Articole cu eticheta "orange romania"

Vorbeam prin iulie despre un telefon ASUS care îmi cucerise inima și eram cât pe-aici să-l cumpăr, după ce în ultimul timp eram din ce în ce mai dezamăgit de Lumia 950. Singurul lucru care m-a oprit era camera, de la care de altfel nici nu aveam pretenție să se apropie de calitatea camerei de pe Lumia 950, cum nici nu aveam pretenția ca oricare alt telefon existent să ofere mai mult la capitolul ăsta.

Am aflat apoi că mai e puțin până va apărea noua gamă de telefoane de la ASUS și am așteptat să văd despre ce e vorba. Când le-au anunțat, am fost obsedat în stil tipic de noul flagship, Asus Zenfone 4 Pro. Telefonul are toate specificațiile la care te-ai aștepta de la vârful unei game și e în mod specific comercializat ca un telefon cu o cameră fantastică. Pe hârtie, cel puțin, e impresionantă. Și am petrecut mult timp căutând zilnic orice fel de conținut legat de el, să văd cum arată, cum funcționează, și cel mai important, ce poze face. M-a agățat cu mare ușurință, asta fără să văd ce îi poate camera. Singurele lucruri care nu-mi plăceau erau senzorul de amprentă frontal și dimensiunile. Din experiență, senzorul de amprentă e mult mai convenabil când e pe spate, iar un telefon de dimensiunile alea e uneori inconfortabil.

Citeşte mai departe »

M-au innebunit astia de la Orange cu concursurile lor si nu stiu cum sa fac sa nu mai primesc mesaje de la ei. La ei pe site scrie sa trimit mesaj cu textul “STOP” la 100. Am trimis, mi-au spus ca m-am dezabonat, dar degeaba, am continuat sa primesc mesaje. Dupa aceea am trimis mesaj cu textul “STOP” la 123. Am primit mesaj ca m-am dezabonat, tot degeaba. Am trimis astazi mesaj la 448 cu textul “STOP”, m-au felicitat si mi-au dat “50 de puncte”. Acum am trimis iar la 123 si mi-au zis iar ca m-am dezabonat. Astept sa vad daca a functionat.

A mai patit cineva asta?

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS