Să nu purtați centura când stați în spate, că nu ajută la nimic

În România, centura de siguranță e cea mai inutilă invenție, doar o porcărie care să te enerveze cu sunetul ăla constant din bord, ea de fapt nu servește niciun scop. Ori dacă servește și nu se numește degeaba “de siguranță”, lasă, că doar n-oi face tocmai eu accident, tocmai acum, care sunt șansele? Doar conduc cu grijă. Ce zici, că oricât as avea eu grijă e degeaba dacă nu au și ceilalți participanți la trafic? E, hai mă, și tu acum. Dar când stau pe bancheta spate? Mai ales atunci, hai să fim serioși, cum să port centura de siguranță când stau în spate? În plus, e și incomodă. Centura de siguranță e incomodă, așa că mai dă-o naiba, doar nu o să îmi sacrific un pic confortul pentru ceva ce mi-ar putea salva viața în caz de accident. Cuvintele cheie sunt “în caz de”, și hai să fim serioși, nu o să fiu tocmai eu într-un accident.

Nu înțeleg cum poți merge cu mașina fără să porți centura de siguranță. Ori, în cazul părinților, nu înțeleg cum își lasă copiii pe bancheta din spate fără să poarte centura, ori pe scaunul pasagerului, fie că poartă centura sau nu. Las’ că dacă se spoiește într-un accident, facem altul, nu?

Hai să ne uităm la o înregistrare din trafic văzută la Cetin:

Două cadre ne interesează în mod special:

În primul cadru ne facem o oarecare idee asupra poziției pasagerului din spate în mașină. Pare că stătea la mijlocul banchetei. În al doilea cadru, a scos capul pe prin geam ca să ne salute.

Nu-mi dau seama cum s-a putut întâmpla să se rănească, doar stătea pe bancheta din spate, ce mama naibilui? Ce credeți, de acum înainte va purta centura oriunde ar fi în mașină? O să le spună și altora “bă, n-o să vă vină să credeți, dar centura de siguranță are un rost”? Poate. Păcat că a trebuit să își riște viața ca să realizeze ceva atât de evident.

Când nu porți centura, riști să distrugi și alte vieți doar fiindcă nu ai tu grijă de a ta. Știm că pot exista mii de situații în care chiar dacă un șofer e vinovat de un accident, situația e scuzabilă. Uite un exemplu aleatoriu, e vară, ai geamul jos, și îți intră o albină în mașină, așa că pentru o secundă ți se distrage atenția și provoci un accident, că o secundă e mai mult decât suficient. I se poate întâmpla oricui, oricine înțelege asta, dar legal, vor exista consecințe. Doar că șoferul celeilalte mașini nu purta centura de siguranță și ori a suferit răni grave, ori a murit. Nu doar că e rău pentru el, dar e rău și pentru tine, care acum vei avea mai mult de suferit de pe urma prostiei celuilalt șofer, nu doar ca pedeapsă legală, ci și psihic. Poate ai ucis un copil, poate ai ucis o femeie însărcinată. Presupunând că ești om, te deranjează un pic. Înțelegi de ce atunci când porți centura de siguranță, nu o porți doar pentru tine? Și asta fără să amintesc de povara emoțională a familiei și prietenilor pe care îi lași în urmă fiindcă n-ai avut chef să pui centura.

Mi-am amintit de un drum pe care l-am făcut acum ceva timp până la București cu un tip, sora lui, și tatăl lor în vârstă și bolnav. Tipul îi spunea surorii lui să îi pună centura moșului că poate se întâmplă ceva, și ea zicea “hai mă, cum să gândești așa?” Femeie în toată firea, 40 – 50 de ani. A continuat cu “lasă-l, că se ține bine de suportul de deasupra geamului.” Pensionarul ăla fragil se ținea bine de mâner și ținea mâna constant încleștată, nu l-ar fi putut surprinde nimic. La urma urmei, erau pe bancheta din spate, unde n-ai ce să pățești.

În orice situație de iresponsabilitate și inconștiență, ca în cazul oamenilor care nu poartă centura de siguranță, mă gândesc la ei cum se roagă la zei și își stropesc posesiile cu lichide fermecate pentru a se proteja de necazuri, apoi ei nu fac nimic pentru a se ajuta singuri. Un fel de “take the wheel, Jesus, cât timp eu mă scobesc în nas”. Oamenii se roagă să aibă o viață bună, ferită de necazuri și alte asemenea, dar uită că tot “Dumnezeu” le-a dat puterea gândirii, tot el le-a dat rațiunea, ca să poată avea singuri grijă de ei înșiși. “Dumnezeu” te iubește, dar nu vrea să fii prost și să lași totul în seama lui. Apoi la înmormântări spunem că “Dumnezeu îi ia pe cei de care are nevoie”, ori alte asemenea, doar că nu “Dumnezeu” l-a luat. Dacă moartea îi putea fi prevenită cu un minim de bun simț, atunci prostia l-a luat, nu “Dumnezeu”.