• Home
  • Diverse
  • Răul din lume: neputința imaginară prin care ne justificăm inacțiunea și contribuția

Răul din lume: neputința imaginară prin care ne justificăm inacțiunea și contribuția

Vorbeam acum ceva timp despre personalul din spitale care permite anumitor lucruri să aibă loc, urmând apoi să se plângă de suma răutăților la care acele lucruri contribuie. Spuneam că deseori se conving singuri că nu au ce să facă, fără să încerce vreodată cineva să facă ceva și să eșueze, deci fără un exemplu concret care să-i țină docili. Ori dacă încearcă cineva și eșuează, nici nu-i sare altcineva în ajutor, că românul nu crede în numere decât atunci când nu riscă nimic și numerele sunt prea mari pentru a fi luat individual în vizor. Se conving că nu au ce să facă fiindcă așa le e mai ușor să-și justifice inacțiunea, atât celor din jur, cât și lor înșiși, și această inacțiune devine contribuție prin simplul fapt că nu previne răul.

Problema constă într-o mentalitate răspândită prin care individul crede că e nesemnificativ, că e unul dintre prea mulți pentru ca acțiunile lui să aibă o consecință. Doar că asta nu e adevărat; o mulțime e creată din indivizi ale căror acțiuni (ori inacțiuni) individuale definesc comportamentul grupului. Un exemplu concret de cum funcționează grupurile am menționat aici. Și oamenii, pe baza aceste mentalități greșite, contribuie la răul din lume, și când zic “răul din lume”, nu vorbesc despre vreun concept abstract al “răului”, ci despre răul cotidian care ne afectează viețile: corupția, mizeria din oraș, nepăsarea, dezinteresul, lipsa de respect față de semeni și bunuri publice, etc. Tot ce nu e cum ar trebui să fie și tot ce nu funcționează cum ar trebui. Cât timp o persoană crede că e nesemnificativă, tot ce face contribuie la răul din lume, fie că face ceva sau nu.

Despre contribuția prin inacțiune am vorbit mai sus, iar contribuția prin acțiune are loc atunci când individul e conștient că nu e bine ce face, dar o face oricum fiindcă “toată lumea” o face și cu sau fără el/ea nu e nicio diferență. O altă situație e când individul poate face un rău unic de pe urma căruia ar beneficia într-un fel sau altul și alege să facă răul respectiv, conștient că nu e bine, din simplul motiv că dacă nu face el răul, îl va face altcineva. Și e perfect adevărat, l-ar face altcineva, întotdeauna va fi altcineva care va profita de pe urma unui rău pe care tu îl refuzi, absolut întotdeauna. Dar ajungem înapoi la ideea că fiecare individ contează, chiar și atunci când nu e nimeni în jur să-l observe. Un exemplu pentru cum funcționează asta: să zicem că dacă ai uita noul tău iPhone pe o bancă dintr-un parc aglomerat, în 5 minute când te-ai întoarce nu l-ai mai găsi. Dacă mai mulți dintre cei care văd un telefon uitat nu ar considera că mai bine îl fură ei înaintea altora, poate ai putea să te întorci chiar și în 10 minute și să îl găsești acolo. În loc să fie furat în două minute, ar fi fost furat în 11 dacă nu te întorceai tu în 10, doar pentru că fiecare individ care ar fi putut să îl fure până în punctul ăla a refuzat să facă asta. Alegerea a fost individuală, dar au fost destui indivizi care au luat aceeași alegere cât să ai tu timp să ajungi înapoi la telefon. Și răul a fost evitat. Un alt argument pentru importanța individului e faptul că ultimul individ ar fi putut alege să îl fure în minutul nouă. Și-ar fi zis că dacă nu o face el, o va face altul, doar că în cazul ăsta nu ar fi făcut-o altul, el fiind ultimul care avea posibilitatea să îl fure înainte să te întorci tu.

