Pentru mulți dintre noi, adevărul nu mai contează

Zilele trecute îmi apare în feed, grație unui amic din copilărie, un clip de la Mugur Mihăescu, și când zic Mugur Mihăescu, deja știți ce înseamnă asta. A început să mă doară capul de când i-am văzut mecla, la faza cu naziștii mi s-a încețoșat vederea, și la treaba cu Norvegia a început să îmi curgă sânge din nas și l-am oprit. Am lăsat un comentariu amicului despre faptul că ce zicea ăla de Norvegia nu era adevărat, apoi mi-a scris în privat.

Mugur Mihăescu e un prostălău sinistru, deja toți știm asta, e un retardat mintal care n-a fost în stare (ori n-a vrut) să înțeleagă o declarație simplă. Ori asta, ori ca și individul cu care am vorbit, pur și simplu nu l-a interesat să verifice într-un minut dacă e adevărat sau nu. A auzit ceva, i-a plăcut cum sună, că era pe aceeași undă cu opiniile lui existente, și a regurgitat mizeria și a dat-o mai departe.

Nu mai discutăm despre cum orice pulea oarecare fără nicio educație relevantă subiectului se consideră îndreptățit să aibă opinii ce merită exteriorizate în spațiul public. Am epuizat deja subiectul. Oamenii se cred mult mai inteligenți și cunoscători decât sunt de fapt, chiar și atunci când nu au nicio justificare pentru încrederea asta de sine.

Sunt în continuare un inconvenient, dar nu ar fi tocmai înțelept să mă plâng de inconveniente menite să mă ajute într-o pandemie care a dat întreaga lume peste cap. Nu a trebuit decât să mă informez un pic și să petrec niște timp gândindu-mă serios la chestiile astea ca să încep să văd luminița, atât cât îmi permit limitările mele intelectuale de om de rând ce nu are o educație formală în epidemiologie, sociologie, și poate și alte domenii despre care sunt atât de limitat încât nici nu realizez că ar fi relevante.

[…]

Nu e simplu, nu e evident, suntem doar needucați și ignoranți, nu deținem ca oameni de rând cunoștințele necesare să judecăm cu deplină corectitudine și obiectivitate toate deciziile guvernelor ce țin de pandemie și protejarea populației, care să nu uităm, sunt și ele needucate și ignorante în situații de genul ăsta și de aceea își bazează deciziile (uneori…) pe sugestiile oamenilor care știu despre ce vorbesc mai bine decât oricine altcineva: oamenii de știință.

[…]

Am încercat întotdeauna să mă limitez la „nu știu și nu sunt în măsură să am o opinie suficient de educată cât să merite discutată”, ori „nu știu, dar mi se pare că…”. Greșeala pe care o văd la mulți, inclusiv printre prieteni, este că ne pripim. Ne grăbim să tragem concluzii eronate ce nu rezultă dintr-o educație corespunzătoare și înainte de a aduce acuze, nu ne gândim să ne întrebăm pur și simplu „ce nu știu”; „ce îmi lipsește, unde greșesc, nu e oare ciudat ca [o autoritate] să ia o decizie care mie, unui om de rând oarecare, mi se pare instantaneu complet idioată?”

[…]

Ce nu îmi place la noi în general e că nu știm să fim umili, să recunoaștem că avem limitări, și în cel mai fericit caz să le și identificăm. Ne supraapreciem abilitățile mintale fără o justificare rezonabilă și ne tratăm opiniile ca certitudini, respingând posibilitatea că ne înșelăm. Primul pas spre a ne educa e să ne recunoaștem nouă înșine că nu suntem educați.

Educându-ne despre subiect aflăm câți factori sunt de fapt implicați în deciziile astea și că nu e ceva foarte simplu ori ușor de înțeles. Apoi și dacă cunoaștem toți factorii, tot e posibil să nu îi înțelegem pe deplin și să nu le apreciem corect importanța, tot fiindcă nu suntem suficient de educați. Când nu suntem suficient de educați, tindem să minimizăm impactul unor factori ce nouă, în ignoranța noastră, ni se par nesemnificativi.

[…]

Susțin doar știința din spatele unora dintre deciziile pe care le iau guvernele, știință care a fost limitată la începutul pandemiei dar s-a dezvoltat pe măsură ce am înțeles mai bine situația în care ne aflăm, că așa funcționează știința, aceeași știință care ne permite să ne exprimăm opiniile public și pe care ne bazăm absolut toți în viața de zi cu zi pentru o sumedenie de lucruri fără măcar să mai realizăm asta, că suntem atât de obișnuiți cu ele. – Restricțiile pe timp de noapte și eficacitatea lor, sau Inabilitatea oamenilor de a își recunoaște limitările

În încheiere, rețineți că lucrurile nu sunt întotdeauna atât de alb-negru pe cât pot părea, sunt extrem de mulți factori la mijloc care influențează comportamentul oamenilor, nu ar trebui să fim siguri pe nimic dacă nu avem informații concrete și ne bazăm doar pe intuiție, și cel mai important, rețineți că nu ar trebui să răspândim idei despre care nu suntem siguri, în special nu cu atâta vehemență și în special nu în timpurile astea. – Închiderea magazinelor mai devreme și aglomerarea lor, sau Convingerea cu care vorbim despre lucruri pe care nu le înțelegem

Într-un final am văzut filmul până la capăt, că sunt masochist, dar nu mai comentez nimic din el, îmi e prea scârbă și nu vreau să fiu și mai prost discutând despre ce zice ăla acolo decât sunt deja fiindcă am urmărit tot filmul.

Nu mai răspândiți articole scrise de jurnaliști de duzină ori idei simple despre subiecte complexe pe care vedeta voastră preferată nu e tocmai suficient de educată încât să le înțeleagă. Dana Budeanu scoate mai mult rahat pe gură decât inspiră aer, Mugur Mihăescu are mai multe fire de păr în cap decât neuroni, Olivia Steer e… Dumnezeu s-o ajute. Ăștia nu sunt oameni care trebuie admirați ori ascultați, sunt doar niște bufoni penibili. – Singurul protest împotriva restricțiilor guvernului cu rezultate garantate

Amicul ăsta a recunoscut că nu a verificat dacă ce bălmăjește dementul ăla e adevărat sau nu, fiindcă nu l-a interesat. Nu l-a interesat nici după ce i s-a spus că nu e adevărat și avea posibilitatea să verifice repede și ușor. Pe el l-a interesat doar să răspândească niște opinii doar fiindcă corespund cu ale lui. Adevărul nu contează pentru el, dar se plânge pe Facebook că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie. Culmea, cu câteva zile înainte, publica ceva despre cum presa răspândește minciuni, cu o atitudine critică. Și atunci îi demonstrasem că e probabil să nu fie așa în cazul ăla specific, dar nici atunci nu l-a interesat.

Pentru el nu contează adevărul. Contează doar să discrediteze știința fiindcă nu-i place cum sună și nu o înțelege, indiferent de mijloace.

Oare câți sunt ca el? Ce așteptări are el de la ceilalți? Ce fel de om pretinde a fi? Cum vrea el să fie tratat? Se consideră un om bun? Moral? Dacă da, prin ce acrobații mintale își justifică acțiunile?

Și eu m-am săturat de ce se întâmplă, cine naiba nu s-a săturat? Ironia e că așa sătul cum e, prin acțiunile lui, nu face decât să ajute la perpetuarea situației de care e așa sătul.

M-am săturat de această pandemie care în momentul de față se agravează în România inclusiv din cauza unor oameni la fel de sătui care refuză să ia niște măsuri personale minore care ne-ar ajuta să trecem mai repede peste această situație. Sunt atât de sătul încât vreau să ne comportăm la fel ca înainte, deși asta doar ar asigura prelungirea acestei perioade dificile și ar avea consecințe tragice. – Sunt foarte supi din cauza pandemiei!

Văd acum că în final a șters filmul de pe profilul lui. Sper că a înțeles ceva despre importanța adevărului și rolul pe care îl jucăm fiecare în situația asta oribilă, dar și în afara ei, în general în societate.

E important să recunoaștem că avem genul ăsta de oameni de ambele părți ale discuției despre vaccinuri. Există și oameni normali care se vaccinează și susțin efortul vaccinării care ar sări imediat pe informațiile care le plac și le-ar răspândi dacă le-ar conveni lor mesajul transmis, fie că e adevărat sau nu. Subiectul discuției aici nu sunt vaccinurile, eficacitatea lor, măsurile luate de guverne, pandemia, și așa mai departe; subiectul este adevărul și nimic mai mult, iar adevărul pare să nu mai conteze pentru mulți dintre noi. Când adevărul nu mai contează, toți pierdem, indiferent în ce credem.

Un pic pe lângă subiect, dar discuția cu tipul de mai sus mi-a amintit de ceva ce am scris acum câțiva ani:

Problema fundamentală a românilor e că majoritatea sunt ca Roxana: incapabili de a judeca logic, incapabili de a menține cursul unei dezbateri fără să divagheze și fără să contribuie cu informații irelevante, incapabili de a răspunde tuturor argumentelor, și incapabili de a vedea dincolo de propriile sentimente. Toate astea la un loc formează modelul unui parazit care în ciuda dorinței de a dezvolta societatea, face exact opusul.

Oricât încerci să dezbați un subiect cu românul de rând, de cele mai multe ori îți va fi imposibil să îl menții pe același subiect. Deseori din motive pur sentimentale, fiindcă nu e nimic logic în ricoșeurile lui, va divaga și va ramifica discuția în direcții care nu au nicio relevanță premizei și nu reușești să duci la capăt discuția pe care ai început-o și să rezolvi diferența de opinii. Întotdeauna duce discuția în direcții cel mult tangențiale ideii de bază, în timp ce ignoră o bună parte din argumentele pe care le aduci pentru a demonstra ca ale lui sunt deficitare.

Am ajuns la concluzia că foarte puțini oameni sunt capabili să mențină o discuție punctuală, logică, despre orice subiect, oricât de mic sau simplu ar fi. Când sunt puși la colț, ignoră părți din argumentul ce li s-a oferit și continuă discuția în direcții în care simt că mai pot spune ceva, fie că e sau nu relevant subiectului, până când sunt iar puși la colț și iar o ia în altă direcție. Nu se pot concentra strict pe subiectul discutat și au probleme cu identificarea relevanței a ce spun asupra subiectului. – Românul de rând ține România în mocirlă în timp ce strigă că vrea o țară “ca afară”