Articole cu eticheta "Idioti"

Eram zilele trecute cu un prieten și îmi povestea despre o colegă de serviciu care ar fi o prostănacă ce-l calcă pe nervi. Auzindu-l cum o descria și povestea despre ce chestii a spus sau a făcut, mi-am amintit și eu de o prostănacă cu care am lucrat și am început și eu să îi povestesc ce minunății mai spunea sau făcea prostănaca mea. La un moment dat mi-a cerut să-i arăt poze cu ea și am căutat-o pe Facebook, dar spre surprinderea mea, am descoperit că m-a blocat.

Pentru început, ea mă adăugase pe Facebook când începuserăm să lucrăm împreună. Eu nu aș fi făcut asta fiindcă mi se pare stupid (cu mici excepții) să fii conectat pe rețele de socializare cu oamenii cu care lucrezi în mod direct, dar dacă îți cer ei asta, n-ai ce să faci, accepți. La scurt timp după, m-a adăugat pe lista de persoane cu acces restricționat, însemnând că nu puteam vedea decât conținutul marcat ca “public”, neavând acces la nimic altceva care era împărtășit cu “prietenii”. În principiu e exact același lucru ca atunci când nu sunteți conectați. Bănuiesc că a făcut asta știind că îi văd activitatea și îi judec penibilitatea și a făcut-o probabil presupunând că nu o să-mi dau seama, că era genul de proastă care credea că oamenii sunt prea proști ca să își dea seama de ce face ea (ce-i drept, faptul că a lucrat acolo cât a lucrat e oarecum un exemplu bun de câți proști a reușit să ducă de nas – și sincer cu o pricepere de doi bani, e extrem de jenant pentru oamenii ăia). După ce am plecat de la firma respectivă și am scăpat de a-i mai vedea fața și a-i auzi vocea zilnic, am șters-o de la “prieteni” de pe Facebook. Acum văd că între timp a simțit nevoia să mă și blocheze.

Citeşte mai departe »

Navigam interneții când mi-a apărut mizeria de mai jos în fluxul de pe Facebook:

Am mai văzut în trecut chestii care sugerau că umanitatea a decăzut și Dumnezeu e dezamăgit de noi, e ceva obișnuit, sunt sigur că toți sunteți familiari cu ideile astea.

De data asta am stat și m-am gândit un pic; câți oameni au murit în ultimul timp prin lapidare? Câți sclavi au în general cunoscuții mei, ori câți mai există în lume? Câte femei au fost arse în ultimul timp pe rug? Câte fete au fost ucise în ultimul timp fiindcă au făcut sex premarital? Câți oameni torturăm în medie folosind dispozitive înfiorătoare? Câte animale au fost sacrificate în ultimul timp pentru mulțumirea zeilor? Dar oameni? Cum stăm cu sărăcia în general, la nivel global? Cum stăm cu criminalitatea în general, la nivel global? Cum stăm cu mortalitatea în general, la nivel global?

Citeşte mai departe »

Am scris articolul de mai jos în martie 2017, în urma unor manifestații publice pentru ilegalizarea avortului. Am menționat atunci că se aplică perfect și homofobilor care vor persecutarea legislativă a homosexualilor. Astăzi îl public din nou, cu câteva omisiuni și adăugiri mici pe care le-am evidențiat, de data asta fiindcă se aplică și oamenilor care sunt împotriva vaccinurilor. Ca și ultima oară, fac asta în urma unor manifestații publice.


Mi se pare că manifestațiile recente împotriva obligativității vaccinurilor sunt un exemplu concret de cât de needucați și de cât de rezistenți la educație suntem; pentru că adevărul e extrem de ușor accesibil majorității dintre noi și dintre cei care au luat parte la acele manifestații, dar suntem atât de reduși mintal și în așa hal de demenți și încrezuți, fără niciun fundament care să ne sprijine, încât nici măcar nu acceptăm posibilitatea că ne-am putea înșela, nici măcar pentru o secundă, cât să ne propunem, pentru noi înșine, din dorința de a înțelege lumea mai bine și a fi oameni inteligenți, să căutăm adevărul. Căci este acolo adevărul, e ușor accesibil și ușor identificabil, e cel care nu presupune conspirații pe cât de fantastic de complexe, pe atât de ridicole, e cel care nu presupune genul de scenarii de subjugare a omului de rând inspirate din romane fictive, e cel care nu e propagat de cele mai multe ori de oameni care literalmente nu au o educație semnificativă în domeniu dincolo de a citi articole de pe bloguri online ori cărți scrise de indivizi anonimi care poate au educația respectivă în spate, dar sunt pur și simplu incompetenți și în comunitatea științifică de care aparțin sunt batjocura tuturor.

Citeşte mai departe »

Astăzi vorbim tot despre aruncat bani în diverse chestii din diverse motive, doar că de data asta consecințele nu implică posibila moarte a zeci de oameni și distrugerea vieților multor altora; implică doar posibila moarte a unor pești exotici.

Delfinariul din Constanța are o problemă cu oamenii care din motive greu de înțeles aruncă bani în bazinul cu pești exotici.

Nu cred că trebuie să pierdem prea mult timp încercând să găsim o explicație pentru comportamentul ăsta. Pentru sănătatea noastră. Să vedem și un reportaj de la știri:

Citeşte mai departe »

La spitalul de boli infecțioase “Victor Babeș” din Craiova se vorbea la un moment dat de înființarea unei părți a spitalului destinată pacienților cu HIV. În mare ar fi presupus îngrijiri mai bune pentru ei și ar fi fost separați de restul pacienților, pentru protecția lor (a celor cu HIV).

Din păcate nu va exista așa ceva, fiindcă locatarii din zonă au semnat o petiție împotriva acelei părți a spitalului. De ce ar face vreodată cineva așa ceva? Simplu, din cauza țânțarilor. Oamenii ăia se tem că țânțarii vor suge HIV-ul din pacienți și îl vor aduce lor. Este HIV transmisibil prin înțepăturile de țânțari? Indubitabil, nu. Contează asta pentru oamenii ăia? Nesurprinzător, nu. Mai bine să fie ei siguri, să fie cât mai departe de pericolul inexistent.

Citeşte mai departe »

Mie întotdeauna treaba asta cu mâncatul placentei mi s-a părut ca ceva scos din filmele “cu proști”. Încearcă să o spui cu voce tare: “sunt femei care își mănâncă placenta după naștere”. Sună ca o chestie scârboasă și retardată gândită intenționat pentru un grup de femei în mod clar demente dintr-o comedie. Ori ca o scârboșenie aleatorie gândită pentru o țărancă din-aia murdară și cu grebla-n gură care locuiește cu familia într-o casă dărăpănată în mijlocul pustietății într-un film de groază.

Voi realizați că treaba asta a devenit atât de răspândită încât a început să apară o nouă industrie în jurul ei? Sunt firme (probabil nu în românia, încă) cărora le dai placenta, o usucă, o pisează, și ți-o dau înapoi sub formă de capsule ca să o poți lua în mod regulat. Asta pe lângă nebunele care o prăjesc, ori fac lasagna cu ea, ori o bagă în mixer și o bea, ori o mănâncă direct crudă. Nu inventez chestiile astea.

Citeşte mai departe »

Conform domnului Corneliu Bichineț de la PMP, care se laudă că a condus Vasluiul timp de 12 ani (în locul lui nu știu dacă aș vrea să știe mulți oameni asta), România a scăpat în sfârșit de pericolele de incendiu. Hai să vedem ce zice:

Întrebat de ce a votat împotrivă, domnul Bichineț explică că proiectele de lege se votează conform aprecierilor pozitive sau negative pe care le primesc, adică fiecare votează cum consideră că e bine. Ceea ce nu e cam în niciun fel un răspuns la întrebarea care i-a fost adresată, dar trecem peste.

Citeşte mai departe »

Întotdeauna când încerc să parchez în parcarea din spatele mall-ului îmi vine să mor când văd căile de acces dintre rânduri blocate cu mașini parcate. Nici nu contează că mai în spate găsești de obicei destule locuri libere, românul vrea să parcheze cât mai aproape posibil de intrare, de ce să meargă pe jos 20 de metri în plus, ca animalul? Așa că parchează fără nicio jenă pe căile de acces, să nu poată trece nimeni pe alt rând decât mergând până în capăt și întorcând pe rândul din stânga până în capătul de unde a plecat. Ori ajungând în capăt și făcând la dreapta pe interzis, având grijă să nu vină nimeni din partea aia.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS