Articole cu eticheta "politia locala"

Gazeta de Sud scrie despre cum după revelion au fost strânse șase tone de sticle sparte din zona străzii A.I. Cuza din Craiova, deși în articol purtătorul de cuvânt al salubrității spune că a fost vorba de “peste șase tone de deșeuri, cea mai mare parte fiind sticlă spartă”. Dar să trecem peste competența Mariei Cernătescu, autorul articolului.

Fie că au fost sau nu X tone de sticlă spartă e irelevant subiectului. Au fost numeroși țărani proști care în noaptea respectivă au spart sticle în stradă și merită să fie puși să strângă cioburile cu botul, ca niște animale jegoase ce sunt. Eu sunt curios câți au luat amenzi pentru treaba asta, aș vrea să văd și eu o statistică de la poliția locală. Că autoritățile știu că există deficitari din-ăștia care sparg sticle în stradă, nu? Știu și că sunt gunoaie umane care lasă gunoaie materiale în stradă în noaptea revelionului, nu? Presupun că cel puțin în centrul orașului a fost o concentrație mai mare de polițiști în noaptea revelionului, mai ales că au fost concerte acolo și mai știu eu ce. Ce au făcut polițiștii ăia? Că de văzut fapte de genul ăsta au văzut, nu cred că vrea să îmi spună cineva că nu au văzut. Câți mizerabili au început noul an cu o amendă usturătoare?

2018

P.S. Vă invit să citiți și comentariile de pe Facebook.

De câțiva ani buni, vecinii de la parterul unui bloc de vis-a-vis se găsesc ocazional să deschidă geamurile apartamentului și să bage niște populară pentru vecinii din cartier, în timp ce ei stau în grădină la grătare sau ce-or face ei pe-acolo. De obicei noaptea, pe la 11, 12, chiar mai târziu câteodată.

Acum vreo două săptămâni, după ora 11, i-a apucat cheful. Aparent, fiecare cartier are un serviciu de “ordine și liniște publică”. Am sunat la numărul cartierului meu și nu a răspuns nimeni, bine-nțeles. Am sunat apoi la “telefonul cetățeanului”, unde a răspuns o femeie deja scârbită profund de tot ceea ce sunt și reprezint. I-am explicat și a zis că trimite un echipaj. Un sfert de oră mai târziu, muzica s-a oprit, iar poliția nicăieri. Au ajuns în 20 de minute de la apel, pe jos. Au ținut să îmi spună că ei au ajuns la câteva minute după ce au fost chemați, că erau în apropiere. Le-am spus că am stat pe geam și abia atunci îi văzusem, venind pe jos. “Da, păi am lăsat mașina [nu-știu-unde]”.

Aseară pe la 11:30 au început iar. La 00:05 am sunat la “telefonul cetățeanului” și au trimis iar un echipaj. De data asta am ieșit în fața blocului, unde am așteptat 25 de minute. Muzica s-a oprit, poliția nicăieri. Am intrat în casă și m-am culcat.

A treia oară e cu noroc.

Continuarea la povestea cu mașina blocată. Din articol:

Mi se spune că nu se mai ridică mașini. Întreb unde pot să sun, “niciunde”. Întreb ce pot să fac, “nimic, mai insistați la client”. Întreb ce fac dacă nu vine nimeni, “nu aveți ce să faceți”. Am rămas prost.

Și răspunsul de la poliție, în urma plângerii:

Ce să mai zici…

 
 


2007 - 2018 | Ovidiu Avrămuș

DMS