• Home
  • Tag Archives:  telefoane
  • “E posibil să mi se fi furat telefonul”

    E posibil să mi se fi furat telefonul. Păstrați numărul acestui mesaj trimis. Mai sus e un mesaj pe care l-a primit Jumătatea zilele trecute de 3 ori, o dată vineri seara, și de două ori sâmbătă dimineața. Evident, e vorba de un fel de înșelăciune. Sfaturi generale pentru situații de genul ăsta: 1. De la cine e mesajul? E un număr străin (pe care nu îl cunoașteți)? Ignorați-l. Dacă…

  • Samsung Galaxy S9: recenzie și comparații cu camera de pe Galaxy S8

    Abia au trecut 6 luni de când am făcut trecerea de la Lumia 950 la Galaxy S8 și am fost atât de mulțumit de el, încât am luat noul S8 îmbunătățit – S9, adică. Azi se face o săptămână de când îl am și o să vorbesc puțin despre ce oferă nou, impresiile mele, și apoi vom trece la partea bună: comparația camerei cu cea de pe S8, așa cum…

  • Privind înapoi (2017)

    Vorbind întâi despre ce mi-am propus la începutul anului: am citit minimul de 10 cărți și sunt la jumătatea celei de-a 11-a (e Noul Testament, din care citesc ocazional). am continuat să mă duc la sală, dar mai serios în ultimele luni. Asta după ce începusem iar să mă îngraș și pusesem înapoi 6 din alea 10kg slăbite anul trecut. mi-am îmbunătățit franceza pe cont propriu; nu considerabil, dar sunt…

  • Lentile pentru camera telefonului (telephoto)

    Așa cum am spus când am scris despre lentilele anterioare, aveam de gând să cumpăr cândva și o lentilă telephoto. Între timp am fost într-o situație în care mi-am dorit să fi avut o astfel de lentilă, așa că nu am mai așteptat și mi-am cumpărat una. Din ce am văzut în orele petrecute căutând lentile pe Amazon și în alte părți, cele mai răspândite sunt de 8x, care mi…

  • Dragă Orange, vă rog nu fiți un exemplu negativ pentru lume

    Dragă Orange, Aseară mi-a apărut în fluxul de pe Facebook un post de pe pagina voastră de Facebook; era o poză cu o persoană uitându-se la telefon, deasupra scria “Spune-mi ce zodie ești ca să îți spun ce telefon ți se potrivește”, și în spatele ei erau simbolurile zodiacului. Am intrat pe site-ul vostru să văd articolul și am fost extrem de dezamăgit; e o listă cu zodiile, niște caracteristici…

  • Lentile pentru camera telefonului (macro, wide angle, fisheye)

    Am cumpărat recent niște lentile pentru telefon și după ce am publicat câteva poze, m-au întrebat despre ele oameni care ar vrea și ei să-și cumpere și m-am gândit să scriu rapid despre ele. După o zi întreagă petrecută citind despre o mie de lentile de la o mie de producători pe Amazon, am mers cu două seturi de la Mpow: #1 și #2. Le găsiți și pe Aliexpress și…

  • Nokia 808 și cum arată inovația în camerele telefoanelor

    Am dat ieri întâmplător peste un articol pe care l-am scris în 2012 despre Nokia 808, un telefon de care m-am îndrăgostit instantaneu și care în continuare mi se pare superb. A fost un telefon pe care Nokia l-a creat doar din pasiune, el având Symbian ca sistem de operare într-o perioadă în care se știa deja că nu mai are un viitor. Nu mai țin minte detaliile, dar îmi…

  • Am trecut la Samsung Galaxy S8

    Vorbeam prin iulie despre un telefon ASUS care îmi cucerise inima și eram cât pe-aici să-l cumpăr, după ce în ultimul timp eram din ce în ce mai dezamăgit de Lumia 950. Singurul lucru care m-a oprit era camera, de la care de altfel nici nu aveam pretenție să se apropie de calitatea camerei de pe Lumia 950, cum nici nu aveam pretenția ca oricare alt telefon existent să ofere…

12
Diverse