Prioritatile mele in viata

Maine am examen la fizica si n-am nici cea mai mica idee ce o sa fac. Dupa un semestru (sau mai bine zis ani de zile) de indiferenta fata de aceasta materie, maine trebuie sa dau examen. Ma uit acum peste lectiile de la cursurile si seminariile pe care le-am avut si parca totul e scris intr-o limba straina.

Matematica, fizica, programare, astea sunt genul de materii care pe mine nu reusesc sa ma atraga in absolut niciun fel si oricat as incerca pur si simplu nu reusesc sa le inteleg si nu pot sa invat la asa ceva, mai bine as sta toata ziua intr-o camera goala si tot as simti ca imi petrec timpul mai bine decat daca as incerca sa invat la vreuna din materiile respective. Nu imi plac numerele, nu imi plac calculele si mi se par extraordinar de plictisitoare. Bine, la programare eram bun candva, dar cu timpul si-a pierdut insemnatatea.

Le inteleg importanta, doar ca eu cred cu toata fiinta mea ca lucrurile astea nu au importanta pentru mine, si mie nu imi vor folosi vreodata si nici nu vreau sa imi foloseasca vreodata. Din cauza asta imi e imposibil sa invat asa ceva si chiar de as fi in stare sa invat, nu as vrea sa o fac fiindca eu consider ca mi-as umple capul cu tot felul de informatii irelevante pentru mine, in loc sa fac ceva benefic pentru mine, ceva ce mi se potriveste mie si personalitatii mele, naturii mele. Sunt o persoana creativa si intuitiva, cu o imaginatie ce ii depaseste pe multi altii si toate chestiile astea legate de matematica, fizica, si tot ce tine de ele par pentru mine o pierdere de timp valoros in care m-as putea dezvolta in alte feluri, in feluri potrivite mie. Nu acolo imi este “inima”, ca sa zic asa; nu in matematica, nu in fizica, nu in programare, nu in lucrurile astea gri.

Stiu ca in viata nu poti face numai ce vrei dar nici nu poti sa faci ceva ce nu te atrage in nici cel mai mic fel posibil. Cel putin eu nu pot. Am observat ca in general altii nu sunt ca mine, dar mie imi e deosebit de greu sa muncesc si sa fac un lucru pe care il consider lipsit de importanta. Asta e oarecum ca in desenul ala in care profesorul ii explica elevului ca algebra ii va folosi mai tarziu in viata fiindca va avea un test peste 6 saptamani. Pentru mine lucrurile astea nu au valoare. Sunt importante pentru ca imi trebuie la facultate, dar nu au valoare adevarata.

Am aproape 20 de ani si nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea. In ciuda acestui lucru, nu am avut niciodata in viata mea nici cel mai mic dubiu ca voi reusi sa gasesc acel “ceva” pe care il caut si niciodata nu am fost decat pe deplin increzator ca voi prospera in viata. In ciuda faptului ca nu am idee ce sa fac mai departe, nu ma indoiesc catusi de putin ca totul va fi bine si ma voi descurca indiferent de ce s-ar intampla. Mi-e imposibil sa cred orice altceva, nu fiindca incerc sa imi ofer un fals sentiment de speranta, ci fiindca pur si simplu asta cred si asta am crezut intotdeauna. Imi doresc doar sa poata si altii sa aiba aceeasi incredere in mine si sa simta acest calm pe care il simt si eu, ca sa nu isi mai faca atatea griji care in final vor fi fost fara rost. Stiu ca nu va fi usor, stiu ca nimic nu vine de la sine si stiu ca viata e grea si trebuie sa muncesti, dar eu nu pot si nu vreau sa muncesc pentru ceva in care nu cred si care nu ma atrage.

Cunosc multa lume al caror singur scop e sa faca bani si pun pariu ca majoritatea dintre ei nici nu isi dau seama de lucrul asta. Lumea merge la facultate pentru bani, nu pentru a invata ceva ce le place. Multi isi aleg facultatea in functie de ce vor iesi din facultate si ce slujbe vor putea avea dupa, lucru care mie nu mi se pare normal deloc. Nu, astea nu sunt si prioritatile mele si nu cred ca ar trebui sa fie prioritatile nimanui. Nu consider ca trebuie sa pornesti cu gandul de a face bani. Din punctul meu de vedere, trebuie sa gasesti ce iti place, apoi sa incerci sa faci bani din ce iti place. Multi nu intelegeti asta, dar unele lucruri sunt mai valoroase ca banii. Nu puteti cumpara nimic cu ele, nu va ofera mancare si caldura, dar sunt mai valoroase ca banii. Fiindca nu urmaresc banii ci satisfactia “spirituala”, imi este imposibil sa fac unele lucruri pe care restul lumii le face fara probleme, e ca o restrictie pe care subconstientul mi-o impune. Pentru ei, banii sunt destinatia, stiu clar ce vor si ce trebuie sa faca pentru a ajunge acolo, adica toate lucrurile care spuneam mai sus ca sunt irelevante pentru mine. Banii nu sunt si destinatia mea si nu vad de ce ar trebui sa fac si eu aceleasi lucruri ca cei pentru care sunt.

La sfarsitul clasei a XII-a multa lume ma intreba la ce facultate voiam sa ma duc. Fara sa ma gandesc, spuneam fie “nu stiu”, fie automatica, depinde care raspuns imi venea prima oara in gand. Spuneam automatica mai mult din reflex, fiindca asta era raspunsul la care se asteptau toti. Adevarul era ca nu stiam deloc si nu prea voiam la automatica, dar problema era ca nici nu stiam unde voiam, asa cum nu stiu nici acum ce vreau sa fac, insa stiu ce nu vreau. Majoritatea ramaneau uimiti daca le spuneam ca nu stiu, insa pe mine nu ma deranja lucrul asta, pentru ca atunci, ca si acum, consideram ca facultatea e doar un alt obstacol ce imi sta in cale. Eu nu vad facultatea ca pe un pasaj spre ceea ce voi face in viata, cel putin nu automatica.

Sunt o persoana rationala, in general mai mult ca cei din jur, nu cred in destin si prostii de genul, dar in privinta mea, nu pot sa imi explic nici eu cum si de ce, nu imi fac griji si sunt increzator indiferent de situatie. Multi probabil nu ma veti intelege, dar e in regula. E greu de explicat tot ce simt si increderea pe care o am in mine si nu ma astept ca oricine sa inteleaga despre ce vorbesc.

Poate ma credeti naiv, poate ma credeti prost, dar eu asa vad lucrurile.

_____________________________________________________________________________
Mi-ar placea sa pot sa plec, sa calatoresc, sa invat despre lumea in care traiesc, sa o descopar si in acelasi timp sa ma descopar si pe mine. Mi-ar placea sa ajut lumea, sa schimb vieti si sa ofer speranta.