Articole cu eticheta "zei"

De data asta am citit o carte pe care am primit-o cadou de la Jumătate și a fost prima oară când am citit o carte cu teme religioase, dar care nu e despre religie, ci despre ateism.

Scrisă de Tim Whitmarsh, care e profesor de cultură grecească la Universitatea Cambridge, ‘Battling the Gods: Atheism in the Ancient World’ este o istorie a ateismului din timpul Greciei antice și de la începuturile Imperiului Roman.

Cartea începe într-un timp în care dezbaterile intelectuale pe tema religiei și a zeilor erau ceva obișnuit și o activitate preferată a filozofilor. Trece prin perioade în care subiectul general al dezbaterilor era natura zeilor și a universului, începând ușor să apară filozofi care au dat naștere în dezbateri însăși ideii de a pune la îndoială existența zeilor. Culminează cu perioada în care romanii au început literalmente să impună creștinismul asupra oamenilor și să persecute ateii, împreună cu politeiștii (termen inventat în acea perioada a creșterii influenței creștinismului) și oricine altcineva nu adera la ideologia creștină catolică.

Citeşte mai departe »

Navigam interneții când mi-a apărut mizeria de mai jos în fluxul de pe Facebook:

Am mai văzut în trecut chestii care sugerau că umanitatea a decăzut și Dumnezeu e dezamăgit de noi, e ceva obișnuit, sunt sigur că toți sunteți familiari cu ideile astea.

De data asta am stat și m-am gândit un pic; câți oameni au murit în ultimul timp prin lapidare? Câți sclavi au în general cunoscuții mei, ori câți mai există în lume? Câte femei au fost arse în ultimul timp pe rug? Câte fete au fost ucise în ultimul timp fiindcă au făcut sex premarital? Câți oameni torturăm în medie folosind dispozitive înfiorătoare? Câte animale au fost sacrificate în ultimul timp pentru mulțumirea zeilor? Dar oameni? Cum stăm cu sărăcia în general, la nivel global? Cum stăm cu criminalitatea în general, la nivel global? Cum stăm cu mortalitatea în general, la nivel global?

Citeşte mai departe »

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie
→ Eu și religia
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie – Partea a 2-a


Viața mea se învârte în jurul unei filozofii simple: dacă nu lași lumea un loc mai bun ca atunci când ai intrat în ea, ai trăit degeaba. Pentru mine, acesta e sensul vieții: să îmbunătățesc viețile celor din jurul meu și a celor care vor veni după mine.

Nu trebuie să fie lucruri mărețe, deși la asta aspir. Ca oameni de rând e mai realistic să sperăm la rezultate multe și mici din apropierea noastră, dar mi se pare important să aspirăm la mai mult de atât.

Dorința de a face bine poate lua multe forme; pentru mine, fără să fi ales eu asta, cel mai mare bine pe care vreau să-l fac e să contribui oricât pot la eliminarea religiei, a superstițiilor, în principiu a tuturor credințelor fără niciun sens care ne influențează viețile și lumea în care trăim. Consider că există mult mai mult rău ca urmare a credințelor religioase decât bine, iar orice bine rezultat în urma acestor credințe poate fără niciun dubiu să existe și în lipsa lor. Nu cred că există nici măcar un singur lucru bun care poate exista doar datorită credințelor religioase; nu există bine pe care să nu-l putem avea fără religie.

Citeşte mai departe »

everybody-is-wrong-about-godSpre deosebire de ‘The God Delusion’ și alte cărți asemănătoare, ‘Everybody Is Wrong About God’ nu dezbate existența lui “Dumnezeu”, ba chiar menționează autorul că i s-ar părea o pierdere de timp să discute despre asta fiindcă orice argument pentru teism a fost de mult “doborât”. Lindsay abordează religia dintr-un alt punct de vedere, și anume din perspectiva nevoilor psihologice și sociale ale credincioșilor. Pe scurt, explică de ce atunci când cineva spune că crede în “Dumnezeu”, de fapt spune că are anumite nevoi pe care nu știe cum altcumva să le satisfacă, cum ar fi nevoia de control asupra vieții sale și a evenimentelor din ea. Când cineva nu poate accepta natura aleatorie a vieții și neputința omului în marea schemă a lucrurilor, are nevoie să simtă că este într-o oarecare măsură în control.

Un exemplu de cum “Dumnezeu” ajută credinciosul să se simtă în control e rugăciunea; pus față în față cu adversitatea, credinciosul se roagă, și chiar dacă nu rezolvă el în mod direct problema, simte că face ceva înspre finalul dorit cerând ajutorul unei figuri părintești atotputernice care îl iubește și vrea să îl ajute. Lipsa zeului binevoitor l-ar lăsa singur și neajutorat în fața provocărilor vieții. Ăsta nu e totuși un argument pentru credință și nu susține ideea că credința e un lucru bun; e un argument pentru a găsi alte lucruri din care să ne tragem puterea, lucruri ancorate în lumea reală, și a nu mai apela la mitologie și credințe nefondate pentru a ne satisface nevoile.

Citeşte mai departe »

Se dă comentariul:

Dan are o mie de ani și îi are degeaba, că are mentalitatea unui copil deficitar. Am tot văzut mentalitatea asta la oameni, că “au căutat-o cu lumânarea”. Probabil prima întrebare pe care o pun când aud de un caz de viol e “dar cum era îmbrăcată, că poate a fost vina ei”.

Treaba e așa, dacă mai mulți oameni normali și-ar bate joc de zei și de obiceiurile religioase, astfel de credințe ar fi mai puțin tolerate și ușor-ușor le-ar scădea popularitatea. Soluția nu e “hai să nu mai desenez oameni cu barbă fiindcă pentru unii e blasfemie să desenezi oameni cu barbă”, ci “hai să desenez cât mai mulți oameni cu barbă care-și bagă penisul în oamenii care zic că e blasfemie să desenezi oameni cu barbă”. Pentru că lucrurile de genul ăsta trebuie batjocorite în cel mai crunt mod posibil, înțelegi? Batjocura trebuie să fie direct proporțională cu fervența credinței celor vizați, pentru că cu cât mai sacră e o idee aberantă pe care unii ar vrea să o facă lege ori după care pur și simplu își ghidează decizii în viață, cu atât mai mult trebuie atacată din toate părțile.

Dar nu poți explica oamenilor ca Dan chestia asta; Danii lumii cred că “fiecare are dreptul să creadă ce vrea” e un argument pentru a și respecta credințele oamenilor.

Comentariul era la articolul ăsta.

– uita-te la astia care zic ca ce s-a intamplat a fost pedeapsa lui dumnezeu
eventual ca au meritat ce au primit
si imagineaza-ti multi ani de zile in care tot urmaresti chestii de genul si auzi grozavii si mai uimitoare de atat
si chestii care te fac sa clachezi efectiv
cand vezi in ce lume traiesti si de ce sunt in stare oamenii
si poate te ajuta sa intelegi o frantura din atitudinea mea fata de religie si ura pentru lipsa rationamentului la oameni
pentru ca de cand sunt mic am tot vazut ce inseamna asta
si intr-o oarecare masura, m-a stricat sa aflu lucrurile astea despre lumea din jur
[…]
– ei tot acolo o sa fie, chiar daca inchid ochii
asa stiu cu ce am de-a face
stiu ce e in jurul meu
chiar daca ma seaca

Asta ca o continuare la primul articol. Mă gândeam că uneori mă enervez pentru niște chestii aparent minore, dar care pe mine mă frustrează fiindcă mi se pare că nu au sens, și la posibila legătura dintre asta și părerile mele vis-a-vis de religie.

Acest articol face parte dintr-o serie de articole despre “Dumnezeu”, religie, și credincioși. Recomand citirea primelor părți trecute mai jos înainte de citirea acestui articol.

→ Gândurile mele despre “Dumnezeu”
→ Gândurile mele despre religie
→ Gânduri aleatorii despre “Dumnezeu” și religie


religion

Mă gândeam recent că cine nu mi-a citit și alte articole sau nu știe nimic despre mine ar putea trage niște concluzii puțin greșite despre mine, ca consecință a articolelor mele despre islam sau musulmani. Prin urmare, niște lămuriri: sunt ateu, dar mai mult de atât, sunt antiteist. Consider că religia este cea mai mare nenorocire cu care se zbate omenirea dintr-un motiv extrem de simplu: sfidează rațiunea și bunul simț. Cred în adevăr și în puterea nemărginită a unei minți inteligente, iar religia nu face decât să îngrădească mintea. Mai mult de atât, omul e extrem de ușor influențabil și poate cauza durere altora în scopuri religioase; poate să fie bine intenționat, cam toți cred că sunt, dar asta nu scuză daunele pe care le fac. Religia nu poate exista într-o societate care își pune valorile în bun simț și inteligență; efectiv e imposibil, se bat cap în cap, iar fără religie, îndrăznesc să spun că lumea ar fi aproape utopică. Dar e și o problemă: lucrul ăsta nu ar fi adevărat în momentul de față și ar dura foarte mulți ani până s-ar putea ajunge la o astfel de lume, dintr-un motiv simplu: nu suntem pregătiți. În condițiile în care sunt atâția și atâția care ar vedea lipsa unui zeu care să-i pedepsească drept oportunitate să facă absolut orice vor, nu putem avea încă acea lume utopică. Omul încă nu e om fără religie, dar ajungem noi și acolo. De-asta trebuie să ne reorientăm spre gândirea critică și valorificarea inteligenței, nu să ne resemnăm în fața unui zeu imaginar. Ușor, ușor, am ajunge să trăim într-o lume care prosperă în lipsa zeilor și oamenii nu depind de promisiunea unei pedepse pentru a fi oameni. O lume în care oamenii înțeleg ce înseamnă să fii om și înțeleg că asta nu se leagă în niciun fel de religie. Nimic bun ce ne învață religia nu ne învață și bunul simț. Nimic.

Citeşte mai departe »

 
 


2007 - 2017 | Ovidiu Avrămuş

DMS