Facebook Timeline

Astazi, cei de la Facebook au lansat Timeline pentru publicul larg, in Noua Zeelanda si partial in alte tari. Desi acele persoane au primit invitatii la Timeline si au avut optiunea sa il refuze, eu m-am trezit azi dimineata cu el deja activat si fara o solutie vizibila pentru a reveni la vechiul profil (semn ca Mark Zuckerberg vrea neaparat sa ii fac reclama pe blog la Timeline).

Desi l-am mai folosit atunci cand l-au anuntat prima oara, doar de curiozitate, am revenit la profilul normal fiindca ceilalti utilizatori care nu aveau Timeline activat vedeau tot profilul cel vechi (la fel ca si acum) si existau diferente intre ce informatii vedeam eu pe profilul meu si ce informatii vedeau ei. In schimb, astazi am zis sa raman cu Timeline, fiindca e clar ca nu va mai dura mult pana ce va fi disponibil pentru toti utilizatorii si pana atunci am ocazia sa ma acomodez cu el (e nevoie de ceva timp pentru acomodare).

Timeline este exact asta: o mare lista cronologica unde poti publica orice fel de informatie despre tine, incepand de la data la care te-ai nascut si pana in prezent, impreuna cu poze, filme, etc. Timeline este viata ta si tot ce cuprinde ea. Mi-am aruncat si eu putin ochii pe la ce e nou si am adaugat cateva evenimente (‘Life events’ se numesc) in Timeline-ul meu, unul chiar din 1999, ca sa inteleg mai bine cum functioneaza. Timeline iti ofera posibilitatea si te incurajeaza sa impartasesti foarte multe informatii despre tine, de la data la care ai cumparat o masina, ai cunoscut o noua persoana, ti-ai cumparat un animal de companie, ai slabit, ti-ai facut un tatuaj si pana la data la care ti-ai rupt un os, printre multe, multe altele.

Da, e ridicol cat de multe informatii poti oferi despre tine si poate chiar sa o faci fara sa realizezi ca e posibil sa oferi prea mult. E destul de misto ideea cu Timeline-ul si majoritatea suntem tentati sa profitam din plin de el, dar ma intreb cati bani fac cei de la Facebook in urma informatiilor pe care le vand si unde, mai exact, ajung toate acele informatii. Facebook cuprinde peste 800 de milioane de oameni din intreaga lume, e inimaginabil cate lucruri se pot afla prin Facebook.

Nu am fost niciodata paranoic in ceea ce priveste lucrurile astea si in general public multe lucruri pe Facebook pentru ca imi place sa o fac si desi stiu ca cei de la Facebook au acces la foarte multe informatii despre mine, ei nu pot sa stie decat ceea ce public eu si din moment ce am publicat un lucru, inseamna ca sunt constient de ce inseamna asta si nu ma deranjeaza faptul ca acea informatie devine publica.

Cu Timeline este mult mai usor sa te uiti inapoi in timp si sa vezi tot ce ai publicat la o anumita data. Eu, de exemplu, m-am uitat la ce publicam prin 2009 si nu imi venea sa cred ce diferenta este intre ceea ce public acum si ceea ce publicam atunci, pe langa felul in care m-am schimbat in ultimii ani. E o noua calitate a Facebook-ului care poate fi distractiva si in acelasi timp foarte folositoare, in eventualitatea in care cauti o informatie pe care stii ca ai publicat-o pe Facebook acum un an, doi sau trei.

In concluzie, Timeline mi se pare misto, desi e cam suspect in anumite privinte si poate chiar infricosator odata ce vedeti cate informatii va incurajeaza Facebook sa impartasiti. Cuprinde foarte multe lucruri noi si interesante, dintre care doar cateva au fost mentionate in acest articol. Eu zic ca merita sa aruncati o privire.

Articole similare:

Alte articole:

5 comentarii

Leave a Reply to Ovidiu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.