Articole cu eticheta "mobile world congress"

Vorbind întâi despre ce mi-am propus la începutul anului:

  • am citit minimul de 10 cărți și sunt la jumătatea celei de-a 11-a (e Noul Testament, din care citesc ocazional).
  • am continuat să mă duc la sală, dar mai serios în ultimele luni. Asta după ce începusem iar să mă îngraș și pusesem înapoi 6 din alea 10kg slăbite anul trecut.
  • mi-am îmbunătățit franceza pe cont propriu; nu considerabil, dar sunt relativ mulțumit raportat la efortul depus.

În ciuda unor evenimente neplăcute, aș zice că 2017 a fost un an decent.

Cel mai memorabil lucru aș zice că a fost vizita în America chiar în primele zile ale anului. Toată viața mi-am dorit să vizitez America și în ianuarie am stat câteva zile prin Las Vegas (unde am fost și la un eveniment de tehnologie de care știam de mulți ani) și câteva prin San Francisco, unde am trecut și prin Silicon Valley și am fost chiar în vizită la LinkedIn și Stanford.

Citeşte mai departe »

Evenimentul în sine e spectaculos, chiar dacă nu m-a impresionat așa mult după ce am fost și la MWC. Chiar dacă e mai mare, cred că niciodată nu e ca prima oară când mergi la așa ceva.

În ciuda faptului că s-a ținut în America, securitatea la eveniment mi s-a părut mai relaxată decât la MWC, unde nu intri fără să îți verifice legitimația și un act de identitate. La CES de câteva ori când am intrat aș fi putut fi oricine, că nu m-a verificat nimeni.

CES a fost împărțit în 3 puncte din oraș, iar ca și la MWC, mi-am făcut picioarele praf acolo. Trebuie să găsesc niște pantofi terapeutici sau ceva pentru chestiile astea.

Deși inclusiv participarea la CES în sine a fost un vis împlinit, am reușit să vizitez și America pentru prima oară, iar asta le întrece pe toate. Am fost în Las Vegas la CES, apoi câteva zile prin San Francisco, unde am cunoscut români care lucrează la companii de tehnologie și am vizitat Silicon Valley, Stanford, muzeul Intel, și LinkedIn.

It was pretty much amazing.

Câteva poze sunt pe Instagram, iar mai jos câteva tweet-uri de pe acolo.

Culinar, cel mai dor cred că îmi va fi de cheesesteaks. Am mâncat de câteva ori la un local din San Francisco unde făceau Philly cheesesteakes și erau pur și simplu fantastice.

Citeşte mai departe »

Mi-a plăcut că am călătorit mai mult și am ajuns prin locuri pe unde nu mai fusesem înainte. Anul viitor vor fi și mai multe locuri noi.

Am reușit să slăbesc anul ăsta, 10kg în două luni și un pic în care am mâncat puțin mai sănătos, mai puține dulciuri, și m-am dus de 4 ori pe săptămână la sală. Asta în timp ce nu era Jumătatea în țară, că de când s-a întors, e mai greu cu găsitul timpului pentru sală. Sau pentru alte chestii pe care vreau să le fac. Carevasăzică, parcă nu-i așa rea viața de burlac. (GLUMESC TE ROG NU MĂ PĂRĂSI MĂ POT SCHIMBA.)

După ce anul trecut am rămas cu restanțe și nu am putut susține examenul de licență, l-am dat anul ăsta și am terminat cu toată mizeria care a fost facultatea. Măcar am mai rămas cu niște cunoștințe de germană, deși toată experiența eșecului și frustrările prin care am trecut m-au lăsat cu o oarecare scârbă față de idea de a continua să mai învăț germană.

Am fost promovat la serviciu, presupun că ar trebui să trec și treaba asta aici.

Am cumpărat 10 cărți în a doua jumătate a anului, dintre care am citit 3 până acum. Majoritatea sunt despre religie și psihologie, iar recent am mai luat despre depresie și logică și argumentare.

Cam atât. A fost decent.

Rapid, despre cum a fost la Mobile World Congress 2016.

Într-un cuvânt, paradis. Într-altul, infern.

Ca pasionat de tehnologie, a fost un loc absolut grozav și n-aș fi visat că voi ajunge vreodată acolo, mai ales cu o firmă expozantă. Și aici vine partea cu infernul: vreo 9-10 ore pe zi petrecute în pantofi pe acolo, cu plimbări din când în când prin hale, pentru întâlniri sau pur și simplu, pentru mine. Nu mai zic de mersul cu metroul. Pot spune fără îndoială că niciodată nu m-au durut tălpile atât de rău încât să simt că pur și simplu nu mai rezist să stau o secundă în picioare. E a treia zi de când m-am întors și încă am degetele mari de la picioare amorțite. În ultimele două zile acolo am fost mai inspirat și mi-am luat adidașii în rucsac. Ultima zi a fost cea mai lejeră; a durat până la 4 în loc de 7 și am purtat adidașii și la venire și la plecare, plus în ultimele ore când m-am plimbat pe acolo în scopuri personale.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS