Articole cu eticheta "cultura"

Definesc omul rău ca acel om care e condus de dorința de a face rău (subiectiv, în percepția lui).


În mod neașteptat poate, nu sunt deloc sarcastic. Teroriștii religioși despre care auzim tot mai multe în ultimul timp nu sunt oameni “răi”; nici ăia din Paris, nici ăia din Belgia, nici tipul care a măturat oameni cu camionul în Nisa nu a fost un om “rău”.

Oamenii ăștia sunt la fel ca voi, sunt oameni care vor pace și libertate. Vor exact aceleași lucruri ca și voi, doar că ei le văd un pic diferit lucrurile astea. Viziunea lor diferită se datorează/e cauzată de religia lor. Pur și simplu au fost învățați diferit, au fost crescuți cu niște valori diferite. Așa cum, de exemplu, în Japonia e urât să ceri ketchup la o masă gătită de cineva, în cultura lor e urât să te naști femeie și vei plăti toată viața pentru greșeala ta. Dar lor li se pare corect și perfect normal, și e destul de simplu să înțelegi de ce: dacă literalmente toată viața ți se tot repetă niște lucruri, le iei de bune, devin normalitate și nu poți concepe o altă realitate. Chiar e simplu. Așa cum nouă nu ni se pare anormal ca o femeie să conducă o mașină, în Arabia Saudită poate se trezește biciuită pentru asta. Nu mă-nțelegeți greșit, nu e ilegal, doar că în cultura lor e ceva complet aberant și inacceptabil. În multe locuri, inclusiv femeile sunt de acord cu tratamentul lor, pentru că și lor li s-a spus dintotdeauna că sunt inferioare bărbaților și trăiesc practic doar pentru a le fi sclavi. Li s-a spus asta de atâtea ori, până au înțeles și au acceptat realitatea care li s-a arătat.

Citeşte mai departe »

Am mai scris despre “Cumințenia Pământului” și am mai spus că mi se pare o idee deosebit de neinspirată să o cumpărăm, dar mi-a apărut iar pe radar zilele trecute și parcă nu-mi vine să cred că ce se întâmplă e real.

Întâi să lămurim un lucru: aparent, piatra aia nu poate părăsi teritoriul țării indiferent dacă o cumpărăm sau nu, dar “problema” este că în mâini private, ar putea fi scoasă din circuitul muzeal și nu am putea să o mai vedem.

Tragic.

Tragic.

“Prin cumpărarea statuii se evită scoaterea acesteia din circuitul public și în acest fel ne asigurăm că avem acces la ea atât noi, cât și copiii noștri.”

Citeşte mai departe »

Suntem un popor mândru, noi. Ne ajunge rahatul până la brâu, dar suntem mândri. Nu contează așa mult mizeria în care trăim dacă ne avem mândria, iar uneori favorizăm mândria în fața unui trai mai bun. Nici nu trebuie să fie un motiv bun de mândrie, dar apucăm ce putem și îl ridicăm în toate slăvile.

România vrea să cumpere o sculptură total neimpresionantă doar pentru că a fost făcută de Brâncuși și “face parte din patrimoniul cultural național”. În alte cuvinte, e pur și simplu un obiect cu valoare oarecum sentimentală pentru noi, care în niciun fel nu ne crește ca popor, dar ne place nouă și ne face să ne simțim mândri că a fost odată un tip talentat care s-a născut în aceeași zonă geografică, iar asta ne bucură enorm. Bine, nu-i mare chestie, n-avem multe cu care ne putem mândri, așa că piatra asta e numai bună.

Citeşte mai departe »

Ideea pentru articolul asta mi-a venit acum aproape 4 luni, din cate vad, cand prietena mea imi spunea ca sunt un copil fiindca ma jucam pe calculator (pe atunci cred ca jucam Dead Space). De atunci nu am mai terminat niciun joc, neavand timp “de pierdut” cu jocuri video. Am pus in ghilimele fiindca nu intotdeauna timpul alocat unui joc video e timp pierdut (voi explica mai jos). Acum ca sunt in vacanta, imi permit sa mai joc si eu cate ceva, iar azi imi instalai Call of Duty – Black Ops si cand iubita-mi spuse azi iar ca sunt un copil (in cel mai dragut mod posibil, evident), imi amintii de articolul asta.

Mario

Ca orice articol despre jocuri video, trebuie sa vorbim si despre Mario pentru a ne sustine ideea de baza a articolului. Personajul Mario a aparut prima oara in 1981, iar atunci, un joc video reprezenta doar divertisment si urma sa mai reprezinte doar divertisment mult timp. In jocurile Mario, ca in orice joc de la vremea aia, ideea era simpla: trebuia sa ajungi din punctul A in punctul B, iar pe parcurs trebuia sa treci peste niste obstacole, gen sa sari peste o groapa sau sa eviti un inamic. Banal. Povestea jocului: si mai banala. O soparla sau un dinozaur, ce naibilui era chestia aia, a furat o printesa si tu trebuie sa o salvezi. L-am folosit pe Mario ca sa evidentiez diferentele uriase intre ce reprezenta un joc video atunci si ce reprezinta acum.

Varsta potrivita?

La fel ca si atunci, jocurile video de astazi nu sunt numai pentru copii. De fapt, multe jocuri video de astazi nici nu sunt potrivite pentru copii. Pe vremea aceea, tot ce era joc video putea fi jucat de un copil. Astazi, evolutia jocurilor video a dus si la aparitia diverselor categorii de varste la care intra jocurile. Astazi exista jocuri extraordinare prin propria lor complexitate care nu pot fi intelese si apreciate de persoane de orice varsta, la fel ca si cu o carte sau cu un film. Compar jocurile video cu filmele si cartile fiindca in ziua de azi sunt la fel de importante, fie ca multi o stiu sau ca sunt dispusi sa accepte asta (din cauza prejudecatilor pe care incerc sa le combat in acest articol). Asa cum exista carti pentru copii si carti pentru adulti, filme pentru copii si filme pentru adulti (nu, nu la alea ma refer), exista jocuri video mai mult sau mai putin pentru copii si jocuri video pentru… hai sa nu zic adulti, nici in cazul cartilor sau filmelor nu ar fi trebuit sa zic adulti, dar ma refer la persoane mai avansate in varsta.

Da-i unui copil de 7 ani sa citeasca un roman psihologic. Cand il intrebi daca i-a placut, o sa-ti spuna ca nu a inteles nimic. Da-i unui copil de 7 ani sa se uite la Lost. Cand il intrebi daca i-a placut, o sa-ti spuna ca nu a inteles nimic. Da-i unui copil de 7 ani sa se joace Penumbra. De fapt, nu, nu Penumbra, e un exemplu prost. Dupa 10 minute o sa fuga din camera plangand si marcat pe viata. Nu, hai sa zicem ca ii dai Fahrenheit. Cand il intrebi daca i-a placut, o sa-ti spuna ca a fost “misto.” Cand il intrebi pe cel de… hai sa zicem 17 ani, acesta o sa iti spuna ca a fost “genial.” Cand il intrebi pe cel de 7 ani de ce i-a placut, o sa iti spuna ca a fost distractiv. Cand il intrebi pe cel de 17 ani de ce i-a placut, o sa stie sa iti enumere diverse aspecte ale jocului si sa explice felul in care l-au impresionat, sau felul in care l-au dezamagit, depinde de caz (asta in conditiile in care nu e un idiot si stie sa lege doua cuvinte intre ele). Asta pentru ca cel din urma e mai in varsta si stie cum sa aprecieze sau sa critice un lucru prea complex pentru mintea unui copil. Astazi, mai mult ca niciodata, audienta tinta nu sunt numai copiii, ci dimpotriva. Ca sa joci un joc video, poti sa ai 7, 17 sau 47 de ani, daca joci jocul potrivit, poate fi o experienta mai satisfacatoare decat citind o carte buna sau vazand un film la fel de bun si nu numai satisfacatoare, ci si la fel de folositoare (voi explica mai jos).

Arta, cultura

Jocurile video au devenit o arta in adevaratul sens al cuvantului si industria jocurilor video a devenit la fel de mare si importanta ca si industria cinematografica, spre exemplu. Jocurile video nu mai reprezinta doar distractie iar producatorii isi propun, pe langa elementul distractiv al unui joc, sa integreze si alte aspecte. Un joc video in ziua de azi (nu toate, unele chiar avand ca scop distrarea jucatorului si nimic mai mult) are o poveste, iar in ziua de azi, povestea unui joc video conteaza foarte mult, la fel ca si in cazul filmelor. Degeaba pui zece mii de explozii si efecte speciale daca povestea filmului te lasa rece. Pentru a reusi asta, producatorii trebuie intai sa aiba in centrul atentiei personajele principale. Acestea trebuie sa fie complexe, cu personalitate, calitati, defecte si tot ce are o persoana adevarata, ca jucatorul sa le poata aprecia profunzimea si poate chiar sa se identifice cu aceste personaje, transformand jocul intr-o experienta unica pentru fiecare jucator.

Un joc video trebuie sa inspire sentimente. Asa cum o carte sau un film te pot impresiona profund, te pot face nervos sau te pot inmuia ca un burete, si un joc video iti poate controla sentimentele. Datorita complexitatii caracterului personajului, precum si a povestii, un joc video poate face asta cu usurinta, permitandu-ti sa recunosti si sa intelegi sentimentele traite de personajul principal. Un gamer stie despre ce vorbesc, sunt acele momente in care ramai nemiscat cand privesti evenimentele ce se deruleaza in fata ochilor, acele momente in care te trec fiorii si ti se ridica parul pe maini in timp ce stai cu gura cascata, anticipand urmatorul moment. Tin minte ca au fost numeroase jocuri foarte bune la sfarsitul carora, in timp ce se derula genericul, am stat in liniste, oftand profund si contempland evenimentele “traite” in jocul pe care doar ce il terminasem. Daca e facut cum trebuie, un joc video te poate face sa te simti asa cum nicio carte sau niciun film nu pot. Un joc video e mai “personal” pentru jucator, fiindca iti permite practic sa devii tu personajul principal si tu insuti esti cel care se lupta cu obstacolele din joc si din acest motiv consider ca jocurile video iti pot manipula emotiile cel putin la fel de bine ca o carte sau un film.

Realizarea unui joc video probabil e cel mai frumos lucru posibil. Consider ca realizarea unui joc video aduce o satisfactie foarte mare in comparatie cu, sa luam ca exemplu, realizarea unui film. Din intreaga echipa care lucreaza la un joc, cred ca si daca ai fi tipul care face cafeaua si tot te-ai simti satisfacut de tot ce se intampla acolo. Jocurile video sunt o arta inclusiv prin munca necesara pentru a face un joc reusit. Daca acea echipa, prin intermediul jocului, realizeaza niste imagini superbe, aia nu merita sa fie numita arta? Daca le implementeaza cum trebuie in joc, e perfect. Cati dintre voi, gamerii care cititi asta, nu ati intalnit clipe intr-un joc in care pur si simplu ati fost intr-un fel marcati de frumusetea sau complexitatea a ceea ce vedeati, clipe in care, involuntar, in mintea voastra va ziceati uimiti “uaaaa.” Cum vi se pare urmatorul peisaj din Far Cry 2 (click pentru a mari)? Nu e superb? Dar peisajul din Crysis? Astea sunt doar doua exemple care mi-au fost mie mai la indemana, dar pot fi altele si mai bune.

Jocurile video devin din ce in ce mai mult o arta ce incearca tot posibilul sa reproduca realitatea. In 2008, cand a aparut Grand Theft Auto IV, produs de Rockstar Games, acestia au folosit pentru joc un nou motor fizic ca niciunul de pana atunci, care reproducea foarte bine miscari realistice. Pentru prima oara, fiecare miscare a unui personaj generata de o forta exterioara era unica in fiecare instanta, nu era o miscare prestabilita. Ca sa intelegeti mai bine la ce ma refer, urmariti demonstratia scurta de mai jos.

In 2011, Rockstar Games vor reveni cu o noua inovatie, una pe care eu o consider mult mai importanta, si anume animatia faciala. Am ajuns la stagiul in care pentru a face un joc video ai nevoie de actori in adevaratul sens al cuvantului. L.A. Noire va fi jocul care va prezenta noua tehnologie si nici ca se putea altul mai potrivit. E un joc in care personajul principal e detectiv si e important sa poti deduce din expresiile personajelor daca acestea sunt sincere sau nu, la fel ca si in realitate, iar ceea ce au realizat producatorii e pur si simplu uimitor. Pentru inceput, actorii filmeaza scenele din joc in intregime in studiou, pentru a putea fi captate miscarile corpurilor acestora si apoi transpuse in joc, astfel incat sa fie miscari realistice, nu realizate de calculator. Apoi actorii sunt filmati doar de la gat in sus in timp ce isi spun replicile, pentru ca fetele lor si expresiile sa fie reproduse perfect in joc. Practic, actorii acestia filmeaza aceleasi scene de cate doua ori: o data pentru miscarile corpului, apoi pentru miscarile fetei. Un film scurt si foarte interesant despre cum realizeaza asta puteti vedea mai jos.

Toata munca depusa pentru realizarea unui joc video e uimitoare. Asta ar trebui sa arate seriozitatea industriei si a jocurilor video, care sunt mult mai mult decat niste simple jocuri pentru copii.

Spuneam mai sus ca terminarea unui joc video nu numai ca poate fi satisfacatoare, ci si folositoare. Cand zic folositoare, incerc sa demonstrez ca un joc video nu e numai distractie si recreatie. Dintr-un joc video poti invata cel putin la fel de mult cat poti invata din orice carte sau film si iti poti cultiva imaginatia mai mult decat poti printr-o carte sau un film.

Un avantaj foarte important pe care il au unele jocuri este posibilitatea de a decide cursul evenimentelor si prin asta chiar si finalul jocului, ceea ce eu consider ca e un aspect foarte important la un joc, fiindca ai posibilitatea sa intri in lumea personajelor cu adevarat, fiindca tu insuti esti personajul si tu decizi ce faci. De multe ori am oprit jocul cateva minute inainte de a lua o astfel de decizie intr-un joc. Chiar daca e doar un joc, ajungi sa fii captivat de el si o decizie importanta in joc e o decizie importanta si in realitate. Sa zicem ca tu, fiind personajul pozitiv, esti pus fata in fata cu personajul negativ si ai doua optiuni: il ucizi, sau il lasi in pace. Tu, ca jucator, dupa ce a trebuit sa muncesti din cauza obstacolelor personajului negativ si dupa ce ai ajuns sa te identifici cu personajul principal, caruia poate i-a cauzat multa durere, sa zicem ca i-a ucis o persoana foarte draga, esti pus intr-o pozitie dificila: il ucizi, sau il lasi sa traiasca? In momente ca astea eu incerc sa intru in pielea personajului, sa imi asum personalitea acestuia, sa ma gandesc cum m-as simti eu, ce as simti fata de el si ce as face eu in situatia de fata, ceea ce nu intotdeauna e usor, fiindca ajungi sa simti lucruri pentru personaje, cum ar fi simpatie sau ura si tocmai de aceea e o experienta unica pe care numai un joc video ti-o poate oferi. De asemenea, poti descoperi si lucruri despre tine pe care poate nu le stiai, lucruri despre caracterul tau. (Eu ii omor intotdeauna pe nenorociti, nu las niciunul sa scape.)

Influente

Acum sa vorbim putin despre influentele pe care le au jocurile video asupra noastra, ca tot e la moda sa spui ca jocurile video sunt o influenta negativa. In primul rand trebuie inteles ca un joc video este, totusi, ceva fictiv. E “doar” un joc. Ca exista persoane care scot mitraliera pe strada si incep sa traga in tot ce misca pentru ca asa au vazut in Grand Theft Auto… asta e altceva. In astfel de cazuri, in care individul declara ca actiunile sale se datoreaza imaginilor vazute intr-un joc video, toata lumea blameaza jocurile. Nimeni nu blameaza idiotenia individului in cauza. E nevoie sa vezi intr-un joc cum se impusca niste oameni ca sa stii cum se face? Daca un om face chestii din astea, nu jocul e de vina, omul avea dinainte sa joace o problema psihica destul de serioasa. Niciun om normal si intreg la minte nu reproduce violenta dintr-un joc doar pentru ca in joc e distractiv, sa zicem. Nu asa era mai demult si cu filmele? Nu erau exact aceleasi discutii? Acum mai zice cineva ceva de filme? Nu, acum toti se ia de ce e la moda, de jocurile video. Din motivele astea si exista categoriile alea despre care vorbeam mai sus. Nu orice joc e potrivit pentru orice persoana de o anumita varsta. Asa cum filmele sunt pe categorii de varsta, asa sunt si jocurile. Cum multa lume ignora asta in cazul filmelor, asa ignora si in cazul jocurilor si nu producatorii sunt de vina pentru ca fac jocuri violente, ci consumatorii fiindca sunt niste idioti extrem de influentabili.

Cam asta a fost tot ce am avut de spus referitor la cum sunt percepute (de cele mai multe ori eronat) jocurile video de societatea din ziua de azi. Ideea e ca jocurile video nu sunt numai pentru copii si nu sunt “doar” niste jocuri, ci reprezinta o arta si o parte importanta din lumea in care traim, ca dovada fiind munca extraordinara depusa pentru realizarea unui joc video.

Daca v-a placut articolul, dati “Like”, impartasiti-l si raspanditi-l. Nu-mi faceti mie niciun bine, nu ma incalzeste cu nimic, dar eu consider ca e un subiect important despre care nu prea se vorbeste, iar daca se vorbeste, nu se vorbeste asa cum ar trebui.

ACTUALIZARE: Un an mai tarziu.

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS