Articole cu eticheta "oameni"

Citeam ieri povestea unui tip care a fost cu soția însărcinată și cu bunica ei la un spital din Pucioasa, urmând să fie batjocoriți verbal și atacați fizic de către un medic, un anume Costel Geambașu. Domnul Geambașu, printre altele, a încercat să o lovească pe soție cu piciorul în burtă, ea fiind însărcinată în luna a 7-a și medicul știind asta fiindcă deja făcuse anumite comentarii despre cum copilul ei va fi handicapat.

În timpul în care nu m-am simțit în stare să mai fac nimic, am trecut prin mai multe stări, de la dezolare profundă la furie. Spre deosebire de alții, am (ne)norocul să aud mai multe despre ce se întâmplă prin spitale, în cel din Craiova, specific, și știu câți angajați ai spitalelor, fie ei medici sau asistenți, împart vina pentru comportamentul nepotrivit repetat al altora, de la agresiuni verbale la agresiuni sexuale. Citeşte mai departe »

Mă uit uneori la noi, la cât de răi și răzbunători putem fi și mă întreb cum ar fi lumea dacă ne-am purta mai omenos unii cu ceilalți, dacă ne-am ierta mai ușor greșelile și dacă am fi mai înțelegători. Uite de exemplu conversația de mai jos; puteam să îl abordez frumos, calm, să îi explic că nu e de fapt așa cum crede el. Aș fi putut să mă limitez la “ai fost nedrept” și să încerc să port o conversație cu el, deși mai încercasem o dată fără succes. Poate văzând că nu-i port ranchiună și oferindu-i sinceritate, înțelegea, și nu mai era supărare între noi, poate mă băga înapoi în grup, poate deveneam chiar amici cu o pasiune comună, fiind amândoi în același grup de tehnologie. Dacă te porți frumos cu oamenii, se poartă și ei frumos cu tine.

Aș fi putut face așa. Aș fi putut. DAR ATUNCI UNDE MAI ERA SATISFACȚIA DE A ÎI SPUNE CĂ E UN JEGOS ORDINAR?!

Eram zilele trecute cu un prieten și îmi povestea despre o colegă de serviciu care ar fi o prostănacă ce-l calcă pe nervi. Auzindu-l cum o descria și povestea despre ce chestii a spus sau a făcut, mi-am amintit și eu de o prostănacă cu care am lucrat și am început și eu să îi povestesc ce minunății mai spunea sau făcea prostănaca mea. La un moment dat mi-a cerut să-i arăt poze cu ea și am căutat-o pe Facebook, dar spre surprinderea mea, am descoperit că m-a blocat.

Pentru început, ea mă adăugase pe Facebook când începuserăm să lucrăm împreună. Eu nu aș fi făcut asta fiindcă mi se pare stupid (cu mici excepții) să fii conectat pe rețele de socializare cu oamenii cu care lucrezi în mod direct, dar dacă îți cer ei asta, n-ai ce să faci, accepți. La scurt timp după, m-a adăugat pe lista de persoane cu acces restricționat, însemnând că nu puteam vedea decât conținutul marcat ca “public”, neavând acces la nimic altceva care era împărtășit cu “prietenii”. În principiu e exact același lucru ca atunci când nu sunteți conectați. Bănuiesc că a făcut asta știind că îi văd activitatea și îi judec penibilitatea și a făcut-o probabil presupunând că nu o să-mi dau seama, că era genul de proastă care credea că oamenii sunt prea proști ca să își dea seama de ce face ea (ce-i drept, faptul că a lucrat acolo cât a lucrat e oarecum un exemplu bun de câți proști a reușit să ducă de nas – și sincer cu o pricepere de doi bani, e extrem de jenant pentru oamenii ăia). După ce am plecat de la firma respectivă și am scăpat de a-i mai vedea fața și a-i auzi vocea zilnic, am șters-o de la “prieteni” de pe Facebook. Acum văd că între timp a simțit nevoia să mă și blocheze.

Citeşte mai departe »

Am scris articolul de mai jos în martie 2017, în urma unor manifestații publice pentru ilegalizarea avortului. Am menționat atunci că se aplică perfect și homofobilor care vor persecutarea legislativă a homosexualilor. Astăzi îl public din nou, cu câteva omisiuni și adăugiri mici pe care le-am evidențiat, de data asta fiindcă se aplică și oamenilor care sunt împotriva vaccinurilor. Ca și ultima oară, fac asta în urma unor manifestații publice.


Mi se pare că manifestațiile recente împotriva obligativității vaccinurilor sunt un exemplu concret de cât de needucați și de cât de rezistenți la educație suntem; pentru că adevărul e extrem de ușor accesibil majorității dintre noi și dintre cei care au luat parte la acele manifestații, dar suntem atât de reduși mintal și în așa hal de demenți și încrezuți, fără niciun fundament care să ne sprijine, încât nici măcar nu acceptăm posibilitatea că ne-am putea înșela, nici măcar pentru o secundă, cât să ne propunem, pentru noi înșine, din dorința de a înțelege lumea mai bine și a fi oameni inteligenți, să căutăm adevărul. Căci este acolo adevărul, e ușor accesibil și ușor identificabil, e cel care nu presupune conspirații pe cât de fantastic de complexe, pe atât de ridicole, e cel care nu presupune genul de scenarii de subjugare a omului de rând inspirate din romane fictive, e cel care nu e propagat de cele mai multe ori de oameni care literalmente nu au o educație semnificativă în domeniu dincolo de a citi articole de pe bloguri online ori cărți scrise de indivizi anonimi care poate au educația respectivă în spate, dar sunt pur și simplu incompetenți și în comunitatea științifică de care aparțin sunt batjocura tuturor.

Citeşte mai departe »

Oana Mardare zice după ce a fost trimisă forțat la plimbare că nu înțelege “multe dintre lucrurile care se întâmplă în jurul [ei]”. Și e amuzant să vezi oamenii ca ea cum se zbat să înțeleagă că trăiesc într-o lume plină de suferință și nedreptate. E amuzant, că pentru cât sunt ei de vehemenți în discursul lor despre drepturi egale și pace și nu-știu-ce, ei abia acum intră în contact cu lumea asta; o văd pentru prima oară când se ridică problema homosexualilor. Ei acum încep să fie tristuți că omuleții răi ies și strigă lucruri urâte în stradă, habar n-au cum e să trăiești în lumea asta și să-ți macini sufletul timp de ani de zile până îți schimbă esența umană. Sunt ca niște copii mici care descoperă bătăușii pentru prima oară și simpla informație că există îi incapacitează.

Și e drăguț; e drăguț fiindcă încă nu înțeleg pe deplin noua lume pe care au descoperit-o și au impresia că pot schimba lucrurile comportându-se ca niște hipioți pacifiști. Eu îi ignor pe ăștia. Cum au zis de “pace” sau “dialog/comunicare”, am încetat să mai ascult; că e clar că nu înțeleg lumea și oamenii din ea. Îi las în pace, să se agite ca să se simtă ei bine și să își descarce energia. Poate se vor deștepta cu timpul și vor fi și ei zdrobiți sub întunericul lumii.

everybody-is-wrong-about-godSpre deosebire de ‘The God Delusion’ și alte cărți asemănătoare, ‘Everybody Is Wrong About God’ nu dezbate existența lui “Dumnezeu”, ba chiar menționează autorul că i s-ar părea o pierdere de timp să discute despre asta fiindcă orice argument pentru teism a fost de mult “doborât”. Lindsay abordează religia dintr-un alt punct de vedere, și anume din perspectiva nevoilor psihologice și sociale ale credincioșilor. Pe scurt, explică de ce atunci când cineva spune că crede în “Dumnezeu”, de fapt spune că are anumite nevoi pe care nu știe cum altcumva să le satisfacă, cum ar fi nevoia de control asupra vieții sale și a evenimentelor din ea. Când cineva nu poate accepta natura aleatorie a vieții și neputința omului în marea schemă a lucrurilor, are nevoie să simtă că este într-o oarecare măsură în control.

Un exemplu de cum “Dumnezeu” ajută credinciosul să se simtă în control e rugăciunea; pus față în față cu adversitatea, credinciosul se roagă, și chiar dacă nu rezolvă el în mod direct problema, simte că face ceva înspre finalul dorit cerând ajutorul unei figuri părintești atotputernice care îl iubește și vrea să îl ajute. Lipsa zeului binevoitor l-ar lăsa singur și neajutorat în fața provocărilor vieții. Ăsta nu e totuși un argument pentru credință și nu susține ideea că credința e un lucru bun; e un argument pentru a găsi alte lucruri din care să ne tragem puterea, lucruri ancorate în lumea reală, și a nu mai apela la mitologie și credințe nefondate pentru a ne satisface nevoile.

Citeşte mai departe »

Am văzut-o ieri pe una mergând pe stradă în timp ce își aranja părul în camera telefonului. S-a oprit la un moment dat, a ridicat telefonul deasupra capului, și și-a tras un “selfie”.

Mă gândeam ce diferit sunt percepuți oamenii ăștia atunci când îi vezi făcând poza față de atunci când vezi decât poza online. Adică e destul de rău și să le vezi direct pozele online, eventual în fața geamului, să fie lumina bună, machiate și zâmbind fals, dar apoi efectiv le vezi în realitate procesul, cum se aranjează și încearcă să își facă o poză dintr-un unghi în care li se pare lor că le arată mecla mai bine, doar ca să o publice pe internet, să vadă și alții ce bine le arată lor mecla din unghiul ăla. Gândiți-vă când vedeți un “selfie” făcut în casă că tipa aia (sau tipul) a trebuit să se pregătească pentru acea poză. Poate ceva machiaj, poate niște haine, aranjatul părului, găsirea unghiului, iluminarea, si ce o mai fi. Persoana respectivă a dedicat ceva timp procesului, doar pentru a-și face o poză pe care urma să o publice pe Facebook, iar poza aia nu e una singură; pe lângă varianta care ajunge pe Facebook, mai sunt încă 20 care nu au ieșit “perfect”. Trebuie aleasă atent una din ele, apoi trebuie făcute și modificările individuale la poză, sau doar alegerea unui filtru potrivit.

Când privești obiceiul ăsta mai atent, parcă te deranjează un pic la stomac.

P.S. Nu știu de ce am ales titlul ăsta, că nu prea ai cum.

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS