Articole cu eticheta "internet"

Trei probleme cu site-ul Orange România:

1. În decembrie 2015 am vrut să comand un Lumia 950 de pe site-ul Orange România, în rate. Deși pe pagina produsului scria că poate fi cumpărat în rate, în momentul în care voiai să îl cumperi, opțiunea de rate nu apărea. Am ignorat și am introdus oricum informațiile cardului de cumpărături, dar tranzacția a eșuat. Apoi am mai încercat o dată și a eșuat și a doua oară. Citez continuarea dintr-un articol în care am mai vorbit despre asta:

După o comandă online eșuată, fiindcă cineva de acolo nu își făcuse treaba bine și lipseau niște opțiuni la cumpărarea unui telefon, i-am sunat. O doamnă drăguță a făcut comanda în locul meu, rămânând doar să intru pe site și să introduc informațiile cardului la achiziție. Toate bune și frumoase, până când o lună mai târziu am aflat că luasem telefonul la suma întreagă, în loc să îl iau în rate, deși doamnei de la telefon îi explicasem foarte clar că vreau în rate, ăsta fiind și motivul pentru care sunasem la ei, pentru că pe site, deși scria că poate fi luat în 6 rate, nu aveam opțiunea respectivă niciunde la realizarea comenzii.

Sunat la ei, trimis mail, depus sesizare. A durat cam 45 de zile până să fiu sunat, când deja făcusem plata întreagă și nu aveau cu ce să mă mai ajute. Au fost drăguți și mi-au oferit posibilitatea de a returna telefonul și a fi rambursat, urmând să fac altă comandă, de data asta în rate. Pentru că după tot deranjul ăsta, de asta mai aveam nevoie. Oameni deștepți. Le-am zis că în niciun caz nu voi face asta și vreau să fiu compensat altcumva. Mi-au oferit 3 luni de abonament gratuit. Era dimineață și mă îndreptam către MWC, nu puteam sta la povești cu ei, așa că am acceptat, reticent.

Client cu abonament de 10 ani, al cincilea telefon cumpărat de la ei.

Acum să continuăm: după ce plasezi o comandă pe site-ul lor, îi poți urmări starea (plasată, aprobată, la curier, etc.), ca la majoritatea magazinelor online. La o zi sau două după ce doamna de la Orange m-a ajutat cu comanda, pagina cu comenzile mele nu mai era accesibilă, pur și simplu mă redirecționa către pagina cu magazinul de produse. Am ignorat și am așteptat telefonul fără nicio informație despre când va ajunge. Abia după ce a ajuns am putut să accesez iar pagina comenzilor, pentru a afla, cu telefonul în mână, că într-adevăr a ajuns la mine.

Citeşte mai departe »

Dacă vrei să depui o reclamație la ANPC după ora 18:30 sau în weekend, vei avea o surpriză:

La ăștia serverul lucrează cu program, înțelegi? Luni dimineața dacă nu e în toane bune, stai 10 minute până încarcă pagina pentru a depune reclamația. Și dacă îndrăznești să comentezi și tot încerci să îl grăbești cu o mie de F5-uri, poate te pune să completezi și 3-4 CAPTCHA-uri din-alea imposibile, să vedem cum îți place. Păi nu ți-e rușine, nesimțitule? Vii și-l deranjezi din timpul lui ca să depui reclamații, că nu poți să-ți vezi de treaba ta.

Am o curiozitate, dacă las pagina deschisă până la începerea programului, se consideră că sunt primul la coadă, nu? Că presupun că așa funcționează, se formează o coadă online, nu? La fel ca în realitate. Nu așa funcționează internetul, cu program de lucru și cozi?

Acum revenind la lumea reală, mi se pare normal; ce vrei, să înceapă oamenii ziua de muncă având deja lucruri de făcut? Așa ajung angajații să fie stresați.

P.S. Îmi place “intevalul” ăla și jocul cu diacriticele. România.

Când am început blogul ăsta în 2007, pe lângă “articolele” stupide pe care le-ar putea publica un puști de 15 ani la vremea aia, mă preocupa foarte mult aspectul vizual al blogului. Tot timpul schimbam câte ceva la el; ba rearanjam anumite elemente, ba reformulam câte-un mesaj, mai schimbam câte-un buton, tot felul de chestiuțe doar ca să arate bine, și petreceam ore bune făcând asta. Deseori era treabă grea fiindcă voiam să fac lucruri pe care nu știam cum să le fac, dar știam că le vreau și pur și simplu mă puneam pe treabă, zgârmând peste tot și încercând orice părea să aibă sens până reușeam să fac ce-mi propusesem.

Făceam asta fiindcă voiam să fiu luat în serios, și ca să fiu luat în serios, trebuia să arăt că ce fac nu e doar o joacă și că înainte de toți, eu mă luam în serios. Nu vă imaginați că aveam cine știe ce conținut pe blog la vârsta aia, puteți vedea verificând arhiva din dreapta, erau numai tâmpenii și știam și eu că nu scriam nimic important, dar nu conta; dacă făceam treaba asta, voiam să o fac bine, în primul rând pentru a fi eu împăcat cu mine și în al doilea rând pentru imaginea pe care voiam să o proiectez.

Au trecut aproape 10 ani și în timp atenția asta la detalii și dorința de a face lucrurile bine a crescut și s-a răspândit și în alte părți ale vieții mele. A ajuns să-mi fie un crez și încă continui în mai multe privințe să petrec mult timp pentru niște detalii pe care de multe ori știu că nu vor fi observate de nimeni, dar mă simt eu împăcat știind că dacă cineva s-ar uita de acele detalii deseori absurde, n-ar avea ce să-mi reproșeze.

Citeşte mai departe »

Știi că “viitorul” e acum când te uiți la comentariile unui film pe YouTube și cineva întreabă asta:


doc-brown

Am mai scris aici despre plagiat, îndeosebi cel de pe internet în general ori rețele sociale, și ce părere am eu despre viermii care practică asta. Am citit ieri un articol pe Cracked despre exact subiectul ăsta și e aur curat, îl găsiți aici.

It’s like leading your girlfriend into a darkened room and tricking her into sleeping with your buddy, and then taking pride in how hard she comes. And no, that’s not hyperbole. If you steal jokes, that is exactly what you are doing: being inexplicably proud about making your girlfriend come with someone else’s cock.

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS