Diferența dintre depresie și tristețe

În România, mai mult decât în alte părți, bolile mintale pentru omul de rând sunt un concept de domeniul științifico-fantasticului, foarte puțini oameni înțeleg ce înseamnă aceste boli și câtă teroare pot cauza pentru cei suferinzi. Pentru românul de rând, dacă nu poți vedea buba cu ochii, ea nu există. Ca să citez un amic, “ce pretenție să ai de la o țară unde locul în care sunt tratați oamenii cu boli mintale e numit «spital de nebuni»”? Ce-i drept, bolile mintale sunt mai greu de acceptat și de înțeles oriunde în lume, nu e tocmai greu de înțeles de ce, doar că situația în România în privința asta e pur și simplu înfiorătoare.

Oricât aș citi despre depresie, nu încetează să mă uimească efectele groaznice pe care le poate avea. Citesc acum ‘The Noonday Demon’ a lui Andrew Solomon și am tradus câteva paragrafe care cred că ar putea explica mai pe înțelesul tuturor ce poate însemna o boală mintală, în cazul ăsta depresia. Depresia e un spectru, se poate manifesta mai calm, în feluri mai greu de depistat, ori poate doborî complet (literalmente) un om de altfel sănătos fizic și fără antecedente remarcabile.

Cu o zi înainte de ziua mea de naștere, am ieșit din casă o singură dată, să fac niște cumpărături. Pe drumul înapoi acasă, mi-am pierdut brusc controlul intestinului inferior și am făcut pe mine. Simțeam cum se răspândește pata în timp ce mă grăbeam înspre casă. Când am ajuns, am lăsat plasa cu cumpărături, am fugit în baie, m-am dezbrăcat, apoi m-am pus în pat și m-am culcat.

Nu am dormit mult în noaptea aia și ziua următoare nu puteam să mă ridic. Știam că nu mă voi putea duce la niciun restaurant. Voiam să-mi sun prietenii și să anulez, dar nu puteam. Stăteam nemișcat și mă gândeam să vorbesc, încercând să îmi dau seama cum să fac asta. Îmi mișcam limba dar nu scoteam niciun sunet. Uitasem cum să vorbesc. Apoi am început să plâng, doar că nu aveam nicio lacrimă, doar o respirație grea și incoerentă. Eram pe spate. Voiam să mă întorc, doar că nu îmi aminteam nici cum să fac asta. Am încercat să mă gândesc la asta, dar efortul părea colosal. Mă gândeam că poate avusesem un accident vascular, apoi am plâns din nou. Pe la ora 3 în acea după-masă, am reușit să mă ridic din pat și să mă duc la toaletă. M-am întors în pat tremurând. Din fericire, m-a sunat tata. Am răspuns la telefon. “Trebuie să anulezi ieșirea”, i-am zis cu vocea tremurând. “Ce s-a întâmplat”, mă tot întreba, dar nu știam.

E un moment atunci când te împiedici ori aluneci, înainte ca mâna ta să se întindă pentru a-ți domoli căderea, când simți pământul cum se repede înspre tine și nu te poți ajuta, o teroare trecătoare de o fracțiune de secundă. Așa mă simțeam oră după oră după oră. Fiind anxios la nivelul ăsta extrem e bizar. Simți constant că vrei să faci ceva, […] că ai o nevoie fizică de o urgență imposibilă și un disconfort pentru care nu există ușurare, ca și cum ai vomita constant din stomac dar nu ai avea gură.

Citatul de mai sus e doar atât, un citat; unul singur din multe pe care le-aș fi putut scrie, care arată efectele fizice pe care le poate avea depresia. Mă gândesc că o persoană care nu înțelege cât de grave pot fi bolile mintale, în cazul ăsta depresia, poate începe să înțeleagă asta atunci când află despre un caz sever cu efecte fizice considerabile, comparabile cu rezultatul unui accident fizic grav. Asta încerc să fac prin citatul de mai sus. Mai mult de atât, vreau să povestesc și despre când Solomon a încercat să se sinucidă, fiindcă e ceva mai complex decât a te arunca de pe un pod ori a te spânzura și mai mult îmi întărește mesajul.

La un moment dat, chinul vieții de zi cu zi a depășit nivelul lui de toleranță și a luat decizia să se sinucidă. Și-a dat totuși seama ce efect ar avea asta asupra celor dragi, mai ales că nu ar putea înțelege pe deplin suferința care l-a determinat să se sinucidă. Cancer nu putea face voluntar, în schimb putea contracta HIV. A început să facă sex cu diverși bărbați străini pe care îi bănuia că ar putea avea HIV, în speranța că va putea folosi apoi HIV-ul ca un motiv mai ușor de înțeles pentru cei dragi pentru a se sinucide. Și a făcut sex cu vreo 15 bărbați în decursul a mai multor luni, totul cu scopul de a avea un motiv mai ușor acceptabil pentru a se sinucide.

Când spuneam mai devreme că procesul lui a fost ceva mai complex decât în cazul unei sinucideri “obișnuite”, mă refeream la faptul că procesul lui a durat luni de zile; nu a fost un proces care a culminat câteva ore mai târziu după decizie. Suferința cauzată de depresie a fost atât de groaznică și debilitantă încât procesul sinuciderii a durat luni de zile, în care a avut timp amplu de gândire și reflectare, timp în care a continuat periodic să facă pași spre scopul lui final. Nu a fost o decizie impulsivă ce a trecut după o noapte de somn; nu a fost doar ceva ce a decis în timp ce era în apogeul suferinței, cum orice om tinde să nu gândească “la rece” în astfel de momente. A fost o decizie susținută timp de luni de zile, atât prin momente mai bune, cât și prin momente mai rele. Gândiți-vă un pic ce înseamnă asta, ce spune asta despre potențiala severitate a depresiei.

Cam atât voiam să spun. Pentru cei interesați, am mai tradus citate din alte cărți despre boli mintale pe care le-am citit: ‘On Depression’, ‘An Unquiet Mind’, ‘The Other Side of Silence’.

Am mai menționat în trecut și tulburările obsesiv compulsive: » Ignoranța cu care banalizăm suferințele altora.

Sper ca ce am scris aici să fie de folos, chiar și unei singure persoane. Ar fi un succes.