Articole cu eticheta "crestinism"

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Citeşte mai departe »

Revenind la cărțile mele, am continuat cu subiectul religiei. Deși trebuia să citesc ‘The End of Faith’ a lui Sam Harris, au fost ceva probleme cu poșta și am început cu ‘Letter to a Christian Nation’, care este răspunsul lui la reacțiile și mesajele primite în urma publicării cărții ‘The End of Faith’.

E o carte scurtă în care explică cât de ilogice sunt criticile primite și argumentele folosite împotriva lui. Ca orice argument pe care-l poate da un credincios pentru existența divinității, vedem cât de simplu e de doborât dacă îl analizăm logic. Aflăm de asemenea că dintre cei care au răspuns negativ la cartea lui, cei mai răutăcioși și violenți sunt credincioșii, lucru care de altfel nu e surprinzător, știm și de la Richard Dawkins cu ce intensitate pot reacționa credincioșii pașnici și iubitori de “Dumnezeu”.

Citeşte mai departe »

BRADY – […] E posibil să fie ceva sfânt pentru agnosticul mândru?

DRUMMOND – Da! Mintea umană individuală. În abilitatea unui copil de a stăpâni tabla înmulțirii e mai multă sanctitate decât în toate “Aminurile!” pe care le strigați. O idee e un monument mai mare decât o catedrală. Iar avansul cunoașterii omului e un miracol mai mare decât toate bețele transformate în șerpi, ori despărțiri ale apelor. Ar trebui noi acum să renunțăm la acest progres fiindcă domnul Brady ne sperie cu o fabulă? – ‘Inherit the Wind’

Absolut fantastic.

E vorba despre un caz real din 1925 în care un profesor american a fost judecat pentru că a predat evoluția în școală.

the-god-delusionAm început să citesc ‘The God Delusion’ acum mai mult timp și abia recent am terminat-o, după ce am cumpărat-o în engleză.

Mi s-a părut o carte extraordinară; o carte din care înveți despre lume, univers, și viață. E o adevărată comoară de cunoștințe și nu încearcă să schimbe părerile nimănui, pur și simplu vorbește despre niște lucruri la care nu mulți ne gândim. Poate fi apreciată de oricine, indiferent de credința lor, și asta e cel mai important.

Am extras din ea câteva citate care mi-au plăcut în mod deosebit și le-am tradus:

Nu este îndeajuns să vezi că o grădină este frumoasă, fără să mai trebuiască și să crezi că în fundul ei se află zâne? – Douglas Adams

După cum a spus H. L. Mencken, “Trebuie să respectăm religia celuilalt, însă numai în sensul și limitele ideii sale conform căreia soția lui este frumoasă și copiii lui deștepți”.

Chiar dacă religia nu ar fi făcut prin ea însăși niciun alt rău, divizarea nemotivată și voită, susținerea cultivată a tendinței naturale a omului de a favoriza relațiile în interiorul grupului și a respinge pe cele din afară, ar fi îndeajuns pentru a o defini ca putere semnificativă a răului în lume.

Citeşte mai departe »

Definesc omul rău ca acel om care e condus de dorința de a face rău (subiectiv, în percepția lui).


În mod neașteptat poate, nu sunt deloc sarcastic. Teroriștii religioși despre care auzim tot mai multe în ultimul timp nu sunt oameni “răi”; nici ăia din Paris, nici ăia din Belgia, nici tipul care a măturat oameni cu camionul în Nisa nu a fost un om “rău”.

Oamenii ăștia sunt la fel ca voi, sunt oameni care vor pace și libertate. Vor exact aceleași lucruri ca și voi, doar că ei le văd un pic diferit lucrurile astea. Viziunea lor diferită se datorează/e cauzată de religia lor. Pur și simplu au fost învățați diferit, au fost crescuți cu niște valori diferite. Așa cum, de exemplu, în Japonia e urât să ceri ketchup la o masă gătită de cineva, în cultura lor e urât să te naști femeie și vei plăti toată viața pentru greșeala ta. Dar lor li se pare corect și perfect normal, și e destul de simplu să înțelegi de ce: dacă literalmente toată viața ți se tot repetă niște lucruri, le iei de bune, devin normalitate și nu poți concepe o altă realitate. Chiar e simplu. Așa cum nouă nu ni se pare anormal ca o femeie să conducă o mașină, în Arabia Saudită poate se trezește biciuită pentru asta. Nu mă-nțelegeți greșit, nu e ilegal, doar că în cultura lor e ceva complet aberant și inacceptabil. În multe locuri, inclusiv femeile sunt de acord cu tratamentul lor, pentru că și lor li s-a spus dintotdeauna că sunt inferioare bărbaților și trăiesc practic doar pentru a le fi sclavi. Li s-a spus asta de atâtea ori, până au înțeles și au acceptat realitatea care li s-a arătat.

Citeşte mai departe »

Mă gândeam zilele trecute despre cum majoritatea ateilor sunt bărbați, în ciuda mizeriilor pe care le-au îndurat femeile de-a lungul timpului din cauza religiei și a învățăturilor sexiste din biblie. Mi se părea un pic ironic și nu înțelegeam cum poate fi, până mi-am amintit că dacă adaugi “credincios” în ecuație, renunți la anumite pretenții de bun simț.

Majoritatea probabil nu știu despre cât le discriminează propria religie, că na, nu poți avea pretenția ca cineva care sfidează bunul simț cu care e înzestrat în mod natural pentru a crede în ceva ridicol să și știe ceva despre acel ceva. Cred în acel ceva, urmează învățături mai mult sau mai puțin ridicole ale acelui ceva, respectă tradiții și obiceiuri, dedică timp pentru acel ceva, îl susțin, îl dau mai departe copiilor lor, dar atât. Nu cercetează mai departe de ce aud pe la semenii lor și eventual îi desconsideră pe cei care nu cred în acel ceva. Nici preotul nu îți dă tot ce e în biblie, că nu e fraier, știe că dacă ar face asta, ar rămâne duminica cu biserica goală, iar biblia nu o citește nimeni pe cont propriu. Așa se face că extrem de puțini oameni credincioși știu ceva despre lucrurile în care cred, iar pe mine treaba asta mă bulversează. E o chestie destul de importantă credința, oricât de puțin practicant ai fi, să alegi să crezi în zei și nebuneli e ceva semnificativ. Cu toate astea, să nu te informezi despre chestiile în care alegi să crezi mi se pare un pic aberant.

Citeşte mai departe »

Vorbeam cu o prietenă căreia i-a murit tatăl acum puțin timp și îmi spunea despre cum au cumpărat pat și masă ca să dea de pomană, că așa se face, ca să aibă pe “lumea cealaltă”. M-am gândit că am mai auzit de chestia asta cu avutul pe “lumea cealaltă” când era vorba de mâncare sau lumânări, să aibă lumină. Ce nu înțeleg eu e… în ce văgăună îi ține “Dumnezeu” pe oamenii ăștia? Nu se duc “într-un loc mai bun”, în “Rai”? Ăia acolo stau nemâncați și trăiesc ca sălbaticii dacă nu le “trimitem” noi chestii de aici? Cu lumânările și lumina la fel, stă mortu-n beznă? Nu găsește calea către “Rai”?

Citeşte mai departe »

Recomand articolul original, în engleză »

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia


Antiteismul meu se manifestă câteodată ca ură pentru orice persoană religioasă doar pentru că e religioasă. Nu sunt absurd și știu că o persoană e mult mai mult decât credința lor ridicolă în divinitate, dar când văd anumite consecințe atroce ale religiei, e dincolo de cuvinte cât de furios și dezgustat pot deveni vis-a-vis de oamenii religioși pentru cât de puțin îi duce capul. Devin copleșitor de dezamăgit de orice persoană care ar putea crede în nonsensurile pe care le oferă religia și în momentele alea mă gândesc că oamenii religioși nu ar trebui să aibă aceleași drepturi ca oamenii normali într-o societate civilizată. Libertățile fundamentale le-ar rămâne neatinse, dar alte privilegii, cum ar fi dreptul la vot, le-ar fi revocate fără discuție. Nu știu dacă e în cel mai bun interes al nostru ca oamenii ca aceștia să aibă un cuvânt de zis în evoluția societății sau a umanității. O minte în așa hal de pervertită, atât de inaptă să respingă nonsensuri atât de evidente, nu ar trebui poate să fie încredințată cu soarta civilizației și oamenii normali nu ar trebui să sufere pentru prostia pe care religia le-a implantat-o religioșilor în minte.

Spuneți ce vreți și considerați-mi părerile extreme, dar vă provoc să priviți obiectiv nenorocirile extreme pe care le-a provocat religia omenirii și să îmi spuneți în continuare că nu sunt niște reacții de înțeles la o ciumă nemăsurabil de groaznică. Nici să nu menționați aspectele pozitive ale religiei; pălesc cu desăvârșire în comparație cu boala care este religia; este putrefacția dintr-o minte în descompunere, un parazit dezgustător într-o societate civilizată.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS