• Home
  • Tag Archives:  america
  • Privind înapoi (2017)

    Vorbind întâi despre ce mi-am propus la începutul anului: am citit minimul de 10 cărți și sunt la jumătatea celei de-a 11-a (e Noul Testament, din care citesc ocazional). am continuat să mă duc la sală, dar mai serios în ultimele luni. Asta după ce începusem iar să mă îngraș și pusesem înapoi 6 din alea 10kg slăbite anul trecut. mi-am îmbunătățit franceza pe cont propriu; nu considerabil, dar sunt…

  • Cam așa arată justiția

    M-am uitat zilele trecute la ‘Addiction Incorporated’ și au fost două scene care mi-au plăcut în mod deosebit. În 1994, 7 dintre cele mai mari companii de tutun din Statele Unite au fost puse sub lupă când s-a descoperit științific că țigările provoacă dependență și ce substanțe anume o provoacă. Descoperirea s-a făcut chiar la Philip Morris în timp ce încercau să facă țigările mai sănătoase, și a fost o…

  • Cum a fost la CES 2017

    Evenimentul în sine e spectaculos, chiar dacă nu m-a impresionat așa mult după ce am fost și la MWC. Chiar dacă e mai mare, cred că niciodată nu e ca prima oară când mergi la așa ceva. În ciuda faptului că s-a ținut în America, securitatea la eveniment mi s-a părut mai relaxată decât la MWC, unde nu intri fără să îți verifice legitimația și un act de identitate. La…

  • Când nu înțelegi că e în regulă să râzi

    Lumea ar fi un loc total diferit dacă oamenii ar înțelege că nu există lucru de care să nu poți râde, oricât de tragic sau în esență neamuzant, și că asta nu trebuie să însemne lipsă de respect. Ar fi un loc total diferit și dacă nu și-ar lăsa emoțiile să le conducă judecata. 99% dintre oamenii care au comentat la poza de mai sus au fost extrem de revoltați;…

  • Scurte #20 – Prieteni imaginari

    De când îmi pot aminti am tot văzut prin filmele americane conceptul ăsta de “prieten imaginar”, concept pe care niciodată nu l-am înțeles. Nu înțeleg cum li se poate părea normal ca un copil să aibă prieteni imaginari, mai ales lor, americanilor, care își trimit copiii la psihologi și psihiatri pentru orice chestie mică. Dacă al meu copil mi-ar spune că are un prieten imaginar, eu m-aș alarma.

  • Eleva arestata pentru prea multe absente

    Nu, stati calmi, nu in Romania. La noi elevii iau profesorii la bataie si in cel mai rau caz sunt exmatriculati. E vorba de o eleva din Texas care dupa ce fusese deja avertizata sa nu mai lipseasca de la scoala, a lipsit din nou si ca urmare a petrecut o noapte la inchisoare si a fost nevoita sa plateasca o amenda de $100. Spre deosebire de altii cu care…

Diverse