de înmatriculare roșii, sugerând că e proprietatea privată a unei persoane. Nu știu prea multe detalii, dar aparent s-au adunat zeci de oameni și țigani care au înconjurat mașina și au reușit să intre în ea. În ea dormea o femeie. Și au continuat prin a o bate, evident. Femeia a reușit să sune la poliție, poliția a venit, au luat câțiva țigani pe sus, și s-au dus la secție cu mulțimea de oameni și țigani după ei. Nu știu multe despre starea femeii, am văzut că a refuzat internarea în spital, deci probabil e… “în regulă”. Un țigan a publicat un film lung pe Facebook de la secția de poliție, dar nu mai găsesc link-ul către film. Oricum nu pierdeți nimic, era doar un țigan care se filma în direct printre mulțimea de oameni și țigani din jurul secției de poliție (în presă scrie că erau sute de oameni, dar mi-e greu să cred asta), timp de mai bine de o oră în care nu s-a întâmplat nimic.

Citeşte mai departe »

Hai să ne uităm la niște prostălăi cum mănâncă rahat și după le bagă și copiilor pe gât:

Să-mi bag picioarele, nu-mi vine să cred:

1. cât timp, efort, și câți bani irosesc ăștia pentru un pericol ce literalmente nu există și nu a existat niciodată.

2. cât de amuzanți sunt ăștia de la Adevărul când zic de Firea și ciocoflenderul ăla că se “prefac că au habar despre ceea ce înseamnă jocul Balena albastră”, după care scriu ei “Notă: jocul “Balena albastră” nu are un site mamă. El se desfășoară exclusiv pe rețelele de socializare.” Băi, “Adevărul”. Ori sunteți proști, ori jegoși. Trebuia să scrieți “Notă: jocul “Balena albastră” nu există în plm, ați înnebunit?!” Dar ce așteptări să ai de la un ziar care scrie despre “joc” ca și cum ar fi un lucru real, răspândind minciuni și provocând panică? Ce-i drept, autorii articolului despre acțiunea lui Firea au scris că nu există nicio dovadă pentru “jocul” ăsta, dar restul articolelor de pe Adevărul îl tratează cu seriozitate.

Citeşte mai departe »

În Alba Iulia, o doritoare de atenție se leagă la ochi, se așează pe o bancă, și stă acolo tăcută în timp ce trecătorii încearcă să comunice cu ea și să o întrebe ce face, în loc să își vadă de drum, nu pot să îmi imaginez de ce.

“Stătea singură, legată la ochi, am întrebat-o dacă are nevoie de ceva, dacă e OK și dacă e un protest. Nu mi-a răspuns nimic. Acum aștept să apar la Camera Ascunsă sau să aflu alt deznodământ”, a scris Anne-Marie pe Facebook. “Am simțit tristețe/dezamăgire, când m-am apropiat”, a adăugat ea.

“Anne-Marie”, eu simt tristețe și dezamăgire știind că exiști tu.

Ceva mai târziu, apare și poliția, pentru că de ce nu? “Alo, veniți urgent, o fată stă pe o bancă legată la ochi și nu face nimic!”

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS