• Home
  • Diverse
  • Proprietarii barurilor și restaurantelor sunt supi

Proprietarii barurilor și restaurantelor sunt supi

Citeam un articol din Gazeta de Sud despre cum proprietarii localurilor craiovene sunt supărați că trebuie să ceară clienților dovada vaccinării, că astfel vor pierde clienți.

Și m-am supărat și eu. M-am supărat pe autorul articolului că nu a început fiecare interviu cu acei patroni cu două întrebări scurte și extrem de relevante:

  1. V-ați vaccinat?
  2. Angajații dumneavoastră s-au vaccinat?

Atât. Dup-aia alte chestii, că e important și contextul ăla, să știm dacă plângem cu ei sau dacă ridicăm din umeri și le urăm baftă.

Mai știți câtă vâlvă a fost cu proprietarii localurilor care se plângeau că vor da faliment din cauza pandemiei? Într-adevăr, nasoală situația pentru ei, cunosc și eu patroni și mi-ar părea rău să își piardă afacerea, dar știi ce? Când te plângi de o problemă și apoi nu vrei să ajuți la rezolvarea acelei probleme, în ciuda faptului că sarcina ta ar fi una extrem de simplă și rapidă, nu văd cum mi-ar mai putea părea rău de tine. Serios, cum? Iar dacă ți-ai făcut datoria de om și măsurile astea sunt inconveniente pentru tine, știi pe cine ar trebui să fii supărat? Pe cei care doar au ridicat din umeri și și-au văzut de viața lor într-un mod iresponsabil, ca și cum decizia lor nu ne afectează pe toți. Nu pe guvernul care încearcă să ne salveze de noi înșine. Sigur, poate nici măsurile guvernului nu sunt cele mai bine gândite, sunt ultima persoană care vrea să ia apărarea guvernului, dar înainte să le critici, fii sigur că știi despre ce vorbești, că majoritatea tindem să ne bazăm pe intuiție și un simț supraapreciat al abilităților noastre intelectuale.

Cât despre pierdutul clienților, nu știu cât de problematic e asta dacă ai un pic de spirit antreprenorial și știi cum să profiți de situație. Eu aș paria că poți câștiga clienți, dar câți patroni au cunoștințe de marketing/advertising ori plătesc oameni care au, mai ales în Craiova? Câți patroni pun clienții pe primul loc? Câți patroni se gândesc „ce pot face diferit și cum mă pot adapta pentru a nu pierde clienți” în loc să se plângă și atât? Bine, poate uneori nu prea ai ce să faci, dar nu cred că e cazul acum.


Mi-am amintit de posturile pe care le vedeam la începutul anului pe Facebook de la proprietarii sălilor de fitness, alte „victime” și ăia.


Discover more from Ovidiu Avrămuș | Blog

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.