Pornind de la situația de mai sus, ajungem să vorbim despre cum inacțiunea poate contribui și la bine. Pentru început, nu trebuie neapărat să faci un bine (ăsta e pasul următor), ideea e doar să nu faci un rău. Prezentat cu posibilitatea de a face rău, doar să nu o faci și să nu contribui într-un mod negativ; așa cum situația actuală (care o fi ea, alege) e oribilă fiindcă mulți se gândesc că acțiunile lor sunt prea mici pentru a conta, viitorul ar putea fi mai bun dacă aceiași oameni ar spune doar că nu vor să contribuie. Nu să lupte, doar să nu contribuie. Nici nu ar trebui să își schimbe vreo opinie, nu e nevoie să creadă că vor schimba lumea sau că vor avea vreun impact, ar trebui doar să nu vrea să contribuie, chiar dacă pare ceva nesemnificativ, doar de dragul de a nu contribui. Și astfel poți alege să nu iei mită, poți să nu arunci gunoaie pe jos, să nu scuipi guma pe stradă ca să calce alții în ea, să nu parchezi pe două locuri de parcare, să nu iei locul altora la coadă, să nu deranjezi vecinii cu muzica, și așa mai departe. Doar să nu contribui, atât.

Oricât de mare e răul și oricât de mică ar fi contribuția unui individ, ar trebui doar să nu vrea să contribuie. Au fost uciși milioane de oameni în Holocaust, dar asta nu înseamnă că uciderea unei singure persoane în plus ar fi fost mai puțin tragică în contextul acelor milioane decât uciderea izolată a altei persoane. Asta vis-a-vis de ideea că răul la care ar putea contribui cineva e deja foarte mare, deci răul individual nu mai e la fel de rău decât ar fi altfel. Pentru un exemplu la care ne putem raporta mai ușor putem folosi țigările: un fumător se scuză mai ușor dacă aruncă un chiștoc pe jos printre alte 5 chiștoace decât dacă nu ar mai fi niciunul deja pe jos. La fel cu orice altceva, de la punga de cipsuri la paharul de cafea.

Vorbind despre țigări, imaginează-ți că pentru o zi întreagă, niciun fumător din orașul tău nu ar arunca chiștoace de țigări pe jos. La nivel individual, diferența e minusculă, câteva țigări în minus pe străzile orașului. Nici măcar nu vezi vreo diferență de la o singură persoană, totul e în continuare la fel. Dar apoi te uiți în ansamblu și vezi că fiecare individ a contribuit la ceva masiv: mii de chiștoace care nu au fost aruncate pe jos. Efortul la nivel individual a fost minim, iar consecințele la nivel municipal au fost colosale. Acum imaginează-ți că toți fumătorii ar face asta în fiecare zi, și miile de chiștoace care ar fi fost aruncate pe jos în mod obișnuit sunt aruncate corespunzător. Totul fiindcă s-a luat o decizie mică la nivel individual de un număr mare de indivizi.

Deseori întreaga situație există din cauza multor situații mai mici și “nesemnificative”. Răul mare e creat de un milion de lucruri mici despre care fiecare făptuitor și-a spus că nu are ce rău să facă.

Și eu fac lucruri rele și aș putea fi numit ipocrit în adevăratul sens al cuvântului, și toată viața voi fi ipocrit, toți suntem, oricine zice că nu e pur și simplu minte. E normal. O persoană complet sinceră nu poate exista, e inuman. Și astfel ajung la o completare esențială: sunt ipocrit în mod conștient și fac rău într-o oarecare măsură. Nu toți conștientizează răul pe care îl fac și măsura răutăților poate varia extrem de mult. Sunt conștient când fac ceva rău, mă mustrez în sinea mea, și încerc întotdeauna să evit răul, chiar dacă mi-ar fi mai ușor altfel, fiindcă în marea schemă a lucrurilor, cred că fac un bine nu doar tuturor, ci și mie. Și cred că mentalitatea asta simplă ar putea pe cont propriu să contribuie la îmbunătățiri semnificative dacă mai mulți oameni și-ar înțelege importanța în mașinăria societății și că acțiunile lor îi afectează pe toți din jurul lor, cât și pe ei înșiși.

Alte articole:

Un comentariu

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Diverse