• Home
  • Diverse
  • Cum scapi de „dictatura medicală” cât ai clipi

Cum scapi de „dictatura medicală” cât ai clipi

Veți fi șocați, dar e foarte simplu. Ieri trăiam în „dictatură medicală”, asuprit și neîndreptățit, iar azi sunt liber ca pasărea cerului. Tot ce a trebuit să fac a fost să decid că motivul pentru care port mască nu e fiindcă așa mi se spune. Atât. Am decis că port mască fiindcă îmi e teamă pentru sănătatea mea și a celor din jur. Am decis că port mască atunci când situația o cere fiindcă, ca membru al unei societăți, e corect să fiu responsabil. Am decis că port mască pentru a mă proteja pe mine și pe cei din jur; protejându-mă pe mine îi protejez și pe ei și protejându-i pe ei mă protejez și pe mine.

Da, uneori e puțin inconfortabilă, mai ales pe căldură. Nici mie nu îmi place, normal că aș prefera să nu o port, dar știi ce? E suportabil. E foarte ușor suportabil. Nu arde, nu înțeapă, nu cântărește un kilogram, e doar un rahat de măscuță cu care îmi acopăr gura și nasul, care abia incomodează respirația unor astmatici. Dacă te deranjează masca, cel mai probabil e fiindcă vrei să te deranjeze masca, că pentru tine e o „botniță”, și nu neg că te consider inferior unui câine când te aud numind-o așa.

Problema cu oxigenul e și aia foarte simplă; odată ce realizezi că măștile astea chirurgicale există de zeci de ani (masca asta modernă există de aproape 60 de ani, am aflat chiar acum în vreo 10 secunde), și că au fost până acum folosite de zeci de milioane de oameni și pentru perioade scurte, și pentru perioade îndelungate, și în perioade de efort minim, și în perioade de efort intens, fără absolut nicio problemă, fără să i se ofilească nimănui creierul, începi să realizezi și că probabil sunt inofensive. Apoi dacă nu ești convins de un bun simț și o logică elementară, dai o căutare rapidă pe minunăția aia tehnologică din buzunarul tău (a, acum îți place știința), și afli că este atât de aberantă treaba asta cu oxigenul, încât îți e rușine că ți-ai pus vreodată problema asta.

Ce zici tu, Pulea Oarecare Popescu? Că masca nu e eficace, că așa ți-a zis ție vecinul, vedeta aia de care îți place, ori chiar un medic oarecare despre al cărui loc în comunitatea științifică nu te-ai obosit să cauți vreo informație? I-auzi, chestie! Păi zic să informezi toate țările lumii care recomandă purtarea măștii, să le spui că în ciuda consensului științific actual, în ciuda exemplelor concrete în care numeroși oameni nu au fost infectați cu acest virus foarte contagios și întâmplător purtau măști, nu ar mai trebui să le purtăm. S-au înșelat, proștii de ei. Sigur, unii ar zice că și dacă ar fi 10% șanse să fie eficace măștile astea, tot ar trebui să le purtăm, dar tu ai libertăți și drepturi, așa că restul… s-o ia în gură.

A, și dacă tot suntem aici, nu uita să ignori complet faptul că sunt țări care au respectat cu strictețe (și fără multe proteste – ce sclavi!) aceleași restricții care ni se impun și nouă și acum o duc bine-merci și și-au revenit în mare parte la viața de dinaintea pandemiei. Tu știi mai bine.

Pentru un popor format din jegoși care abia acum se lovesc pentru prima oară de conceptul de igienă, e normal ca asemenea măsuri să li se pară unora ridicole, să îi deranjeze, să îi enerveze, ca pe niște animale proaste, lipsite de discernământ și raționament, care nu înțeleg ce se întâmplă în jurul lor și de ce sunt obligate să facă anumite lucruri. Normal că li se pare straniu să trebuiască să se ferească să pună mâna pe toate bările din autobuze, pe toate clanțele, să dea mâna cu toți străinii, și să trebuiască să păstreze distanță față de oamenii de pe stradă. E normal, dacă lor niciodată nu le-a trecut până acum prin cap ideea că trebuie să fie atenți cu unele lucruri pentru a-și proteja sănătatea lor și a celor din jurul lor, pandemie sau nu. Pentru unii, o parte din atenția asta era deja o a doua natură de dinainte de coronavirus. Unii erau deja grijulii fiindcă înțelegeau că e normal și prudent să fie așa.

Eu, cu timpul, cred că de pe la începutul anilor 20, am dezvoltat o regulă de aur pentru atunci când trebuie să ating chestii pe care le ating și alții: să evit să le ating acolo unde le ating toți. E simplu. Dacă deschid ușa blocului, apuc mânerul ăla mare de jos, nu de sus. Acum nu îl mai ating deloc în majoritatea timpului, fiindcă ușile astea pot fi apucate direct de margine în general. Dacă sunt în magazin și vreau un suc din ladă, nu folosesc mânerul, ci o deschid dintr-un loc în care nu o atinge nimeni niciodată, de undeva de sus, trăgând tot de marginea ușii. Dacă sunt la cineva acasă și mă spăl pe mâini, mă șterg cu colțul prosopului, că mai nimeni nu folosește zona aia în general și nu ne ferim doar de COVID-19. Dacă trebuie să ating ceva ce e atins tot timpul de alții, devin creativ, atât cât pot. La bancomat, de exemplu, tastam cu articulația degetului (knuckle), iar acum folosesc mănușă pe care după o arunc (bine-nțeles folosind mâna cu mănușa doar pe butoanele și ecranul bancomatului, nu și pentru a atinge cardul, banii, ori portofelul). Și așa mai departe. Astea nu sunt lucruri pentru care am făcut vreodată eforturi ori care m-au incomodat vreodată. Sunt chestii pe care le-am realizat fără să vreau la un moment dat sau altul și de atunci au devenit o a doua natură, cum ziceam și mai sus. Nu e ipohondrie, e o chestie mică și simplă ce nu incomodează, dar care poate preveni neplăceri: nu pune mâna pe chestii acolo unde o pun toți. N-a fost nevoie de cine știe ce acomodare odată cu venirea pandemiei, din punctul ăsta de vedere eram pregătit.

Cam asta a fost cu „dictatura medicală”. A fost ca și atunci când am scăpat de „dictatura rutieră” și am decis să port centura de siguranță și să îi oblig pe toți din mașină să o poarte, chiar și pe cei de pe bancheta din spate, nu fiindcă așa îmi spune legea, ci fiindcă nu sunt retardat mintal și mă duce capul suficient cât să înțeleg pericolele la care mă supun și la care îi supun și pe ceilalți, fie că sunt în mașină sau nu, fie că sunt implicați în accident sau nu (că șoferul ori pasagerul care moare ori e rănit are și prieteni și rude).

E foarte simplu să scapi de orice fel de „dictatură” atunci când nu ești prost și realizezi că ce ți se impune sunt lucruri pe care orice om care nu respiră pe gură categoric vrea să le facă, iar singurul motiv pentru care ți se impun e fiindcă există deficitari care nu înțeleg de ce trebuie făcute lucrurile alea și trebuie forțați. Ironia în a-ți vedea libertatea îngrădită de asemenea măsuri e că tu refuzând să le respecți, îngrădești libertatea celorlalți de a fi în siguranță atunci când se duc la magazin să cumpere o pâine. Că nici ție nu ți-ar conveni să mergi pe stradă știind că o parte dintre oamenii pe care îi vezi ocazional înjunghie trecători aleatorii și nu îi oprește nimeni. Ai spune că ai dreptul la siguranță.

Alte articole:

47 comentarii

    • Ovidiu Avrămuș

      04/08/2020 at 22:28

      Magdalena, eu știu că sunt părtinitor, evident, dar în opinia mea problema e la cititor, nu la text. Îmi susține opinia și faptul că ai spus că opiniile mele personale sunt propagandă plătită. Nu ești prima care spune asta și nu e primul subiect la care mi se spune asta, fie că scriu despre vaccinuri, homosexualitate, religie, ori alte subiecte din-astea grele pentru melteanul român, tot timpul se găsesc câțiva care spun că eu, un nimeni, e plătit de cine știe ce entități sinistre să propovăduiască exact opiniile cu care nu sunt ei de acord. Că nu există oameni care au opinii diferite de tine, există doar oameni care sunt plătiți să mintă că au opinii diferite de tine.

      Singurul lucru plătit aici sunt cei 40 de lei pe care i-am scos eu din buzunar ca să promovez timp de două zile pe Facebook un articol la care am muncit și am petrecut timp scriindu-l, fără să câștig decât satisfacție personală pentru munca depusă și pentru insultele adresate viermilor ca tine.

      Proasto.

      Reply
        • Ovidiu Avrămuș

          04/08/2020 at 23:35

          Magdalena, ai pus deja două propoziții în primul comentariu și te-ai făcut de rahat sugerând că am publicat propagandă plătită, în același fel în care te faci acum de rahat evitând subiectul ăsta după ultimul meu comentariu.

          Proasto.

          Reply
            • Ovidiu Avrămuș

              04/08/2020 at 23:47

              A, ok, vrei să te învăț cum funcționează promovarea pe Facebook? Sincer, chiar pot să îți explic exact, dezavantajul va fi că după te vei dovedi iarăși a fi proastă fiindcă vorbești despre lucruri pe care nu le înțelegi. Sincer, zi-mi și te educ.

              Reply
                • Ovidiu Avrămuș

                  05/08/2020 at 00:02

                  N-am niciun dubiu că nu ai nevoie de reclamă plătită, nu e deloc ceva surprinzător în cazul cuiva ca tine, întreaga idee era că îți puteam explica într-un mod foarte simplu, chiar și pe înțelesul tău, că ce ai spus nu are sens, fiindcă ai ales să vorbești despre ceva ce nu înțelegi. Aș fi putut să te educ în sensul ăsta, ca să înțelegi de ce ai greșit, dar dacă tu și educația vă intersectați când trebuia, nu mai eram amândoi acum aici.

                  Eu știu că deficiențele tale distorsionează un pic realitatea, dar tot ce se întâmplă de fapt aici e că tu ești din ce în ce mai proastă în public, direct proporțional cu opinia bună pe care o ai despre tine, iar interesul meu în a continua „discuția” cu tine e invers proporțional.

                  https://www.specialolympics.org/get-involved/athlete

                  Reply
        • Acolita dreptății

          05/08/2020 at 19:52

          Daca spui că îți place pula, evident că primești mai multe like-uri. Muistele primesc like-uri by default

          Reply
    • Valentina Simon

      05/08/2020 at 00:15

      Magdalena Radu textul asta e atat de stupid ca sigur e scris de vreun paranoic… E pe principiu daca ti-e frica ca esti nebun pt ca auzi mereu niste voci in cap, atunci minte -te frumos ca nu sunt doar voci, ci chiar sun niste unii (oameni) care iti spun ce sa faci. Vezi ce simplu este sa scapi de frica de a fi nebun…?! Do nebunia pana la capat si scapi de frica si de urma de indoiala pe care o mai avea mintea ta.

      Reply
        • Valentina Simon

          05/08/2020 at 00:21

          asta e cu caputzu’ … si e rau tare… e mai mult decat evident, cu fiecare comentariu prin care incearca sa isi justifice stupiditatea… si prin care insulta pe oricine nu e de acord cu el. Facem pariu ca dupa ce te-a catalogat pe tine drept “proasta” , aplica acelasi gen de limbaj si pt comentariile mele??!! 😁😁😅😅

          Reply
    • Cristina Marinescu

      05/08/2020 at 13:37

      De ce e stupid argumentul ca porti masca pt ca tu crezi ca te protejeaza, nu pt ca vine statul/politia etc sa te amendeze?
      Si de ce e greu de crezut ca cineva isi prezinta parerea personala ca masca e utila, fara sa primeasca bani (de la cine, guvern, fabricantii de masti, Soros??), asa cum voi va exprimati parerea, fara sa va plateasca cineva sa faceti propaganda anti-masca?

      Reply
    • Vasile Carpen

      05/08/2020 at 13:40

      Magdalena Radu , nu va mai luati de bietul om .Până la un punct chiar are dreptate , botnita eliberează ,dar nu complet.Ca să-l scape într- adevăr din chingile dictaturii medicale trebuie să- i atașeze si un lant .

      Reply
  • Alin Vancea

    05/08/2020 at 01:28

    Ce postare de căcat, nu mai explica nimănui nimic, spune mai bine cîți bani primești să postezi asemenea căcaturi.
    Apropo, tu chiar ai nevoie de mască, creierașul tău debitează doar idioțenii.

    Reply
  • Enikő Adorján

    05/08/2020 at 15:41

    Azi masca(care din păcate nu te protejează, cel puțin asta chirurgicală) mâine te obliga să te vaccinezi, că doar așa vei putea beneficia de anumite lucruri, încet și alte restricții și ipohondrii români se trezesc că singurul drept pe care îl vor avea, va fi să stea în casă. Cu mască.

    Reply
  • Vasiliu Bogdan

    05/08/2020 at 16:28

    titlul e subtil si cu surprize,un titlu capcana,textul conține altceva….o părere personala plina de frustrări că mai sunt si oameni care nu vor sa se supună unora…si părerilor unora,poarta-ti masca daca vrei…dar nu impune asta altora,nu ești stăpanul lor,iar poza cu o ,,mama”(ce înduioșător)care pune masca unui copil…sa-l ,invețe cu supunerea de mic…îmi provoacă silă.Ține minte…STATUL,SLUGILE LUI,LINGĂII LUI NU SUNT PROPRIETARII OAMENILOR CARE DORESC SĂ TRAIASCĂ LIBER!

    Reply
    • Ana Sandoiu

      06/08/2020 at 10:44

      Vasiliu Bogdan asta cu trăitul liber este una din cele mai mari prostii. Nimeni nu este liber în acel sens al cuvântului pe care îl tot căutați. Trăim intr-o societate și libertatea noastră este limitată de regulile societății în asa fel încât libertatea noastră sa nu dăuneze societății. Avem liberul arbitru de a ne asuma acțiunile noastre și consecințele lor dar nu suntem liberi. Si asta dintotdeauna, fără nicio legătură cu covidul și cu masca

      Reply
      • Vasiliu Bogdan

        06/08/2020 at 11:25

        Ana Sandoiu libertatea este necesitatea înțeleasă,omul nu poate fi obligat să trăiască într-o societate dacă nu dorește și nici societatea,sau statul nu sunt proprietarii lui

        Reply
        • Ana Sandoiu

          06/08/2020 at 12:17

          Vasiliu Bogdan până la un punct așa pare a fi dar doar pare. Omul este, prin definiție o ființă socială, cel care poate trăi în afara societătii, in afara oricăror reguli sau interdependențe sociale.
          Excepțiile sunt fie religioși care se izolează in vreo peșteră ( ceea ce mie nu mi se pare corect, pentru a deveni un sfânt trebuie să lupti cu ispita in mijlocul oamenilor, să lupti să aduci câți mai multi pe calea cea dreaptă, nu să fugi de lume pentru a-ti menaja sufletul dar asta este alta discutie) fie sociopații.
          Și nu este vorba de stăpâni, este vorba de exercitarea unor libertăți fără a periclita dreptul la alte aspecte existențiale ( libertatea celorlalți, dreptul la viată, la sănătate etc).
          Nimeni nu este cu adevărat liber, toți avem obligații care exercită adeseori o constrângere asupra libertății personale.

          Reply
          • Vasiliu Bogdan

            06/08/2020 at 12:18

            Ana Sandoiu cand vorbiți despre cei care se separă de lume din motive religioase, pentru asceză să știți că nu o fac neapărat pentru că vor să fugă de ispite ci pentru că nu-și doresc nimic de la lumea și societatea asta,treaba călugărilor este să se mântuiască pe sine înainte de toate, Dumnezeu nu te întreabă la judecată câte suflete și salvat ci doar ce ai făcut pentru tine sa te mântuiești

            Reply
            • Ovidiu Avrămuș

              06/08/2020 at 12:35

              Vasiliu, bine că te-ai fixat pe cea mai neimportantă parte a mesajului, o mențiune care nici măcar nu face subiectul discuției (a spus chiar și Ana asta), ignorând complet restul. Așa face un adult educat și inteligent într-o dezbatere. Dar ne-ai arătat deja că nu ești tocmai un adult educat și inteligent când ți-ai exprimat filozofiile adolescentine despre libertate și societate. Bine, greșesc, ai arătat asta din primul comentariu pe care l-ai lăsat aici.

              Reply
              • Vasiliu Bogdan

                06/08/2020 at 13:37

                ce să-i faci,, măi “Ovidiu,nu poți mulțumi pe toată lumea și când emiți o opinie în aer trebuie să te aștepți și la reacții adverse chiar dacă nu se ridică la nivelul tău de intelectualitate

                Reply
                    • Ovidiu Avrămuș

                      06/08/2020 at 14:35

                      O mai bună analogie cu patul lui Procust e conversația cu tine, în care tu ești Procust și conversația e victima ta, pe care o iei și o mutilezi în ce fel îți place ție. Dacă nu înțelegi, recitește ce ți-am scris mai sus despre cum replicile tale sunt pe lângă subiect ori omit părți relevante ale replicilor celorlalți, răspunzând doar la ce crezi tu că poți oferi o replică ce te-ar pune într-o lumină favorabilă. Așa că până ești capabil să porți o conversație ca un adult, să răspunzi punctual și coerent, fără divagări, nu prea ai nicio apărare, oricât ai face tu pe interesantul.

                      E rușinos ca adult să nu poți lua parte la o dezbatere.

  • Macrinici Andra

    05/08/2020 at 17:07

    Nu mă simt bine cu ea. Nu e ceva cu care natura ne-a creat. O port pentru cei care sunt paranoici și cred că asta ii apără. Pe mine mă face să mă simt rău! Și nici asta nu mi se pare normal. Să impui un instrument medical. E normal să fie recomandat și lăsat la liberă alegere utilizarea sau ne utilizarea ei. Dacă doctorul îți recomanda o rețetă, totuși nu te poate obliga să iei acele medicamente. Alegerea trebuie să îți aparțină. Altfel este tortură și abuz. Masca este un instrument medical. Nu poate fi impus prin nici o lege. Dumnezeu însuși nu intra și nu obligă pe nimeni la nici un bine. Dacă Dumnezeu ne onorează în acest fel, judecati singuri cine ne impune acest lucru, trecând peste libertatea noastră de alegere.

    Reply
    • Ovidiu Avrămuș

      05/08/2020 at 17:32

      Ok, hai să ne jucăm.

      1. De haine ce părere ai? Nici cu alea nu ne-a creat natura. Te simți torturată și abuzată fiindcă trebuie să porți haine?

      2. De ce respectarea sfaturilor comunității științifice te face paranoic? Tu consumi vreodată substanțe toxice? Dacă nu, de ce nu? Respecți consensul științific asupra acelei substanțe și te ferești de a o consuma, nu?

      3. În ce fel te face să te simți rău? Concret. Cum se manifestă acest „rău”? Că așa există și sindromul Munchausen, dar nu ocupăm paturi în spital cu oameni care își imaginează că îi dor lucruri când fizic nu au nimic.

      4. Avem de-a face cu un virus contagios care a pus întreaga lume (nu doar România, că mai există viață și dincolo de hotarele noastre, da?) în genunchi. E un virus periculos care dacă ai noroc nu îți face mai nimic, ori dacă nu, fie mori, fie suferi groaznic o perioadă și apoi ești bine, fie suferi groaznic o perioadă și apoi rămâi cu diverse traume, fizice și/sau psihice. În tot timpul ăsta ești contagios și le poți da și altora din suferința asta. Explică-mi concret cum ar trebui să decidă un om de rând oarecare dacă să poarte masca sau nu, un om posibil infectat și asimptomatic, ori simptomatic și pur și simplu nepăsător, că sunt mulți și din-ăștia. Explică-mi normalitatea asta în care oamenii decid dacă poartă mască sau nu și atunci când ieși din casă să joci loteria vieții doar fiindcă respiri în preajma altor oameni.

      5. Durerea de cap pentru care îți recomandă doctorul medicamente nu e contagioasă și nu poate omorî ori afecta pe viață oamenii din jurul tău. Înțelegi de ce comparația ta nu are nicio logică?

      6. Ce anume face din acea mască un „instrument medical”? Concret. Masca de Spider-Man pe care o poartă un copil e tot instrument medical? Aia acoperă și mai mult din față. Este vorba din materialul din care e făcută, asta o face instrument medical? În ce fel concret afectează materialul categoria din care face parte acea mască? Este vorba despre dificultatea cu care o manipulezi corect? E o mască, pui două sfori după urechi și gata, e la fel de simplu ca scobitul în nas. Care e explicația concretă pentru care masca e un instrument medical? Ce este, concret, un instrument medical? Există mai multe categorii de instrumente medicale? Există unele banale pe care le poate folosi oricine și unele complexe pentru care ai nevoie de antrenament de specialitate? Unde se încadrează masca și de ce?

      7. Impresia mea este că pretinzi a fi un adult cu putere de gândire ce dorește să aibă o conversație reală despre un subiect serios. Nu are ce căuta Dumnezeu în discuții de genul ăsta, că o dată ce îl implici pe Dumnezeu, absolut orice e permis. Hai să ignorăm orice fel de bun simț și raționament (pe care tot Dumnezeu ni le-a dat ca să ne purtăm singuri de grijă) și hai să dăm târcoale bisericilor în genunchi, să pupăm cadavre, și să ne rugăm la poze cu femei cu bebeluși în brațe. Vezi? Dumnezeu. Pot să zic orice cu Dumnezeu ca motivație.

      8. Apropos de libertatea de alegere, crezi că ar trebui să avem libertatea de a alege dacă putem omorî oameni oricând dorim noi, fără repercursiuni? De ce să ne împiedice legea din a pune vieți în pericol dacă însuși Dumnezeu „nu intră și nu obligă pe nimeni la niciun bine” și „ne onorează în acest fel”?

      Reply

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.