Articole cu eticheta "clienti"

Voiam să cumpăr un prelungitor de la PC Garage și respectivul produs era afișat ca fiind la promoție, cu promoția terminându-se pe 31 august. Prețul, în schimb, nu era afișat ca fiind redus, așa că am presupus că poate era vorba despre o greșeală, și mai erau încă două prelungitoare în aceeași situație. Dacă era de fapt la promoție și nu era prețul afișat corect pe site, am zis că merită să îi întreb, de ce să plătesc prețul întreg când poate de fapt produsul e redus? Mai ales celor de la PC Garage.

Din anumite motive, voiam sa aflu cât mai curând, în aceeași zi, așa că nu am vrut să le dau mesaj și să aștept paștele. Am vrut să îi sun, deși din experiență știam că n-am mari șanse să îmi răspundă cineva la telefon. Te țin un minut în telefon fiindcă toți operatorii lor sunt ocupați (nu știu dacă cu apelurile altor clienți), ascultând muzică, apoi îți spun că centrala lor te va apela automat înapoi atunci când se eliberează un operator, după care se închide apelul. Și nu te mai sună înapoi (dacă vă uitați și la recenziile lor de pe Facebook, o să vedeți mulți care se plâng de aceleași lucruri). Am mai pățit asta cu ei, și asta am pățit și acum, doar că nu am așteptat după centrala lor. Nu mai sunt client “Platinum” în urma unor schimbări (un pic ridicole) pe care le-au făcut ei, sunt “Silver” acum, însă ei zic că am în continuare un operator dedicat pe care îl pot suna, dar cu care nu am reușit niciodată în trecut să vorbesc la telefon. Am încercat să îmi sun operatorul “dedicat” și degeaba, nici măcar nu apuca să sune, că se închidea apelul. PC Garage.

Citeşte mai departe »

PC Garage

Avem aici un procesor la prețul de 527,99 lei, redus cu 52,22 lei de la 580,21 lei. Uitându-ne la evoluția prețului din ultimele 31 de zile, vedem că pare a fi o reducere reală, aplicată procesorului undeva în jur de 29 martie. Problema e că eu am cumpărat procesorul ăsta pe 24 martie la același preț redus, deși istoricul prețului spune că atunci era la preț întreg.

I-am mai prins în trecut pe cei de la PC Garage făcând măgării din-astea, doar că niciodată nu păstrasem o dovadă a prețului scăzut înainte, iar de data asta am făcut-o involuntar. M-am gândit la un moment dat că graficul ăla se referă doar la evoluția prețului întreg, adică e folositor să vezi atunci când îi scade prețul fără să fie la ofertă, dar dacă ar fi așa, nu ar afișa scăderea actuală datorată ofertei. Deci nu e doar evoluția prețului întreg și e vorba de înșelătorie. Probabil au modificat istoricul pentru a coincide oferta cu campania promoțională pe care o au zilele astea, ca să pară mai serioasă decât e de fapt.

Citeşte mai departe »

Situația, pe scurt:

Am cumpărat de Black Friday un laptop de la PC Garage, redus de la 3000 de lei la 2300. Laptop-ul a fost defect și i-am anunțat chiar în ziua în care a ajuns. L-am trimis înapoi și două zile mai târziu a ajuns la ei (la momentul respectiv aveau peste 10 pe stoc), dar fiind aglomerați după Black Friday, a durat încă o săptămână până să se uite la el. Când l-au văzut și au constatat defectul, laptop-ul nu mai era pe stoc, așa că mi-au oferit posibilitatea să aleg altul la 2300 de lei, deși eu am cumpărat un laptop de 3000 de lei, ori să îmi returneze banii.

Inițial am fost revoltat; din punctul meu de vedere, îmi făcuseră o ofertă: 700 de lei reducere la un laptop. Am acceptat oferta, am plătit, și mi-au trimis un laptop defect. Nemaifiind pe stoc după ce au constatat defectul și neputând să îl înlocuiască cu același model cu același caracteristici, ei și-au retras oferta pe care deja o acceptasem și pentru care plătisem și eu am rămas cu buza umflată, neavând posibilitatea să găsesc un laptop cu acele caracteristici la 2300 de lei.

Citeşte mai departe »

PC Garage

Când un magazin o dă în bară, în cazul de față ținând aiurea banii clientului două săptămâni, necesitând intervenția lui pentru a îi recupera, te aștepți măcar la un “ne pare rău”. Nu și la PC Garage.

Nu e prima oară când au fost români.

eMAG

Încă nu a venit curierul să ridice produsele (a 12-a zi lucrătoare de când mi-au zis că va veni) și m-am săturat să tot sun ba la eMAG, ba la Cat Mobile. Ieri am făcut o sesizare la eMAG pe site. Mai și văd mașina curierului (Nemo Express) trecând prin fața firmei și oprind la 30 de metri pentru alte treburi, dar de la mine nu poate pur și simplu să ridice un pachet.

Citeşte mai departe »

eMAG

Făcut comandă la eMAG la o folie pentru un telefon, folie vândută de un partener. Într-o zi sau două mă sună partenerul să îmi spună că nu o mai au de fapt pe stoc. Fac altă comandă, tot de la un partener, iar mă sună să îmi spună că de fapt nu o mai aveau pe stoc. Fac încă o dată, tot de la un partener, de data asta mă sună să îmi spună că mai au una, dar e spartă (era de sticlă). Fac încă o dată, tot de la un partener, asta ajunge cu bine într-un final. Cine a mai pus folie pe telefon știe că folia în sine e protejată de alte două folii și are niște abțibilduri în colțuri, numerotate cu 1 și 2, ca să știi în ce ordine să le dezlipești. Am dezlipit numărul 1, ca apoi să realizez că nu era numerotată corect și s-a dus folia, nu mai era utilizabilă după ce am tot învârtit-o eu în mână. Era românească.

