Articole cu eticheta "credinciosi"

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Citeşte mai departe »

Revenind la cărțile mele, am continuat cu subiectul religiei. Deși trebuia să citesc ‘The End of Faith’ a lui Sam Harris, au fost ceva probleme cu poșta și am început cu ‘Letter to a Christian Nation’, care este răspunsul lui la reacțiile și mesajele primite în urma publicării cărții ‘The End of Faith’.

E o carte scurtă în care explică cât de ilogice sunt criticile primite și argumentele folosite împotriva lui. Ca orice argument pe care-l poate da un credincios pentru existența divinității, vedem cât de simplu e de doborât dacă îl analizăm logic. Aflăm de asemenea că dintre cei care au răspuns negativ la cartea lui, cei mai răutăcioși și violenți sunt credincioșii, lucru care de altfel nu e surprinzător, știm și de la Richard Dawkins cu ce intensitate pot reacționa credincioșii pașnici și iubitori de “Dumnezeu”.

Citeşte mai departe »

Continuând pe drumul început cu ‘A Rulebook for Arguments’, următoarea carte pe care am citit-o este ‘Crimes Against Logic’, de Jamie Whyte, filozof din Noua Zeelandă.

Spre deosebire de ‘A Rulebook for Arguments’, ‘Crimes Against Logic’ nu se vrea un manual despre cum să gândești corect, ci oferă o discuție despre logica defectă și argumentele greșite folosite în general în societate, de la politicieni și jurnaliști, la credincioși și oameni obișnuiți.

Mi-a plăcut enorm cartea. Mi-a plăcut fiindcă am reușit să asociez ce am citit acolo cu situații reale și am învățat să identific mai bine anumite greșeli de logică ori argumente vagi pe care până acum nu le observam la fel de bine.

Mai jos am tradus câteva paragrafe pe care mi le-am notat:

Indicele lua în considerare factori precum veniturile net, costurile educației și cele medicale, și numărul celor ce dețin locuințe. La afirmație s-a răspuns, însă, cu ușurință:

Steve Schmidt, reprezentantul campaniei Bush, a respins indicele ca fiind o mișcare politică. “John Kerry a calculat că dacă vorbește de rău despre economie, îi va fi benefic din punct de vedere politic,” a zis el. (CBSNews.com, 11 aprilie 2004)

Steve Schmidt probabil avea dreptate că John Kerry urmărea să facă o afirmație care să îl ajute politic. La urma urmei, candida la președinție. Dar cum ar putea arăta asta că viața într-adevăr nu devenise mai grea pentru Americani în timpul președinției lui Bush?

Răspunsul lui Schmidt, deși genul de lucru pe care îl auzi întotdeauna, e absurd. Bine-nțeles că cei implicați într-o dezbatere vor să o câștige. Asta nu e suficient pentru a arăta că opiniile lor sunt false.

Citeşte mai departe »

Citeam în ‘Everybody Is Wrong About God’ cum zice autorul că nu va aduce niciun argument împotriva religiei în cartea lui fiindcă pur și simplu nu are sens și ar fi o pierdere de timp, că e o discuție pe care credincioșii au pierdut-o de mult timp. M-a amuzat aroganța lui, dar avea dreptate omul, în ceea ce privește existența zeilor, dezbaterea a fost câștigată de mult, orice discuție pe tema asta e pur și simplu redundantă, stupid de redundantă.

Citeşte mai departe »

Știți care e problema cu toleranța și a fi îngăduitor cu credințele altora? Că uneori credințele altora sunt niște aberații de proporții cosmice. Credința în zei, de exemplu. Prin faptul că vrei sa fii om “bun”, să accepți opinii diferite de ale tale, “fiecare crede ce vrea” și astfel de idioțenii, le validezi problemele inexistente și nevoile ridicole. Când iei în serios credințele lor și îi tratezi cu respect, îi îndreptățești, transformi credința lor în ceva demn de a fi considerat. Dacă Obama ar da un răspuns oficial alegațiilor că este o reptilă, ar transforma subiectul într-unul serios și ar stârni conversații despre un subiect cretin pe tema căruia nu ar trebui să existe conversații. Treburile astea nu se tratează cu seriozitate.

Citeşte mai departe »

Acum două săptămâni am creat Copilul lui Dumnezeu, o pagină prin care expun în forma lor exactă diverse lucruri ce țin de mentalitatea credincioșilor. Dacă un credincios crede că sfințindu-și mașina va fi mai în siguranță, exact asta voi publica, o imagine în care scrie “Dumnezeu are mai multă grijă de mine dacă îmi sfințesc mașina”, ideea fiind că odată ce vezi ceva în care crezi așezat clar în fața ochilor, reușești să vezi și ridicolul acelei credințe. De exemplu:

Citeşte mai departe »

E un obicei pe care îl știu de mult, dar numai recent am observat că foarte mulți șoferi, dacă nu majoritatea, își atârnă mii de idioțenii la oglinda retrovizoare, accesoriul preferat fiind crucea/icoana, evident. E ceva la modul “îmi obstruez vederea, dar lasă că vede Iisus pentru mine”. Și chiar sunt unii, mulți, care agață atâtea încât chiar nu mai văd bine. Și chestia asta nu e ilegală.

În același timp, îmi imaginez că au impresia că cu cât mai multe cruci/icoane pun, cu atât mai protejați sunt, altfel de ce ar pune atâtea? În același timp, de ce nu umplu mașina de cruci/icoane, ca să fie cât mai protejați posibil? Sau protecția lui Iisus crește exponențial doar până la un anumit număr de cruci/icoane atârnate? Iar Iisus se bucură că au cruce/icoană în mașină? Și se bucură mai mult cu fiecare cruce/icoană? El le-ar vrea puse acolo unde prezintă pericolul cel mai mare? Și dacă nu au cruce/icoană în mașină și se întâmplă ceva, Iisus îi ignoră? Și încă o sută de întrebări cu o mie de ramificații. Dacă îl întrebi pe unul dintre ei chestiile astea, deși sunt niște întrebări cât se poate de normale și poți fi literalmente interesat de raționamentul lor, imediat se uită urât la tine. Așa sunt credincioșii în general, oricât de sincer ai fi în dorința de cunoaștere, puși în fața unor întrebări care evidențiază ridicolul comportamentului lor și nonsensul credințelor lor, vor simți ostilitate din partea ta. Pentru că ei nu își pun întrebările astea. Ei nu gândesc, ei doar fac. Dumnezeu supraviețuiește în secolul 21 pentru că oamenii nu gândesc și nici nu vor să o facă.

ACTUALIZARE 15.12.2015: Aflu azi de la Cetin că treaba asta este de fapt ilegală, ceea ce de altfel era de așteptat, dar nu mi-am dat eu seama că probabil pur și simplu se ignoră.

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS