Student în Danemarca – La început de drum

Acum un an și jumătate mi-a scris un cititor ca să-mi ceară sfaturi despre niște dificultăți din viața lui, trecând prin situații asemănătoare cu cele trăite și de mine la un moment dat. Nu mă obosesc să fac un rezumat, că e totul scris aici.

A mai lăsat la ceva timp după un comentariu la articolul ăla pentru a ne ține la curent cu ce a mai făcut, iar recent mi-a aruncat o nuvelă în brațe în care povestește ce s-a mai întâmplat în viața lui de la ultimul comentariu. Fiindcă are o poveste interesantă și pentru a menține pe blog o continuitate a aventurilor lui, am decis (cu acordul lui) să public totul aici.

Omul a ajuns în final în Danemarca așa cum își dorea, a început facultatea, și ne povestește despre obstacolele de care s-a lovit acolo. Vă recomand textul, e amuzant și bine scris. Așteptăm și continuarea.

Salutare!

Asta o sa fie un text nu stiu cat de foarte lung, dar o sa fie consistent. O sa detaliez aici cam toate experientele placute/neplacute si toate chestiile de care am dat, cu plusuri si cu minusuri.

A trecut aproape un an de cand am scris ultimul comentariu aici. Pentru cei care se intreaba… DA! Inca sunt in viata, n-am murit de foame/sete pana acum si nici nu dorm sub o prelata in parc. Si da, ce e cel mai important cred, nu m-am intors pana acum inapoi in Romania, exceptand o vizita scurta cu ocazia sarbatorilor de iarna, ca tot romanu’.

Prefata

Hai ca acum am terminat de scris. Ceea ce se voia inital sa fie o chestie scrisa in cateva pagini a ajuns la aproape 11.000 de cuvinte si 27 de pagini. Oricum, ma simt mai bine acum ca am povestit totul. Si da, e posibil sa fie multe greseli pe aici pentru ca nu am stat sa corectez nimic in mare parte. Si mi-a mai tras-o si autocorectorul de la word.

Si poate mai sunt niste chestii care nu par tocmai clare dpdv cronologic, asta ca nu am stat sa ma gandesc foarte mult la perioada exacata cand au luat loc. Sorry.

Enjoy.

Introducere

Sa-mi bag picioarele, a fost o perioada de aproape un an cat toata viata. Nici macar nu stiu cu ce as putea sa incep, acum ca ma gandesc retrospectiv la tot ceea ce s-a intamplat. Stii cum e senzatia aia cand te gandesti efectiv la atat de multe chestii si toate iti alearga frenetic in cap fara sa le poti pune intr-un fir logic, lucru care duce la o liniste mormantala atunci cand incerci sa te gandesti la ceva in particular? Cam asa e si acum.

Dar, poate as putea sa incep cu inceputul. M-am nascut acum 21 de ani, intr-o zi de … Ok, prea de la inceput.

Lasand caterinca extraordinar de proasta, cred ca cel mai bine e sa incep cu venirea aici. Nu am sa intru in detaliile anterioare plecarii efective, ca nu prea sunt. Mi-am facut bagajul, toate chestiile de consideram ca imi trebuie le-am pus intre doua cutii de carton pe care urmau sa mi le trimita ai mei ”pe tir” ca era mai ieftin decat sa le iau cu avionul.

Ceea ce e interesant e ca nici macar nu ajunsesem aici propriu-zis si deja erau probleme. Nu aveam inca un loc pe care sa il pot numi ”acasa”. E o nebunie totala cu gasitului unui loc decent in care sa locuiesti, avand in vedere ca orasul in care stau e oras de studenti. Faza e ca aici prea au camine de stat ca la noi si trebuie sa te axezi in mare parte pe caminele private. Pe foarte scurt, sistemul de cazare pentru studenti in orasul in care locuiesc eu functioneaza asa: te inscrii pe un site, alegi caminele pe a caror lista de asteptare te inscrii si astepti. Eventual mult si bine.

Teoretic vorbind, eu si cu viitorul coleg de apartament trebuia sa primim cheile de la 1 septembrie, problema e ca scoala efectiv incepea pe 26 august, si studentii internationali trebuiau sa fie cu cel putin o saptamana mai devreme prezenti, pentru tot tavalugul ala cu documente, permis de sedere, etc etc.

Pe tipul asta cu care am impartit apartamentul o perioada l-am cunoscut de nevoie. Erau 3 saptamani ramase pana cand trebuia sa plec, iar dupa o lunga cautare a unui cosciug la suprapret, cautare ce a durat vreo 3 luni, nu am gasit nimic, am decis ca trebuie sa incerc sa ma combin cu cineva, deoarece apartamentele de 2 persoane nu sunt o optiune asa populara. Zis si facut, ne-am cunoscut pe FB, ne-am inscris pe listele de asteptare si in cateva zile, jap! Am primit o oferta pe care daca as fi putut, as fi refuzat-o. Dar cum singura optiune ramasa daca nu acceptam oferta aia era celofanul prins de un copac… am acceptat totusi sa locuiesc cu cineva pe care nu il stiam mai deloc, o garantie astronomica de aproape 3000 de euro (fara prima chirie), intr-o zona relativ departe de facultate si cu data de incepere a contractului la 1 septembrie. Minunat.

Plecarea

Am ajuns pe la jumatatea lui august, insotit de prietena mea (relatie de 5 ani si ceva, relatie care continua si acum). Daca tot urma sa plec, am zis macar sa mergem impreuna si sa mai stam vreo 4-5 zile si sa vizitam chestii noi intre timp. Am stat la un airbnb cateva zile. Dupa ce am condus-o la aeroport si ne-am luat la revedere (ahh, al dracu’ sa fie ala care taia ceapa) am luat-o inapoi spre oras. De data asta singur.

Din fericire, chiar daca aveam calificarea de boschetar pana la 1 septembrie, am gasit un loc unde sa stau. La un hipiot pe care l-am cunoscut pe Couchsurfing.

Efectiv omu’ m-a tinut o saptamana la el si mi-a dat si sa mananc. Pe moka.

Saru’mana mult!

Dupa o saptamana de stat pe canapea la el, am reusit sa ma mut la un amic pe care il cunoscusem la festivitatea studentilor internationali de la facultate.

Acum daca lumea se intreaba de ce am fost nevoit sa schimb canapea dupa canapea si saltea dupa saltea, raspunsul e simplu. Bani. Cheltuielile pentru apartamentul ala f***t m-au secat aproape de tot de resurse financiare. Si ai mei pe langa faptul ca nu ii dau banii afara din casa si chiar daca erau dispusi sa imi ofere ajutor din punctul asta de vedere, am refuzat. Am zis ca ma descurc eu cumva fara sa apelez la banii lor. Si plus ca aveam rezerva mea de bani in care nu voiam sub nicio forma sa intru mai devreme decat sunt nevoit.

Eu sunt student la o facultate de stiinte aplicate. Aici, in lumea civilizata, sunt doua tipuri de facultati. Facultatile de cercetare (si cam toate facultatile de la noi intra in categoria asta) si facultatile de stiinte aplicate (concept care la noi nu prea exista). Eu studiez la o grupa in care jumate is danezi, jumate internationali cam de prin toata Europa de Est.

Luna de miere

A venit si prima zi de facultate. 26 august. A fost… interesant? Au venit toti profesorii s-au prezentat in fara noastra, fara pic de formalitati, iar uneori faceau glume la adresa celuilalt atunci cand engleza lor nu era tocmai perfecta. Faza e ca a fost mai mult o zi in care profii si studentii s-au jucat ca la gradinita. Da, frate! Neam jucat cu lego si tot felul de jocuri puerile. A fost super tare. Lucrul care imi place extraordinar de mult aici e ca societatea e destul de plata si ierarhia e un concept care nu se prea lipeste de Danemarca. Pe profesori ii strigam pe numele lor mic, lol. Atmosfera este cu totul diametral opusa fata de damful ala comunist de duhneste in sistemul universitar de la noi. Si desi cineva s-ar putea intreba ca ce e asta, dom’ne, unde e respectul fata de profesor? Cum adica sa fie elevul la acelasi nivel cu profesorul? Ce e debandada asta?

Desi atmosfera e atat de relaxata intre elevi si profesori, ma crezi ca o singura data de cand sunt aici nu am vazut vreo ireverenta adresata unui profesor? Cred ca nu a fost nici macar o singura data cand sa se faca observatie ca nu e linista in sala de curs. Si nu am auzit nici macar o data un cuvant urat sau zeflemeli la adresa profilor in pauze la tigara. Nimic nimic. Ma jur, nu mananc rahat. Asta ca sa isi faca lumea idee ca respectul nu se impune printr-o structura rigida si un caracter autoritar si ”ordine si disciplina” si plm.

Ma rog, si a venit si 1 septembrie, ziua in care oficial renuntam la titulatura de boschetar. Am primit un apartament, daca mi se permite, vai mortii lui. Teoretic vorbind tot caminul era construit si dat in folosinta de la data de 1 septembrie, 2019. Si apartamentul nostru cel putin, se vedea ca a fost produsul lui ”las-o, boss, merge si asa”. In fine, ne-am luat cheile de la administratie si faza e ca ni s-a spus sa facem un raport in care sa includem toate defectele. Zis si facut… si ce bine ca l-am facut, pentru ca daca nu era raportul ala, eram buni de plata.

Locuintele pentru studenti nu vin mobilate. Ghinion.

Dupa ce ne-am mutat, a venit vremea sa facem rost de mobila. Ce imi place super mult la Danemarca e faptul ca astia sunt mari consumatori. Asta inseamna ca arunca multe chestii. Mobilier, electrocasnice samd samd. Si este un depozit mare aproape de centrul orasului unde lumea lasa mobila (de la scaune din plastic pana la paturi din lemn masiv).

Cum eu nu aveam bani de pat, am decis totusi sa cumpar o saltea pentru ca, seriosi sa fim, sa dormi intr-un pat folosit nu pare cea mai igienica treaba.

In fine, dupa o saptamana de stat intr-un apartament gol ne-am decis ca ar fi timpul sa facem niste schimbari in decor. Asa ca am fost la depozitul anterior mentionat, care era la vreo 8 km de locul unde stateam. Si… cum nu aveam pe cineva cu masina si partea de prestari servicii e foarte scumpa aici… da-i si cara. Si singurele obiecte de mobilier care erau decente si de care aveam nevoie erau fix scaunele de birou cele mai grele si un birou de lemn masiv. Yay. Si da, cu o inginerie la care m-am gandit eu, am carat in jur de 8 kilometri mobilier. A fost o experienta. Ce bine ca sunt roman, simtul de ”lasa, ba, stiu io o manevra” te ajuta foarte mult uneori.

Cu cat intram mai adanc in facultate si in viata de ”expat” cu atat parea ca merge mai bine. Facultatea era ceva de vis, nu credeam ca se poate asa ceva. In sfarsit faceam chestii cat de cat mai practice. Facultatea are un loc la subsol unde ti se pune la dispozitie echipament ”darla”. Efectiv, daca te duce capul, te poti duce acolo si iti poti construi o drona de la 0. Ai cu ce, toate sculele de care ai nevoie sunt acolo. Si ca student ai access 24/24. Si pe langa asta, programul lejer si fix de la facultate (luni-vineri 8:30 – 12) cu pauze lungi si dese, profesori super relaxati care veneau in ciorapi cu sandale si pantaloni scurti cat inca era cald si toata atmosfera din jur adaugau la starea mea de euforie generala. Ce sa mai, aproape imi parea rau ca am plecat cu 0 asteptari si pregatindu-ma pentru ce e mai rau. Bai, deci o perioada eram convins ca e un robinet pe undeva la care daca dai drumul la apa rece, curge miere si daca dai drumul la apa calda, curge lapte.

Si tot asa o tinea euforia mea. Viata de adult, libertate, student in afara, mi-am facut si amici pe la camin si un prieten (jumate sarb, jumate danez) cu care inca ma vad la cel putin o bere de cate ori am ocazia.

Ce putea sa mearga rau? Ce putea sa mearga rau intr-o tara in care soferul de autobuz s-a apucat sa spuna glume la microfon si sa ureze tutror o zi buna si sa se bucure de o zi minunata ca afara. Ce bine ca majoritatea lumii (cred ca doar 1 din 10 persoane din care am dat pana acu’ sa nu vorbeasca nicio boaba de engleza) vorbeste engleza. O tanti de langa mine a fost suficient de amabilia sa ii explice unui pripas ca mine ce se intampla de fapt.

Contactul cu realitatea

Si ce sa faci… frate, ca a trecut si septembrie. Cred ca cea mai frumoasa perioada care a avut loc dupa o perioada lunga de angoasa si tensiune. Doar ca… o singura problema mai era. Ma rog, una mai mare si doua mai mici.

Nu aveam in primul rand un loc de munca. Loc de munca de care aveam nevoie stringent daca nu voiam sa ma intorc din toata reveria asta acasa in mai putin de 2 luni, atat cat ma mai tinea rezerva de bani. Si ca sa mergi la munca ai nevoie de un cont bancar… si ca sa ai un cont bancar. SI ca sa ai un cont bancar ai nevoie de un nemID (semnatura ta digitala). SIIIII, ca sa ai semantura ta digitala iti trebuie un CPR (Central Person Register) adica un numar de siguranta sociala.

Danezii sunt niste putori ordinare. Dupa ce am primit permisul de sedere in august a durat 4 saptamani sa primesc numarul de siguranta sociala (da, frate, 6 saptamani le-a durat sa trimita ”sundhedskort”-ul, adica cardul cu numarul de siguranta sociala, care e un cacat de 10 cifre, dintre care primele 6 sunt data de nastere a detinatorului). Ma rog, nicaieri nu este perfect, asta e, intelegem situatia.

Deja incepuse octombrie si incepeam sa cobor cu pasi inceti de pe apogeul pe care ajunsesem pe la mijlocul lui spetembrie. Am primit si rahatul ala de CPR, acum trebuia sa merg la evidenta populatiei ca stiti ca imi trebuie nemID-ul.

O saptamana. WAT?! O saptamana ca sa iti genereze cheile digitale si sa le printeze pe o porcarie de cartonas. Las-o-n p… mea de treaba. In fine, asta e, nu ne grabim, nu e timpul pierdut, vorba aia ”bani este, mancare este, casa este”.

Totusi, partea foarte tare in toata ecuatia asta e ca dupa ce faci rost de CPR si nemID, te doare la banana. Nu o sa mai fi nevoit sa mergi sa interactionezi fizic cu nicio insititutie a statului. Totul aici se face online. Da, frate, totul.

(Sper ca nu par chestiile prea ambigue pana acum, dar chiar ar dura prea mult sa explic care e faza exact cu toate documentele si toate conceptele astea si cu relatiile dintre ele si etc.)

Dupa o saptamana, in sfarsit am chestiile fara de care nu existi in Danemarca. Ma duc cu zambetul pe buze la prima banca pe care o vad sa imi deschid un cont. Am facut exact cum am facut si cand mi-am deschis cont in Romania, operatiune care a durat maxim cateva zile acasa, cu tot cu primitul cardului).

In fine, intru in prima banca,

• Saru’mana, cu respect… as dori si eu sa imi tin banii aicisa pe la domniile voastre.
• Da, nu se poate asa. Trebuie sa mergeti si sa faceti toata treaba asta pe internet. In 5 saptamani o sa primiti un raspuns de la noi.

5 SAPTAMNI? C0/-\!E CE?

In fine, deja era nasol. Dupa calculele mele pe la finalul lui septembrie trebuia sa imi fi gasit deja de munca. Era deja jumatea lui septembrie si nu aveam nici macar cont la banca. Io inainte sa plec de acasa m-am gandit si analizat situatia, cu calculele de rigoare, dar se pare ca sunt pardaf la matematica.

In fine, am cautat alta banca si parea ca timpul de asteptare e mai scurt. Fix.

Am ajuns la cea mai mare banca de aici sa ma inscriu online si toate procedurile is bla bla. Ma inscriu, incarc documentele ce mi le cereau si mi-au zis ca in doua saptamni o sa fiu contactat de un angajat. Si intr-adevar, am fost contactat de un angajat sa imi spuna ca mi-au pierdut documentele incarcate online si ca trebuie sa le trimit din nou. Cum reusesti sa pierzi documente incarcate pe net, fratele meu? Cum? Cum e posibil asa ceva?

Asa ca le mai incarc inca o data. Dupa o saptamana se rezolva. Din ce vad in arhiva de la gmail, pe 11 octombrie am reusit in sfarsit sa am cont la banca. Iar in prima saptamana din noiembrie, aveam pana si card si in a doua saptamana din noiembrie primsem si PIN-ul de la card. Ce sa mai, minunat.

Goana dupa sclavagit

Intre timp, am zis ca e timpul sa ma apuc foarte serios sa imi caut de lucru. Zilele treceau, sfarsitul lui octombire se apropia, eu eram inca somer.

Faptul ca aproape toti vorbesc engleza nu te ajuta cu mare lucru la capitolul asta. Si ca venetic necalificat, singurele optiuni sunt munca de jos. Si daneza mea pe timpul ala nu era nici ea grozava.

Nici acum nu e, sa ne intelegem, ca invat singur si am reusit totusi sa ajung sa vorbesc la nivel conversational pana acum, dar la scris is citit sunt mare barosan. Daneza e o limba tare stranie. Pronuntia este extrem de ciudata si faptul ca oamenii o vorbesc pe repede inainte, cu jumatati de cuvinte si pentru faptul ca prefera sa schimbe pe engleza cand vad ca nu esti fluent, nu ajuta prea mult. Atunci aveam doar baza gramaticii, cunostinte insusite anterior plecarii mele pentru ca numai un imbecil pleaca intr-o tara straina fara sa stie sa dea macar buna ziua. Dar la vorbit si inteles, e greu si acum, dupa 8 luni si jumatate. Cu vorbitul ma descurc, cand vine vorba de inteles ”rigsdansk” (adica modul oficial de a vorbi limba, corect si la un tempo normal) inteleg cam tot ce mi se spune. Dar daneza vorbita de muritorul de rand ramane in proportie de 30% un mare mister. Dar nu a zis nimeni ca trebuie sa fiu fluent intr-un an. ”Fucking french swedish bois”. Pentru ca asa suna daneza, ca orice alta limba scandinava, vorbita cu accent puternic francez/german, orice. E limba pe care o detest cel mai mult dintre toate limbile scandinave. Norvegiana si suedeza suna foarte melodic, dar daneza suna groaznic, pe bune!

Revenind… munca de jos e o munca pe care nu e nicio injoseala sa o faci. Si cine crede ca e sub demnitatea lui sa munceasca la spalat vase, ma-sa e curva.

Incepea a treia saptamana din septembrie si am inceput si eu serios, cu entuziasm fortat pentru ca stiam ce droaie de respingeri ma asteapta, sa imi caut de lucru. In 2-3 zile cred ca am umblat in cel putin 50-60 de restaurante. Da, frate, m-am dus sa bat din poarta in poarta sa ii intreb daca primesc cu munca. Am primit in jur de 5060 de refuzuri.

Si ce daca? Eu tot ii dadeam inainte.

Colegul de apartament nu era nici el de mare ajutor in perioada asta. Eu ma consider un om destul de curat si ordonat. Am o rutina de facut curatenie generala o data pe saptamana si obiceuri stricte de a mentine curatenia, tocmai ca sa am cat mai putin de curatat. El, saracu’, se vedea ca toata viata a fost obisnuit sa-i mature maica-sa sub cur. Si pe langa asta, era si batut in cap rau de tot. As putea sa ma hazardez si sa spun ca avea capul atat de patrat ca daca ii puneai un pahar plin cu apa pe cap, nu ar fi curs un strop. Un exemplu, fara prea multe amanunte, e cand m-am trezit cu faina de canepa de la Lidl in casa si am aflat ca o cumparase pentru ca credea ca e marijuana de fumat. Atunci cand mi-a zis de treaba asta mi-a zis cu o seninatate de parca nu era nimic gresit in a crede ca la Lidl vand marijuana. Ok.

Faza e ca pana si asta reusise totusi sa isi gaseasca de munca ca l-a bagat un cunoscut de al lui pe felie sa lucreze pentru o agentie de vikariat.

Agentiile astea sunt un fel de intermediari intre tine si depozit. Cand la depozit au de lucru, iti trimit turele prin mesaj sau te suna si te programeaza pentru turele respective. Ba, pana si asta isi gasise de munca inaintea mea, deja ma simteam eu ca le e dor alora din satul din care am plecat de mine, pentru ca nu mai au pe cine sa numeasca ”prostu’ satului”. Atat de incapabil ma simteam. Nu eram in stare sa imi gasesc un loc nici macar la spalat de vase sau tras de paleti. Las-o-n p… mea.

Gasitu’ plantatiei

M-am decis si eu sa sun la baietii astia. Am zis mai devreme ca danezii sunt niste putori ordinare, nu? Lipsa totala de dezorganizare la cea mai mare agentie de vikariat din Danemarca. Efectiv, am inceput sa ii sun, si era pe sistemul nu stia stanga ce face dreapta. Dupa ce m-am inscris pe net in sistemul lor, am sunat din nou, le-am zis care e situatia si o tuta mi-a zis ca trebuie sa merg la un ”info meeting” la depozit inainte sa lucrez. Si ca nu au niciunul organizat acum, si ca ”o sa te sunam noi cand o fi”.

Dupa cateva zile, sun din nou si surpriza, se anunta un info meeting 2 saptamani mai tarziu. Mi s-a spus ca daca sunam cu cateva zile inainte m-ar fi programat pentru un info meeting care avusese loc cu o zi inainte. Adica info meeting-ul ala de ”nu il avem organizat”. Frumos, ceva ce credeam ca e total romanesc.

Mi s-a spus ca m-au inscris si ca o sa ma caute ei sa imi dea detaliile legat de ora si loc. Ok.

Intre timp am zis gata, ma pot calma, dupa cautat asiduu si implorat lumea sa le spal vasele, am zis ca in 2 saptamani o sa am de lucru.

Intre timp la facultate

Am zis ca facultatea era misto. Era bine in continuare. Doar ca si aici, lucrurile incepeau sa cam scartaie. Bai, nu invatam aproape nimic. Ci doar cum sa dam copy-paste la cod de pe net. Ceea ce nu e un lucru rau, ca majoritatea timpului ca programator trebuie sa stii ce cod sa copiezi. Doar ca noi invatam sa copiam cod fara sa stim sa scriem cod efectiv. Wow.

Practic, la facultate nu faceam mare lucru (si nici acum nu fac). Nivelul academic e foarte scazut, dupa parerea mea. Adica, da, inca o data, practica, profi foarte buni si asa mai departe. Doar ca, vezi tu, un lucru care imi placea aici e ca daca dadeai de un profesor extraodinar… bai, era absolut extraordinar. Compensa cat pentru 10 imbecili comunistoizi. Si un prof extraodinar din Romania cand se implica, e ceva divin. Ceva ce nu am vazut pe aici. Adica profii sunt buni, sunt foarte buni, dar parca… ceva nu e in regula. Parca unul dintre principiile sistemului lor ”invatam elevul sa se descurce singur” e o scuza ca ei sa nu faca nimic. Aveam o problema cand incercam sa configurez ceva, cand incercam sa fac Raspberry Pi-ul sa aiba access la internet cand il conectam la laptop prin cablu Ethernet.

Ma rog, asta era o chestie mai extra, nu tinea de curricula, ci de hobby-urile mele.

Si danezii mai au un talent. Uneori ii doare atat de mult in miezu’ cotului de tine si de ce vrei si totusi iti dau impresia ca se implica. Un fel de ”fa-te ca lucrezi”, dar mai sofisticat. Efectiv i-am descris problema si, ”da, foarte interesant, sunt sigur ca gasesti pe google”. Si nici nu termin sa zic ca acum intreb ca nici macar google-ul nu ma prea ajuta ca il vad cum se volatilizeaza din fata mea, in cu totul si cu totul alta parte. Dumnezeii ma-sii. Si asta nu e un caz singular, ci doar unul pe care mi-l amintesc si implica cat mai putine cunostinte tehnice ca sa il pot explica la toata lumea.

Deci da, era ok in contiuare la facultate, mai mult sau mai putin, in orice caz, daca nu s-a prins nimeni, euforia din septembrie disparea si facea loc verisoarei urate, angoasa de iarna.

Iarna nordica

Ce legatura are iarna cu octombrie-noiembrie? Pai are, ca aici incepe sa se raceasca vremea, iar ratia de lumina sa scada vertiginos, ca sa culmine cu dezolare totala la finalul lui noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. De abia prin aprilie incep sa se mai aranjeze lucrurile dpdv climatic.

Daca cineva crede ca nu il afecteaza schimbarile de lumina si de vreme, e un dobitoc si il invit sa petreaca o iarna aici. Si zic cu certitiudine ca e un dobitoc ca si eu credeam la fel. Din fericire, eu nu am nevoie sa fiu plimbat din casa prea mult si stau destul de bine cand vine vorba sa stau singur, fara nicio cunostiinta apropiata. Adica da, e greu si asa. Dar singuratatea parca nu o simt asa rau cum o simt altii. Si chiar m-a ajutat atuul asta. Lipsa luminii naturale e nasoala. Ploua tot timpul. Extraordinar de frig nu se face (sub -5 grade nu scade temperatura), dar e foarte dezolant cand la 9 dimineata ”nu mai e asa intuneric” si la 3 dup-amiaza, daca e oricum o zi foarte innorata, deja incepe sa se intunece. Pe la 4 jumate, si intr-o zi ”insorita”, e bezna afara.

Si climatul nu prea ajuta la starile nasoale.

Uite munca nu e munca

Trecuse o saptamana. Mai dura o saptamana pana sa ajung la info meeting-ul de la depozit. Aia tot nu sunau inapoi, asa ca am inceput eu sa sun. Si de fiecare data cand sunam: ”oh, da, colegii de la departamentul ala sunt ocupati, o sa te sune ei”. De fiecare fuckin’ data. Las-o-n p… ma-sii de treaba. M-am resemnat, e clar ca si astia isi bat madularu’ soarta mea. O luam de la capat. Am inceput sa caut toate restaurantele, barurile si bodegile la care nu am ajuns pana in punctul ala.

Si sa vezi surpriza, in a doua saptamana de octombrie reusiesm in sfarsit. Am gasit la un restaurant cu specific asiatic, puii mei. Merge si asa.

Am ajuns sa vorbesc cu patronul, un ching-chong ping-pong care de la prima discutie mi-a impus niste termeni pe care i-as fi refuzat categoric in orice alte circumstante. Vezi tu, cand ti se spune ca o sa ai o perioada de proba de 12 ore si ca nu o sa fie platita deja iti pui semne de intrebare. Mi-a zis totusi ca daca o sa stau mai mult de 12 ore si nu am terminat perioada de proba oficial, o sa fiu platit. Ok.

Evident ca am lucrat cu 4 ore mai mult, evident ca am facut mai mult decat spalat de vase, ce mi s-a spus initial. Ma punea sa ajut si la preparatul mancarii, io avand treaba cu bucataria asiatica cum are treaba mancarea de sarbatori din Romania cu conventia mondiala a veganilor. Evident ca pe langa asta trebuia sa fac si curat in bucatarie, la final de tura, desi nu am stabilit asta dinainte.

Deci am plecat. A, si evident, nu m-a platit pentru orele alea in plus. Asta ca sa facem treaba frumos, elegant, cat de cat. Btw, perioada de proba a fost impartita in decursul a 4 ore, a cate 3 zile, in ultima zi a trebuit sa mai stau 4 ore in plus sa curat bucataria. Deci nu m-a pus la munca 16 ore perioada de proba neplatita intr-o zi. Ci in reprize. Am plecat, deja am fost suficient de prost cat sa lucrez in folosul comunitatii, cine stie ce s-ar mai fi intamplat daca ramaneam acolo. Oricat de disperat eram sa gasesc de lucru, nu trebuia sa fiu complet imbecil.

Deci grozav, eram in punctul in care am plecat, doar ca aveam experienta de voluntar la spalat vase. Mai erau cateva zile si teoretic vorbind aveam info meeting-ul la depozit la care am incetat sa mai sper. Si dupa am inceput sa ii spammez si mai rau si pe mail si la telefon. Aceleasi raspunsuri. M-am resemnat total si deja fericirea mea a inceput sa se strice exponential.

Cu o zi inainte de cand era programat info meeting-ul, seara, primesc mesajul cu ora si locul unde trebuie sa fiu urmatoarea zi.

YAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

A doua zi lipesc de la scoala ca sa merg la info meeting si intre timp am aflat ca prietenul la care am stat dupa ce nu am mai stat la hipiot o sa mearga si el la acelasi info meeting. Yay, perfect.

Ajungem acolo, ni se face un instructaj, ni se spune care e treaba si ni se spune ca fix in ziua aia o sa ne trimita si contractele si ca din urmatoarea saptamana deja vom incepe sa lucram. Eram cu tovarasul ala al meu in al noualea cer din nou, o sa avem loc de munca, o sa avem si bani si o sa fie totul bine in sfarsit.

O chestie foarte tare la Danemarca

Aici toti studentii cetateni danezi, toti, absolut toti, pot aplica pentru Statens Uddannelsesstøtte (SU). Un ajutor de la stat, nerambursabil, in cuantum de aproximatic 700 de euro net. Da, frate, rasfatatii astia primesc bani numai pentru ca se duc la scoala, fara sa realizeze performante academice deosebite.

Si studentii internationali il pot primi. Asta numai daca se duc la munca minim 1012 ore pe saptamana, ca la finalul unei luni fiscale sa aiba un minim de 43 de ore lucrate in total. A, si in primele 10 saptamani dupa ce ti se spune ca vei avea access la acest SU, teoretic vorbind esti obligat sa muncesti minim 10-12 ore in fiecare saptamana, ca cica daca verifica si nu e asa, te vor pune sa le dai banii inapoi. Da, nasol. Ghinion.

Vremuri disperate, masuri disperate

Era deja a treia saptamana din octombrie, eu eram inca somer, iar banii de ii aveam se duceau la fel de repede cum se ducea toata fericirea mea pe piela p… . Asa ca am inceput sa devin ”freevegan”. Pentru cine nu stie, un adept al miscarii ”freevegan” este un adept la dumpster diving-ului. Adica un eufemism pentru cautat in gunoi.

Ok, sa nu ne intelegem gresit. Nu e nici atat de rau pe cate pare ca e. Serios. Fii atent. Supermarketurile in Danemarca arunca o droaie de mancare. Sorteaza pana si tipul de mancare pe care il arunca in niste ghene care sunt relativ curate dupa standardul de curatenie al unei ghene. Nici macar nu misuna sobolanii sau soarecii.

Faza e ca multa mancare ajunge acolo pentru ca ”nu e conforma” cu conditiile de prezentare la raft. Daca sa presupunem ca se sparge o sticla de vin intr-un bax de 6 sticle, ei arunca tot baxul ”contaminat”. Iar magazinele ce au brutarie arunca la finalul turei toate produsele de panificatie care au fost produse in ziua respectiva, pentru ca nu s-au vandut. Si nu le arunca pur si simplu in tomberon. Ci le pun in saci. E un trend foarte comun pana si printre danezi. Serios, o cautare pe google

”dumpster diving denmark” releva o gramada de articole despre treaba asta. Am influentat pana si danezi sa se apuce de asa ceva. Ce sa mai, boschetar profesionist!

Fiind o metoda excelenta de a mai taia din cheltuieli, am tras pe mine cele mai ponosite haine de le aveam cu mine, mi-am lasat demintatea acasa, mi-am luat o punga de rafie… si du-te, Dica! La prima astfel de experienta am gasit un bax cu 21 de doze de bere si mancare pentru o saptamana. Frate, paine, prajituri, fructe, legume, mancare semipreparata, de toate! Efectiv, aveam mancare pentru o saptamana, in valoare de cel putin 100 de euro, GRATUIT! Si inca mai practic, chiar si acum, cand am ajuns destul de stabil financiar. Cred ca am economisit cel putin 3000 de euro. Si nu, n-am avut probleme cu stomacul pana acum. Serios, nu e deloc asa de rau precum suna.

Inceputul lui noiembrie, somer in continuare.

Da, uite ca toate calculele mele dinainte de plecare erau fix pe langa. Si nu imi facusem nici macar sperante inainte de plecare, am plecat cu 0 asteptari, dar nu mias fi inchipuit nici in cel mai rau caz ca o sa vina noiembrie si ca nu o sa imi gasesc nici macar un loc de munca de tot cacatul. Vremea se strica din ce in ce mai rau, colegul de apartament era din ce in ce mai ghiolban, dezordonat si enervant si imi fura si din mancare. Da, aia gasita la ghena. Putea macar sa ceara… puii mei.

Desi aveam contract de munca, nu munceam. Ca lucrator pentru firma de vikariat, depinzi foarte mult de baietii de la vikariat. Aia pe care ii doare fix in p^%$ de tine, dupa cum am aratat mai devreme.

Si da, a trebuit sa le cer alor mei bani ca sa am cu ce sa platesc chiria luna aia ca banii mei deja erau pe 0 si nu voiam sa ma apuc sa cer mai mult decat era necesar. Apai nu ma apucam de sporturi extreme in tomberoane daca aveam alta optiune mai bune. Singurele optiuni erau ori sa vin acasa ori sa cer mai multi bani decat era absolut necesar. Ceva de neconceput pentru mine.

Treceau zilele si in noiembrie, dar macar gasisem un mod de a mai taia masiv din cheltuieli. Am devenit un bucatar excelent, nu gluma. E misto cand inveti sa gatesti cu ce ai si nu cu ce vrei. Dezvolta creativitatea culinara.

Si da, in continuare, somer. Ii spammam pe aia la depozit cu telefoane aproape zilnic sa intreb daca au ture, pentru ca uneori chiar si daca aveau, de-ai dracu’ nu te sunau ca le era prea lene. Si o sa prezint dovada mai incolo.

Asta se intampla cand esti prost

Fiind in continuare somer, iara am luat toate restaurantele la pas, toate restaurantele la care nu mai fusesem sa intreb daca au nevoie de sclavi la spalat vase. Dar de data asta il aveam si pe tovarasul cu care am fost la info meeting. Intrun final, parca pe la mijlocul lui noiembrie, am gasit un restaurant cu specific oriental, nou-deschis! Ba, ej nebun, finally!

Am mers acolo, ni s-a spus ca nu e patronu’ in zona si ca sa mai asteptam cateva ore pana vine, iar cateva ore am stat si asteptat in frig pana sa vina ala ca am zis sa nu ramanem in restaurant. Dupa ce a aparut si personajul in cauza si am vorbit cu el, un habibi pe la vreo 40j de ani, a ramas sa vin eu la o perioada de proba in seara zilei aleia, si tovarasul meu sa mearga ziua urmatoare. Ni s-a spus ca da da, poate ca o sa fiti nevoiti sa lucrati si 50-60 de ore pe luna, contract, bani in zile de sarbatori, ce sa mai. Aplicam si pentru SU, avem si loc de munca, o sa facem bani cu galeata. A, si avand in vedere faptul ca era bufet, la finalul zilei puteam sa luam cat voiam noi din mancarea nevanduta in ziua respectiva, ca oricum ajungea la gunoi. EEHEEHEHEHEH. Gata si cu sporturile extreme la ghena.

Evident ca era prea bine ca sa fie adevarat. Perioada de proba, din nou, munca in folosul comunitatii, dar de data asta macar au fost 4 ore neplatite. In 3 saptamani nu stiu daca m-a chemat mai mult de 12 ore in total la lucru. Ajunsesem sa il sun eu in disperare sa ma cheme la munca, mai ales ca aplicasem si pentru SU imediat ce primisem contractul de la asta si trebuia neaparat sa fac orele alea, 43, pe luna noiembrie. Lucru care, nu s-a intamplat.

Dupa 2 saptamani de sunat la depozit si la habibi, ghich ce, iara eram practic vorbind somer. Dar hei, macar aveeam doua contracte de munca, teoretic vorbind eram in campul muncii. Fix p%$#.

Asa ca, evident, am luat-o din nou la pas sa gasesc un loc de munca. Am gasit un restaurant al unui danez, destul de mare si cica ”de fite”. Am zis ca hai, ba, ca asta e danez, poate nu da teapa. De unde, frate… perioada de proba de aproximativ 10 ore intr-o zi. Plus ca exista riscul ca la final de tura sa nu ai cu ce sa te intorci acasa, ca teoretic vorbind se inchidea restaurantul la ora 10 seara, dar la ora 11 seara inca mai luau comenzi. Am plecat cand i-am zis ca nu mai am cu ce sa ma intorc acasa. Asta nu mi-a raspuns nici macar la salut. Ba, nici macar mersi nu a zis. Deci da, am ajuns la un total de aproximativ 30 de ore lucrate in folosul comunitatii, unde toti baietii buni au facut p%$# mare pe spatele unui amarat ca mine. Mi-nu-nat.

Pai stai asa, ba… daca tot era asa, de ce nu te-ai dus sa ceri ajutor legal? Cere tu ajutor legal in conditiile in care nu ai avut nici contract, nici macar o hartie pentru perioada de proba, nicio dovada in afara cuvantului tau ca ai pasit in restaurantele astea vreodata.

O vizita

Am mai avut o vizita si pe la mijlocul lui octombrie parca, din partea mamei, dar e

cam inutil sa mentionez ca nu a fost mare lucru.

La mijlocul lui noiembrie mi-a venit si prietena in vizita pentru cateva zile. Yay, tot ma simteam ca un cacat in ploaie, dar de data asta macar se arata soarele si eram doar un cacat uscat.

Ma rog, in fine, a fost bine, o perioada de cateva zile m-am mai calmat. Oarecum, nu in totalitate, pentru ca oricat de frumix a fost zilele alea, tot stiam ce ma asteapta dupa ce raman din nou singur. Ma rog, aproape singur, ca il aveam pe cap de sfecla ala drept coleg de apartament. Care s-a nimerit sa fi plecat in vacanta fix in perioada cand mi-a venit prietena.

M-a vizitat in perioada cand erau alegerile. Am si votat impreuna. Din strainatate. #euSuntDiaspora #alteCacaturiInHashTag

Revenim la realitate

Se apropia sfarsitul lui noiembrie, nici nu puteam sa ma mai concentrez la chestiile legate pentru scoala. Nici nu mai imi pasa. Traiam cu impresia ca o sa fiu un ratat. Gata, 3 luni, atat a durat totul. Imi facusem planul sa ma intorc acasa, ca un caine pripas, cu coada intre picioare si cu impresia ca o sa fiu un ratat toata viata mea. Am zis ca in ianuarie, daca nu fac nici macar un sfant aici, ma intorc acasa. Si ca nu o sa fac nimic. Adica, nici macar nu sunt in stare sa imi gasesc un loc la munca de jos, de ce sa cred ca o sa pot vreodata sa imi gasesc un loc de munca real? E bine ca macar aveam abilitatile unui adevarat explorator al gunoiului. Eram complet terminat, dar pregatit pentru viitorul de boschetar autentic.

Am renuntat si sa mai caut de lucru, la porcu’ ala de arabete aveam 13 ore lucrate in total in aproximativ o luna, in niciun caz ”50-60”, cum s-a promis initial.

Incepea ultima saptamana din noiembrie. Deja eram, cum s-ar spune, vai mortii mei. Ma gandeam la calculele alea, cum la finalul lui septembrie deja o sa merg la munca si o sa am, cum spune un mare om de cultura si filosof, ”bani de ma enerveaza”. Si acum ca ma gandesc, ba, parca nu era asa departe de calculele mele. De ce?

Pai munca aveam teoretic vorbind, 2 contracte, dar nu munceam si intr-adevar, aveam bani de ma enervau. Deschideam portofelul si strigam ca pe stadion ”gooooooooooool, futu-i p$# ma-sii”.

Norocu’ prostului

Si sa vezi surpriza. Ma suna pe mine tovarasul asta cu care am trecut prin atatea si imi spune: ”ba, talamba, suna la depozit, ba, iti dau io un numar acu’ la care sa suni si intrebi de munca la departament la 608.”

Venise Black Friday si se apropiau sarbatorile de iarna. Departamentul 608 al depozitului se ocupa cu vanzarile online al celui mai mare retailer din Danemarca. Si acum o sa vezi de ce aia care lucreaza la agentie sunt niste lenesi si lepre ordinare care sug masiv din vidanja atunci cand zic ”ca o sa te sunam noi”.

Am sunat, cand mi-a zis ala cat are de munca nici nu am mai stat pe ganduri ca am proiectul de final de semstru si examene si alte nimicuri. Mi-am luat de lucru fara sa stau sa gandesc. Imediat dupa apelul ala, am inceput sa lucrez. Daca nu sunam eu, nu ma suna nici dracu’.

In restul lunii noiembrie nu mai aveau decat ture dimineata si mi-am cam bagat picioarele in ea de facultate, asa ca am luat tot ce am prins. In decembrie, in schimb, am bagat cate ture se poate, dup-amiaza, ca aveau. Si m-am dus, saptamana aia, ca un luptator pentru visul sovietic. Dupa ce am muncit turele din ultimele zile ale lui noiembrie dimineata, i-am dat tare si in decembrie. Scoala dimineata, munca imediat dupa scoala. In vinerea din saptamana aia eram terminat, dar stiam ca e ultima zi.

Bonus: Nu prea are relevanta, dar fix dupa ce am intr-un final sa muncesc la depozit, ma suna habibi ca sa vin sa ii spal vesela ca in sfarsit mi-a facut programul. Si dup-aia a inceput sa imi zica ca stii ca am fost ocupat si ca nu am avut timpul sa iti fac tie si amicului tau programul si ca nujce. Si i-am zis exact ce mi-a zis el la un moment dat atunci cand il sunam eu in disperare ca sa ii spal vesela. ”Nu ma mai suna atat, ca ma deranjezi. A, si imi dau demisia.”. M-a uns la suflet.

Am ajuns acasa, am pus capul pe perna pe salteaua mea (da, in continuare nu aveam pat si dormeam pe cea mai iefitina saltea pe care am gasit-o la Jysk, 5 cm grosime, ca samuraiu’) si am cazut intr-un somn adanc si credeam ca o sa dorm ca un imparat.

Colegul meu de apartament nu era de acord cu asa ceva si m-a trezit urmatoarea zi, la 7 dimineata pentru ca de ce sa nu ma uit la serial cu volumul la maxim in conditiile in care bou’ incearca sa doarma.

FUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU.

Dar si asa, tot era bine. Tot nu imi mai pasa. Pentru ca aveam sa scap si de problema asta. Eu inca de prin septembrie eram inscris pe lista de asteptare pentru alt camin. Unde urma sa stau singur. Si sa vezi surpriza, am primit o oferta de contract. Fix acolo. Sa locuiesc singur. Gata, in sfarsit o sa am si liniste.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

Si pe langa toate astea, crema cremelor. Mai stii ca ziceam ceva de SU?

Devenisem in sfarsit eligibil. Eligibil sa primesc 700 de euro net, pe langa salariul ce urma sa il iau de la depozit.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

Le-am explicat celor de la insititutul care se ocupa de treaba cu grantul asta ca nu am indeplinit conditiile pentru luna noiembrie. Nu apucasera sa imi analizeze si sa imi aprobe cererea de a primi SU. Au inteles situatia si au zis ca nu o sa imi mai trimita banii pe luna noiembrie.

La jumatea lui decembrie deja aveam salariu de la depozit, plus grantul pe luna decembrie plus contractul semnat pentru a ma muta la caminul la care stau acum. 1 ianuarie era marea data.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.

IN SFARSIT. In sfarsit am simtit ca incep sa se aseze lucrurile si ca exista speranta. Nu trebuie sa ma intorc acasa. Am de lucru, am SU, o sa stau singur.

Si eram atat de fericit ca am zis ca imi bag picioarele si ca o sa trec cateva zile si pe acasa, in vacanta de Craciun, pentru ca ce naiba.

La mijlocul lui decembrie lucrurile mergeau excelent. Am terminat pana si cu facultatea. Am predat proiectul de final de semestru care a fost un robotel controlat de un Raspberry Pi care, ma rog, putea sa impinga cutii in afara unui perimetru si sa urmeze o traiectorie definita de o linie neagra pe un placaj alb.

Suna foarte tare si chiar este, problema e ca nimic din ce a fost in proiectul ala nu a fost scris de mine si coechipierii mei. Majoritatea codului l-am luat de pe net, si am fost pana si incurajati de profesori sa facem asta. O tampenie. Avusesem si examenele, le luasem cu note aproape maxime.

Sa-mi bag picioarele, mi s-au intamplat atatea lucruri bune in alea 2-3 saptamani ca au compensat cat pentru toata perioada de tot rahatul. M-am decis sa merg si acasa in vizita, desi inainte de astea 2 saptamani era un ”NU” hotarat. Dar acum, situatia era alta. Eram cum s-ar spune… ”pe p%#$ mea”. Ce mai, stransesem o droaie de bani si stateam bine si la capitolul performante academice. Pai cum sa nu te taie cheful de venit acasa.

Dar…

Normal ca nu avea cum sa tina atat. Prea era totul prea bine

Ei, avand in vedere faptul ca trebuia sa ma mut, trebuia sa ii anunt pe cei de la care aveam cazarea ca rupem contractul cu ei. Ce a urmat, e direct Kafka.

Cum am primit oferta de cazare de la actualul camin le-am trimis alora mail. Ba baieti, mi-a facut placere. Adio. Ne-au zis ca la 1 ianuarie putem rupe contractul.

Zis si facut, completam o cerere ca rupem contractul si din moment ce ni s-a spus ca de la 1 ianuarie suntem liberi de contract, am presupus ca putem sa mai ocupam apartamentul pana la finalul lunii decembrie.

Dupa toata euforia cu bani si examene luate, a venit nenorocirea. Ma suna bulangii de la care avem cazarea ca de fapt trebuie sa eliberam apartamentul cu 2 saptamani inainte de 1 ianuarie.

Ce, ma?!

Da, aparent, aveau dreptul sa ne dea afara cu cel putin 2 saptamani inainte de 1 ianuarie afara. Excelent.

Si cireasa de pe coliva e ca nu ne-au dat niciun ban inapoi din restul chiriei pe luna decembrie. Carevasazica, ne-au dat afara si ne-au lasat cu p^$% in cur si ne-au luat si banii de drum. Minunat.

Si pe langa asta, acum vine mizeria absoluta. O asa mizerie nu am intalnit si auzit nici macar in Romania. Dupa ce ca ne-au dat afara mai devreme si ne-au luat si banii, a venit si ziua inspectiei. 20 decembrie, ziua in care mi s-a schimbat foarte mult perceptia fata de societatea daneza. Deja eram la punctul cand toata idealizarea de la inceput era dusa si mi-era oarecum scarba de oamenii de aici dupa toate cele intamplate, dar aia chiar a pus capac.

Pe scurt, dupa ce trebuie sa eliberezi apartamentul urmeaza o inspectie unde un p$@# fiarta de inspector constata defectele din apartament. Si inspectorul ala a fost mai scarbos decat orice combinator cu interdictie pe Spania care incearca sa te faca la bani.

Mai stii cand ziceam ca am primit un apartament care arata ca si cum s-ar fi cacat o hoarda de mongoli in el? Domnul anterior mentionat a notat toate defectele existente inaintea mutarii in raportul lui. Defecte pe care spunea ca noi le-am facut.

Ce, ma?

Si cand i-am zis ca, ba prietene, ce p^%# mea e asta, noi am facut un raport cand ne-am mutat. Iar acolo sunt specificate toate chestiile astea, ce incerci sa faci?

A zis ca nu-l intereseaza si ca viata nu e corecta.

Ce, ma?

O asemenea mizerie nu am intalnit in toata viata mea. La final ne-a zis ca o sa ne ia aproximativ 700 de euro din garantia pe care am platit-o inainte sa ne mutam?

Eu deja turbam de nervi, am zis ca nu e posibil. Si ca sa fie mizieria mizerie, la final ne-a pus sa semnam ca suntem de acord cu asta. Eu nu voiam sa semnez. Am refuzat.

Si el a zis ca daca nu semnam acum, nu o sa mai putem semna. Eu am refuzat in continuare, dar p^%$ bleaga de mi-a fost coleg de apartament a semnat pentru amandoi. Minunat. Excelent.

Asta a fost povestea pe scurt, mai jos, este descrierea completa a tot ceea ce s-a intamplat de fapt. Relatarea a fost scrisa in ziua in care tot scandalul a avut loc si e in engleza pentru ca voiam sa cer ajutor de la alte persoane. Si in Danemarca nu vorbesc toti romana.

---

I never thought that I will be in the position to write a post like this, but here we are, unfortunately. Me and my roommate moved out from Aarhus Kollegie (owned by Brabrand Boligforening). And we think that we didn’t receive a fair treatment during the moving-out inspection.

Basically, the inspector seemed to be quite rude and really arrogant. And while the inspections of other people who lived there took between 5-15 minutes, our inspection took at least 40 minutes and it was a really unpleasant experience. The inspector seemed that he really wanted to find even the smallest detail that could give him the possibility to subtract money from our deposit. I mean, he even looked in the fridge (yes, in the F*** fridge) and said it wasn’t clean enough, even though the fridge was cleaned properly. And we really had no idea what the concept of “clean fridge” means to him.

Even so, there were indeed some problems with the cleaning, minor problems that are certainly not worth subtracting 1600 DKK from our deposit. But let’s get to the really surreal part and overlook this.

He started to look at the walls and discovered that there are a lot of stains and spots on them. The problem is that this is how we got the apartment and we filled in the moving-in report with the appropriate pictures. The problem is that there were so many inconveniences regarding the walls that we couldn’t capture. Basically, they were so small and unnoticeable that even our phones couldn’t take a proper picture of them. But we specified this in the report also. The circus started when he took a picture of a mark on the wall that was sent in the report. We confronted him about this. We told him, calmly, that that stain was photographed and sent in the move-in report.

He then said that he didn’t care about our report and that it’s not his job to read the move-in report before deducting money from our deposit. We tried again to explain to him that this is absurd and that he can’t take money from us for something we didn’t do. Then again, keeping his arrogant attitude, he said it’s not his job to read the report and that he only “takes pictures and writes down” what he sees. At this point I kind of lost my cool and threw some F-bombs (but I didn’t insult him directly. I know, it’s still stupid, but the way things went was outrageous) Moreover, at the final of this “inspection” (and I’m using quotation because this was not an inspection. It was more of an action which had the scope to get every possible krone from our deposit) he told us that we need to sign the confirmation of the inspection. And then we asked what if we don’t sign? I mean, we have the right to at least think about signing something, right?

Then he told us that “it’s now or never, I don’t have the time to argue with you the whole day”. And we signed nonetheless because we really didn’t know what to do and we got scared that we might end up paying more if we didn’t sign then, I don’t know why, but that was our impression.

The final sum he was going to take from our deposit was around 5400 DKK.

---

Si ghich ce, homeless. Din nou. Shiet. Dar e ok, aveam unde sa stau, la acelasi tovaras pe care l-am tot mentionat.

Deci da, mizerabil, nu credeam ca asa ceva o sa fie posibil. Io am zis ca nu o sa las lucrurile asa si ca o sa imi recuperez banii inapoi.

L-am cooptat si pe fostul coleg de apartament, dar ce sa-i ceri lui p$@# flasca ala ca a zis ca nu se baga ca e companie mare daneza si ca noi suntem studenti internationali.

Zi sa mori tu. Mi-a luat 6 saptamani de mail-uri la care nu mi s-a raspuns serios.

Ori deloc, ori mi s-a raspuns cu “cererea dumneavoastra a fost inregistrata”. Am inceput sa dau telefoane peste telefoane ca nu mergea cu mail-urile. Am sunat initial la departamentul pentru chestii legate de chirie si garantii, unde nu raspundea nimeni.

Dupa am luat toate departamentele la rand pana cand mi-a raspuns o tuta si i-am zis ca ce e bataia asta de joc. I-am spus partile cele mai importante si raspunsurile au fost pe masura. “Nu stiu, nu cunosc, nu am mai avut intrebari ca astea pana acum”. Si le-am zis ca daca chiar vor asa, eu asa cum sunt, si strain si student si cu raportul semnat, eu o sa ma duc la o asociatie de tip “retshjælp” (asociatii care ofera ajutor legal gratuit in situatii ca astea, ei iti analizeaza cazul si dupa se ocupa ei de tot. Tu nu trebuie sa faci nimic. Un lucru super tare in tara asta e siguranta sociala. Exista, e pe bune). Dupa asta parca au inceput sa mai miste lucrurile si a doua zi am primit mail fix de la ala care a fost inspectorul in ziua aia si a zis ca da, ca am avut dreptate si ca nu trebuie sa platim pentru ceva ce nu am stricat.

Pai bine, ma, manca-l-ar, de ce nu puteam sa facem asa de la inceput? Chiar era nevoie de scandal?

In fine, niste bani, aproximativ 100 de euro tot au luat “pentru curatenie ca nu a fost specificat in raport ca era apartamentul murdar”.

Am reusit, singur, de capul meu sa imi recuperez banii inapoi. Mi s-a parut incredibil, nu credeam ca pot face asta. M-am pus cu organizatiile de locuinte din Danemarca si am castigat. In momentul ala m-am simtit nemuritor.

Evident ca in banii de i-am recuperate erau si a lui Pulica Lopataru ala cu care am stat. Ba, nici macar un mersi nu a zis. Las-o-n p… mea. I-am dat inapoi si de atunci nu am mai avut niciun contact

Vizita de acasa

Dar inainte sa incep procedurile de a-mi lua banii mei inapoi, aveam o vizita de facut. Incepuse vacanta de iarna, mai aveam niste ture la depozit. Si dupa ce am terminat treaba acolo, am plecat si eu acasa.

A fost absolut minunat, am fost tratat ca un imparat de ai mei. Eh, ce fac distanta si timpul din unii oameni… nici n-ai idee.

Ma rog, am venit inapoi. Ba, nene, m-a apucat un drag pana si de Bucurestiul ala infect pe care l-am urat atat de mult. A fost ca un vis frumos totul. In sfarsit eram casa si in sfarsit am dormit, dupa multe luni, pe altceva in afara de saltea. Pe patutul meu. Vai.

Nu sunt prea mult de zis aici, chiar nu sunt. Detailiile nu isi au rostul.

Normalizarea lucrurilor

Ei, cat eram acasa aveam o foarte mare problema. Trecusera Black Friday, Craciunul si implicit mania oamenilor de a cumpara de pe internet. Asta insemna… gata cu munca pe o perioada nedeterminata de timp. Inca de cand eram acasa am inceput sa sun din nou, in disperare, la firma de vikariat ca sa imi dea ceva de lucru. Mi s-a spus ca nu au de lucru nici unde am lucrat nici in alta parte si ca asa o sa fie urmatoarele 2 luni cel putin.

Aoleo… pai si SU-ul meu? Conditiile ca sa primesc in continuare SU-ul nu mai erau respectate. Shit. Nu din nou.

Si iara am inceput sa ma simt ca inainte de perioada in care am fost lovit de noroc. Si inca eram acasa. Am inceput sa ma vait, ca imi iau banii inapoi ca nuj ce ca blab la. Da, a fost nasol. Si nici nu am vrut sa anunt la institutul care se ocupa de SU, pentru faptul ca eu eram in primele 10 saptamani de cand mi s-a acceptat cererea. Si eu muncisem d-abia 5-6 saptmani conform regulilor. Pfaah. Si totusi, nu s-a terminat chiar cum zic regulile.

Semestrul 2, noul camin

Si a inceput si un nou semestru, yay. M-am mutat la noul camin si e totul minunat acum. Nu o sa ma mai mut de aici prea curand.

Semestrul 2 pana acum se arata mult mai plictisitor dpdv academic. In contiunare, suntem invatati sa fim “code monkeys”. Dar acum e si mai plictisitor ca a trecut toata nebunia primului semestru. Cam tot ce a fost povestit mai devreme.

A, legat de SU. Nu le-am zis de faptul ca nu am mai fost la munca de aproximativ 3 luni. Si in continuare mi-au trimis bursa lunar. Lucru care este foarte ciudat, pentru ca am vazut si am auzit multe cazuri de personae carora li s-au cerut banii inapoi imediat cum dupa ce intr-o anumita luna in loc sa lucreze minim 43 de ore, au lucrat 41.

Si un amic mi-a zis ca are un prieten caruia i-au cerut SU-ul inapoi dupa recalcularile de la taxe si impozite din martie. La final de an fiscal, toti trecem prin procesul asta ca sa se vada daca am platit cat trebuie sau nu la stat. Se pare ca statul danez imi datoreaza aproximativ 30 de euro, hehe.

Si nici nu mi-au cerut SU-ul inapoi. Dar si cand o sa mi-l ceara, o sa fiu vai de curu’ meu.

Treaba asta cu SU-ul este extrem de ciudata. Cel mai probabil din tot ce am povestit pana acum reiese ca nu stiu nimic despre el. Si asa si este. Nici macar aia care se ocupa cu asta nu stiu, aparent. Am auzit atatea variante. Ba de la faptul ca trebuie obligatoriu minim 10-12 ore in fiecare saptamana. Pana la faptul ca nu iti trebuie minim 43 de ore pe luna, ci ca media pe o anumita perioada de luni sa dea ca ai lucrat minim 43 de ore in fiecare luna. Am mai auzit cazuri in care cineva spunea ca el/ea si o cunostinta au aplicat pentru SU cu contracte in acelasi loc de munca, acelasi salariu, acelasi numar de ore, iar una dintre persoanele respective avea cererea acceptate, iar cealalta nu. Desi au aplicat in fix aceleasi conditii.

Da ma rog, in fine. Desi facultatea mi se pare cam inutila asta nu inseamna ca stau toata ziua si o frec la rece. In niciun caz.

Chiar incerc sa invat limba asta, desi mi-am cam pierdut motivatia fix acum cand am facut progrese remarcabile. La scris si citit sunt la nivel B1, la vorbit si inteles sunt A2 cel putin.

Si invat si chestii de IT, in special retelistica. Am gasit in sfarsit ceea ce consider ca as vrea sa fac. Si e minunat. Pacat ca in ultima perioada chiar m-a troznit o lene incomensurabila. Si niste stari foarte nasoale, chiar daca acum merge totul bine. Am niste probleme cu somnul foarte nasoale. In ultima luna nu cred ca am dormit mai mult de 6 ore neintrerupte. Au fost zile si cand n-am dormit deloc si media orelor de somn a ajuns pe la 5 hai maxim 6 pe noapte. Si eventual cu cosmaruri.

Mi-e foarte greu sa adorm, nici nu stiu de ce, am decis sa scriu toata litania asta de aici ca poate cine stie, poate sa o ma mai relaxez daca ma descarc sau ceva.

4-5 zile la rand nu am facut absolut nimic. De cateva zile am inceput sa ma apuc usor-usor. Vedem ce o fi, nu imi mai fac planuri nici macar pe termen scurt, ca nu sunt bun la asa ceva. Daca e sa fac ceva, zic ca fac pur si simplu. Am doua scopuri, sa devin mare inginer de retea si sa vorbesc fluent daneza. Acum nu o sa mai zic cat studiez pentru fiecare si ce plan de studiu mi-am facut ca de fiecare data cand zic, nu ma mai tin de ele.

Si da, inca mai practic mancatul de la “Le Ghena Cuisine”. Ba, pe bune, cand am vazut cati bani am economisit parca nu as mai merge la magazin. Mai merg din cand in cand sa imi iau ce nu se arunca, ulei si conserve si biscuiti si chestii. Dar uneori mai arunca si din alea, am gasit conserve de rosii si a fost o data cand am gasit 3 borcane de Nutella. Erau aruncate pentru faptul ca capacul de plastic era rupt, dar sigiliul de aluminiu inca era intact. 3 borcane de Nutella. O data am gasit un sac cu cateva zeci de gogosi, toate facute in ziua in care le-am gasit. 50 de gogosi.

Si da, a fost o greseala sa nu le dau SU-ul inapoi, sau macar sa ii anunt ca nu fac ceva in regula, dar stii ce? Fuck it, fuck it dude. Am nevoie de banii aia. Si rasfatatii astia ii primesc gratuit. Nu e corect.

Si am nevoie de banii aia, ca o parte din mine ar vrea sa ramana aici. Si nu pot ramane aici fara bani. Si chiar incerc sa fac eforturi sa ma integrez aici cat de cat.

De exemplu, faptul ca incerc sa invat limba, in conditiile in care “te poti descurca numai cu engleza” e ceva. Stiu oameni care au stat aici 3 ani si nici macar nu stiu sa zica in daneza cum ii cheama, unde locuiesc si ce fac. Ba, nici macar atat. Asta chiar e penibil…

Chiar daca sunt uneori cam caustic fata de societatea daneza si fata de danezi, nu o fac cu rautate autentica. Mi-a trecut perioada de idealizare si perioada de ura, acum consider ca sunt cat de cat rational. Sper. Nu poti stii niciodata.

Daca o sa vina ziua cand o sa ceara SU-ul pe care mi l-au dat din decembrie pana acum, o sa vad ce pot face in legatura cu asta. Am inteles ca sunt destul de intelegatori oricum. Ma rog, mai multe in concluzii.

Si oricum, nu era ca si cum nu voiam sa ma duc la munca. Se vede clar din ce zic ca efectiv eu mai aveam putin si ii imploram pe dobitocii aia sa vin sa le trag de paleti/sa le spal vasele.

Acum e ok, primesc ture, am mai fost saptamanile trecute cand am avut ocazia, dar acum limitez iesitul pe cat posibil. Nu vreau sa ma expun la porcaria asta care misuna peste tot.

Si pana la urma, nu am fost la munca cu lunile, doar nu merg acum cand afara e pandemie. Heh, ce scuza buna mi-am gasit.

Si fix azi, 1 aprilie, aveam bilet de avion sa vin acasa, dar ghici ce, nu am plecat pentru ca inteleg totusi gravitatea situatiei. Fmm viata.

Concluzii

In sfarsit, a venit si finalul. Scriu la treaba asta de vreo 6 ore. Nici nu stiu la ce concluzii sa ajung.

A meritat plecarea?

Nu stiu.

Daca nu plecam in cel mai probabil caz nu ieseam din zona mea de confort. Nu intalneam o gramada de lume si nu descopeream de cate chestii sunt capabil. E o experienta care te schimba ca om, in bine in rau, plm. Cert este ca am putut face chestii pe care nu le-am putut face acasa si pe care in veci nu le-as fi putut face acasa. Am devenit independent de ai mei, nu mi-au mai trimis bani din noiembrie si am strans atat de mult ca le pot da inapoi si tot ce mi-au dat pana acum si sa raman in continuare cu o plasa de siguranta. Pe plan personal zic ca a meritat cat de cat, desi am fost departe o perioada lunga de prietena, caine, familie si prieteni (aia 2-3, dar si asa).

Dpdv professional, nu. In Romania sunt convins ca dpdv profesional as fi putut ajunge mult mai sus. Nu la Politehnica, poate in alta parte. Poate faceam un CCNA sau un CompTIA sau orice si ma bagam ca junior undeva si dupa trageam tare. Acasa ai de tras mai mult din punctul asta de vedere, aici e foarte lax.

Ca pe danezuti nu ii pui la muncuta ca nu creezi competitivitatica ca asa ii suparici si nu ie bine sa ii supalici ca nu ie flumos.

E societatea de aici mai buna ca aia de acasa?

Indubitabil, da. Sincer, nu e perfecta nici aici. Uneori socialismul lor si raceala fata de straini ma lasa rece. Ii inteleg cat de cat pentru reticenta pe care o au fata de straini. E ceva natural, cred eu. Toate popoarele o au. Dar macar nu toti se caca pe ei ca traiesc in locul cel mai bun pentru emigrat.

Da, intr-adevar, spitale, scoli, drumuri si chestii. Nu e coruptia aia de la paznicu’ de la intrarea spitalului pana la presedinte, siguranta sociala e foarte mare. Si da, Danemarca e un paradis. Asta daca te-ai nascut deja aici si esti etnic danez. Daca te-ai nascut aici si esti etnic mai colorat la piele, s-ar putea sa ai mici probleme. Nu e perfecta societatea aici, dar nu are nici balcanismul ala infect, coruptie endemica, mentalitatea de evul mediu si fantoma comunismului care domneste la noi.

Sunt oamenii mai misto aici decat acasa?

Nu. Acum ma refer strict la oamenii normali de la noi. Oamenii normali de la noi sunt misto, oamenii care sunt buni, ca sa zic asa (si folosesc termenul de bun avand la baza definitia general acceptata a ce inseamna sa fii un om bun) sunt mai buni decat oamenii lor buni. Profesionistii din est sunt mai profesionisti decat cei de aici. Reiterez: daca dai de un professor extraordinar la noi, ala o sa faca ecuatii cu tine si la 3 dimineata sa te faca sa intelegi. Aici nu, nu prea exista genul ala de profesor extraordinar.

Noi suntem mai mult o societate a extremelor, aici totul e mai plat. Si oamenii sunt al dracu’ de plictisitori. Si imi place ca toti ar prefera sa le inveti limba, dar daca se poate sa o inveti cat mai singur si sa nu o practici cu ei pana nu esti fluent. Prietena mea poate sta linistita, nu ma intereseaza nicio gagica de aici.

Poate e stereotipul ala ca arata bine blonde cu craci lungi si ochi misto si bla bla, dar… am vazut bureti cu mai multa personalitate decat fetele daneze.

Poate sunt si eu un pic raut, acum exagerez si eu ca na… stilistic. Poate e si de la faptul ca nu stiu limba fluent, pentru ca nu prea poti forma prietenii mai adanci daca nu stii limba. Singurul cu care am o prietenie, as putea spune, e tipul ala de care am mentionat mai devreme. El e intr-adevar cetatean danez, dar e sarb. Ma rog, e o figura omul ala.

Nu stiu daca mie mi se pare sau nu, dar noi romanii, aia normali, nu consideram limba romana ca fiind un impediment in formarea unor prietenii de lunga durata.

Pe scurt, romanii aia normali sunt mai misto. Dar si cel mai prost om de aici e la ani lumina distanta de cel mai prost om de la noi.

M-as mai intoarce acasa?

Pffffffffffffffffffffffffff. Habar. Nu. Am.

Parca e alta viata cu calmul de aici. Parca e totusi alta viata sa stai intr-o societate, desi foarte departe de perfectiune, mai “normala”.

La intrebarea asta raspund exact dupa ce invat limba. Pentru faptul ca nu pot spune ca am experimentat pe deplin societatea daneza daca nu stiu limba.

Am inteles ca chiar si daca ai o facultate in IT si nu stii limba aproape fluent, tot la depozit poti ajunge sa lucrezi. Lucru pe care il refuz categoric. Nu ma chinui sa fac facultatea sis a invat limba ca sa ajung inapoi la tras de paleti, da-o-n puii mei de treaba.

Si sunt bulangii, ca pana si la posturile in companii internationale prefera danezi. Da frate, prefera sa angajeze danezi pana si la posturile unde e necesara doar engleza. Asta e o tampenie.

As vrea sa raman aici, ca pana la urma daca termin facultatea aici, am facut o facultate pe banii lor si am primit si SU-ul ala din taxele si impozitele lor. Ar fi si cam magaresc din partea mea sa plec asa imediat dupa ce termin.

Nu stiu, o sa vad, mai e pana atunci.

Regret ca am plecat?

Ba, nu stiu. Sunt curios ce s-ar fi intamplat daca as fi ramas acasa si cum s-ar fi asezat lucrurile. Dar in situatia in care eram atunci cand am plecat, plecarea era clar cea mai buna decizie. Acuma na, uneori ma gandesc ca poate era mai bine daca stateam acasa si vedeam cum ma descurcam. De plecat din tara as fi plecat oricum zic eu, dar macar cu experienta, un statut, o calificare si macar sa fi cunoscut limba la un nivel aproape fluent. Si clar nu cred ca veneam in Danemarca, oricum.

Acuma na, sunt aici si ramane sa vad ce fac mai departe. Deocamdata e totul relativ ok se putea si mai rau, plm.

Arată/ascunde restul poveștii