• Home
  • Diverse
  • Nuanțele pielii, ale rasismului, și ale revoltei

Nuanțele pielii, ale rasismului, și ale revoltei

Mă apucasem să scriu un articol despre situația cu Sebastian Colțescu, Pierre Webo, și Demba Ba, și cât de absurd și stupid este totul, însă am renunțat după ce îl încheiasem așa:

Ironia e că negrul ăla al cărui nume l-am uitat ilustrează perfect absurditatea revoltei lui când întreabă „de ce zici „negru” când te referi la un negru?”

Lăsați asta un pic la marinat.

Am recitit, am observat că am zis „negrul ăla”, și atunci am realizat că argumentele pe care le scrisesem înainte de asta nu erau suficient de profunde (voi explica de ce), așa că am renunțat la a mai scrie un articol. M-am răzgândit din nou după ce am mai purtat conversații pe tema asta și am văzut mai mulți oameni pe interneți cărora le scapă profunzimea situației cum mi-a scăpat și mie, și mi se pare că pe baza acestei situații poate fi avută o conversație interesantă despre rasism.

Voi începe cu concluzia pe care am tras-o eu, și anume că deși ar putea (!) fi vorba de rasism în această întâmplare, reacțiile sunt, în opinia mea, extrem de exagerate și nejustificate. Problema pe care o văd cu astfel de reacții extreme este că, în mod ironic, doar dăunează mișcării antirasiste și o pun într-o lumină proastă.

Un exemplu asemănător e corectitudinea politică exagerată, deseori doar de dragul victimizării ori al orgoliului, pentru a părea mai edificați decât alții. În dorința asta de a ne remarca prin idei aparent „progresiste”, exagerăm, creăm conflict și victime acolo nu există, și provocăm dezgust, astfel că astăzi corectitudinea politică, deși în esență un lucru bun și de bun simț, este un concept pervertit care atrage multe critici. Un alt exemplu ar fi feminismul și feminiștii/feministele atomice.

Bun, revenind acum la discuție și ținând cont de concluzia pe care deja am menționat-o, să vorbim întâi despre cuvântul „negru” ca termen descriptiv pentru o persoană în limba română și în societatea românească. Un străin care ar auzi „negru” ar putea cu ușurință să creadă că e un termen peiorativ fiindcă sună foarte mult ca alți termeni peiorativi din alte limbi, deși în română negrii sunt… negri. În experiența mea, nu-mi amintesc să fi auzit vreodată cuvântul ăsta folosit peiorativ – și țin să accentuez faptul că vorbesc strict despre cuvânt în sine, independent de contextul din jurul lui, că și „African-American” poate fi central într-o structură jignitoare. Nici în engleză nu e un cuvânt problematic, poți spune fără griji „black man” (deși atunci când folosești doar „black” ca substantiv în loc de adjectiv se complică lucrurile).

Nu cred totuși că problema în situația actuală ține de o neînțelegere lingvistică ori culturală. Nu cred că e vorba despre cuvântul „negru”. Cred că problema jucătorului de fotbal era cu faptul că a fost identificat ca negru deși informația asta era inutilă. Nu știu dacă acesta e cazul, că nu știu foarte bine detaliile, nu mă interesează, și nici nu e relevant subiectului exact ce și cum s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Jucătorul sugerează că cineva i-a folosit culoarea pielii pentru a îl descrie într-un context în care culoarea pielii era irelevantă, adică nu aducea nicio valoare, nu ajuta la identificarea lui, cum aș putea zice că am făcut și eu în citatul de mai sus (oarecum, dar nu disecăm fiindcă divagăm). Nimeni nu ar zice „albul ăla” într-un context de genul ăsta. Ar zice, totuși, dacă ar fi un alb într-o echipă de altfel formată integral din negri, cum ar zice și „blondul ăla” dacă ar fi în preajma unor bruneți.

În opinia mea, asta nu poate fi rasism. Ba chiar aș putea spune că e rasist să consideri asta rasist fiindcă de fapt provoci un fel de segregare conceptuală în conștiința colectivă atunci când afirmi că nu ai voie să diferențiezi vizual între două persoane folosindu-te de culoarea pielii fiecăruia în exact același fel în care ai putea să o faci pe baza culorii părului, ochilor, hainelor, ori oricărui alt element pur vizual. Dacă „alb” sau „negru” sunt termenii acceptați (acum nu vorbim despre corectitudinea termenilor), atunci poți diferenția vizual între oameni folosindu-te de culoarea pielii lor (atunci când e relevantă și realmente ajută la identificarea lor).

Eu îl identificasem după culoarea pielii în citatul de mai sus, deși era oarecum irelevantă. Cred că dacă suntem foarte stricți și preciși (ceea ce nu cred că ar trebui să fie nimeni), luându-ne după definiția concretă a cuvântului „rasism”, poate aș putea spune că am fost rasist. Ar fi o formă a rasismului care în niciun fel nu sugerează vreo atitudine negativă față de rasa respectivă, poate doar ignoranță. Ajungem astfel la nuanțele rasismului.

Unii nu vor vrea să audă asta, dar nu orice formă de rasism e în mod egal rea. Cred că orice formă de rasism e rea, doar că nu toate în mod egal. Un exemplu e atunci când cei un pic mai vârstnici dintre noi folosesc în glumă cuvântul „chineji”. Teoretic, ăla e rasism (ori poate xenofobie, că se referă strict la chinezi, dar de dragul conversației vom presupune că vizează toți asiaticii – știu, foarte rasist din partea mea); practic, e de departe la un cu totul alt nivel față de a folosi cuvântul „cioroi”, care e cât se poate de peiorativ. Aici intră în joc nuanțele rasismului și în cazul lui „chineji” folosit în glumă și fără nicio intenție rea, mulți vor prefera fără nicio mustrare de conștiință să ignore complet asta, deși ca un chinez care aude asta, probabil tot vei simți o oarecare urmă de disconfort, dar nu cred că ai scoate încă torța și furca.

Am vorbit despre nuanțele rasismului ca să putem vorbi și despre reacțiile oamenilor la întâmplarea de zilele astea. Dacă lucrurile au decurs așa cum se spune că au decurs, albul care l-a numit pe negru negru ar fi vinovat cel mult de ignoranță. Cel mult. Altfel, poate negrul se ținea în brațe cu un alb și a fost identificat după cea mai evidentă ori la îndemână caracteristică diferențiatoare: culoarea pielii. Atâta tot. N-aș zice că reacțiile sunt pe măsura faptelor și aș zice că de fapt ne dăunează tuturor, și albilor, și negrilor, și oricăror altor oameni cu pigmenți de orice altă culoare.

Partea bună la toată întâmplarea asta e că a lansat o discuție; părți proaste sunt două: una e faptul că e alimentată de niște reacții extrem de exagerate, și alta e faptul că prea puțini sunt capabili să poarte discuția respectivă, iar asta are mult potențial negativ.

Ultimul lucru pe care îl voi zice și care e extrem de important, e că nimic din ce am scris mai sus nu e un adevăr absolut și nu ar trebui tratat ca atare. De-asta vorbesc de nuanțe chiar și în titlul articolului. E un subiect complex care merită discutat. Opiniile sunt valoroase dacă sunt și argumentate și discuția e benefică dacă toți participanții sunt dispuși să asculte și doresc realmente să crească și sunt deschiși la a renunța la opiniile proprii în favoarea altora, dacă le-au analizat și consideră că au mai mult sens, indiferent din partea cui vin. Așa creștem împreună.


ACTUALIZARE:

De ieri până azi m-am mai gândit la treburile de mai sus și astăzi nu mai sunt de acord în aceeași măsură cu unele lucruri pe care le-am spus ieri.

În continuare cred că reacțiile sunt mult prea extreme, însă cred tot mai mult că într-adevăr fotbalistul nu ar fi trebuit identificat după culoarea pielii, indiferent de situație. În continuare cred că este vorba doar despre ignoranță din partea arbitrului și nu de o reală aversiune, cum și eu sunt ignorant. Realizez tot mai mult că pentru un caucazian care nu a trăit niciodată discriminarea pe pielea lui e dificil să îi înțeleagă pe deplin finețea tuturor aspectelor.

Am două probleme cu ce am scris inițial:

  1. Am spus că dacă ar fi invers și dintr-un grup de persoane de culoare identificăm un caucazian ca fiind „alb”, e același lucru și niciun caucazian nu are o problemă cu asta. Greșeala mea a fost să cred că situația e identică, doar culorile pielii inversate. Adevărul e că singurul motiv pentru care caucazianul nu are o problemă cu asta e fiindcă culoarea pielii lui nu a fost niciodată o problemă pentru el și impactul emoțional atunci când e identificat după culoarea pielii este zero. Persoana de culoare, însă, având un bagaj poate semnificativ strâns de-a lungul vieții, va avea o cu totul altă reacție internă pentru simplul fapt că este diferențiat prin culoarea pielii lui, indiferent că e un context ostil ori nu.

    Întreabă-te de câte ori în viața ta a fost adusă în discuție culoarea pielii tale ori pur și simplu cât de des te gândești la faptul că ești alb și ce fel de gânduri ai în sensul ăsta. Probabil că aproape niciodată și probabil nu îți stârnește niciun sentiment. Pentru o persoană de culoare, mă hazardez să spun că răspunsul ar fi unul extrem de diferit și ar dezvălui multe emoții negative trăite de-a lungul timpului, emoții pe care noi nici nu le concepem.

    Așadar, nu mi se pare corect să punem semn de egal între cele două situații, fiindcă fiecare grup a trăit complet diferit doar în funcție de culoarea pielii.

  2. Am comparat culoarea pielii cu cea a părului și a ochilor și asta mi se pare greșit din două motive: o dată fiindcă alea sunt alegeri estetice (inclusiv ochii, până la urmă, că dacă chiar vrei altă culoare poți folosi lentile de contact), pe când culoarea pielii nu e o alegere și n-ai ce să-i faci. De altfel, culoarea părului, de exemplu, nu are aceeași „greutate” ca culoarea pielii, tocmai și fiindcă poți să te joci cu ea oricum vrei și e ceva comun și banal.

    În al doilea rând, amintește-ți ultima oară când ai fost discriminat fiindcă ești brunet, când ți-a îngreunat acest aspect viața și ți-a provocat tumult intern. Exact.

    Într-o lume idilică unde nu există conceptul de rasism pe baza culorii pielii, decontextualizat și strict „mecanic”, da, sunt lucruri identice. În realitate, însă, nu sunt.

Mi se pare că, ca o persoană care nu a fost niciodată discriminată (pe baza culorii pielii) și nici nu are pe cineva apropiat care a fost, nu pot pretinde să înțeleg la fel de bine rasismul ca o persoană care i-a fost victimă, oricâtă gândire și logică aș arunca eu în direcția asta. Cred că mă pot apropia de a înțelege, dar cred și că e o esență pe care nu o voi putea înțelege pe deplin niciodată, nici eu și nici voi care sunteți în aceeași situație cu mine.

Cred că în astfel de situații pe care niciunul dintre noi nu le-a trăit vreodată, când avem de-a face cu astfel de subiecte complexe, ar trebui să fim umili când ne evaluăm înțelegerea și când emitem opinii. Din păcate nu cunosc nicio persoană de culoare care să mă educe mai bine, ori nu una cu care să fiu suficient de apropiat, iar asta în sine cred că spune multe despre propriile mele limitări.

Alte articole:

3 comentarii

  • Ratonbox

    09/12/2020 la 19:46

    Incercasem si eu cand am citit pe reddit de dimineata, dar la fel ca tine am renuntat. Mi se pare imposibil sa porti o discutie normala cu grupul “twitter outrage” fara sa te acuze de rasism cand le arati ipocrizia. Tot citeam “arbitrul trebuia sa tina cont de contextul social al persoanele de culoare in lume”. Dar si ei nu trebuie sa tine cont de contextul limbii romane in situatia asta? E stupid si toxic sa reactionezi asa, ca sa le folosesc cuvintele. Nu cred ca oamenii astia realizeaza complexitatea si “imaginatia” limbii romane in injuraturi si peiorative.

    Reply
  • Adriana Simona

    10/12/2020 la 16:21

    Oare “negrul ăla” se gândește cum îi impactează viața albului pentru că l-a acuzat de rasism când defapt nu e adevărat?
    Trebuie să ne simțim vinovați de culoarea pielii nostre? De lipsa unei tragedii a albilor? Eu cred că și albii au avut multe tragedii. Dar la fel și galbenii. La fel are fiecare persoană de-alungul vieții. Suntem toți victime, eroi și fulgi speciali, unici de zăpadă. Despre asta e vorba nu?
    Un negru poate folosi cuvinte peiorative la adresa semenilor lui dar dacă un alb folosește culoarea pielii ca distincție deja e rasism. Nu l-a insultat, l-a identificat exact așa cum ar proceda și alte rase. De ce? Pentru că este mai evident și pentru că e logic, pentru că e rapid și trebuia luată o decizie. Dacă încerca să îi salveze viata și folosea distincția ca să fie identificat mai rapid oare îl dădea în judecată pentru rasism?
    Pentru a trece peste situații absurde ar trebui ca fiecare rasă să aibă o poveste de subjugare ca scuză? Un mini holocaust? Ar trebui să plătim acum pentru ce au făcut cu totul alte persoane în trecut?
    În școală m-au făcut mulți tocilară. Vreau să îi dau acum în judecată pentru că azi dacă aud cuvântul tocilar îmi vine să strănut.
    E efectiv stupid ce se întâmplă. Atât de stupid încât e trist.

    Reply

Leave a Reply to RatonboxCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.