Articole cu eticheta "orange"

Dragă Orange,

Aseară mi-a apărut în fluxul de pe Facebook un post de pe pagina voastră de Facebook; era o poză cu o persoană uitându-se la telefon, deasupra scria “Spune-mi ce zodie ești ca să îți spun ce telefon ți se potrivește”, și în spatele ei erau simbolurile zodiacului. Am intrat pe site-ul vostru să văd articolul și am fost extrem de dezamăgit; e o listă cu zodiile, niște caracteristici aleatorii specifice fiecărei zodii, după spusele autoarei, și telefonul recomandat pentru fiecare zodie.

Citeşte mai departe »

Vorbeam prin iulie despre un telefon ASUS care îmi cucerise inima și eram cât pe-aici să-l cumpăr, după ce în ultimul timp eram din ce în ce mai dezamăgit de Lumia 950. Singurul lucru care m-a oprit era camera, de la care de altfel nici nu aveam pretenție să se apropie de calitatea camerei de pe Lumia 950, cum nici nu aveam pretenția ca oricare alt telefon existent să ofere mai mult la capitolul ăsta.

Am aflat apoi că mai e puțin până va apărea noua gamă de telefoane de la ASUS și am așteptat să văd despre ce e vorba. Când le-au anunțat, am fost obsedat în stil tipic de noul flagship, Asus Zenfone 4 Pro. Telefonul are toate specificațiile la care te-ai aștepta de la vârful unei game și e în mod specific comercializat ca un telefon cu o cameră fantastică. Pe hârtie, cel puțin, e impresionantă. Și am petrecut mult timp căutând zilnic orice fel de conținut legat de el, să văd cum arată, cum funcționează, și cel mai important, ce poze face. M-a agățat cu mare ușurință, asta fără să văd ce îi poate camera. Singurele lucruri care nu-mi plăceau erau senzorul de amprentă frontal și dimensiunile. Din experiență, senzorul de amprentă e mult mai convenabil când e pe spate, iar un telefon de dimensiunile alea e uneori inconfortabil.

Citeşte mai departe »

Câteva pățanii recente:

PC Garage

Cumpărat tabletă cu 800 lei, redusă de la 1200 lei. Avut ceva probleme, trimisă înapoi. Mi-au oferit opțiunea returnării banilor sub forma unui voucher cu care să pot lua altă tabletă la 800 de lei. Găsește acum tabletă la 800 de lei care să se apropie ca specificații de una la 1200 lei. Vise. Am cerut banii înapoi și la revedere tabletă. Le-am spus că sunt nemulțumit de serviciile lor și că ar fi normal să fiu compensat, dar nu au mai răspuns. Nici faptul că sunt client “Silver” și am comenzi la ei de peste 10.000 lei nu i-a interesat.

Orange

După o comandă online eșuată, fiindcă cineva de acolo nu își făcuse treaba bine și lipseau niște opțiuni la cumpărarea unui telefon, i-am sunat. O doamnă drăguță a făcut comanda în locul meu, rămânând doar să intru pe site și să introduc informațiile cardului la achiziție. Toate bune și frumoase, până când o lună mai târziu am aflat că luasem telefonul la suma întreagă, în loc să îl iau în rate, deși doamnei de la telefon îi explicasem foarte clar că vreau în rate, ăsta fiind și motivul pentru care sunasem la ei, pentru că pe site, deși scria că poate fi luat în 6 rate, nu aveam opțiunea respectivă niciunde la realizarea comenzii.

Citeşte mai departe »

ingApreciat.

Am cont la ING de 4 ani și întotdeauna am fost foarte mulțumit de serviciile lor, ba am avut chiar ocazia să văd cum stau lucrurile și pe la alte bănci, și întotdeauna m-am simțit mai bine că sunt la ING. Mă mint ei de un an și ceva cu o aplicație pentru Windows, dar asta e altă poveste. Întotdeauna când am avut întrebări, i-am contactat rapid și simplu pe Twitter și întotdeauna mi s-a răspuns la fel de rapid. Așa și azi-noapte; am avut o nelămurire vis-a-vis de niște transferuri făcute și le-am dat mesaj. Astăzi la prima ora primesc răspuns de la ei în care îmi cer datele de contact ca să verifice problema și în nici 10 minute mă sună o domnișoară să-mi explice ce se întâmplă. Și așa am rezolvat problema.

Poate așa sunt și alții, nu știu, decât cu Orange am mai interacționat pe Facebook și la fel, s-au ocupat de mine. Or fi așa și alții, dar pe mine m-au impresionat. Mi se pare oricum o chestie normală în 2015, dar în România lucrurile stau un pic diferit în general.

Și așa atragi clienți; sunt mulțumit de servicii și destul de impresionat de felul în care intervin când am nevoie de ajutor încât să mă simt apreciat, iar asta mă face să rămân la ei și să îi recomand prietenilor. Simplu.

Cu eMAG în schimb mă străduiesc de vreo 3 săptămâni pentru o banalitate.

M-au innebunit astia de la Orange cu concursurile lor si nu stiu cum sa fac sa nu mai primesc mesaje de la ei. La ei pe site scrie sa trimit mesaj cu textul “STOP” la 100. Am trimis, mi-au spus ca m-am dezabonat, dar degeaba, am continuat sa primesc mesaje. Dupa aceea am trimis mesaj cu textul “STOP” la 123. Am primit mesaj ca m-am dezabonat, tot degeaba. Am trimis astazi mesaj la 448 cu textul “STOP”, m-au felicitat si mi-au dat “50 de puncte”. Acum am trimis iar la 123 si mi-au zis iar ca m-am dezabonat. Astept sa vad daca a functionat.

A mai patit cineva asta?

O noua promotie Orange: 33 de zile, 33 de masini Renault Megane + 30.000 EUR la final! Trimite SMS la 123 acum, 0,96 EUR. Primesti 1 wallpaper si poti castiga!

Le ardeau buzunarele daca mai puneau 3.000 de euro la premiu? 33 de zile, 33 de masini si… 30.000 de euro? [-(

Bun venit in promotie! 33 de masini in 33 de zile + 30000 EURO la final! Trimite-ti numele la 123, ex. ANA. Ai bonus 100km! 0,96 euro/SMS, primesti un wallpaper.

100km bonus? Ce rahat inseamna asta? Ce ma enerveaza promotiile astea de la Orange, te pun sa trimiti ‘nspe mii de mesaje si la final nici nu stii daca esti inscris in concurs sau nu. M-am mai apucat acum ceva timp sa trimit mesaje ca sa ma inscriu la un concurs si dupa vreo 5 mesaje a cate aproximativ un euro mi-am bagat al unspelea deget si n-am mai trimis. Nu pot in puii mei sa faca un concurs la care sa trimiti doar un SMS? Ai dracu’ de hoti.

Apropos, si in primul mesaj scria ca primesc un wallpaper daca trimit mesaj. Am trimis. Unde dracu’ mi-e wallpaper-ul? rant Sau il primesc dupa 20 de SMS-uri? :|

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS