Articole cu eticheta "ocd"

În România, mai mult decât în alte părți, bolile mintale pentru omul de rând sunt un concept de domeniul științifico-fantasticului, foarte puțini oameni înțeleg ce înseamnă aceste boli și câtă teroare pot cauza pentru cei suferinzi. Pentru românul de rând, dacă nu poți vedea buba cu ochii, ea nu există. Ca să citez un amic, “ce pretenție să ai de la o țară unde locul în care sunt tratați oamenii cu boli mintale e numit «spital de nebuni»”? Ce-i drept, bolile mintale sunt mai greu de acceptat și de înțeles oriunde în lume, nu e tocmai greu de înțeles de ce, doar că situația în România în privința asta e pur și simplu înfiorătoare.

Oricât aș citi despre depresie, nu încetează să mă uimească efectele groaznice pe care le poate avea. Citesc acum ‘The Noonday Demon’ a lui Andrew Solomon și am tradus câteva paragrafe care cred că ar putea explica mai pe înțelesul tuturor ce poate însemna o boală mintală, în cazul ăsta depresia. Depresia e un spectru, se poate manifesta mai calm, în feluri mai greu de depistat, ori poate doborî complet (literalmente) un om de altfel sănătos fizic și fără antecedente remarcabile.

Citeşte mai departe »

Legat de ce spuneam recent despre Bendeac, cum că ar fi un cretin dornic de atenție. Citeam în ‘The Other Side of Silence’ despre fratele autorului care suferea de tulburări obsesiv compulsive. Am tradus un pasaj din carte:

“Pleacă și lasă-mă în pace”, a țipat.
“Spune-mi”, mă rugam de el într-un efort de a înțelege.
“Prea multe cute.” Replicile lui erau de obicei mormăite sau aruncate printre lacrimi.
Am încercat să insist, “O să întârziem.”
“Nu-mi pasă! Lasă-mă în pace.”
Își rupea hainele în crize de frustrare încercând să se îmbrace. Apoi, seara, stătea în întuneric lângă patul lui timp de ore întregi înainte să se pună în el, fiindcă era ceva greșit în execuția ritualului complex de culcare pe care nu-l putea explica în cuvinte.
Asta l-a disperat pe tata, “Alan, te rog încearcă să te îmbraci, fiule.”
“Nu, nu pot.”
“Ray, e aproape miezul nopții”, îl implora mama din ușa dormitorului.
“Lasă-l. Lasă-l să stea acolo și stinge lumina”, îl implora.
Îi vedeam silueta, așezat lângă pat dar incapabil să se urce în el, împietrit, imobilizat. Apoi auzeam ușa trântind și plânsete dinăuntru. Într-un final, tata se retrăgea și el în dormitorul și în patul lui, copleșit de dezamăgire și furie. Au trecut mulți ani până fratele meu a fost în sfârșit diagnosticat cu tulburări obsesiv compulsive.

Imaginează-ți că ăla e copilul tău, suferința prin care trece, suferința prin care treci tu ca părinte și viața pe care o are copilul tău, apoi imaginează-ți că îl vezi pe Bendeac cum spune chicotind că el are OCD fiindcă îi plac lucrurile sale aranjate într-un anumit fel.

Nu-ți vine să dobori cerul în capul lui?

Ce faci când ești o persoană neinteresantă și simți că nu ți se acordă destulă atenție? Inventezi suferință și exagerezi aspecte banale ale personalității tale.

Și așa banalizezi ceva ce pentru unii e o reală suferință. În timp ce oameni care suferă de tulburări obsesiv-compulsive se chinuie să funcționeze și să ducă vieți normale, oameni ca Mihai Bendeac zic “hihi, îmi plac pixurile verzi să stea la pixuri verzi, am OCD și e drăguț”. E ignorant față de chinurile altora și mizerabil pentru că se folosește de asta pentru a atrage simpatie și Like-uri pe Facebook.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS