Cum mi-am pus furia prostimii pe cap

Acum două zile am scris un articol în care mă opuneam discriminării homosexualilor. Am atacat această intoleranță într-un mod diferit: am comparat orientarea sexuală diferită cu o culoare diferită a ochilor, folosindu-mă de superioritatea numerică a oamenilor cu ochi căprui pentru a discrimina împotriva oamenilor cu ochi verzi sau albaștri, și argumentând împotriva lor folosind o situație ipotetică, aceeași folosită de mulți homofobi, în care întrebam oamenii ce explicație aș putea oferi eu copilului meu atunci când vede pe stradă oameni cu ochi verzi sau albaștri. Am folosit exact argumentele mele împotriva discriminării homosexualilor, nu tocmai într-un mod direct, dar în același timp mi se părea imposibil să fie interpretate oricum altcumva. Citiți articolul, că e mai simplu decât să încerc să explic ce am făcut. Cât timp nu suferi literalmente de un deficit mintal, mie mi se pare că doar din părțile cu copilul reiese perfect că de fapt mă opun discriminării homosexualilor (dacă nu homosexualilor, cel puțin oamenilor cu ochi verzi sau albaștri, pentru cei care cumva nu au realizat că e vorba despre homosexuali).

Cu toate astea, mulți nu au înțeles. Au crezut că literalmente discriminez împotriva oamenilor cu ochi verzi sau albaștri, deși, cum spuneam, chiar dacă nu ai fi înțeles aluzia la homosexuali, argumentele din situația ipotetică cu copilul arătau foarte clar că mă opun discriminării. Nu mai zic de lipsa legăturii dintre titlu (“Am protestat în stradă și am votat pentru pedepsirea oamenilor cu ochi verzi sau albaștri”) și conținutul articolului; cum adică am protestat, unde? Am votat? Ce, cum, unde? Mai sunt și două fotografii la finalul articolului cu oameni de la “marșul normalității”, ținând pancarte cu mesaje homofobe. Dar nu a fost de ajuns pentru ei.

În decursul a multor ani am petrecut foarte multe ore scriind despre cât de ridicolă e religia, homofobia, negarea științei, susținând vaccinurile, dreptul la avort, și așa mai departe; în toți acești ani am purtat foarte, foarte multe discuții contradictorii cu foarte, foarte mulți oameni; nu sunt ușor impresionabil, așadar, când vine vorba de prostia oamenilor și inabilitatea lor de a gândi logic, rațional. Reacțiile la articolul cu ochii verzi sau albaștri, în schimb, m-au luat prin surprindere. Pur și simplu am fost șocat când am avut primul astfel de comentariu în care o fată îmi spunea că nu a fost niciodată discriminată pe baza culorii ochilor ei și că e stupid ce zic. Am văzut că era un copil (în jur de 12 ani, poate) și am zis că nu e chiar așa grav, deși totuși consider că inclusiv la vârsta ei ar fi trebuit să își dea seama. La urma urmei, la sfârșitul articolului scrisesem deja că era vorba despre homosexuali:

Deși am voalat puțin mesajul, în speranța că o astfel de comparație va trezi, cumva, măcar o singură persoană la realitate, cred că ce am exprimat mai sus e foarte clar. Eforturile pe care le facem pentru a discrimina legal persoanele homosexuale deja vor rămâne în istoria țării noastre ca o pată extrem de rușinoasă. Dacă vor avea succes, ceea ce e foarte probabil, va fi o pată și mai mare pe care toți o vom purta cu noi atunci când ieșim din țară, în civilizație, și vom fi nevoiți să spunem că la noi acasă sunt persecutați în mod legal oameni nevinovați.

Dacă ignori ce se întâmplă fiindcă crezi că această discriminare extremă și violare grosolană a drepturilor fundamentale ale acestor oameni nu te afectează, te înșeli amarnic. Ar trebui cel puțin să te oripileze și să te revolte doar discriminarea nejustificată a semenilor tăi.

Cum să mai fie vreun dubiu? Ei bine, multe persoane tot nu au înțeles. Articolul s-a răspândit rapid pe Facebook, cred că și cu ajurotul unora care l-au publicat ori într-un grup sau mai multe cu mulți membri, ori pe o pagină cu mulți oameni care o urmăresc, nu știu. Ideea e că au intrat ieri pe blog peste 4400 de oameni ca să citească articolul, număr zilnic record pentru blogul meu de colț de stradă, și pare să continue și azi în același ritm. Și au început să apară tot mai mulți care încercau să îmi explice cât de prost sunt și cât de stupid e să discriminezi pe baza culorii ochilor. Și să sug, și să mor, și așa mai departe. Cineva mai ambițios a încercat să îmi schimbe parola de la Facebook, ca să îmi fure contul. A fost o nebunie.

În mod normal m-ar fi amuzat și i-aș fi lăsat să comenteze aiurea, că am mai publicat lucruri asemănătoare în trecut, genul de articole cum ați vedea pe Times New Roman, doar pentru distracție, dar de data asta nu distracția era scopul, ci să transmit un mesaj important vis-a-vis de un subiect serios și profund deprimant, așa că am modificat articolul și am adăugat la final un mesaj în care explicam clar despre ce era vorba în articol și îmi exprimam frustrarea față de imbecilii care nu înțeleseseră. Am publicat apoi același mesaj și în comentarii, cu majuscule, scris îngroșat, cu un font enorm, pentru a fi sigur că următorii care vor vrea să comenteze îl văd și se opresc înainte să se dea de gol că sunt retardați. A funcționat doar parțial; s-au mai calmat lucrurile, dar tot au mai apărut astfel de comentarii și nu exclud posibilitatea că vor mai apărea (au continuat și azi). Probabil mesajul ăla scris cu majuscule și îngroșat ar trebui să îl pun și la începutul articolului, eventual încă o dată pe la mijloc, că poate uită după un minut.

Între timp, am dat de cineva care a comentat pe Twitter. Nu mai există acum conversația cu ea, fiindcă și-a șters tweet-urile, dar am făcut un screenshot, fiindcă anticipam asta. Și-a făcut și contul privat, din cine știe ce motiv.

Ea s-a scuzat, nu a greșit, e doar părerea ei, “oricine își poate exprima părerea”. N-ai ce să-i reproșezi. Nu e singura care a comentat după ce a citit doar parțial, după cum am zis mai sus, au mai apărut comentarii despre cum sunt prost că mă iau de oamenii cu ochi verzi sau albaștri chiar și după ce am scris mesajul ăla cu majuscule și îngroșat care e cât se poate de direct și nu poate fi ratat. Poate chiar ar trebui să îl scriu și la începutul articolului, dar la cât de proști sunt ăștia, am vaga impresie că aș ajunge să las doar mesajul ăla, ștergând restul articolului, și cumva tot nu s-ar opri.

A fost și un băiat, de 13 ani, ce-i drept, care a înțeles că e vorba despre homosexuali, dar a înțeles că îi condamn. Nu știu cum și mă simt puțin prost că îl menționez aici, că a vorbit frumos, deși nu a fost el foarte coerent, și a luat apărarea homosexualilor în felul lui, dar zic că merită menționat fiindcă probabil mai sunt și alții care nu au 13 ani dar au înțeles același lucru. După toate reacțiile idioate primite, acceptăm orice posibilitate.

Au fost și oameni care au înțeles de la început totul, bine-nțeles; unii homofobi, totuși, dar mai mulți care m-au susținut și ale căror comentarii m-au mai bine dispus prin toată ploaia aia de rahat.

Cam asta s-a întâmplat ieri. În viitor dacă mai scriu astfel de articole probabil voi fi mai atent cu cât subestimez prostimea. Aruncați un ochi prin comentariile articolului dacă vreți să vă amuzați, ori să vă stricați ziua.

ACTUALIZARE: Am mai găsit asta între timp:

Nu știu, n-am nici cea mai vagă idee, nu mă întrebați…

ACTUALIZARE 2: Alții, tot copii, ce-i drept, au fost foarte supărați fiindcă au înțeles că am spus că toți oamenii cu ochi verzi sau albaștri sunt homosexuali.

ACTUALIZARE 3: Replicile mele preferate de până acum:

ACTUALIZARE 4: Un tip s-a supărat pentru că i-am spus altuia care cita versuri de la Paraziții că respectivii sunt niște pulărăi needucați și nu ar trebui să îi dea ca exemplu.