Am făcut încă o comandă la eMAG, tot de la un partener (eMAG nu vinde folie pentru modelul respectiv). A ajuns, însă la firma de curierat figura că trebuie plătită ramburs, deși o plătisem deja cu cardul. Am sunat la eMAG, au vorbit cu curierul care a așteptat cu mine, și a trebuit să o ia înapoi la depozit până se soluționează problema, care ar fi trebuit să fie în ziua următoare. Nu a venit nici joi, nici vineri, deci nenea ăla de la eMAG cu care am vorbit în prima seară nu a făcut nimic. Am sunat vineri seara din nou la eMAG și iar degeaba, nu s-a întâmplat nimic. Luni am sunat la firma de curierat (X Curier) și situația era aceeași, figura cu plată ramburs la ei. Am sunat apoi și la Intellisec, partenerul eMAG de la care am luat-o, și a rămas că mă sună înapoi după ce verifică, fiindcă în momentul ăla doamna de la telefon primea alt apel și nu mai putea sta de vorbă cu mine. Ghiciți dacă m-au mai sunat. Marți am sunat pentru a treia oară la eMAG și au zis din nou că o să rezolve. Miercuri a ajuns folia la mine, la o săptămână după ce ajunsese în Craiova.

Citeşte mai departe »

Am scris acum ceva timp despre o pizzerie din Craiova numita Al Forno. Cineva a publicat pe Facebook o poză cu ceva ce părea a fi o insectă în pizza cumpărată de la Al Forno. Poate nu era, eu unul nu am fost convins, dar s-a implicat și patronul în discuție.

Nu mai există azi comentariile lui, dar încă există o parte din reacțiile la ele. A fost o treabă urâtă care a rănit imaginea pizzeriei mai mult decât presupusa goangă din pizza. Vorba s-a răspândit și au început să curgă recenziile negative pe pagina lor de Facebook, până pur și simplu au șters pagina. A mai funcționat pizzeria cât a mai funcționat, până probabil le-a dispărut profitul. Mie asta îmi place să cred că s-a întâmplat.

Astăzi pizzeria există în continuare și se numește Pizza Adrian (patronii români și creativitatea…). Patronul a fost nevoit să investească bani în rebranding, în reclame, și așa mai departe. Să sperăm că și-a învățat lecția.

Se dă situația următoare (de două ori): cumpăr un produs pentru cineva, selectez emiterea facturii pe numele destinatarului, iar la “modalitate de contact” trec numărul de telefon al destinatarului, logic. După efectuarea comenzii, la numele cumpărătorului e trecut numele destinatarului. Bun, corect. Când e gata comanda, primesc tot eu SMS. Să zicem că asta ar putea fi o măsură de siguranță, deci e un lucru bun. Când curierul ajunge la destinație cu produsul, mă sună tot pe mine, deși eu am dat numărul destinatarului când am făcut comanda. Pe hârtia de la firma de curierat e trecut corect destinatarul, iar persoana de contact sunt eu.

Le-am lăsat mesaj, la fel ca prima oară, să le explic nemulțumirea.

Cam așa…

Telekom

Fără să intru în detalii, cineva face contract pentru televiziune la Telekom pe numele altcuiva, fără cunoștința sau consimțământul acelei persoane. Dacă nu știați, la Telekom decât spui că vrei contract, dai un nume, și gata, s-a făcut, nu mai e nevoie de nimic. Acum trebuie plătiți niște bani pe care nimeni nu vrea să îi plătească, iar Telekom, în ciuda insistențelor că persoana pe numele căruia este contractul nu a făcut niciodată contract la ei și că a semnat altcineva în locul ei, trag de această persoană să plătească, amenințând că altfel apelează la recuperatori. Nu contează că ei au făcut contractul fără niciun act de identitate și totul se bazează pe o semnătură făcută aiurea de altcineva. La Telekom în Germania oare s-ar întâmpla la fel?

Sanatate din plante

Am cumpărat recent niște trandafiri de pe sanatatedinplante.ro, cu plata ramburs, prin Poșta Română. Au ajuns două zile mai târziu cu o firmă de curierat căreia a trebuit să îi plătesc transportul în valoare de 33 de lei. Am sunat persoana de contact să întreb de ce au venit prin curier și nu prin poștă și mi-a spus două lucruri: că i-a trimis prin curier fiindcă diferența era de doar 5 lei, și că de fapt nu ar fi trebuit să coste atât de mult transportul; deci ar fi o diferență mai mare de 5 lei. L-am întrebat de ce și-a asumat libertăți cu banii mei fără să mă anunțe, a început cu “și ce vrei să fac acum, să îți trimit un deget” și alte chestii de genul ăsta. Mi-a spus că dacă “chiar e o sumă așa importantă”, să îi dau informațiile contului meu bancar ca să îmi transfere cei 5 lei. I le-am dat și a rămas că mi-i trimite marți. Azi e vineri, ghiciți dacă i-a trimis sau nu.

Al Forno, Craiova

Asta nu e pățită de mine, dar mi-am amintit de întâmplare după ce am discutat cu persoana de mai sus. Comandă unul pizza și zice că e o insectă în ea; face poză, o urcă pe Facebook, curg comentariile și share-urile. Vede patronul și începe să arunce jigniri în stânga și în dreapta, că sunt oamenii proști, că aia nu e insectă și e doar ceva de la o ciupercă. În momentul ăla nu prea a mai contat dacă era sau nu insectă. Pizzeria a primit o grămadă de recenzii negative pe Facebook, până când pur și simplu au șters pagina, iar patronul a șters și el comentariile. Mai există pizzeria? Sigur că da, probabil o duce bine-merci, de ce nu?

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS