O povestioară scurtă #4

→ Poveștile anterioare

Azi vă spun o poveste foarte drăguță despre când Dumnezeu i-a distrus viața celui mai fidel credincios al lui doar ca să îi dovedească Satanei că îi va rămâne fidel indiferent ce i s-ar întâmpla. Este o poveste complet reală, fiindcă este din biblie.

Într-o bună zi, Dumnezeu se duce la o petrecere în Rai, iar printre musafiri e și Satana. Dumnezeu îl vede, dă țuica pe gât, și se îndreaptă către el.

Dumnezeu: Salve Sătănele!

Satana suspină, spera că n-o să-l întâlnească pe Dumnezeu, știind că nu îl mai lasă în pace dacă îl vede, că e dornic de atenție și încearcă constant să îi arate ce grozav e el, parcă pentru a îl impresiona.

Dumnezeu: Pe unde ai mai umblat?
Satana: Te rog nu-mi mai zice așa. Am fost pe Pământ, pe-aici, pe-acolo…
Dumnezeu: Aa, pe Pământ, zici? Da’ știi că eu am creat Pământul?
Satana: Da, știu…
Dumnezeu: Da’ ai văzut cât de frumos e?
Satana: Da, foarte frumos…

Satana se uită după ieșire.

Dumnezeu: Da’ pe Iov l-ai văzut? Ai văzut ce bun și ascultător e? Ai văzut cum trăiește cu teama de mine și cum se abate de la rău? Nu mai există om ca el.
Satana (mormăind): Te cred și eu…
Dumnezeu: Ce zici?
Satana: Normal că e ascultător și toate cele, doar l-ai îmbogățit și i-ai dat tot ce și-ar putea dori.
Dumnezeu: Vrei să spui că ar trebui să îi iau totul ca să-ți demonstrez că nu ai dreptate?
Satana: Ce?
Dumnezeu: Fie, îți accept provocarea!
Satana: Ăă…
Dumnezeu: Te las să îi iei tot ce are, dar să nu-l rănești pe el. (slăvit fie bunul Dumnezeu!) În rest, distrează-te maxim.
Satana (ridicând din umeri): Ok, cum spui tu.

Pe Pământ, Iov stă pe verandă cu berea-n mână, rânjind bucuros la nimeni și nimic anume. “Bă bună-i viața asta”, își zice în sinea lui. Iov avea 7 băieți, 3 fete, 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de boi, 500 de măgari, și foarte mulți servitori, nu știm exact câți, biblia asta nu e deloc detaliată. Deodată, Iov vede un servitor fugind disperat înspre el, țipând și dând din mâini. Ajunge ăsta la Iov, cade în genunchi gâfâind, și îi spune că o gașcă de gangsteri i-au atacat, i-au furat toți boii și măgarii, și au ucis toți servitorii care erau acolo.

Iov: Pfoai, să-mi bag…

Dar înainte să termine propoziția, mai apare încă un servitor disperat.

Servitor: BĂĂĂ, PLOUĂ CU FOC BĂĂĂ, ȚI-AU ARS TOATE OILE ȘI SERVITORII!!!
Iov: Doamne, mânca-ți-aș…

Dar înainte să termine propoziția, mai apare încă un servitor disperat, care-i spune că o altă gașcă de gangsteri i-au furat toate cămilele și i-au ucis servitorii care aveau grijă de ele. Deja nu știe ce să mai zică. Dar înainte să poată spune ceva, mai apare încă un servitor disperat.

Servitor: BĂĂĂ, TOȚI COPIII TĂI ÎS MORȚI BĂĂĂ, O VENIT UN VÂNT DIN DEȘERT ȘI I-O LUAT PĂ SUS CU TOT CU CASĂ! DUPĂ, CÂND O CĂZUT CASA, I-O FĂCUT PĂ TOȚI PILAF!

Iov, vizibil afectat de tot ce se întâmplase, se ridică în picioare, își rupe maieul de pe el, se rade în cap, și începe să se închine la Dumnezeu.

Înapoi în Rai, Dumnezeu îl sună pe Satana.

Satana: Alo?
Dumnezeu: Sătăneeel!
Satana (inspirând adânc): Te rog nu îmi mai spune așa…
Dumnezeu: Sătănel, vezi? Vezi că te-ai înșelat în privința lui Iov? Ia uite ce băiat bun e, cum mă venerează în continuare, deși m-ai pus să-l condamn la suferință fără motiv.
Satana: Ca să fie clar, eu nu te-am pus să faci nimic, tu ai fost cu ideea. Iar Iov e în continuare bun doar ca să nu îi faci și lui rău, e bun doar de frică. Dacă l-ai răni, imediat s-ar întoarce împotriva ta.
Dumnezeu: Adică ar trebui să-l distrug fizic ca să îți demonstrez că nu ai dreptate?
Satana: Ăă…
Dumnezeu: Fie, îți accept provocarea! Ia-l, fă ce vrei cu el, doar să nu-l omori. (slăvit fie bunul Dumnezeu!)
Satana: Ok…

Pe Pământ, Iov se trezește în miezul nopții că nu mai poate dormi de durere. Se duce la baie și când se uită în oglindă, e acoperit în întregime de bube. Disperat de la mâncărime și durere, ia un ciob și începe să se frece cu el pe piele. Auzind zgomot, se trezește și soția lui și se duce să vadă ce se întâmplă; când îl vede, îi spune “bă, Iov, tu ești fraier, adică nesimțitul ăla te chinuie fără motiv și tu te tot smiorcăi că e bun, că e drept, că nu știu ce”. Iov, vizibil iritat, și nu doar de la bube, îi răspunde: “fă, da’ tu ești nebună, io ți-am zis, faptul că tu ai fost scutită de moarte e tot un soi de pedeapsă. Păi accepți ce-i bun de la Dumnezeu, dar nu și ce-i rău?”

Soției începe să i se zbată puțin ochiul și îi răspunde “DA, TÂMPITULE, CĂ IAU ACUM CIOBUL ĂLA ȘI-ȚI BELESC GÂTUL! Nu a fost niciodată nimic bun dacă în final și-a luat darurile înapoi și te-a trecut prin chinuri groaznice fără să știi de ce. De ce să accepți ce e rău de la el dacă nici măcar nu știi de ce, dacă tu te consideri nevinovat? Ce dracului de logică e aia? Și încă ceva, ești retardat?! Cum să crezi că e vorba doar despre tine, pedeapsa asta te afectează doar pe tine? Crezi că tu suferi cel mai rău? Cum rămâne cu toți oamenii care au murit măcelăriți? Cum rămâne cu mine, că mi-au murit toți copiii uciși fără să știu de ce, eu nu sufăr? Tu nu vezi că Dumnezeu e bolnav mintal?! Ce-ar fi dacă pur și simplu nu ai mai accepta nimic de la el și ne-am trăi viețile pe cont propriu? O viață modestă e mult mai bună decât o viață grozavă urmată de distrugerea fără sens a tot ce îți e drag.” Bine, nu i-a zis de fapt nimic de genul ăsta, m-am lăsat puțin dus de val. În ciuda îndemnurilor soției sale, Iov continuă neclintit să-l venereze pe Dumnezeu.

Tovarășii lui Iov, Elifaz, Bildad, și Țofar, aud de necazurile ăstuia și își zic să-l înveselească, așa că se duc la el să-l ia la o bere și niște păcănele, doar că atunci când ajung acolo și îl văd în ce stare e, decid să ia câteva lăzi de bere acolo și stau cu el timp de 7 zile și 7 nopți. După tot timpul ăsta în care Iov nu zice nimic, începe să se plângă: că de ce nu moare, că suferă, că n-are pace, și așa mai departe. Apoi Elifaz, după ce se gândește un pic, zice “bă da… ia stați așa, că dacă Dumnezeu îl pedepsește pe ăsta, a greșit el cu ceva. Cine știe ce-a făcut bulangiul, sigur a fost el mârlan”, la care Iov răspunde “frățică, mânca-ți-aș gura ta, spune-mi tu ce am făcut, că să mor de știu. Am fost băiat bun, mă jur”.

Se mai plânge el puțin de cum e plin de bube și îl doare, apoi i se adresează lui Dumnezeu “șefule, pupa-ți-aș barba, dacă am greșit cu ceva, de ce nu mă ierți?” Apoi Bildad intervine și el și zice “bă băieți, Dumnezeu e drept, ce mama dracu’? Cu siguranță nu ar pedepsi un om bun și nici nu ar ajuta un om rău”. Iov se enervează un pic și se răstește la el zicând “bă Bildad, lua-r-ar mă-ta foc de prost ce ești, tu n-auzi că n-am făcut nimic, că storc acum buba asta cu puroi pe tine”. Toți trei tac. “Cum să-mi dovedesc eu nevinovăția în fața șefului? Cine îl contrazice și supraviețuiește să povestească? Știți cum e când se enervează, azvârle munți dintr-o parte-n alta. Și dacă l-aș chema, nu m-ar asculta, doar el mă torturează acum fără motiv. Vă spun eu că ăsta e mare nenorocit, se amuză pe seama disperării nevinovaților“. Țofar se enervează și zice “bă da’ nu ți-e rușine, nesimțitule? Mamă ce-aș vrea să vină acum Dumnezeu, ai vedea că te-a pedepsit mult mai puțin decât ai fi meritat pentru păcatele tale, oricare or fi fost alea”. Iov suspină și zice “am ajuns de râsul prietenilor deși nu am greșit cu nimic, în timp ce hoții stau fără nicio grijă și Dumnezeu îi ajută. Sunteți toți niște proști. Poa’ să vină ăl’ mare și să mă ucidă, da’ io tot pe-a mea o țin: nu am greșit cu nimic”.

I se adresează apoi lui Dumnezeu, zicând “șefule, pupa-ți-aș tălpile, vorbește cu mine și spune-mi cu ce am greșit. De ce te ascunzi și mă tratezi ca pe un dușman?” Mai comentează băieții despre cum Dumnezeu e bun și sigur a făcut Iov ceva, iar Iov o ține tot pe-a lui că Dumnezeu îl torturează fără motiv. Îi întreabă pe tovarășii lui de-odată de ce nu îl consolează, de ce îl persecută și ei, dacă deja o face Dumnezeu. Ăștia continuă cu acuzațiile, că are “nenumărate” păcate, care or fi alea, și merită asta. Iov le zice din nou “cum bă, nebunilor, că am ajutat săracii, am ajutat orfanii, văduvele, orbii, ologii, pe toți i-am ajutat. Dacă am greșit cu ceva, să-mi mănânce alții culturile! Dac-am tras cu ochiu’ la alte muieri, să și-o tragă nevastă-mea cu alți bărbați!” Ăștia trei nu mai zic nimic, dar ce să vezi, apare un al patrulea, Elihu, și zice ăsta “bă pur și simplu nu mai suport ce aud! Zici că ești bun și n-ai greșit, dar Dumnezeu nu e rău! Dumnezeu e drept și răsplătește oamenii pentru faptele lor!”

Între timp, Dumnezeu ascultă tot ce zic aștia și începe să se simtă ca ultimul rahat pentru ce a făcut, până când își amintește că e Dumnezeu și poate face orice vrea puța lui divină. Începe să se enerveze, așa că decide să se teleporteze pe Pământ și să le dea tuturor peste nas. ZBANG! Apare căpiatul de nicăieri, furios: “bă fir-ați ai dracu’ de nenorociți, cine vă credeți mă să vorbiți în ignoranță despre mine? Unde ați fost mă când AM CREAT PĂMÂNTUL, ă? Cine s-a ocupat de toate măsurătorile, cine a construit totul? Cine a ținut mările și oceanele în frâu? Ați ordonat voi vreodată răsăritul? Ați mers vreodată pe fundul oceanelor? Știți unde locuiesc lumina și întunericul și cum să ajungeți acolo? Sigur știți, că sunteți așa de înțelepți, nu? Ați fost vreodată la magaziile unde e ținută zăpada și grindina? Ziceți-mi de unde vine fulgerul și de unde vine vântul care adie!” O mai ține Dumnezeu așa un pic, nu mai menționez tot ce a zis, adică ok, am înțeles, ești mare bagabont și toate cele, hai să trecem mai departe.

Termină ăsta în sfârșit când vede că se plictisesc oamenii tot auzind de măreția lui, și Iov îi zice “da, șefule, așa e, ce pot să-ți zic eu ție? Eu sunt un nimic. Nu mai zic nimic.” Dumnezeu, deși știe că e bulangiu și l-a făcut pe Iov să sufere aiurea, se pierde complet în propria lui măreție și putere și continuă și mai tare: “BĂĂĂ ĂSTA, îmi critici tu mie justiția?! Zici tu că am greșit eu și că ai tu dreptate?! Bă tu crezi că ai brațul mai puternic decât al meu și vocea mai răsunătoare?!” Se gândește să-l provoace pe Iov la skanderberg, dar mai continuă un pic să vorbească despre cât de grozav e el și cât de nesemnificativi sunt oamenii. Iov îi spune iar “da, șefule, știu, ai dreptate, am vorbit aiurea despre lucruri pe care nu le înțeleg, iartă-mă, mânca-ți-aș.” Dumnezeu se uită atunci la tovarășii lui Iov și le zice “iar voi, nici să nu vă văd! Luați 7 viței și 7 berbeci și dați-le foc, ca sacrificiu pentru mine, și poate trec cu vederea ce ați zis.” Dumnezeu era supărat pe ei, motivul fiind “pentru că n-ați vorbit așa de drept de Mine cum a vorbit robul Meu Iov.” Nu mă întrebați, că nici eu nu înțeleg.

Pleacă ăia să sacrifice niște animale nevinovate, iar Dumnezeu îl vindecă pe Iov și îi restituie averea, de două ori mai mult ca prima oară: 14000 de oi, 6000 de cămile, 1000 de boi, și 1000 de măgari. Unde le ținea pe toate, nu știu. În ceea ce privește copiii, îi dă alți 10: 7 băieți și 3 fete. Cred că i-a creat instantaneu din neant. Nu știu dacă i-a creat copii mici, ori direct adulți, ca cei de dinainte. Și dacă i-a creat direct adulți, cum funcționau ca niște oameni maturi aduși brusc la viață fără nicio existență anterioară? Să presupunem că i-a creat copii, dar având în vedere că avea nevoie și de cel puțin de două ori mai mulți servitori ca înainte pentru a avea grijă de animale, pe ei presupunem că i-a creat direct adulți. Dar întrebarea rămâne, cum funcționau? Ideea e că toți care fuseseră uciși înainte au rămas morți, dar e în regulă, fiindcă a fabricat Dumnezeu alții.

I-a luat ochii lui Iov cu avere și copii frumoși, ca să uite de copiii uciși și suferința prin care l-a trecut pe el și pe mulți alții fără să îi spună niciodată de ce, nici măcar la final. Tot ce i-a oferit Dumnezeu ca explicație e “eu sunt Dumnezeu și sunt șeful șmecheriei, știu eu ce fac, na animale și copii frumoși și taci din gură, zi merci că n-a fost mai rău de atât”.

Ca să se bucure că a scăpat de mânia turbatului ceresc, Iov își strânge prietenii și familia și face o mare paranghelie. După aceea a trăit fericit încă 140 de ani, dar probabil constant cu teama în inimă că îl poate apuca oricând nebunia pe Dumnezeu. Probabil de la stres a murit la vârsta fragedă de ~200 de ani.

Despre discuția ulterioară dintre Dumnezeu și Satana nu mai știm nimic, că nu scrie în biblie. Putem presupune că Dumnezeu a început să îl evite doar ca să nu trebuiască să-i recunoască în față că a avut dreptate. Deși Dumnezeu e omniscient și ar fi trebuit să știe de la început ce se va întâmpla…

Frumoasă biblia, și bun Dumnezeu, ca întotdeauna.